ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8411/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8411/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
1867/2006, contestatoarea F.A.M., în contradictoriu cu intimatul primarul
municipiului Câmpina, a formulat contestație împotriva dispoziției privind
propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006, prin care
s-a admis cererea inițială de despăgubiri comunicată prin executorul
judecătoresc F.M., solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului la
restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat în Câmpina,
județul Prahova.
În motivarea cererii, contestatoarea
a arătat că, la data formulării notificării, legea nu dădea dreptul la
restituirea în natură a terenului susmenționat, fiind domeniu public, respectiv
parcarea pieței.
S-a mai arătat că, prin modificarea
adusă art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, există obligația
restituirii în natură a bunurilor, cu excepția celor prevăzute la art. 2,
considerând că bunul în litigiu nu se încadrează în prevederile art. 1 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001, pentru ca restituirea în natură să nu fie posibilă,
terenul existând în materialitatea sa, ceea ce conduce la concluzia că nu poate
fi retrocedat în natură.
Față de împrejurarea că, prin
întâmpinarea depusă, intimatul a învederat că nu poate depune documentația ce a
stat la baza emiterii Dispoziției nr. 112/2006, întrucât întreg dosarul aferent
notificării a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, instanța, la termenul de judecată din 23 martie 2006, a dispus
introducerea acesteia în cauză, în calitate de intimată și citarea cu mențiunea
de a înainta întreaga documentație necesară soluționării prezentei cauze.
La termenul de judecată din 20
aprilie 2006, contestatoarea a formulat precizare la acțiunea principală, prin
care a solicitat despăgubiri pentru imobilul-construcție în suprafață de 75,22
mp aflat pe terenul în suprafață de 200 mp, construcție ce a fost demolată în
mod abuziv în anul 1972 în vederea sistematizării zonei înconjurătoare din
imediata apropiere a complexului alimentar construit în zonă și pentru care nu
s-a primit nici un fel de despăgubiri.
Tribunalul Prahova, prin sentința
civilă nr. 1522 din 30 noiembrie 2006, a admis în parte contestația precizată
formulată de contestatoarea F.A.M., a anulat în parte dispoziția nr. 112 din 24
ianuarie 2006 și a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri
reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul imposibil de
restituit în natură, situat în Câmpina, județul Prahova, compus din imobilul
construcție în suprafață de 75,22 mp și a stabilit în favoarea acesteia dreptul
de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru acest imobil, ce urmează a fi
calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă
Cancelaria Primului Ministru.
De asemenea, a respins capătul de
cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat
la aceeași adresă, ca neîntemeiat, menținând restul dispozițiilor deciziei
atacate.
Prin aceeași sentință s-a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, invocată de aceasta și s-a respins contestația față
de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind
introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a da această hotărâre,
tribunalul a reținut că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de
procedură și a celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte
cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția lipsei
calității procesual pasivă a intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea de
Despăgubiri invocată de aceasta, Tribunalul a admis-o întrucât atribuțiile
acestei instituții cuprinse în art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr.
247/2005 sunt exercitate numai în cadrul procedurilor administrative pentru
acordarea despăgubirilor prevăzute în Capitolul V, Titlul VII, iar instanța a
considerat că este în faza exclusivă de verificare în cursul unei proceduri
administrative speciale a legalității măsurii dispuse prin dispoziția
contestată, atribut rezervat instanțelor judecătorești investite cu judecarea
contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite nemulțumite.
Pe cale de consecință, tribunalul a
respins contestația față de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea de
Despăgubiri, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate
procesuală pasivă.
În esență, tribunalul a reținut că,
urmare apariției Legii nr. 10/2001, moștenitorii defunctului P.V., respectiv
P.F. și F.A.M., au formulat notificarea înregistrată la BEJ F.M. sub nr.
11/2002, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent
valoric actualizat pentru imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de
200 mp și construcția cu suprafața de 75,22 mp în cadrul măsurilor reparatorii
prevăzute de acest act normativ.
S-a mai reținut că, prin Dispoziția
privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 112 din 24 ianuarie 2006,
intimatul primarul municipiului Câmpina a propus acordarea de despăgubiri
contestatoarei pentru imobilul în suprafață de 200 mp situat în Câmpina,
reținând că petenta are calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor
art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
republicată, că, în speță, construcția nu face obiectul acestei legi, iar pe
teren s-au edificat lucrări de utilitate publică.
În ceea ce privește imobilul
construcție ce a fost amplasat pe terenul menționat și cu privire la care
intimatul, prin dispoziția contestată, a susținut că nu face obiectul Legii nr.
10/2001, instanța a reținut că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr.
10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care lucrările pentru
care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile
reparatorii se stabilesc pentru întregul imobil”, ceea ce conduce la concluzia
că, în speță, contestatoarea este persoana îndreptățită să beneficieze de
măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ sus-menționat,
întrucât utilitatea publică s-a realizat.
Contestatoarea a declarat apel
împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
arătând că înțelege să critice sentința în ceea ce privește respingerea
capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de
200 mp.
Curtea de Apel Ploiești, scția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, examinând sentința apelată prin
prisma motivelor de apel formulate, a constatat că stabilirea situației de fapt
și aplicarea legii s-au făcut în mod corect de către prima instanță și, prin
decizia nr. 284 din 5 iunie 2007, a respins apelul ca nefondat, menținând,
astfel, soluția primei instanțe.
Împotriva acestei decizii,
contestatoarea a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
Aceasta a susținut că, în cauză, s-a
făcut aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind restituirea
în natură a imobilului și că, în lipsa unei expertize având ca obiectiv
stabilirea amplasamentului corect al acestuia, hotărârea este nelegală.
Recurenta susține că terenul în
litigiu nu se află sub nici un spațiu comercial, lucru ce rezultă chiar din
actele aflate la dosarul cauzei și care atestă faptul că, la data propunerii
demolării construcției, spațiul comercial era deja edificat.
În consecință, aceasta a solicitat
admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre
rejudecare în vederea completării probatoriului cu efectuarea unui nou raport
de expertiză topo pentru identificarea terenului în litigiu, care să
stabilească dacă acest teren este liber sau pe acesta se află edificate
construcții și dacă poate fi restituit în natură, astfel cum a solicitat.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a constatat corect
că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată,
potrivit cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror
construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile
rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate
măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar în cazul în care pe
terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat
noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită obține restituirea în natură
a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții
noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică
ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Pe cale de consecință, curtea de
apel a reținut că nu se poate considera că terenul în litigiu este un teren
liber în înțelesul legii, întrucât, chiar dacă pe o parte din el nu sunt
edificate construcții, în schimb sunt amenajări de utilitate publică ale
localității, este parcarea pieței orașului și pentru acest motiv în mod corect
a fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.
Trebuie precizat și faptul că, la
realizarea raportului de expertiză criticat de recurentă, au fost avute în
vedere toate actele aflate la dosarul cauzei, iar concluziile sale s-au
cristalizat și ca urmare a efectuării măsurătorilor în teren, astfel încât
corect prima instanță a respins obiecțiunile contestatoarei și a constatat că
nu se impune completarea probatoriilor, potrivit prevederilor art. 295 alin.
(2) C. proc. civ.
Pentru considerentele mai sus
exprimate, constatând că motivele invocate în cererea de recurs sunt
neîntemeiate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de F.A.M. împotriva deciziei nr. 284 din 5 iunie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie
2007.