ÎCCJ, decizie (scj.ro #84804)

Funcționar

public. Răspundere disciplinară. Termen de prescripție.

Legea

nr.188/1999

Potrivit

art.77 alin.(5) din Legea nr.188/1999, republicată „Sancțiunile disciplinare se

aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu

privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la

data săvârșirii abaterii disciplinare”.

Din

interpretarea textului legal citat, rezultă faptul că cele două termene nu sunt

alternative, fiind obligatoriu ca aplicarea sancțiunii disciplinare să se

circumscrie ambelor termene, astfel încât nerespectarea oricăruia dintre ele,

constituie un viciu de nelegalitate.

Decizia nr. 1107 din 1

martie 2012

Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici, în forma republicată în M.Of. nr. 365

di 29.05.2007, cu modificările și completările ulterioare.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara reclamantul BE a solicitat ca,

în contradictoriu cu pârâții Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara, să se constate nulitatea absolută a Ordinului

nr.2111/ 19.05.2011, emis de pârâtul Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, iar în subsidiar să se dispună anularea acestuia și

suspendarea executării sale până la soluționare irevocabilă a contestației, cu

cheltuieli de judecată.

În

motivare s-a arătat că prin Ordinul nr. 2111 din 19.05.2011 emis de Președintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, comunicat reclamantului la

20.05.2011, acesta a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor

salariale cu 10% pe o perioadă de două luni, în baza art. 75, art. 77 alin.(1),

alin.(2) lit.j, alin.(3) lit.b, alin.(4), alin.(5), art.78 alin.(3) și art.79

alin.(1) din Legea nr.188/1999, coroborat cu art. 50 alin.(1), alin.(3) și 4

din H.G. nr.1344/2007.

În

cuprinsul actului sancționator s-a reținut că reclamantul se face vinovat de

încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități,

conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii

publici, abatere reglementată de art.77 alin.(1) lit.i) din Legea nr.188/1999,

întrucât ar fi permis ca pe calculatorul din biroul său să fie redactată o

cerere în numele S.C. „P” S.R.L., pentru desigilarea instalației de producție

și a căilor de acces din cadrul antrepozitului fiscal deținut, în legătură cu o

acțiune în contencios administrativ îndreptată împotriva DJAOV Arad, utilizând

astfel bunurile aparținând autorității vamale pentru desfășurarea altor

activități decât cele aferente funcției publice deținute.

Reclamantul

a susținut că ordinul atacat este nul absolut, întrucât nu cuprinde mențiunile

obligatorii impuse de artr.50 alin.3 din H.G. nr.1344/ 31.10.2007, respectiv nu

menționează termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară,

instanța la care poate fi îndreptată contestația și nici motivele pentru care

au fost înlăturate apărările sale, formulate prin întâmpinarea comunicată

Comisiei de disciplină, urmare a citației emisă la 21.09.2010, care vizau

nulitatea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, urmare a neregulatei

citări, raportat la dispozițiile art. 35 alin.2 din H.G. nr.1344/2007.

De

asemenea, s-a susținut că ordinul atacat ar fi nul ca urmare a faptului că a

fost emis după parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă de

către o comisie de disciplină necompetentă, acesta apreciind că cercetarea sa

trebuia efectuată de către Comisia de disciplină din cadrul ANAP, conform

art.10 alin.(2) și art. 29 alin.(3) din H.G. nr.1344/2007, dat fiind faptul că,

la data derulării acestei proceduri, deținea funcția publică de director

administrativ, numit prin ordin al Președintelui ANAF.

Sub un

alt aspect, s-a arătat că au fost încălcate prevederile art. 77 alin.(5) din

Legea nr.188/1999, în sensul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată după

expirarea termenului de un an de la data sesizării Comisiei de disciplină cu

privire la săvârșirea pretinsei abateri disciplinare

Prin

cererea depusă la dosar la 20.09.2011, reclamantul a precizat că nu a înțeles

să cheme în judecată Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

ci însăși Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al

actului contestat.

Prin

întâmpinările depuse la dosar, autoritățile pârâte au solicitat respingerea

acțiunii, susținând că reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterii

disciplinare reținute în sarcina sa, iar Ordinul nr. 2111/19.05.2011 cuprinde

toate elementele impuse de art. 50 alin.(3) din H.G. nr. 1344/2007, iar probele

administrate în cursul cercetării disciplinare au relevat vinovăția sa.

Prin

încheierea de ședință din data de 20.09.2011 a fost admisă cererea de suspendare

a executării Ordinului nr. 2111/19.05.2011, pentru motivele expuse în cuprinsul

acelei hotărâri.

Prin

Sentința civilă nr.433 din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara - Secția

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a dispus

anularea Ordinului nr.2111 din 19.05.2011, respingând, în rest, cererea.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Prin

Ordinul nr.2111 din 19.05.2011 emis de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, comunicat reclamantului la 20.05.2011, acesta a fost

sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă

de două luni, în baza art. 75, art. 77 alin.1, alin.2 lit.j, alin.(3) lit.b,

alin.(4), alin.(5), art.78 alin.(3) și art.79 alin.(1) din Legea nr.188/ 1999,

coroborat cu art. 50 alin.(1), alin.3 și 4 din H.G. nr. 1344/2007;

- În

speță nu se verifică susținerile privind nulitatea absolută a Ordinului nr.

