ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 771/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 15 septembrie 2004 la Tribunalul

Prahova, reclamanta A.I. a chemat în judecată Primăria municipiului Câmpina,

Municipiul Câmpina și pe primarul acestui municipiu pentru ca în contradictoriu

cu aceștia să se anuleze dispoziția 1900/R august 2004 a primarului prin care i

s-a respins notificarea unui teren de 2313 mp situat în Câmpina.

Reclamanta a solicita restituirea în

natură a unei suprafețe de 1846 mp și prin echivalent bănesc restul de 417 mp

și corpul 2 de clădire. Ulterior reclamanta și-a precizat cererea numai pentru

despăgubiri bănești.

Tribunalul Prahova prin sentința

civilă nr. 183 din 14 februarie 2005 a respins ca neîntemeiată contestația.

În motivarea hotărârii, Tribunalul a

reținut că reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Câmpina, prin sentința civilă nr. 3278 din 18 septembrie

1998.

Prin sentința civilă nr. 2508 din 20

septembrie 2000 a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 3278/1998 în

sensul că imobilul se compune din 3055 mp teren identificat prin expertiză și

două construcții corp 1 și 2. S-a constatat că prin notificarea supusă

rezolvării Primăriei din Câmpina s-au revendicat bunurile deja obținute prin

hotărâre judecătorească.

Nu s-a reținut ca motiv temeinic al

prezentei acțiuni imposibilitatea punerii în executare a hotărârilor

judecătorești amintite, față de obiectul Legii nr. 10/2001 care se referă numai

la bunurile preluate abuziv de către stat, restituirea prin echivalent fiind

prevăzută numai în cazul imposibilității restituirii în natură.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 798 din 7 iunie 2005 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința

și a anulat dispoziția 289/N 23 iulie 2001. A constatat dreptul reclamantei la

măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri pentru imobilul

situat în Câmpina compus din teren în suprafață de 417 mp și 1896 mp amplasată

conform raportului de expertiză G.E., construcția 1 identificată de același

expert și construcția 2 identificată de expert B.C.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că sentințele judecătorești nr. 3278 din 18 septembrie 1998 a

Judecătoriei Câmpina și sentința nr. 2508 din 20 septembrie 2000 a aceleiași

judecătorii nu au putut fi puse în executare de către Consiliul Local Câmpina

care a fost obligat la restituirea în natură deoarece o parte din imobilul ce a

aparținut reclamantei nu se mai afla în posesia Consiliului local Câmpina fiind

înstrăinat unor persoane fizice. Noii cumpărători au obținut decizia nr. 64 din

22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești prin care, admițându-se apelul, a

fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamantei pentru partea din imobil

vândută acestora cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 364 din 8 martie 1974.

S-a constatat așadar ca potrivit

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent bănesc pentru cazul în care imobilul a fost transformat astfel încât

a devenit un imobil nou în raport de cel preluat și în cazul în care a fost

înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea legii.

S-a constatat deci că în mod greșit

s-a considerat restituit întregul imobil, pentru partea din imobilul

nerestituit și înstrăinată foștilor chiriași, reclamanta fiind îndreptățită la

despăgubiri bănești.

Împotriva acestei hotărâri Primarul

municipiului Câmpina a declarat recurs în termen legal invocând motivul prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat soluția de

acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 care, în opinia

recurenților nu se mai aplică în cauză, rezolvarea trebuind să fie primită de

reclamantă prin punerea în executare a deciziei nr. 2.508 din 20 septembrie

2002 contestația la executare.

Recursul este neîntemeiat și se va

respinge pentru următoarele considerente:

Revendicarea reclamantei își are

sorgintea în abuziva preluare a proprietății de stat.

Este adevărat că reclamanta a

obținut formal, printr-o hotărâre judecătorească în 1998 a cărui înțeles a fost

lămurit în anul 2000, titlul de proprietate asupra imobilului preluat abuziv.

Această hotărâre judecătorească nu a

putut fi pusă în întregime în executare pentru că pentru o parte din imobilul

ce i-a fost recunoscut s-au emis titluri către alte persoane fizice.

În mod corect instanța a considerat

că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită să primească

despăgubiri în echivalent bănesc pentru partea din imobil ce nu i-a putut fi

restituită în natură pentru că aceasta fusese înstrăinată foștilor chiriași.

La data apariției Legii nr. 10/2001

reclamanta nu fusese pusă în posesie pentru întregul bun revendicat datorită

împiedicărilor mai sus expuse.

Din probele administrate în cauză

rezultă că nici decizia nr. 3278/1998 nici decizia nr. 2508/2000 nu au putut fi

puse în executare, deși reclamanta a cerut mai întâi punerea acestora în

executare pentru a-și putea valorifica titlul obținut.

Instanțele au apreciat corect că în

cauză se aplică Legea nr. 10/2001 pentru că reclamanta se află în situația că

nu i se poate restitui în natură o parte din bunurile de care a fost deposedată

abuziv și a cărui proprietate i-a fost reconstituită.

Legea nr. 10/2001 reglementează în

mod expres în art. 47 situația persoanelor îndreptățite sau vătămate într-un

drept al lor, cărora anterior apariției Legii nr. 10/2001 li s-au respins

acțiuni având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv pot solicita indiferent

de natura soluțiilor pronunțate măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent în condițiile prezentei legi.

Reclamanta a avut o soluție de

admitere, dar imposibilitatea de a-și realiza dreptul recunoscut prin hotărâre,

dintr-o împiedicare vânzarea unei părți către alte persoane fizice, care în

termenii Legii nr. 10/2001 dă loc la despăgubiri face din reclamantă o persoană

vătămată în dreptul său și căreia practic, printr-o hotărâre anterioară Legea

nr. 10/2001, i s-a respins pentru o parte din imobil acțiunea în revendicarea

unui bun preluat abuziv de stat.

Ca urmare în mod corect instanțele

au considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele arătate se va

respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Câmpina împotriva deciziei nr. 798

din 7 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.