ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor civile de față, constată

următoarele:

Prin

contestația înregistrată sub nr. 525/105 din 22 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului

Prahova, contestatoarea V.C.A. a chemat în judecată pe intimații Primăria Municipiului

Câmpina și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. AA

din 28 decembrie 2006 emisă de Primăria Câmpina, restituirea în natură a terenului

de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., intravilan, sau acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a acestui

imobil, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea contestației, se arată că autorul contestatoarei,

P.G. a dobândit în timpul vieții o serie de imobile în baza actului de vânzare-cumpărare

din 1919, printre care și un teren de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., cu

care a figurat în evidențele fiscale în anul 1950, imobil preluat abuziv de către

stat în 1952, astfel că în mod nelegal prin dispoziția nr. AA/2006 i s-a respins

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pe motiv că nu ar fi făcut dovada

preluării abuzive de către stat a acestui teren.

La data de 06 februarie 2007, Municipiul

Câmpina prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a Primăriei Câmpina și Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice în condițiile în care dispoziția a fost emisă de Municipiul Câmpina,

iar despăgubirile se stabilesc de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

solicitând și respingerea contestației, atât timp cât contestatoarea nu a făcut

dovada preluării abuzive a terenului în litigiu, de către stat de la autorul său

a terenului în litigiu.

La 14 februarie 2007, contestatoarea și-a

precizat contestația în sensul că înțelege să cheme în judecată Municipiul Câmpina

și nicidecum Primăria Câmpina, motiv pentru care, s-a dispus introducerea în cauză,

în calitate de intimat, a Municipiului Câmpina, Primăria Câmpina fiind scoasă din

cauză.

În

ședinta publica din 06 martie 2007 s-a luat act ca intimatul

Municipiul Câmpina nu a mai susținut excepția lipsei calității procesuale pasive

a Primăriei Câmpina și a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale

pasive a intimatului Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 1101 din 04

septembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul

Economiei și Finanțelor, invocată de intimatul Municipiul Câmpina, prin primar,

a respins contestația precizată formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei

și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A fost admisă în parte contestația precizată

formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului Municipiul Câmpina prin

Primar și a fost anulat dispoziția nr. AA din 28 decembrie 2006 emisă de Municipiul

Câmpina, constatându-se dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii

pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, pct. M., imposibil de restituit

în natură, în calitate de moștenitoare legală a defunctului P.G., prevăzute de Legea

nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul

de cerere privind obligarea intimatului Municipiului Câmpina să-i restituie contestatoarei,

în natură, terenul în litigiu în suprafață de 10.000 m.p., fiind obligat intimatul

Municipiul Câmpina, prin primar, să-i plătească contestatoarei suma de 1.600 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotări astfel, prima instanță

a reținut că, potrivit actelor depuse la dosar, numiții P.G. și P.E. au achiziționat

diferite bunuri imobile situate în Câmpina, constând în construcții amplasate pe

strada G., un teren de 4.000 m.p. islaz, pct. M.P., un teren de 10.000 m.p. fâneață

pct. M., un teren de 7.500 m.p. arabil, pct. C., bunuri cu care, la 03

februarie 1950, figurau înscriși în evidențele fiscale.

S-a mai reținut că de pe urma defuncților

au rămas ca moștenitori legali J.L.N., C.I.G., H.N.E., P.A.G., în calitate de descendenți,

și o masă succesorală compusă din imobilele situate în Câmpina, strada G. și anume:

un teren de 1.000 m.p. și construcții.

De asemenea, instanța de fond a arătat

că numitul P.G. a dobândit în timpul vieții o serie de bunuri imobile, printre care

și terenul de 10.000 m.p., pct. M., cu care a figurat înscris în evidențele fiscale

în anul 1951 și pe care l-a cedat statului în 1952, motiv pentru care, începand

cu anul 1954, nu a mai figurat înscris în evidențele fiscale cu acesta.

În

final, s-a mai arătat că numita V.C.A. este moștenitoarea

legală a fostului proprietar, terenul nu a putut fi identificat efectiv de către

expert și potrivit art. 1 alin. (1), (2), (3), art. 2 lit. i), art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001, s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii

pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, strada M.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

pârâtul Municipiul Câmpina, prin primar, care învederează că terenul nu a putut

fi identificat, nefiind documente

(hărți

cadastrale, etc.) datorită vechimii actului de proprietate, nu există nici un document

din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv, fiind necesară efectuarea

unei noi expertize topografice, pe bază de documente.

