ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2011

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 525/105 din 22 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea V.C.A. a chemat în judecată pe intimații Primăria Municipiului Câmpina și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. AA din 28 decembrie 2006 emisă de Primăria Câmpina, restituirea în natură a terenului de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., intravilan, sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a acestui imobil, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, se arată că autorul contestatoarei, P.G. a dobândit în timpul vieții o serie de imobile în baza actului de vânzare-cumpărare din 1919, printre care și un teren de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., cu care a figurat în evidențele fiscale în anul 1950, imobil preluat abuziv de către stat în 1952, astfel că în mod nelegal prin dispoziția nr. AA/2006 i s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pe motiv că nu ar fi făcut dovada preluării abuzive de către stat a acestui teren.

La data de 06 februarie 2007, Municipiul Câmpina prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Câmpina și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în condițiile în care dispoziția a fost emisă de Municipiul Câmpina, iar despăgubirile se stabilesc de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând și respingerea contestației, atât timp cât contestatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu, de către stat de la autorul său a terenului în litigiu. La 14 februarie 2007, contestatoarea și-a precizat contestația în sensul că înțelege să cheme în judecată Municipiul Câmpina și nicidecum Primăria Câmpina, motiv pentru care, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Municipiului Câmpina, Primăria Câmpina fiind scoasă din cauză.

În ședinta publica din 06 martie 2007 s-a luat act ca intimatul Municipiul Câmpina nu a mai susținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Câmpina și a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Statul Român. Prin sentința civilă nr. 1101 din 04 septembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de intimatul Municipiul Câmpina, prin primar, a respins contestația precizată formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte contestația precizată formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului Municipiul Câmpina prin Primar și a fost anulat dispoziția nr. AA din 28 decembrie 2006 emisă de Municipiul Câmpina, constatându-se dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, pct. M., imposibil de restituit în natură, în calitate de moștenitoare legală a defunctului P.G., prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea intimatului Municipiului Câmpina să-i restituie contestatoarei, în natură, terenul în litigiu în suprafață de 10.000 m.p., fiind obligat intimatul Municipiul Câmpina, prin primar, să-i plătească contestatoarei suma de 1.600 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotări astfel, prima instanță a reținut că, potrivit actelor depuse la dosar, numiții P.G. și P.E. au achiziționat diferite bunuri imobile situate în Câmpina, constând în construcții amplasate pe strada G., un teren de 4.000 m.p. islaz, pct. M.P., un teren de 10.000 m.p. fâneață pct. M., un teren de 7.500 m.p. arabil, pct. C., bunuri cu care, la 03 februarie 1950, figurau înscriși în evidențele fiscale. S-a mai reținut că de pe urma defuncților au rămas ca moștenitori legali J.L.N., C.I.G., H.N.E., P.A.G., în calitate de descendenți, și o masă succesorală compusă din imobilele situate în Câmpina, strada G. și anume: un teren de 1.000 m.p. și construcții. De asemenea, instanța de fond a arătat că numitul P.G.

a dobândit în timpul vieții o serie de bunuri imobile, printre care și terenul de 10.000 m.p., pct. M., cu care a figurat înscris în evidențele fiscale în anul 1951 și pe care l-a cedat statului în 1952, motiv pentru care, începand cu anul 1954, nu a mai figurat înscris în evidențele fiscale cu acesta. În final, s-a mai arătat că numita V.C.A.

este moștenitoarea legală a fostului proprietar, terenul nu a putut fi identificat efectiv de către expert și potrivit art. 1 alin. (1), (2), (3), art. 2 lit. i), art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, strada M. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul Câmpina, prin primar, care învederează că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente (hărți cadastrale, etc.) datorită vechimii actului de proprietate, nu există nici un document din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv, fiind necesară efectuarea unei noi expertize topografice, pe bază de documente.

Un alt motiv de apel, se referă la necesitatea exercitării rolului activ al instanței, în sensul completării probatoriilor. Astfel, pârâtul arată că este necesar să se stabilească când a fost preluat imobilul de la vechiul proprietar și situația juridică a proprietății asupra imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia. Prin decizia nr. 452 pronunțată la 01 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul, a desființat sentința nr. 1101 din 04 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, potrivit notificării nr. BB/2002, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a terenului de 1 ha.

fâneață situat în Câmpina, pct. M., vecin cu I.O., Șoseaua V. și M., contesa de B., în calitate de moștenitoare a defunctului P.G. și conform actului din 09 decembrie 1919. S-a mai reținut că prima instanță a acordat contestatorului măsuri reparatorii pentru terenul solicitat, fiind imposibil de restituit în natură, deoarece nu a putut fi identificat. Potrivit documentelor depuse la dosar, autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal în anii 1951-1955, în pct. M., cu suprafața de 0,70 ha. teren arabil în zona Muscel, care a fost cedat statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneață fără a se preciza însă în ce punct.