2111/19.05.2011 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, referitoare la neprecizarea instanței competente la care poate fi

contestat actul astfel emis și nici termenul în care sancțiunea disciplinară

poate fi contestată, la faptul că acesta a fost emis de către un organ

necompetent, raportat la funcția publică pe care o ocupa la data emiterii sale.

- Dat

fiind că la data sesizării comisiei de disciplină din cadrul Autorității

Naționale a Vămilor București reclamantul nu deținea funcția prevăzută de art.1

lit.g) din Ordinul emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr.71 din 14 ianuarie 2008, privind organizarea și funcționarea

Comisiei de disciplină din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

instanța de fond a concluzionat că, nu se poate constata nelegalitatea actului

sancționator atacat pentru nerespectarea normelor de competență în efectuarea

cercetării disciplinare.

Nu se

verifică nici susținerile reclamantului referitoare la încălcarea condițiilor

de formă legal impuse pentru emiterea sa, căci în art. 3 din dispozitivul său

au fost reproduse fidel prevederile art.80 din Legea nr.188/1999, respectiv,

art.51 din H.G. nr.1344/2007, rezultând astfel că emitentul actului a înțeles

astfel să facă trimitere la reglementările legale în vigoare, a căror conținut

se prezumă a fi cunoscut de către reclamant.

Raportat la starea de fapt reținută anterior, curtea de apel a

constatat că cererea reclamantului de anulare a ordinului apare parțial

întemeiată, verificându-se, în cauză, susținerile reclamantului referitoare la

aplicarea sancțiunii disciplinare cu depășirea termenului de prescripție de 1

an, reglementat de art. 77 alin.(5) din Legea nr. 188/1999. S-a reținut că

rezultă atât din cuprinsul Ordinului nr.2111 din 19.05.2011 (fila 11), cât și

din copia sesizării adresate de către Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara, Autorității Naționale a Vămilor București, sub nr.

12574/ 23.04.2010, că la 28.04.2010 a fost înregistrată la comisia de

disciplină din cadrul Autorității Naționale a Vămilor București (competentă,

potrivit argumentelor mai sus expuse, să efectueze cercetarea disciplinară),

sesizarea pentru declanșarea cercetării disciplinare a reclamantului, însoțită

de nota de constatare prin care era expusă starea de fapt considerată a releva

săvârșirea abaterii disciplinare.

Ca

atare, în data de 28.04.2010 a început să curgă termenul de 1 an în interiorul

căruia trebuia aplicată sancțiunea disciplinară reclamantului, iar ordinul de

aplicare a sancțiunii disciplinare a fost emis după expirarea acestuia, la data

de 19.05.2011.

S-a

concluzionat în sensul că având în vedere că prin întâmpinările depuse la

dosar, ori în cadrul concluziilor orale puse la dezbaterea în fond a cauzei,

pârâtele nu au formulat apărări cu privire la aceste susțineri și nu au relevat

motive de suspendare ori întrerupere a termenului de prescripție menționat,

termenul mai sus menționat, reglementat de art.77 alin.(5) din Legea

nr.188/1999 a expirat anterior emiterii ordinului sancționator.

2.1.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și Agenția

Națională de Administrare Fiscală, care au invocat motivul de recurs prevăzut

la art.304 pct.9, în condițiile art.304

1

din Codul de procedură

civilă, fiind susținute, în esență, următoarele critici:

-

potrivit art.77 alin.(5) din Legea nr.188/1999 republicată, „sancțiunea

disciplinară se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei

de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu

de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare”;

-

instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale citate, ignorând că

sancțiunea disciplinară a fost aplicată la data de 19.05.2011, deci în cadrul

termenului de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare – 19.11.2009.

În

concluzie, cele două autorități au solicitat admiterea recursurilor,

desființarea soluției pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

2.2.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate,

susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicitând

respingerea recursurilor ca nefondate.

Recursurile

sunt nefondate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum

s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, prin Ordinul nr.2111

emis la data de 19.05.2011, intimatul-reclamant a fost sancționat disciplinar

cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 2 luni, conform

prevederilor art.75, art.77 alin.(1), alin.(2) lit.j), alin.(3) lit.b),

alin.(4), alin.(5), art.78 alin.(3) și art.79 alin.(1) din Legea nr.188/1999,

republicată.

Din

actele și lucrările cauzei rezultă că, așa cum în mod judicios a reținut

instanța de fond, Comisia de disciplină competentă a fost sesizată la data de

28.04.2010, iar sancțiunea a fost aplicată prin Ordinul nr.2111 din 19.05.2011,

ceea ce înseamnă încălcarea termenului de 1 an, prevăzut de lege.

Astfel,

potrivit art.77 alin.(5) din Legea nr.188/1999, republicată „Sancțiunile

disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei

de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu

de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare”.

Din

interpretarea textului legal citat, instanța de recurs reține că cele două

termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca aplicarea sancțiunii

disciplinare să se circumscrie ambelor termene, astfel încât nerespectarea

oricăruia dintre ele, constituie un viciu de nelegalitate.

Or, în

cauză, este necontestat că sancțiunea a fost aplicată prin Ordinul nr.2111 emis

la data de 19.05.2011, în timp ce Comisia de disciplină competentă fusese

sesizată la data de 28.04.2010, ceea ce reprezintă încălcarea termenului de 1

an prevăzut la art.77 alin.(5) din Legea nr.188/ 1999, republicată.

Soluția

instanței de fond este legală și temeinică, recursurile fiind în consecință, respinse

ca nefondate.