Un alt motiv de apel, se referă la necesitatea

exercitării rolului activ al instanței, în sensul completării probatoriilor. Astfel,

pârâtul arată că este necesar să se stabilească când a fost preluat imobilul de

la vechiul proprietar și situația juridică a proprietății asupra imobilului la data

preluării în mod abuziv a acestuia.

Prin decizia nr. 452 pronunțată la 01 noiembrie

2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul, a desființat sentința nr. 1101

din 04 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Prahova.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel Ploiești a reținut că, potrivit notificării nr. BB/2002, contestatoarea a solicitat

restituirea în natură a terenului de 1 ha. fâneață situat în Câmpina, pct. M., vecin

cu I.O., Șoseaua V. și M., contesa de B., în calitate de moștenitoare a defunctului

P.G. și conform actului din 09 decembrie 1919.

S-a mai reținut că prima instanță a acordat

contestatorului măsuri reparatorii pentru terenul solicitat, fiind imposibil de

restituit în natură, deoarece nu a putut fi identificat.

Potrivit documentelor depuse la dosar,

autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal în anii 1951-1955, în

pct. M., cu suprafața de 0,70 ha. teren arabil în zona Muscel, care a fost cedat

statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneață fără a se preciza

însă în ce punct.

Instanța a mai reținut că singurul act în care se precizează că în zona Muscel

autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneață este actul autentic de vânzare-cumpărare

din 1919, în care însă nu este prevăzută suprafața, ci numai vecinătățile și, ca

atare, fără a se stabili concret, potrivit notificării, ce teren a solicitat contestatoarea,

evoluția sa, amplasamentul și fără a putea fi identificat, instanța de fond a acordat

despăgubiri pentru 10.000 m.p. teren situat în Câmpina, pct. M.

Astfel, potrivit documentației de la dosar,

ultima înregistrare a terenului din zona Muscel este de 0,70 ha., cedat la stat

în 1952, neexistând acte din care să rezulte că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha.

fâneață, așa cum s-a solicitat și pentru care s-a constatat dreptul contestatoarei

la măsuri reparatorii.

Așa fiind, Curtea de Apel a apreciat că

instanța de fond nu a procedat la cercetarea fondului, motiv pentru care a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca prima instanță, în funcție

de obiectul notificării, să analizeze evoluția rolului terenului solicitat, categoria

de folosință, să efectueze o altă expertiză pentru identificarea terenului.

S-a mai arătat împrejurarea că actul de

proprietate este din 1919 și că nu reprezintă un impediment pentru identificarea

terenului, fiind greu de presupus că nu există în arhive astfel de documente (planuri

cadastrale, schițe, etc.).

Conchide instanța că, în cauză, nu se pot

acorda despăgubiri decât în situația în care restituirea în natură nu este posibilă

(art. l din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare), însă

acest aspect nu s-a stabilit.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat

recurs reclamanta V.C.A., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, iar Înalta

Curte de

Casație și Justiție,

prin decizia civilă nr. 4508 din 03 iulie 2008, a admis recursul și a trimis cauza

spre rejudecarea apelului Curții de Apel Ploiești, reținând că insuficienta stabilire

a situației de fapt, reținută de instanța de apel, nu face parte din ipotezele reglementate

de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la situația în care prima instanță

nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.

A mai reținut instanța de recurs că, deși

în cauză Tribunalul ca instanță de fond a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român și a respins contestația numai față de aceasta, a admis

în parte contestația formulată de cealaltă intimată, a anulat dispoziția emisă de

primar și a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, intrând deci în

cercetarea fondului.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de

Apel Ploiești sub nr. 525.3/105/2007.

Prin decizia nr. 254 din 05 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat, reținând că prima instanță

a procedat în mod corect atunci când a acordat contestatoarei măsuri reparatorii

pentru terenul solicitat, constatând că este imposibil de restituit în natură, deoarece

nu poate fi identificat.

