ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6293/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Prahova reclamanții O.N.D. și O.N.C. au formulat o contestație, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Câmpina, împotriva dispoziției nr. 291 din 28 februarie 2007. Au solicitat retrocedarea a 316 mp disponibili, nefolosiți din totalul de 997 mp și contravaloarea în bani pentru diferența de 68 mp. În subsidiar reclamanții au solicitat, în ordine, fie acordarea unui teren în Câmpina de aceeași valoare ca terenul de 997 mp, fie contravaloarea suprafeței de 997 mp la prețul pieței.

Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 913 din 6 septembrie 2006 a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 291 din 28 februarie 2006 și a obligat pe primarul municipiului Câmpina să restituie în natură suprafața de 362 mp din suprafața totală de 997 mp, teren situat în Câmpina, individualizată conform raportului de expertiză A.F., delimitat de punctele 1 – 2 – 6 – 7 – 1. În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că prin dispoziția nr. 291/2006 s-a respins cererea de restituire în natură cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobil, teren în suprafață de 995 mp și construcție ce a fost demolată, în suprafață de 21 mp, situat în Câmpina, după scăderea valorii actualizate a dezbaterilor primite.

Imobilul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr. 12/1975 de la defuncta P.L.(fostă Ș.) care a încasat 2688 lei despăgubiri (procesul verbal din 4 februarie 1975) iar contestatorii sunt succesorii L.P. (CM 537/1987). S-a constatat pe baza concluziilor raportului de expertiză topografică întocmit de A.F. că din suprafața de teren de 997 mp expropriată, este liberă o suprafață de 362 mp identificată pe schița întocmită de expert în punctele 1 – 2 – 6 – 7 – 1, și aflată la 6 m de clădirea Școlii generale nr. 7 care ocupă restul de 632 mp. Instanța a admis acțiunea în temeiul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 437 din 13 decembrie 2006, a respins apelul Primăriei Câmpina ca nefondat.

S-a apreciat că s-a aplicat corect textul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 față de datele speței, un imobil expropriat prin Decretul nr. 12/1995 revendicat de succesorii fostului proprietar. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat în termen legal recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului recurenta a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii. În acest sens s-a arătat că Școala generală nr. 7 deține un teren de 3256 mp și are o capacitate de 607 elevi, neexistând un spațiu excedentar care să permită restituirea în natură a vreunei porțiuni din terenul deținut. O astfel de restituire ar face ca școala să aibă un aspect inestetic și să devină nefuncțională.

Reclamanții intimați au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului față de împrejurarea că s-a dovedit că 362 mp sunt liberi de orice utilitate și că din 1975 de la expropriere, terenul nu a fost utilizat sau amenajat pentru vreo activitate școlară. Examinând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Prin dispoziția nr. 291/2006 a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 995 mp și construcție de 21 mp, situate în Câmpina. Pentru imobilul revendicat, prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri și potrivit art. 3 al dispoziției s-a dispus trimiterea dosarului aferent notificării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin contestația formulată împotriva acestei dispoziții reclamanții au criticat împrejurarea că nu s-a menționat concret în dispoziție în ce constau despăgubirile (bani, acțiuni sau altă formă de echivalare valorică a terenului). Reclamanții au indicat în cuprinsul contestației un subsidiar care coincide cu soluția dată de Primărie. În mod nefondat și în contradictoriu cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, instanțele au anulat dispoziția nr. 291/06 obligând pârâta să restituie în natură o porțiune din teren, considerată disponibilă potrivit raportului de expertiză. În primul rând este de remarcat că reclamanții în contestația lor, deși ca primă variantă de soluție au solicitat restituirea în natură a unei părți din teren și în echivalent bănesc pentru restul, nu au formulat critici decât cu privire la un singur aspect.

S-a atacat dispoziția pentru împrejurarea că aceasta nu menționează în ce constau despăgubirile (sumă de bani, acțiuni sau altă formă de echivalent valoric al terenului). Cu alte cuvinte, în maniera în care a fost formulată contestația, nu s-a criticat împrejurarea că nu s-a acordat o parte din teren în natură. În al doilea rând este de remarcat că instanțele nu au coroborat probele administrate în cauză, împrejurare care a condus la pronunțarea unei soluții nelegale, în mod greșit apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin Decretul nr. 12/1975 (pag. 8 din dosar) a fost expropriată în orașul Câmpina o suprafață de teren de 4942 mp (inclusiv construcții) în vederea construirii în oraș a unei școli cu 16 săli de curs pentru învățământ.

Printre cei expropriați s-a aflat și autoarea reclamanților, cu 995 mp teren și 27 mp construcții (conform tabelului de la fila 9 din dosar). Împrejurarea că expertul a constatat că din terenul în discuție o porțiune de 362 mp nu este afectată de utilități nu impune în mod automat soluția restituirii în natură. Exproprierea și-a atins scopul, s-a construit o școală pe terenul expropriat. Din adresa nr. 27345 din 13 mai 2004 emisă de Ministerul Educației și Cercetării (aflată la fila 31 în dosarul Tribunalului Prahova) rezultă că școala în discuție deține 3256 mp teren și are o capacitate de 607 elevi. Potrivit Normativului privind proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor pentru școli și licee (indicativ NP 010 – 97 aprobat prin ordinul MLPAT nr. 5/N din 22 ianuarie 1997 publicat în Buletinul Construcțiilor nr. 6 – 7/1998), se spune în adresa menționată, suprafețele în metri pătrați pentru școli și licee sunt în mediul urban de 15 mp/loc.

Așadar, școala deține un teren situat sub parametrii legali. Ca urmare, neavând teren excedentar din ce s-a expropriat pentru construirea școlii, rezultă în mod obiectiv că terenul de 997 mp fost proprietatea L.P. și aflat parte sub școală, parte în curtea aferentă școlii, este în întregime afectat școlii și nu poate fi restituit în natură. În mod corect Primăria constatând că terenul solicitat constituie curtea aferentă școlii a constatat că potrivit art. 11 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 acesta nu poate fi restituit în natură. Soluția luată prin dispoziția atacată, de a propune despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și de a înainta în acest sens dosarul și notificarea Secretariatului Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor este conformă cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 art. 11 alin. (1) și (2) și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

La acest nivel, instituția sesizată cu notificarea, după instituirea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă nu poate decât formula propuneri de despăgubiri. Comisia special înființată este abilitată prin lege să stabilească despăgubiri în concret, potrivit art. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Instanța de apel potrivit art. 295 C. proc. civ. avea obligația să verifice, în limitele cererii de apel, dacă instanța de fond a stabilit situația de fapt și a aplicat corespunzător legea. Se constată că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de pârâtă referitoare la împrejurarea că terenul reprezintă curtea aferentă școlii, critici justificate de probele administrate în cauză (Adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 27345 din 13 mai 2004). Se constată pe cale de consecință că în cauză sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și ca urmare pentru considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia nr. 437/2006 a Curții de Apel Ploiești în sensul că a admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 913 din 6 septembrie 2006 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina prin primar împotriva deciziei nr. 437 din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Modifică decizia atacată. Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 913 din 6 septembrie 2006 a Tribunalului Prahova, pe care o schimbă în sensul respingerii contestației. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.