Instanța a mai reținut că singurul act în care se precizează că în zona Muscel autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneață este actul autentic de vânzare-cumpărare din 1919, în care însă nu este prevăzută suprafața, ci numai vecinătățile și, ca atare, fără a se stabili concret, potrivit notificării, ce teren a solicitat contestatoarea, evoluția sa, amplasamentul și fără a putea fi identificat, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru 10.000 m.p. teren situat în Câmpina, pct. M. Astfel, potrivit documentației de la dosar, ultima înregistrare a terenului din zona Muscel este de 0,70 ha., cedat la stat în 1952, neexistând acte din care să rezulte că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha. fâneață, așa cum s-a solicitat și pentru care s-a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii.

Așa fiind, Curtea de Apel a apreciat că instanța de fond nu a procedat la cercetarea fondului, motiv pentru care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca prima instanță, în funcție de obiectul notificării, să analizeze evoluția rolului terenului solicitat, categoria de folosință, să efectueze o altă expertiză pentru identificarea terenului. S-a mai arătat împrejurarea că actul de proprietate este din 1919 și că nu reprezintă un impediment pentru identificarea terenului, fiind greu de presupus că nu există în arhive astfel de documente (planuri cadastrale, schițe, etc.). Conchide instanța că, în cauză, nu se pot acorda despăgubiri decât în situația în care restituirea în natură nu este posibilă (art. l din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare), însă acest aspect nu s-a stabilit.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs reclamanta V.C.A., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 4508 din 03 iulie 2008, a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel Ploiești, reținând că insuficienta stabilire a situației de fapt, reținută de instanța de apel, nu face parte din ipotezele reglementate de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la situația în care prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei. A mai reținut instanța de recurs că, deși în cauză Tribunalul ca instanță de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins contestația numai față de aceasta, a admis în parte contestația formulată de cealaltă intimată, a anulat dispoziția emisă de primar și a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, intrând deci în cercetarea fondului.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 525.3/105/2007. Prin decizia nr. 254 din 05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat, reținând că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a acordat contestatoarei măsuri reparatorii pentru terenul solicitat, constatând că este imposibil de restituit în natură, deoarece nu poate fi identificat. S-a mai arătat că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal în anii 1951-1955 la pct. M. cu suprafața de 0,70 ha. teren arabil, care a fost cedat statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneață, fără a se preciza însă în ce punct; potrivit documentelor aflate la dosar, ultima înregistrare a terenului din pct. M. este de 0,70 ha., cedat la stat în 1952, din acte nerezultând împrejurarea că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha.

fâneață, așa cum s-a solicitat și pentru care s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii. Instanța a mai reținut că singurul act din care rezultă că în zona Muscel autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneață este actul autentic de vânzare-cumpărare din 1919 în care sunt prevăzute vecinătățile, nu și suprafața. Referitor la criticile formulate de intimata Municipiul Câmpina - prin Primar, în sensul că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente, respectiv hărți cadastrale, datorită vechimii actului de proprietate și că nu există nici un document din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv, instanța de apel a apreciat că nu au nici un suport legal sau probator, după cum nefondată este și critica ce face referire la necesitatea exercitării rolului activ al instanței în sensul completării probatoriilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Câmpina, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. prov. civ., susținând că pe parcursul tuturor fazelor procesuale intimata-contestatoare nu a produs acte din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv și nici acte din care să rezulte amplasamentul terenului. S-a mai susținut că intimata-contestatoare nu a probat proprietatea și deținerea terenului la momentul presupusei deposedării, precum și continuitatea dreptului de proprietate al autorului său: Prin decizia nr. 6285 pronunțată la 03 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 254 din 05 noiembrie 2008 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, apreciind ca, în cauză, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia în temeiul acelorași probe, fără a mai administrat nici un fel de probatorii pe linia deciziei de casare.