S-a mai arătat că, așa cum rezultă din

actele depuse la dosar, autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal

în anii 1951-1955 la pct. M. cu suprafața de 0,70 ha. teren arabil, care a fost

cedat statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneață, fără

a se preciza însă în ce punct; potrivit documentelor aflate la dosar, ultima înregistrare

a terenului din pct. M. este de 0,70 ha., cedat la stat în 1952, din acte nerezultând

împrejurarea că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha. fâneață, așa cum s-a solicitat

și pentru care s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii.

Instanța a mai reținut că singurul act

din care rezultă că în zona Muscel autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneață

este actul autentic de vânzare-cumpărare din 1919 în care sunt prevăzute vecinătățile,

nu și suprafața.

Referitor la criticile formulate de intimata

Municipiul Câmpina - prin Primar, în sensul că terenul nu a putut fi identificat,

nefiind documente, respectiv hărți cadastrale, datorită vechimii actului de proprietate

și că nu există nici un document din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv,

instanța de apel a apreciat că nu au nici un suport legal sau probator, după cum

nefondată este și critica ce face referire la necesitatea exercitării rolului activ

al instanței în sensul completării probatoriilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Municipiul Câmpina, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. prov. civ.,

susținând că pe parcursul tuturor fazelor procesuale intimata-contestatoare nu a

produs acte din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv și nici acte din

care să rezulte amplasamentul terenului.

S-a mai susținut că intimata-contestatoare

nu a probat proprietatea și deținerea terenului la momentul presupusei deposedării,

precum și continuitatea dreptului de proprietate al autorului său:

Prin decizia nr. 6285 pronunțată la 03

iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia

nr. 254 din 05 noiembrie 2008 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

apreciind ca, în cauză, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia în temeiul acelorași

probe, fără a mai administrat nici un fel de probatorii pe linia deciziei de casare.

De asemenea, s-a mai arătat că dreptul

de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu a fost probat cu certificatul

de moștenitor din 19 iunie 2001 și cu contractul de vânzare-cumpărare din 9

octombrie 1919, fără ca amplasamentul terenului, situația juridică și dimensiunile

reale ale acestuia să fi fost elucidate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai

reținut că, așa cum rezultă din expertiza întocmită de expert P.D., identificarea

terenului în litigiu nu s-a putut face, întrucât, dat fiind vechimea actului de

proprietate, nu se mai găsesc înscrisuri și hărți cadastrale care ar putea identifica

terenul în litigiu și situația juridică a acestuia.

În acest context, instanța de control a

apreciat că este esențial să se stabilească modul de preluare al terenului de către

stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare, precum și dacă

preluarea a vizat terenul de la pct. M., la care se referă contractul de vânzare-cumpărare.

S-a mai arătat că aceasta presupune probațiunea

continuității exercitării dreptului de proprietate asupra terenului de la pct. M.,

prevăzut prin contract până la momentul preluării și a dimensiunilor reale ale acestuia,

deoarece contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătățile terenului,

nu și la suprafață, în timp ce documentația ultimei înregistrări, 1951-1955, evidențiază

terenul din zona Muscel cu suprafața de 0,70 ha. arabil, cedată statului, deși,

în 1950, autorul contestatoarei figura cu suprafața de 1 ha. fâneață în același

punct.

Pentru stabilirea exactă a suprafeței terenului

pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii, instanța de control a apreciat

că se impune atașarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului de la

pct. M. și, în măsura în care probele suplimentare sunt complinitoare, efectuarea

unei noi expertize pentru identificarea terenului și a dimensiunilor acestuia, în

funcție de vecinătățile evidențiate în contractul de vânzare-cumpărare.

S-a mai arătat că, în aplicarea corectă

a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, preocuparea în administrarea probatoriilor

trebuie direcționată în stabilirea naturii și regimului juridic al terenului la

momentul preluării.

Conchide Înalta Curte de Casație și Justiție

că instanța de apel, ca instanță devolutivă, a lăsat necercetat fondul cauzei, motiv

pentru care, în temeiul art. 313 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia

și a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul

Câmpina prin Primar, împotriva deciziei nr. 254 din 05 noiembrie 2008, a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care

a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.

