ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 63/2012

HOTĂRÂRE
12.01.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 63/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19 iunie

2009 sub nr. 7572/42/2009 reclamanta S.N. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al

Municipiului Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina și Ministerul

Administrației și Internelor, anularea în parte a H.G. nr. 1359/2001, privind

atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și a municipiilor, orașelor

și comunelor din acest județ, numai în ceea ce privește suprafața de teren de

590 m.p. situată în municipiul Câmpina, în curtea Școlii Generale nr. 6.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că terenul a aparținut autorilor săi, numiții

P.N. și P.M., conform certificatului de moștenitor nr. 372/1958 al Notariatului

de Stat al Raionului Câmpina, iar Primăria municipiului Câmpina a pretins că

acest teren ar fi fost donat statului.

A mai arătat

reclamanta că nu există niciun document în acest sens și, deși cunoștea că

acest teren este revendicat, el a fost trecut în proprietatea publică a

Primăriei Câmpina, fiind atestat de Guvernul României ca făcând parte din

domeniul public al localității.

Pârâții Primăria

Municipiului Câmpina și Ministerul Administrației și Internelor au depus

întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale

pasive.

Prin întâmpinarea

depusă pârâtul Consiliul Local Câmpina a invocat excepția lipsei procedurii

prealabile, iar pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității

formulării acțiunii.

Prin Sentința nr. 200

din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată, reținând că

reclamanta a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1359/2001 cu privire la

suprafața de teren de 590 m.p. situată în municipiul Câmpina, în curtea Școlii

generale nr. 6, iar hotărârile de guvern sunt acte normative, făcând parte din

categoria acelora prevăzute în art. 108 alin. (4) din Constituția României, a

căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind

realizată în ziua publicării lor în M. Of.

H.G. 1359/2001, a

cărei anulare s-a solicitat de către reclamantă, a fost publicată la 18

februarie 2002, în M. Of. nr. 128, așa încât, văzând și dispozițiile art. 11

din Legea nr. 554/2004, în care se stabilesc termenele și condițiile în care se

pot formula acțiuni în contencios administrativ, Curtea a constatat că acțiunea

este tardivă.

Prin Decizia nr. 3930

din 29 septembrie 20l0 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal a admis recursul reclamantei împotriva Sentinței nr.

200 din 29 octombrie 2009, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare,

reținând că în speță este vorba de un act administrativ individual, iar

instanța de fond a apreciat greșit că reclamanta a luat cunoștință de acesta la

data publicării în M. Of., fără a administra niciun fel de probe cu privire la

data la care reclamanta a luat cunoștință, în concret, de existența hotărârii

contestate.

S-a mai reținut că,

din actele și lucrările dosarului de fond, nu rezultă nici măcar incidental o

asemenea dată și, chiar dacă ar reține susținerile reclamantei în sensul că a

luat cunoștință de H.G. contestată cu ocazia depunerii unei expertize

topografice în dosarul nr. 5226/2007 al Judecătoriei Câmpina, ea nu putea fi

luată în considerare în recurs pentru a soluționa cauza pe excepția

tardivității, deoarece părțile ar fi private de un grad de jurisdicție.

Înalta Curte de Casație

și Justiție a casat sentința pentru ca instanța de fond să administreze probe

pentru a stabili cu exactitate data la care reclamanta a luat cunoștință de

H.G. nr. 1359/2001 și, în raport de aceasta, să aprecieze asupra respectării

termenului pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

Pârâtul Consiliul

Local al municipiului Câmpina a formulat întâmpinare, învederând că H.G. nr.

1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și a

municipiilor, orașelor, comunelor din județul Prahova, a cărei anulare parțială

se solicită, a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1604/16 decembrie

2009, publicată în M.Of. nr. 17/11.01.2010, astfel încât prezenta acțiune a

rămas fără obiect.

Pârâtul a invocat și

excepția lipsei procedurii prealabile.

Prin Încheierea din

data de 3 februarie 2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâții Primăria Municipiului Câmpina și Ministerul

Administrației și Internelor, pentru considerentele consemnate în încheierea de

la acea dată.

Pârâtul Guvernul

României a invocat excepția tardivității acțiunii, pentru neformularea acesteia

în termenul prevăzut de lege, solicitând respingerea cererii, Curtea rămânând

în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin Sentința nr. 64

din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâtul Guvernul României

și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență că din interpretarea prevederilor

art. 7 din lege în corelație cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că

depășirea fără motive întemeiate a termenelor prevăzute de lege pentru

formularea plângerii prealabile administrative are ca efect însăși

inadmisibilitatea acțiunii.

În speță s-a

constatat că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ contestat la

data de 17 septembrie 2008, cu ocazia depunerii raportului de expertiză tehnică

topografică în dosarul nr. 5226/2007 al Judecătoriei Câmpina și a sesizat

autoritatea publică administrativă la data de 2 februarie 2009, astfel după cum

reiese din petiția și dovada de expediere depuse la dosar, deci după expirarea

termenului legal imperativ de 30 de zile.

Pe de altă parte, a

reținut instanța că reclamanta nu a susținut și nici nu a dovedit motivele

temeinice care au dus la depășirea termenului de 30 de zile.

