ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6344/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1516/2006 G.R. a contestat dispoziția nr. 194/2006 emisă de primarul municipiului Câmpina solicitând obligarea intimaților municipiul Câmpina, prin primar și primarul municipiului Câmpina la restituirea în natură a terenului liber situat în Câmpina, atribuirea unui alt teren la schimb din domeniul public sau privat ca măsură reparatorie în compensare pentru terenul imposibil de restituit în natură precum și plata de daune în sumă de 100.000 RON pentru emiterea cu întârziere a dispoziției. În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că imobilul în litigiu, compus din teren și construcție a fost expropriat, 1000 mp prin Decretul nr. 535/1962 în vederea realizării unui bloc de locuințe, iar 753 mp teren și construcția în suprafață de 421 mp prin Decretul nr. 235/1988.

În anul 1989 a fost demolată construcția fără însă a se mai realiza scopul exproprierii respectiv de a se construi un alt bloc de locuințe, astfel că în prezent terenul este liber de construcții și neafectat de utilități publice. Prin sentința civilă nr. 5121 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în suprafață totală de 1865 mp ce a aparținut mătușii contestatorului a fost expropriat în vederea edificării unor blocuri de locuințe, utilitate publică care s-a realizat, terenul fiind ocupat de blocuri, spații verzi aferente acestora, alei pietonale, alei carosabile, astfel că nu este posibilă restituirea terenului în natură și în mod corect intimații au propus acordarea de despăgubiri.

S-a mai reținut că nu poate fi primită solicitarea contestatorului de a i se atribui teren în altă parte, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că nu există disponibile bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare, în speță terenuri, neexistând nici un inventar al unor astfel de bunuri. Contestatorul a formulat apel împotriva acestei sentințe, susținând că referitor la suprafața de 865 mp expropriată în anul 1988 scopul exproprierii nu a fost realizat întrucât nu s-a edificat blocul de locuințe, iar terenul este liber de construcții și deci poate fi restituit în natură. Apelantul a mai susținut că măsura compensării în natură este posibilă întrucât există terenuri în domeniul privat care sunt libere de orice construcții sau sarcini, după cum a reieșit din răspunsul la interogatoriu și că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea de plată a daunelor pentru întârzierea emiterii dispoziției.

Prin decizia civilă nr. 167 din 4 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul contestatorului, s-a schimbat în parte sentința, iar pe fond s-a admis în parte contestația. S-a anulat dispoziția nr. 124/2006 emisă de primarul municipiului Câmpina și au fost obligați intimații să acorde contestatorului în compensare un teren echivalent în suprafață de 1865 mp, aflat în circuitul civil și în proprietatea unității administrativ teritoriale, municipiul Câmpina. Au fost obligați intimații să plătească apelantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune cominatorii. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței privind respingerea cererii de restituire în natură a terenului situat în Câmpina.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că nu se poate dispune restituirea în natură a suprafeței de 514 mp despre care expertul a susținut că este liberă, deoarece aceasta este folosită pentru normala exploatare a blocului de locuințe situat în C. nr. 4 și aparține deci domeniului public de interes local. Instanța de apel a apreciat ca întemeiată solicitarea vizând acordarea de teren în compensare, făcând referire la dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și reținând că în domeniul privat al municipiului Câmpina există o suprafață de 26670 mp, teren liber de construcții, după cum a rezultat din răspunsul intimatului la interogator. S-a mai reținut de asemenea că se justifică obligarea intimaților la plata de daune cominatorii întrucât dispoziția a fost emisă de intimat după patru ani de zile, cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Municipiul Câmpina, prin primar, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor privind acordarea de teren în compensare, deoarece legiuitorul a prevăzut posibilitatea și nu obligativitatea acordării în compensare a unor suprafețe de teren echivalente și că numai autoritățile administrației locale, raportat la principiului autonomiei locale, pot decide asupra oportunității folosirii patrimoniului unității administrativ-teritoriale, iar la acest nivel nu există un inventar al bunurilor, unele suprafețe de teren neavând situația juridică clarificată iar municipiul Câmpina se confruntă cu o lipsă acută a spațiilor cu destinația de locuință.

O altă critică a recursului se referă la faptul că în mod greșit s-a dispus obligarea la plata daunelor cominatorii întrucât art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură, iar întârzierea în emiterea deciziei a fost determinată de faptul că intimatul-contestator a formulat cinci notificări, ce a generat purtarea corespondenței cu acesta, inițial reținându-se lipsa calității de persoană îndreptățită. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1), fost art. 24, din Legea nr. 1072001, modificată prin Legea nr. 247/2005, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Rezultă deci că acordarea măsurii reparatorii prin atribuirea unei suprafețe de teren în compensare este condiționată de faptul ca această compensare să fie posibilă, respectiv să se demonstreze existența unor terenuri disponibile.

O asemenea obligație, de a dovedi existența unor suprafețe de teren disponibile și de a aprecia cu privire la posibilitatea atribuirii lor în compensare pentru terenurile care au fost preluate dar nu mai pot fi restituite în natură, aparține unității deținătoare. În speță, unitatea deținătoare, respectiv recurentul-pârât a susținut și a dovedit că nu deține terenuri care ar putea fi atribuite în compensare, neexistând un inventar al bunurilor cu privire la terenuri; suprafața de 26.670 mp despre care intimatul-reclamant a susținut că este liberă, nu are un astfel de regim, recurenta-pârâtă susținând că este afectată scopului construirii de locuințe prin A.N.L. În contextul celor menționate, rezultă că instanța de apel a procedat prin aplicarea greșită a legii când a obligat intimații să acorde contestatorului în compensare un teren echivalent în suprafața de 1865 mp, aflat în circuitul civil și în proprietatea municipiului Câmpina.

Decizia pronunțată în apel este nelegală și în ce privește obligarea intimaților la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune cominatorii către apelantul-reclamant. Este adevărat că prin dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că unitatea deținătoare este obligată să emită decizie sau dispoziție privind notificarea într-un termen de 60 de zile de la data formulării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, însă acest text de lege nu prevede nici un fel de sancțiune care să-l îndreptățească pe reclamant să solicite daune pentru întârzierea răspunderii la notificare. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, decizia recurată fiind nelegală, astfel că se va dispune admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată în apel și menținerea sentinței pronunțată în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina, prin primar împotriva deciziei nr. 167 din 4 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și păstrează sentința nr. 1521 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.