În ședința publică din 26 noiembrie 2009,

instanța, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 6285 din 03 iunie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a dispus efectuarea unei expertize topografice cu

următoarele obiective:

- să se stabilească modul de preluare al

terenului de către stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare;

- să se stabilească dacă preluarea a vizat

terenul de la pct. M. la care se referă contractul de vânzare-cumpărare;

- să stabilească dimensiunile reale ale

terenului (contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătățile terenului,

nu și la suprafață, în timp ce documentația ultimei înregistrări 1951-1955 evidențiază

terenul din zona Muscel cu suprafața de 0,70 ha. arabil cedată statului, deși în

1950 autorul contestatoarei figura în Registrul Agricol cu 1 ha. fâneață la același

punct).

Prin aceeași încheiere, s-a dispus ca apelantul

să depună istoricul de rol al terenului, având în vedere îndrumările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6285/2009, care a dispus ca pentru

stabilirea exactă a suprafeței terenului, pentru care reclamantei i se cuvin măsuri

reparatorii, este necesară atașarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului

de la pct. M.

La dosar s-a depus o copie de pe cadastrul

funciar al Orașului Câmpina din anul 1985 din care reiese că, din terenul de 7.543

m.p., suprafața de 1.752 m.p. apare în Registrul Agricol al numitului R.M. din T.,

iar suprafața de 1.849 m.p., apare în Registrul Agricol al numitului B.Ș.

Expertiza a fost efectuată de expert G.E.,

care a răspuns la obiectivele stabilite de instanță.

Expertul topograf a arătat în lucrarea

efectuată că terenul în litigiu de la pct. M. este teren în suprafață de 0,7543

ha., efectuând în acest sens schița de plan, cu dimensiunile reale, vecinătățile

actuale și foste, categoria de folosință „fâneață", răspunzând, astfel, obiectivelor

stabilite de instanță, dar și îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție,

ce vizau aspectul privind stabilirea existenței și a modalității de preluare a terenului

de către stat, dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M.

Curtea a reținut că primul motiv de apel

al pârâtului Municipiul Câmpina, care se referă la faptul că terenul nu a putut

fi identificat, nefiind documente (hărți cadastrale, etc.) datorită vechimii actului

de proprietate, este nefondat, întrucât expertul a identificat terenul în litigiu,

a stabilit dimensiunile acestuia, a efectuat schița de plan.

Constatările expertului topografic sunt

în concordanță și cu mențiunile din certificatul aflat la dosarul de fond, din care

reiese că în matricola agricolă a autorilor contestatoarei figurează terenul arabil

în suprafață de 0,75 ha., un teren fâneață în suprafață de 1 ha. și un teren izlaz

în suprafață de 0,50 ha. pe anul 1949, mențiuni care se regăsesc și în copia Registrului

Agricol al Orașului Câmpina, aflată la dosarul fond.

Faptul că autorii contestatoarei au dobândit

terenul în litigiu, reiese și din actul de vânzare-cumpărare, înregistrat sub

nr. CC/1919 la Judecătoria Ocolului Rural Câmpina.

Din copia Registrului Agricol al Orașului

Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că acest teren a fost cedat statului, astfel cum

rezultă din mențiunea ce se află pe fila din Registrul Agricol sus-menționat, de

unde reiese că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât,

din probele dosarului, nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe

baza unei dispoziții legale și cu plata unei juste despăgubiri.

Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007

de aplicare a Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul

statului, constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a imobilului.

Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea

intimatei, iar aceasta nu a făcut dovada că la data preluării imobilului a plătit

o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, conform

textului legal sus-menționat, astfel că, s-a răspuns și la obiectivul stabilit prin

decizia de casare, respectiv modul de preluare al terenului de către stat.

Este cert că terenul fiind preluat în perioada

1951-1955, nu putea fi preluat de la contestatoare, ci de la părinții acesteia,

întrucât G.P., bunicul său, a decedat la 13 septembrie 1950, conform declarației

de la dosarul de fond.

În

ceea ce privește motivul de apel ce vizează necesitatea completării

probatoriilor, Curtea a dispus, așa cum s-a mai arătat, în ședința din 26

noiembrie 2009, efectuarea unei expertize topografice, să se depună istoricul de

rol, încuviințându-se și proba cu înscrisuri, la solicitarea intimatei-contestatoare.