De asemenea, s-a mai arătat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu a fost probat cu certificatul de moștenitor din 19 iunie 2001 și cu contractul de vânzare-cumpărare din 9 octombrie 1919, fără ca amplasamentul terenului, situația juridică și dimensiunile reale ale acestuia să fi fost elucidate. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că, așa cum rezultă din expertiza întocmită de expert P.D., identificarea terenului în litigiu nu s-a putut face, întrucât, dat fiind vechimea actului de proprietate, nu se mai găsesc înscrisuri și hărți cadastrale care ar putea identifica terenul în litigiu și situația juridică a acestuia. În acest context, instanța de control a apreciat că este esențial să se stabilească modul de preluare al terenului de către stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare, precum și dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M., la care se referă contractul de vânzare-cumpărare.

S-a mai arătat că aceasta presupune probațiunea continuității exercitării dreptului de proprietate asupra terenului de la pct. M., prevăzut prin contract până la momentul preluării și a dimensiunilor reale ale acestuia, deoarece contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătățile terenului, nu și la suprafață, în timp ce documentația ultimei înregistrări, 1951-1955, evidențiază terenul din zona Muscel cu suprafața de 0,70 ha. arabil, cedată statului, deși, în 1950, autorul contestatoarei figura cu suprafața de 1 ha. fâneață în același punct.

Pentru stabilirea exactă a suprafeței terenului pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii, instanța de control a apreciat că se impune atașarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului de la pct. M. și, în măsura în care probele suplimentare sunt complinitoare, efectuarea unei noi expertize pentru identificarea terenului și a dimensiunilor acestuia, în funcție de vecinătățile evidențiate în contractul de vânzare-cumpărare. S-a mai arătat că, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, preocuparea în administrarea probatoriilor trebuie direcționată în stabilirea naturii și regimului juridic al terenului la momentul preluării. Conchide Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de apel, ca instanță devolutivă, a lăsat necercetat fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 313 C. proc.

civ., a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești. Prin decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar, împotriva deciziei nr. 254 din 05 noiembrie 2008, a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.

În ședința publică din 26 noiembrie 2009, instanța, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 6285 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective: - să se stabilească modul de preluare al terenului de către stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare; - să se stabilească dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M. la care se referă contractul de vânzare-cumpărare; - să stabilească dimensiunile reale ale terenului (contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătățile terenului, nu și la suprafață, în timp ce documentația ultimei înregistrări 1951-1955 evidențiază terenul din zona Muscel cu suprafața de 0,70 ha.

arabil cedată statului, deși în 1950 autorul contestatoarei figura în Registrul Agricol cu 1 ha. fâneață la același punct). Prin aceeași încheiere, s-a dispus ca apelantul să depună istoricul de rol al terenului, având în vedere îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6285/2009, care a dispus ca pentru stabilirea exactă a suprafeței terenului, pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii, este necesară atașarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului de la pct. M. La dosar s-a depus o copie de pe cadastrul funciar al Orașului Câmpina din anul 1985 din care reiese că, din terenul de 7.543 m.p., suprafața de 1.752 m.p. apare în Registrul Agricol al numitului R.M.

din T., iar suprafața de 1.849 m.p., apare în Registrul Agricol al numitului B.Ș. Expertiza a fost efectuată de expert G.E., care a răspuns la obiectivele stabilite de instanță.

Expertul topograf a arătat în lucrarea efectuată că terenul în litigiu de la pct. M. este teren în suprafață de 0,7543 ha., efectuând în acest sens schița de plan, cu dimensiunile reale, vecinătățile actuale și foste, categoria de folosință „fâneață", răspunzând, astfel, obiectivelor stabilite de instanță, dar și îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție, ce vizau aspectul privind stabilirea existenței și a modalității de preluare a terenului de către stat, dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M. Curtea a reținut că primul motiv de apel al pârâtului Municipiul Câmpina, care se referă la faptul că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente (hărți cadastrale, etc.) datorită vechimii actului de proprietate, este nefondat, întrucât expertul a identificat terenul în litigiu, a stabilit dimensiunile acestuia, a efectuat schița de plan.

Constatările expertului topografic sunt în concordanță și cu mențiunile din certificatul aflat la dosarul de fond, din care reiese că în matricola agricolă a autorilor contestatoarei figurează terenul arabil în suprafață de 0,75 ha., un teren fâneață în suprafață de 1 ha. și un teren izlaz în suprafață de 0,50 ha. pe anul 1949, mențiuni care se regăsesc și în copia Registrului Agricol al Orașului Câmpina, aflată la dosarul fond. Faptul că autorii contestatoarei au dobândit terenul în litigiu, reiese și din actul de vânzare-cumpărare, înregistrat sub nr. CC/1919 la Judecătoria Ocolului Rural Câmpina.

