ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8411/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1867/2006, contestatoarea F.A.M., în contradictoriu cu intimatul primarul

municipiului Câmpina, a formulat contestație împotriva dispoziției privind

propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, prin care

s-a admis cererea inițială de despăgubiri comunicată prin executorul

judecătoresc F.M., solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat în Câmpina,

județul Prahova.

În motivarea cererii, contestatoarea

a arătat că, la data formulării notificării, legea nu dădea dreptul la

restituirea în natură a terenului susmenționat, fiind domeniu public, respectiv

parcarea pieței.

S-a mai arătat că, prin modificarea

adusă art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, există obligația

restituirii în natură a bunurilor, cu excepția celor prevăzute la art. 2,

considerând că bunul în litigiu nu se încadrează în prevederile art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, pentru ca restituirea în natură să nu fie posibilă,

terenul existând în materialitatea sa, ceea ce conduce la concluzia că nu poate

fi retrocedat în natură.

Față de împrejurarea că, prin

întâmpinarea depusă, intimatul a învederat că nu poate depune documentația ce a

stat la baza emiterii Dispoziției nr. 112/2006, întrucât întreg dosarul aferent

notificării a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, instanța, la termenul de judecată din 23 martie 2006, a dispus

introducerea acesteia în cauză, în calitate de intimată și citarea cu mențiunea

de a înainta întreaga documentație necesară soluționării prezentei cauze.

La termenul de judecată din 20

aprilie 2006, contestatoarea a formulat precizare la acțiunea principală, prin

care a solicitat despăgubiri pentru imobilul-construcție în suprafață de 75,22

mp aflat pe terenul în suprafață de 200 mp, construcție ce a fost demolată în

mod abuziv în anul 1972 în vederea sistematizării zonei înconjurătoare din

imediata apropiere a complexului alimentar construit în zonă și pentru care nu

s-a primit nici un fel de despăgubiri.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 1522 din 30 noiembrie 2006, a admis în parte contestația precizată

formulată de contestatoarea F.A.M., a anulat în parte dispoziția nr. 112 din 24

ianuarie 2006 și a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul imposibil de

restituit în natură, situat în Câmpina, județul Prahova, compus din imobilul

construcție în suprafață de 75,22 mp și a stabilit în favoarea acesteia dreptul

de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru acest imobil, ce urmează a fi

calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă

Cancelaria Primului Ministru.

De asemenea, a respins capătul de

cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat

la aceeași adresă, ca neîntemeiat, menținând restul dispozițiilor deciziei

atacate.

Prin aceeași sentință s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, invocată de aceasta și s-a respins contestația față

de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a da această hotărâre,

tribunalul a reținut că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură și a celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte

cercetarea în fond a pricinii.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesual pasivă a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea de

Despăgubiri invocată de aceasta, Tribunalul a admis-o întrucât atribuțiile

acestei instituții cuprinse în art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr.

247/2005 sunt exercitate numai în cadrul procedurilor administrative pentru

acordarea despăgubirilor prevăzute în Capitolul V, Titlul VII, iar instanța a

considerat că este în faza exclusivă de verificare în cursul unei proceduri

administrative speciale a legalității măsurii dispuse prin dispoziția

contestată, atribut rezervat instanțelor judecătorești investite cu judecarea

contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite nemulțumite.

Pe cale de consecință, tribunalul a

respins contestația față de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea de

Despăgubiri, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

În esență, tribunalul a reținut că,

urmare apariției Legii nr. 10/2001, moștenitorii defunctului P.V., respectiv

P.F. și F.A.M., au formulat notificarea înregistrată la BEJ F.M. sub nr.

11/2002, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent

valoric actualizat pentru imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de

200 mp și construcția cu suprafața de 75,22 mp în cadrul măsurilor reparatorii

prevăzute de acest act normativ.

S-a mai reținut că, prin Dispoziția

privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006,

intimatul primarul municipiului Câmpina a propus acordarea de despăgubiri

contestatoarei pentru imobilul în suprafață de 200 mp situat în Câmpina,

reținând că petenta are calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, că, în speță, construcția nu face obiectul acestei legi, iar pe

teren s-au edificat lucrări de utilitate publică.

În ceea ce privește imobilul

construcție ce a fost amplasat pe terenul menționat și cu privire la care

intimatul, prin dispoziția contestată, a susținut că nu face obiectul Legii nr.

10/2001, instanța a reținut că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc pentru întregul imobil”, ceea ce conduce la concluzia

că, în speță, contestatoarea este persoana îndreptățită să beneficieze de

măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ sus-menționat,

întrucât utilitatea publică s-a realizat.

Contestatoarea a declarat apel

împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că înțelege să critice sentința în ceea ce privește respingerea

capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de

200 mp.

Curtea de Apel Ploiești, scția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, examinând sentința apelată prin

prisma motivelor de apel formulate, a constatat că stabilirea situației de fapt

și aplicarea legii s-au făcut în mod corect de către prima instanță și, prin

decizia nr. 284 din 5 iunie 2007, a respins apelul ca nefondat, menținând,

astfel, soluția primei instanțe.

Împotriva acestei decizii,

contestatoarea a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Aceasta a susținut că, în cauză, s-a

făcut aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind restituirea

în natură a imobilului și că, în lipsa unei expertize având ca obiectiv

stabilirea amplasamentului corect al acestuia, hotărârea este nelegală.

Recurenta susține că terenul în

litigiu nu se află sub nici un spațiu comercial, lucru ce rezultă chiar din

actele aflate la dosarul cauzei și care atestă faptul că, la data propunerii

demolării construcției, spațiul comercial era deja edificat.

În consecință, aceasta a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea completării probatoriului cu efectuarea unui nou raport

de expertiză topo pentru identificarea terenului în litigiu, care să

stabilească dacă acest teren este liber sau pe acesta se află edificate

construcții și dacă poate fi restituit în natură, astfel cum a solicitat.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel a constatat corect

că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată,

potrivit cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar în cazul în care pe

terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat

noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită obține restituirea în natură

a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Pe cale de consecință, curtea de

apel a reținut că nu se poate considera că terenul în litigiu este un teren

liber în înțelesul legii, întrucât, chiar dacă pe o parte din el nu sunt

edificate construcții, în schimb sunt amenajări de utilitate publică ale

localității, este parcarea pieței orașului și pentru acest motiv în mod corect

a fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.

Trebuie precizat și faptul că, la

realizarea raportului de expertiză criticat de recurentă, au fost avute în

vedere toate actele aflate la dosarul cauzei, iar concluziile sale s-au

cristalizat și ca urmare a efectuării măsurătorilor în teren, astfel încât

corect prima instanță a respins obiecțiunile contestatoarei și a constatat că

nu se impune completarea probatoriilor, potrivit prevederilor art. 295 alin.

(2) C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus

exprimate, constatând că motivele invocate în cererea de recurs sunt

neîntemeiate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de F.A.M. împotriva deciziei nr. 284 din 5 iunie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2007.