ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7753/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 16 iulie 2001 G.R. a formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând Primăriei municipiului

Câmpina să-i acorde despăgubiri bănești ori un alt teren în echivalentul

terenului în suprafață de 742,50 mp situat în Câmpina, preluat de stat de la

D.V. (unchiul solicitantului, decedat la 6 noiembrie 1978) pentru neplata

impozitelor, teren care nu mai poate fi restituit în natură pe vechiul

amplasament pentru că pe el au fost construite blocuri de locuințe și a cărui

valoare este de 37.000 dolari SUA.

Primarul municipiului Câmpina a emis

dispoziția nr. 128 din 24 ianuarie 2006, prin care a propus acordarea de

despăgubiri notificatorului și a dispus înaintarea dosarului la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

G.R. a contestat în justiție

dispoziția de mai sus solicitând modificarea acesteia în sensul restituirii în

natură a terenului preluat de stat ori atribuirii unui alt teren din domeniul

privat sau public.

De asemenea, contestatorul a cerut

obligarea municipiului Câmpina și a primarului acestei localități la plata de

daune moratorii în sumă de 50.000 RON pentru emiterea dispoziției cu

întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației se susține

că parte din teren este liberă, nefiind afectată de utilități publice, astfel

încât poate fi restituită în natură, altă parte este ocupată de garaje

demontabile amenajate fără autorizație, fiind, de asemenea, restituibilă în

natură, iar partea imposibil de restituit în natură poate fi compensată cu alte

terenuri din cele aflate în domeniul privat al municipiului în cartierul

„Muscel”.

Tribunalul Prahova, secția civilă, a

pronunțat sentința nr. 1407 din 16 noiembrie 2006, prin care a respins

contestația ca nefondată, iar apelul declarat de contestator a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 243 din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Ca stare de fapt, tribunalul a

stabilit că terenul în litigiu a constituit proprietatea lui D.V., unchiul

contestatorului, a fost expropriat în anul 1964 în vederea construirii unui

bloc de locuințe și, potrivit raportului de expertiză ing. I.N., nu este liber,

fiind ocupat de blocuri de locuințe, de suprafețe aferente acestora, de spații

verzi, de trotuarul străzii și alei de acces la garaje, iar o porțiune face

parte din curtea Companiei Publice de Gospodărie Comunală Câmpina al cărei unic

acționar este Municipiul Câmpina.

De asemenea, tribunalul a constatat

că Municipiul Câmpina are în domeniul său privat un teren în suprafață de

23.000 mp dat în folosința Agenției Naționale pentru Locuințe și în domeniul

public un teren în suprafață de 26.670 mp utilizat ca pistă de motocros și zonă

aferentă acesteia, ambele terenuri fiind destinate dezvoltării socio-economice

a localității.

În apel G.R. a contestat parțial

starea de fapt, susținând că în realitate cca 120 mp din teren nu este afectată

în nici un fel de blocuri sau alei, cca 185 mp din teren nu constituie zonă

verde a blocului de locuințe, mai fiind restituibilă în natură și o suprafață

de 45 mp din același teren, iar terenul de 26.670 mp nu aparține domeniului

public ci celui privat al municipiului Câmpina.

Pentru clarificarea situației de

fapt contestatorul a cerut încuviințarea unei noi expertize în apel, cerere

care a fost respinsă de curtea de apel cu motivarea că este nefondată „din

moment ce expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, neexistând

nici un motiv de nelegalitate a acestui raport de expertiză”.

Contestatorul a declarat recurs în

care, printr-o amplă motivare, a invocat cazurile de casare prevăzute de art.

304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Între criticile aduse instanței de

apel este și cea referitoare la încuviințarea unei noi expertize, aspect sub

care recursul este în mod evident întemeiat.

Astfel, așa cum corect susține

contestatorul, în urma obiecțiunilor formulate de acesta la raportul de

expertiză întocmit de ing. I.N., expertul a depus la dosar un răspuns la

obiecțiuni (fila 61 dosar primă instanță) în care, la punctul 1, precizează că

„se impune o reanalizare a limitelor, dimensiunilor și vecinătăților terenului

ce face obiectul acțiunii de față”, iar la pct.2 arată că S3 = 45 mp

specificată în raportul inițial că reprezintă un teren ocupat de alee de acces

către garajele cu caracter provizoriu, folosită și de locatarii blocului, în

realitate nu este amenajată, în sensul că nu este asfaltată sau betonată, dar

prezintă urmele unei căi de acces.

Același expert a concluzionat că se

impune reanalizarea de către instanță a necesității refacerii raportului de

expertiză în raport cu cele mai sus arătate.

Rezultă, așadar, că însuși expertul

a relevat necesitatea unor noi verificări, astfel încât instanțele au greșit

respingând cererea de refacere a lucrării (tribunalul) și cererea de

încuviințare a unei noi expertize (curtea de apel).

Ca urmare, situația de fapt nu este

neechivoc lămurită, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar de către

instanța de recurs, dat fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în

care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite.

Asemenea stare a dosarului impune

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului, prilej cu care instanța de trimitere va ordona mai întâi,

după caz, refacerea expertizei sau facerea unei noi expertize, care să

stabilească în mod clar în ce măsură terenul în litigiu a fost folosit potrivit

scopului exproprierii, iar apoi va aplica dispozițiile incidente din Legea nr.

10/2001 modificată și republicată, având în vedere ca susțineri de fond toate

celelalte critici formulate de contestator în dezvoltarea recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de G.R.

împotriva deciziei nr. 243 din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2007.