Din copia Registrului Agricol al Orașului Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că acest teren a fost cedat statului, astfel cum rezultă din mențiunea ce se află pe fila din Registrul Agricol sus-menționat, de unde reiese că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât, din probele dosarului, nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe baza unei dispoziții legale și cu plata unei juste despăgubiri. Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a imobilului.

Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea intimatei, iar aceasta nu a făcut dovada că la data preluării imobilului a plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, conform textului legal sus-menționat, astfel că, s-a răspuns și la obiectivul stabilit prin decizia de casare, respectiv modul de preluare al terenului de către stat. Este cert că terenul fiind preluat în perioada 1951-1955, nu putea fi preluat de la contestatoare, ci de la părinții acesteia, întrucât G.P., bunicul său, a decedat la 13 septembrie 1950, conform declarației de la dosarul de fond. În ceea ce privește motivul de apel ce vizează necesitatea completării probatoriilor, Curtea a dispus, așa cum s-a mai arătat, în ședința din 26 noiembrie 2009, efectuarea unei expertize topografice, să se depună istoricul de rol, încuviințându-se și proba cu înscrisuri, la solicitarea intimatei-contestatoare.

Cu privire la motivul de apel ce vizează necesitatea stabilirii datei când a fost preluat imobilul de la vechiul proprietar, Curtea a reținut că acesta a fost preluat în perioada anilor 1951-1955 de la moștenitorii defunctului P.G. astfel cum reiese din mențiunea aflată pe copia din Registrul Agricol, din anii 1951-1955 și așa cum s-a arătat mai sus, intimata nefacând dovada că imobilul a fost preluat cu titlu sau că a plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea acestui imobil a fost abuzivă. Întrucât terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, având în vedere faptul că acesta a fost reconstituit altor persoane, astfel cum reiese și din raportul de expertiză topografică efectuat în apel, instanța a reținut că intimata-contestatoare are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, pentru terenul în litigiu, astfel cum a fost identificat de expertul topograf.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea a respins această cerere, ca nedovedită, întrucât intimata nu a făcut dovada plății onorariului de avocat. Prin decizia nr. 114 din 02 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul, pârâtului Municipiului Câmpina prin primar împotriva sentinței civile nr. 1101 din 04 septembrie 2007, a Tribunalului Prahova. A fost respinsă cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Împotriva deciziei nr. 114 din 02 iunie 2010, a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. au declarat recurs reclamanta A.C.A. și pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar. 1. Reclamanta A.C.A., în dezvoltarea criticelor formulate în recurs învederează că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001. Susține că, s-au încălcat și s-au aplicat greșit dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluat în mod abuziv și de către stat, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra achizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi.

De asemenea, se susține că imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. 2. Pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar, critică hotărârea instanței de apel deoarece, nu s-a răspuns unei îndrumări stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009, respectiv nu s-a stabilit modul de preluare al terenului de către Stat. Se arată în acest sens că, astfel cum reiese din mențiunile Registrului Agricol al Orașului Câmpina pe anii 1951-1955, acest teren a fost cedat statului, nicidecum preluat abuziv, nefiind nici o probă care să ateste preluarea abuzivă. Mai arată recurentul că, chiar dacă terenul se regăsește parțial în patrimoniul statului, această situație nu constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, așa cum greșit s-a reținut de către instanța de apel.

Recursurile declarate de părți sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: 1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A.C.A., se reține că toate criticile formulate s-au făcut direct în recurs, aceasta neexercitând calea de atac a apelului, unde ar fi trebuit să fie analizate astfel că, recursul fiind exercitat omissio medio urmează să fie respins. 2. Referitor la recursul declarat de pârât se reține că și critica formulată de acesta cu privire la nedovedirea preluării abuzive a terenului de către stat este nefondată. Din copia Registrului Agricol al Orașului Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că terenul în litigiu a fost cedat statului, împrejurare confirmată de mențiunea aflată pe fila acestui registru, de unde rezultă că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât, din probele dosarului, nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe baza unei dispoziții legale și cu plata unei juste despăgubiri.

Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, de aplicarea Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a acestuia. Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea acestui recurent și că nu a făcut dovada că la data preluării ar fi plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, fiind astfel dovedit modul de preluare al terenului de către stat. Raportat la cele expuse anterior, critica formulată de către pârât este nefondată, avându-se în vedere că în speță reclamanta a dovedit modul de preluare a imobilului în litigiu respectiv că preluarea a fost abuzivă. Pentru considerentele de mai sus urmează ca în temeiul art. 312 alin. C. proc.

civ., să fie respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C.A. și de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar împotriva deciziei nr. 114 din 02 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.