Împotriva Sentinței

pronunțate la 24 februarie 2011 de secția contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta S.N.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se în

mod sintetic că termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 curge de la

comunicarea actului administrativ, însă în speță nu a existat o astfel de

comunicare. Nu poate fi asimilată unei comunicări în sensul legii împrejurarea

că s-a luat cunoștință de existența actului dintr-un raport de expertiză, cu

atât mai mult cu cât nu se identifică cât anume din proprietatea publică se suprapune

peste terenul proprietatea recurentei. În plus, simpla lecturare a H.G.

contestată nu oferă o imagine exactă a terenurilor la care se referă.

Examinând cauza prin

prisma criticilor de mai sus care au fost subsumate motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea dată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”) dar

și în temeiul art. 304

1

recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, având în vedere că:

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată: „Înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic

superior, dacă acesta există”.

Obiectul cererii în

anulare pe calea contenciosului administrativ îl constituie în cauză un act

administrativ individual materializat în H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea

domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Prahova.

Prin Decizia de

casare nr. 3930 din 29 septembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal a stabilit, conform jurisprudenței

sale în materie, că termenele care prin Legea contenciosului administrativ se

calculează de la data comunicării actului nu se pot raporta la data publicării

hotărârii de guvern în M. Of. al României câtă vreme se face precizarea expresă

că anexele nr. 1 - 101 se publică ulterior. În acest context îndrumarea dată

instanței de rejudecare a fost aceea de a aprecia pe baza probatoriului

administrat data la care reclamata a luat cunoștință în concret de H.G.

contestată, pentru ca în funcție de această dată să se aprecieze asupra temeiniciei

excepției de  tardivitate invocată de Guvernul României.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de contencios a stabilit, pe baza probelor administrate,

că momentul la care reclamanta a luat cunoștință de actul pe care îl contestă,

mai exact de trecerea în domeniul public a terenului proprietatea sa, îl

reprezintă depunerea raportului de expertiză tehnică topografică în dosarul nr.

5226/204/2007 al Judecătoriei Câmpina, respectiv data de 17 septembrie 2009.

Din „nota de ședință”

depusă de reclamantă în dosarul instanței de fond rezultă cu certitudine acest

moment, fiind consemnat ca atare și precizându-se că imediat după acest moment

a fost începută procedura administrativă prealabilă prin scrisori adresate

Consiliului Local al Municipiului Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina,

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor.

În copia raportului

de expertiză amintit mai înainte se menționează că lucrarea este depusă pentru

termenul de judecată din 17 septembrie 2008 în dosarul Judecătoriei Câmpina.

Într-adevăr, cum

corect a remarcat și prima instanță, reclamanta a sesizat autoritatea emitentă

- Guvernul României prin Primul Ministru - pentru modificarea anexei la H.G.

nr. 1359/2001 în sensul de a fi exclusă suprafața de teren de 590 m.p.

dobândită prin moștenire din inventarul bunurilor aparținând domeniului public,

însă conform notei inventar acest memoriu a fost expediat la data de 2

februarie 2009.

Plângerea prealabilă

administrativă a fost depusă în mod evident cu depășirea termenului de 30 de

zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în același timp,

reclamanta nu a invocat și dovedit motive temeinice așa cum prevăd dispozițiile

alin. (7) al art. 7 din aceeași lege pentru a se accepta ca plângerea

administrativă să fie introdusă și peste termenul de 30 de zile, în cazul

actelor administrative unilaterale.

De altfel, asemenea

motive temeinice în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu au fost

invocate nici prin cererea de recurs, recurenta insistând doar asupra

aspectului necomunicării către sine a actului administrativ, aspect care însă a

fost tranșat irevocabil prin Decizia de casare nr. 3930/2010 a secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care a stabilit că nu există o dovadă a comunicării H.G. contestate parțial de

reclamantă, motiv pentru care a casat cu trimitere în vederea stabilirii exacte

a momentului la care s-a luat cunoștință de act.

Doctrina și

jurisprudența au statuat în mod constant că formularea recursului

grațios/plângerii administrative prealabile peste termenul legal echivalează cu

neexercitarea acestei proceduri care a fost reglementată ca și condiție de

exercitare a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ și a

cărei neîndeplinire se sancționează cu respingerea acțiuni ca inadmisibilă.

Așadar, atât

abordarea cât și concluzia instanței de fond sunt corecte și legale.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004

Respinge recursul

declarat de S.N. împotriva Sentinței nr. 64 din 24 februarie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2011
de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând și respingerea contestației, atât timp cât contestatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu, de către stat de la autorul său a terenului în liti
ÎCCJ 2008-07-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4508/2008
fiscale. Potrivit notificării nr. 82 din 11 februarie 2002, reclamanta a solicitat Municipiului Câmpina restituirea în natură a suprafeței de teren de 10.000 mp, punctul Muscel, iar prin dispoziția nr. 8570 din 28 decembrie 2006, Primarul m
ÎCCJ 2006-04-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3965/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1410 din 13 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă contestația formulată de A.N. în contradictoriu cu Pri
ÎCCJ 2006-01-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 771/2006
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 15 septembrie 2004 la Tribunalul Prahova, reclamanta A.I. a chemat în judecată Primăria municipiului Câmpina,
ÎCCJ 2007-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 793/2007
de judecată către contestatoare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Decretul nr. 92/1950 reprezintă un act doveditor al dreptului de proprietate, în contextul dispozițiilor art. 22 din Normele Metodologice de
Sursă