Cu privire la motivul de apel ce vizează

necesitatea stabilirii datei când a fost preluat imobilul de la vechiul proprietar,

Curtea a reținut că acesta a fost preluat în perioada anilor 1951-1955 de la moștenitorii

defunctului P.G. astfel cum reiese din mențiunea aflată pe copia din Registrul Agricol,

din anii 1951-1955 și așa cum s-a arătat mai sus, intimata nefacând dovada că imobilul

a fost preluat cu titlu sau că a plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei,

preluarea acestui imobil a fost abuzivă.

Întrucât terenul în litigiu nu poate fi

restituit în natură, având în vedere faptul că acesta a fost reconstituit altor

persoane, astfel cum reiese și din raportul de expertiză topografică efectuat în

apel, instanța a reținut că intimata-contestatoare are dreptul la măsuri reparatorii

în echivalent, pentru terenul în litigiu, astfel cum a fost identificat de expertul

topograf.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată, Curtea a respins această cerere, ca nedovedită, întrucât intimata nu

a făcut dovada plății onorariului de avocat.

Prin decizia nr. 114 din 02 iunie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondat apelul, pârâtului Municipiului Câmpina prin primar împotriva

sentinței civile nr. 1101 din 04 septembrie 2007, a Tribunalului Prahova.

A fost respinsă cererea pentru acordarea

cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Împotriva deciziei nr. 114 din 02

iunie 2010, a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

au declarat recurs reclamanta A.C.A. și pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar.

formulate în recurs învederează că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea

greșită a Legii nr. 10/2001.

Susține că, s-au încălcat și s-au aplicat

greșit dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele

preluat în mod abuziv și de către stat, organizațiile cooperatiste sau de orice

alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele

preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra achizițiilor și nerestituite,

se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este

posibilă, în condițiile acestei legi.

De asemenea, se susține că imobilele preluate

în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

critică hotărârea instanței de apel deoarece, nu s-a răspuns unei îndrumări stabilită

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009,

respectiv nu s-a stabilit modul de preluare al terenului de către Stat.

Se arată în acest sens că, astfel cum reiese

din mențiunile Registrului Agricol al Orașului Câmpina pe anii 1951-1955, acest

teren a fost cedat statului, nicidecum preluat abuziv, nefiind nici o probă care

să ateste preluarea abuzivă.

Mai arată recurentul că, chiar dacă terenul

se regăsește parțial în patrimoniul statului, această situație nu constituie o prezumție

relativă de preluare abuzivă, așa cum greșit s-a reținut de către instanța de apel.

Recursurile declarate de părți sunt nefondate

pentru considerentele ce urmează:

de reclamanta A.C.A., se reține că toate criticile formulate s-au făcut direct în

recurs, aceasta neexercitând calea de atac a apelului, unde ar fi trebuit să fie

analizate astfel că, recursul fiind exercitat omissio medio urmează să fie respins.

se reține că și critica formulată de acesta cu privire la nedovedirea preluării

abuzive a terenului de către stat este nefondată.

Din copia Registrului Agricol al Orașului

Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că terenul în litigiu a fost cedat statului, împrejurare

confirmată de mențiunea aflată pe fila acestui registru, de unde rezultă că terenul

în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât, din probele dosarului,

nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe baza unei dispoziții

legale și cu plata unei juste despăgubiri.

Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007,

de aplicarea Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului,

constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a acestuia.

Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea

acestui recurent și că nu a făcut dovada că la data preluării ar fi plătit o justă

despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, fiind astfel dovedit

modul de preluare al terenului de către stat.

Raportat la cele expuse anterior, critica

formulată de către pârât este nefondată, avându-se în vedere că în speță reclamanta

a dovedit modul de preluare a imobilului în litigiu respectiv că preluarea a fost

abuzivă.

Pentru considerentele de mai sus urmează

ca în temeiul art. 312 alin. C. proc. civ., să fie respinse ca nefondate recursurile

declarate de reclamantă și de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamanta A.C.A. și de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar împotriva deciziei

nr. 114 din 02 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2011.