ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 56/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 30

noiembrie 2009, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2085, prin

care a respins ca neîntemeiată atât excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei, invocată de pârâți prin întâmpinare, cât și acțiunea.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în

cauză, Legea nr. 564/2004, prevăzând expres că Academia Română poate revendica

imobilele ce i-au aparținut și care au trecut abuziv în proprietatea statului,

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a stabilit că reclamanta nu a făcut dovada formulării notificării,

situație în care s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr.

63 din 29 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus

respingerea apelului declarat de reclamanta Academia Română, împotriva

sentinței civile nr. 2085 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Prahova, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

Spre deosebire de

situația reținută de judecătorul fondului, Curtea a constatat că, potrivit

înscrisurilor depuse în apel, reclamanta a dovedit atât existența notificării

pentru imobilul în litigiu, cât și formularea sa în cadrul termenului legal

stipulat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost

prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv prin O.U.G. nr. 145/2001.

În acest sens, Curtea

a reținut că apelanta a formulat notificarea pentru imobilul situat în

Ploiești, ce a fost înregistrată la Academia Română sub nr. 64 din 8 februarie 2002 și care a fost comunicată Prefecturii Prahova

prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc P.C. la data de 12

februarie 2002, fiind înregistrată la Prefectura Prahova sub nr. 333, astfel cum rezultă din borderoul aflat la fila 46 dosar apel.

Acest aspect nu este

însă de natură să determine schimbarea soluției pronunțată de judecătorul

fondului și anume aceea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, în condițiile

în care, din actele depuse în apel a rezultat că această notificare a fost

soluționată încă din anul 2005, fiind respinsă prin Hotărârea nr. 1 din data de

31 martie 2005 emisă de Comisia de evaluare a despăgubirilor bănești acordate

persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii

Prahova (fila 60 dosar apel).

Mai

mult, această hotărâre a făcut deja obiectul unui proces, în cadrul

contestației formulată pe calea Legii nr. 10/2001 de către apelantă,

contestație înregistrată sub nr. 967/2005 la sediul Academiei Române și

înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. de dosar 3536/2005 (filele 63-64

dosar apel).

În

cadrul acestui dosar, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 581,

prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către Academia

Română împotriva Hotărârii nr. 1 din 31 martie 2005, soluția fiind menținută

prin decizia nr. 1032 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 25

octombrie 2005, prin care s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de

Academia Română, devenind irevocabilă prin nerecurare, conform mențiunilor din

registratura Curții de Apel Ploiești, la data de 2 decembrie 2005.

În

raport de această situație, reținând că notificarea invocată în prezentul

litigiu a fost definitiv soluționată prin decizia civilă nr. 1032 din 25

octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești și având în vedere că în cauză nu ne

aflăm în situația reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. civ.,

întrucât nu există identitate de pârâți (în dosarul din 2005 această calitate

având-o Prefectura Prahova și Comisia de Evaluare a Despăgubirilor Bănești

acordate Persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în

prezentul dosar pârâți fiind Primăria Municipiului Ploiești și Municipiul

Ploiești ), Curtea apreciază că se impune menținerea soluției de respingere a

acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, urmând a se modific; motivarea

soluției, potrivit prezentelor considerente.

În

considerarea acestor argumente, Curtea urmează să dispună, în temeiul disp.

art. 296 C. proc. civ., respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta Academia Română, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică.

Greșit instanța de

apel a reținut că notificarea nr. 333/2002 a fost definitiv soluționată prin

decizia civilă nr. 1032 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești și a dispus respingerea apelului, deoarece conform art. 2 din Legea nr. 133/2008 pentru

modificarea și completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și

funcționarea Academiei Române „Bunurile mobile și imobile cu caracter

agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum și celelalte

categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și

care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor

ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1486/1948

publicată în M. Of., Partea 1, nr. 260 din 8 noiembrie 1948 și care sunt

cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 – 4, pag. 8983 – 8989, precum și în

alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în

proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin

acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8),

respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum și în perioada 1 ianuarie

1990 – 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată

a Academiei Române, cu aplicarea art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin urmare, pentru

Academia Română a fost elaborată o lege specială, care modifică și completează art.

4 din Legea nr. 752/2001 în sensul creării unui cadru legislativ de natură a

rezolva drepturile patrimoniale ale recurentei, cu o nouă procedură de

soluționare pentru cererile Academiei române operând o repunere în termen,

potrivit legii, pentru bunurile care au aparținut acestora.

Solicită admiterea

recursului, desființarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe.

Intimata a formulat

întâmpinare solicitând respingerea

recursului.

Examinând recursul

declarat de reclamantă, instanța reține următoarele:

Reclamanta a

solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești prin Primar și

Municipiul Ploiești prin primar restituirea în natură a imobilului teren și

construcții situat în Ploiești, și în măsura imposibilității restituirii în

natură, obligarea pârâtelor la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent, consecință a nesoluționării notificării nr. 64 din 8

februarie 2002 de către Prefectura Prahova.

Or, în cauză

notificarea nr. 64 din 8 februarie 2002 în realitate notificarea nr. 333 din 11

februarie 2002 (așa cum însăși recurenta o invocă în apel f. 7 dosar) a fost

soluționată definitiv prin hotărârea nr. 1 din 31 martie 2005 emisă de Comisia

de evaluare a despăgubirilor bănești acordate persoanelor îndreptățite în

temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Prahova, contestată în

instanță de către reclamanta – recurentă și soluționată prin sentința civilă nr.

581 din 6 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin

decizia civilă nr. 1032 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești și irevocabilă prin nerecurare.

Într-o atare situație

nu se poate pretinde că notificarea adresată Prefecturii Prahova nu a fost

soluționată și că ar trebui să fie din nou soluționată de alte entități

administrative (pârâții – intimați), în condițiile în care ciclul judiciar

urmat ca efect al contestării soluției date notificării reclamantului a fost

epuizat.

Tot astfel, nu se

poate susține că Legea nr. 133/2008 prin care s-a modificat și completat art. 4

din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române ar

repune în discuții cicluri judiciare epuizate, ar determina repuneri în termen,

or ar reglementa în altă modalitate procedura, condițiile și termenele privind

măsurile reparatorii a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 –

22 decembrie 1989, în absența demersurilor procedurale a celor interesați,

făcute în raport de noile reglementări în materie.

Cum în cauză

recurenta a solicitat pronunțarea instanței asupra unor măsuri reparatorii

consecință a nesoluționării notificării nr. 333 din 11 februarie 2002 de către

Prefectura Prahova, și din moment ce această notificare a fost soluționată în

condițiile în care asupra modalității de soluționare a notificării contestată

de recurentă s-a pronunțat irevocabil instanța de judecată, recursul formulat

de reclamantă și calificat juridic de instanță a aparține pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. este neîntemeiat.

Față de cele reținute

urmează ca în temeiul art. 322 C. proc. civ. să se dispună respingerea

recursului formulat de reclamantă, nefiind posibil reluarea unui ciclu judiciar

încheiat în absența demersurilor juridice ale părții efectuate în condițiile

legilor speciale în domeniu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei nr. 63 din

29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2011.