ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2194/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele : Prin contestația înregistrată sub nr. 6912/2004 contestatorii I.F.G. și I.M. au solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Câmpina, anularea Dispoziției nr. 2097/2004 și obligarea acesteia la retrocedarea în natură a suprafeței de teren de 200 mp pe vechiul amplasament situat în Câmpina. Contestatorii au arătat în motivare că, beneficiind de dispozițiile Legii 10/2001, s-au adresat intimatei cu notificare în vederea retrocedării în natură a întregului teren în suprafață de 360 mp dobândit în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1213 din 1968, însă intimata le-a retrocedat numai suprafața de 160 mp și pentru diferența de 200 mp nu sunt de acord a primi despăgubiri prin echivalent bănesc.

Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că terenul proprietatea contestatorilor a fost preluat de la stat în baza Decretului de expropriere nr. 381/1972 în vederea edificării unei școli generale și a unei grădinițe și că diferența de 200 mp, constituind teren de joacă pentru copii nu poate fi restituit în natură decât prin echivalent bănesc, așa cum s-a și propus contestatorilor. Prin sentința civilă nr. 1312 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii I.F.G. și I.M. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp nu este posibilă, având în vedere dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001.

Împotriva acestei sentințe contestatorii au declarat apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate privind următoarele aspecte : Prima instanță nu a luat în considerare că pentru terenul a cărei restituire în natură se solicită nu s-a emis o Hotărâre de Guvern care să stabilească faptul că acest teren nu se restituie în natură; terenul în litigiu nu este necesar grădiniței pentru desfășurarea activităților de învățământ și nici pentru joaca copiilor, nefiind ocupat de construcții sau amenajat ca un loc de joacă ; acest teren este ocupat de alte persoane. Intimata a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că terenul în litigiu constituie teren de joacă al Grădiniței nr. 10 și face parte din domeniul public al Municipiului Câmpina.

În cauză s-au administrat proba cu interogatoriul intimatei și efectuarea unei expertize topo pentru identificarea, măsurarea, poziționarea pe schița de plan și evaluarea terenului în suprafață de 200 mp, identificarea construcțiilor edificate și stabilirea destinației terenului. Prin decizia civilă nr. 582 din 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul contestatorilor schimbând în tot sentința civilă nr. 1312 din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a admis acțiunea formulată de contestatori. Totodată a anulat în parte dispoziția nr. 2097 din 21 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Câmpina cu privire la acordarea de măsuri preparatorii prin echivalent pentru terenul de 200 mp și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 192, 36 mp situat în Câmpina, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo efectuat de inginer N.N., către reclamanți.

A fost obligată intimata la plata către apelanți a sumei de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Curtea de Apel a reținut că terenul în litigiu nu este folosit de Grădinița nr. 10 pentru activități de învățământ sau activități conexe, nefiind amenajat în acest scop, fiind utilizat de locuitorii din zonă ca teren pentru depozitarea gunoaielor. S-a mai reținut că terenul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 381/1972 , dar nu a fost utilizat pentru scopul exproprierii, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001. Împotriva deciziei civile nr. 582 din 26 aprilie 2005 Municipiul Câmpina prin primar a declarat recurs întemeiat în drept de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aducând critici ce vizau următoarele aspecte : În mod greșit instanța de apel a reținut că terenul în litigiu nu este de ținut de o unitate bugetară, nefiind necesar desfășurării activității acesteia atâta vreme cât și în prezent terenul constituie ,, curte teren de joacă “ al Grădiniței nr. 10, fiind împrejmuit, iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, constituie domeniul public al unității administrativ teritoriale, conform H.G. nr. 1359/2001. În ceea ce privește motivarea instanței de apel, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001, aceasta nu poate fi reținută deoarece acest text de lege prevede imperativ că foștilor proprietari, li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care terenurile sunt ocupate de unități bugetare din învățământ.

Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu pentru considerentele ce urmează : În raport cu art. 16 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005,care este de imediată aplicare, „ în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau , după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4, din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a).” Raportul de expertiză topo întocmit de inginer expert N.N.

stabilește că terenul în litigiu nu este ocupat de construcții sau alte amenajări, este neîngrijit și folosit ca depozit de resturi menajere, situație în care, Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit corect faptul că nu s-a realizat scopul exproprierii. Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de Primăria Municipiului Câmpina, instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Câmpina prin primar împotriva deciziei nr. 582 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă Pronunțată, în ședința publică, astăzi 28 februarie 2006.