ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8411/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1867/2006, contestatoarea F.A.M., în contradictoriu cu intimatul primarul municipiului Câmpina, a formulat contestație împotriva dispoziției privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, prin care s-a admis cererea inițială de despăgubiri comunicată prin executorul judecătoresc F.M., solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat în Câmpina, județul Prahova. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, la data formulării notificării, legea nu dădea dreptul la restituirea în natură a terenului susmenționat, fiind domeniu public, respectiv parcarea pieței.

S-a mai arătat că, prin modificarea adusă art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, există obligația restituirii în natură a bunurilor, cu excepția celor prevăzute la art. 2, considerând că bunul în litigiu nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru ca restituirea în natură să nu fie posibilă, terenul existând în materialitatea sa, ceea ce conduce la concluzia că nu poate fi retrocedat în natură. Față de împrejurarea că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a învederat că nu poate depune documentația ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 112/2006, întrucât întreg dosarul aferent notificării a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța, la termenul de judecată din 23 martie 2006, a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de intimată și citarea cu mențiunea de a înainta întreaga documentație necesară soluționării prezentei cauze.

La termenul de judecată din 20 aprilie 2006, contestatoarea a formulat precizare la acțiunea principală, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul-construcție în suprafață de 75,22 mp aflat pe terenul în suprafață de 200 mp, construcție ce a fost demolată în mod abuziv în anul 1972 în vederea sistematizării zonei înconjurătoare din imediata apropiere a complexului alimentar construit în zonă și pentru care nu s-a primit nici un fel de despăgubiri.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1522 din 30 noiembrie 2006, a admis în parte contestația precizată formulată de contestatoarea F.A.M., a anulat în parte dispoziția nr. 112 din 24 ianuarie 2006 și a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Câmpina, județul Prahova, compus din imobilul construcție în suprafață de 75,22 mp și a stabilit în favoarea acesteia dreptul de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru acest imobil, ce urmează a fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru. De asemenea, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat la aceeași adresă, ca neîntemeiat, menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.

Prin aceeași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocată de aceasta și s-a respins contestația față de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a da această hotărâre, tribunalul a reținut că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasivă a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea de Despăgubiri invocată de aceasta, Tribunalul a admis-o întrucât atribuțiile acestei instituții cuprinse în art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt exercitate numai în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Capitolul V, Titlul VII, iar instanța a considerat că este în faza exclusivă de verificare în cursul unei proceduri administrative speciale a legalității măsurii dispuse prin dispoziția contestată, atribut rezervat instanțelor judecătorești investite cu judecarea contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite nemulțumite.

Pe cale de consecință, tribunalul a respins contestația față de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea de Despăgubiri, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În esență, tribunalul a reținut că, urmare apariției Legii nr. 10/2001, moștenitorii defunctului P.V., respectiv P.F. și F.A.M., au formulat notificarea înregistrată la BEJ F.M. sub nr. 11/2002, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent valoric actualizat pentru imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcția cu suprafața de 75,22 mp în cadrul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ.

S-a mai reținut că, prin Dispoziția privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, intimatul primarul municipiului Câmpina a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei pentru imobilul în suprafață de 200 mp situat în Câmpina, reținând că petenta are calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, că, în speță, construcția nu face obiectul acestei legi, iar pe teren s-au edificat lucrări de utilitate publică.

În ceea ce privește imobilul construcție ce a fost amplasat pe terenul menționat și cu privire la care intimatul, prin dispoziția contestată, a susținut că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc pentru întregul imobil”, ceea ce conduce la concluzia că, în speță, contestatoarea este persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ sus-menționat, întrucât utilitatea publică s-a realizat. Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că înțelege să critice sentința în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp.

Curtea de Apel Ploiești, scția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, a constatat că stabilirea situației de fapt și aplicarea legii s-au făcut în mod corect de către prima instanță și, prin decizia nr. 284 din 5 iunie 2007, a respins apelul ca nefondat, menținând, astfel, soluția primei instanțe. Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aceasta a susținut că, în cauză, s-a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului și că, în lipsa unei expertize având ca obiectiv stabilirea amplasamentului corect al acestuia, hotărârea este nelegală.

Recurenta susține că terenul în litigiu nu se află sub nici un spațiu comercial, lucru ce rezultă chiar din actele aflate la dosarul cauzei și care atestă faptul că, la data propunerii demolării construcției, spațiul comercial era deja edificat. În consecință, aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu efectuarea unui nou raport de expertiză topo pentru identificarea terenului în litigiu, care să stabilească dacă acest teren este liber sau pe acesta se află edificate construcții și dacă poate fi restituit în natură, astfel cum a solicitat. Recursul este nefondat.

Instanța de apel a constatat corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată, potrivit cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Pe cale de consecință, curtea de apel a reținut că nu se poate considera că terenul în litigiu este un teren liber în înțelesul legii, întrucât, chiar dacă pe o parte din el nu sunt edificate construcții, în schimb sunt amenajări de utilitate publică ale localității, este parcarea pieței orașului și pentru acest motiv în mod corect a fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului. Trebuie precizat și faptul că, la realizarea raportului de expertiză criticat de recurentă, au fost avute în vedere toate actele aflate la dosarul cauzei, iar concluziile sale s-au cristalizat și ca urmare a efectuării măsurătorilor în teren, astfel încât corect prima instanță a respins obiecțiunile contestatoarei și a constatat că nu se impune completarea probatoriilor, potrivit prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc.

civ. Pentru considerentele mai sus exprimate, constatând că motivele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de F.A.M. împotriva deciziei nr. 284 din 5 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2007.