ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2194/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele :

Prin contestația înregistrată sub

nr. 6912/2004 contestatorii I.F.G. și I.M. au solicitat în contradictoriu cu

intimata Primăria Municipiului Câmpina, anularea Dispoziției nr. 2097/2004 și

obligarea acesteia la retrocedarea în natură a suprafeței de teren de 200 mp pe

vechiul amplasament situat în Câmpina.

Contestatorii au arătat în motivare

că, beneficiind de dispozițiile Legii 10/2001, s-au adresat intimatei cu

notificare în vederea retrocedării în natură a întregului teren în suprafață de

360 mp dobândit în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1213 din 1968, însă intimata le-a retrocedat numai

suprafața de 160 mp și pentru diferența de 200 mp nu sunt de acord a primi

despăgubiri prin echivalent bănesc.

Intimata a depus întâmpinare prin

care a arătat că terenul proprietatea contestatorilor a fost preluat de la stat

în baza Decretului de expropriere nr. 381/1972 în vederea edificării unei școli

generale și a unei grădinițe și că diferența de 200 mp, constituind teren de

joacă pentru copii nu poate fi restituit în natură decât prin echivalent

bănesc, așa cum s-a și propus contestatorilor.

Prin sentința civilă nr. 1312 din 22

noiembrie 2004, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația

formulată de contestatorii I.F.G. și I.M.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp

nu este posibilă, având în vedere dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001.

Împotriva acestei sentințe contestatorii

au declarat apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate privind

următoarele aspecte :

Prima instanță nu a luat în

considerare că pentru terenul a cărei restituire în natură se solicită nu s-a

emis o Hotărâre de Guvern care să stabilească faptul că acest teren nu se

restituie în natură; terenul în litigiu nu este necesar grădiniței pentru

desfășurarea activităților de învățământ și nici pentru joaca copiilor, nefiind

ocupat de construcții sau amenajat ca un loc de joacă ; acest teren este ocupat

de alte persoane.

Intimata a formulat o întâmpinare

prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că terenul în

litigiu constituie teren de joacă al Grădiniței nr. 10 și face parte din

domeniul public al Municipiului Câmpina.

În cauză s-au administrat proba cu

interogatoriul intimatei și efectuarea unei expertize topo pentru

identificarea, măsurarea, poziționarea pe schița de plan și evaluarea terenului

în suprafață de 200 mp, identificarea construcțiilor edificate și stabilirea

destinației terenului.

Prin decizia civilă nr. 582 din 26

aprilie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul contestatorilor schimbând

în tot sentința civilă nr. 1312 din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul

Prahova, în sensul că a admis acțiunea formulată de contestatori. Totodată a

anulat în parte dispoziția nr. 2097 din 21 septembrie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Câmpina cu privire la acordarea de măsuri preparatorii prin

echivalent pentru terenul de 200 mp și a dispus restituirea în natură a terenului

în suprafață de 192, 36 mp situat în Câmpina, astfel cum a fost identificat

prin raportul de expertiză topo efectuat de inginer N.N., către reclamanți.

A fost obligată intimata la plata

către apelanți a sumei de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel a reținut că terenul

în litigiu nu este folosit de Grădinița nr. 10 pentru activități de învățământ

sau activități conexe, nefiind amenajat în acest scop, fiind utilizat de

locuitorii din zonă ca teren pentru depozitarea gunoaielor.

S-a mai reținut că terenul în

litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 381/1972 , dar nu a fost

utilizat pentru scopul exproprierii, astfel încât în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr. 582

din 26 aprilie 2005 Municipiul Câmpina prin primar a declarat recurs întemeiat

în drept de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând critici ce vizau următoarele

aspecte :

În mod greșit instanța de apel a

reținut că terenul în litigiu nu este de ținut de o unitate bugetară, nefiind

necesar desfășurării activității acesteia atâta vreme cât și în prezent terenul

constituie ,, curte teren de joacă “ al Grădiniței nr. 10, fiind împrejmuit,

iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, constituie domeniul

public al unității administrativ teritoriale, conform H.G. nr. 1359/2001.

În ceea ce privește motivarea

instanței de apel, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea

10/2001, aceasta nu poate fi reținută deoarece acest text de lege prevede

imperativ că foștilor proprietari, li se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent în cazul în care terenurile sunt ocupate de unități bugetare din

învățământ.

Recursul nu este fondat urmând a fi

respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu pentru considerentele ce

urmează :

În raport cu art. 16 alin. (1) din

Legea 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005,care este de

imediată aplicare, „ în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa

nr. 2 lit a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate

exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ,

sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau , după caz,

moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate

la pct. 3, 4, din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la

data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2

din anexa nr. 2 lit. a).”

Raportul de expertiză topo întocmit

de inginer expert N.N. stabilește că terenul în litigiu nu este ocupat de

construcții sau alte amenajări, este neîngrijit și folosit ca depozit de resturi

menajere, situație în care, Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit

corect faptul că nu s-a realizat scopul exproprierii.

Răspunzând astfel motivelor de

recurs dezvoltate de Primăria Municipiului Câmpina, instanța de recurs constată

că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin

stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Municipiul Câmpina prin primar împotriva deciziei nr. 582 din 26

aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 28 februarie 2006.