ÎCCJ, decizie (scj.ro #85014)

Funcționar public. Funcție de conducere. Dispoziție verbală. Legalitate. Legea nr.188/1999, art . 44 . Din conținutul dispozițiilor art.44 din Legea nr . 188/1999 privind Statutul funcționarului public rezultă că dispozițiile date funcționarilor publici de către superiorii ierarhici pot fi formulate nu numai în scris ci în egală măsură în formă verbală. Fapta funcționarului public, care îndeplinind o funcție de conducere, nu a avizat actele de control cu care nu era de acord, dar nici nu și-a manifestat dezacordul în formă scrisă față de acestea, nu poate fi sancționată ca abatere disciplinară, dispoziția sa de restituire a documentației către inspectorii fiscali în vederea refacerii respectivelor acte, fiind valabilă chiar luată în formă verbală, atâta timp cât a fost temeinic motivată.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 1727 din 22 martie 2007 Notă: Instanța a avut în vedere prevederile art .44 din Legea nr . 188/1999 privind statutul funcționarului public, în forma republicată în M.Of . nr . 251 din 22/03/2004, cu modificările și completările ulterioare. Legea nr . 188/1999 a fost republicată în M.Of . nr . 365 din 29/05/2007, articolele căpătând o nouă numerotare. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 07.09.2006, reclamantul BD a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr . 581/2006 prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pentru o perioadă de o lună.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș și că în mod nereal s-a reținut în sarcina sa că nu a valorificat actele de control fiscal la SC CM SRL Pitești prin nesemnarea deciziei de impunere pentru debitele suplimentare, returnând totodată aceste acte, cât și sesizarea penală la Serviciul Control Fiscal 2, fără rezoluție și fără a rezulta data returnării. Astfel, arată reclamantul, SC CM SRL Pitești a fost avizată în vederea efectuării unei inspecții fiscale generale și întrucât administratorul acesteia a prezentat certificate medicale până la data de 30.11.2005, inspectorii desemnați au întocmit un raport de inspecție fiscală, cu stabilirea sumelor prin estimare, precum și o sesizare penală privind refuzul nejustificat al administratorului de a prezenta documentele legale la cele 3 somații.

Reclamantul a mai precizat că a restituit documentația nesemnată , purtând discuții cu inspectorii fiscali în vederea întocmirii actului de control cu respectarea dispozițiilor legale, însă aceștia nu s-au conformat, iar că prevederile art . 44 și art . 47 din Legea nr . 188/1999 sau dispozițiile OMFP nr . 1304/2004 nu pot fi avute în vedere, nefiind incidente în cauză. Prin Sentința nr . 110/F-C din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea Ordinului nr.581/2006, emis de către pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că din probele administrate rezultă că reclamantul nu putea să avizeze niște acte cu care nu era de acord, iar faptul că nu și-a manifestat dezacordul în formă scrisă, nu poate fi reținut în sarcina sa atâta vreme cât nu există reglementări care să stabilească vinovăția, prin dispoziții legale, regulamente interioare sau fișa postului. Instanța a apreciat că nu se poate reține nici tergiversarea recuperării sumei de bani de la societate sau chiar prejudicierea bugetului de stat, întrucât raportul de inspecție fiscală a fost întocmit la data de 30.11.2005, rost înregistrat la data de 02.12.2005, dispunându-se refacerea controlului la începutul lunii ianuarie a anului următor.

Totodată, a constatat instanța, semnarea de către directorul executiv a programării de refacere a actului control în luna ianuarie 2006, denotă achiesarea sa la punctul de vedere al reclamantului, cu privire la calitatea actului de control. Împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel a formulat recurs în termenul legal Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat, în temeiul motivului de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, admiterea căii de atac și modificarea, în parte, a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului BD ca neîntemeiată. S-a învederat, prin cererea de recurs, că instanța în mod greșit a admis acțiunea reclamantului, considerând că acesta nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa prin actul administrativ contestat, în condițiile în care probele administrate în cauză nu au fost analizate cu foarte marte atenție.

S-a arătat, sub acest aspect, că potrivit fișei postului aprobată de președintele ANAF, directorul executiv adjunct avea atribuții de coordonarea, îndrumare și control a activității serviciilor repartizate și de dispunere a măsurilor care să asigure elaborarea la termen și de calitate a tuturor lucrărilor și că simpla afirmație a reclamantului, făcută prin acțiune și însușită de instanța de fond, conform căreia a purtat discuții cu inspectorii privind modul nesatisfăcător în care au întocmit actul de control și a restituit documentația nesemnată , dispunând totodată, completarea acestor acte în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, nu a fost susținută, nu a fost dovedită și nici suplinită prin vreun act scris și nici prin declarații de martori.

Pe de altă parte, s-a precizat de către recurentă că depoziția martorului BA, luată în instanță, este contradictorie în raport de cea dată cu prilejul audierii în fața comisiei de disciplină, și care face dovada abaterii disciplinare a reclamantului, astfel că la aplicarea sancțiunii disciplinare s-au luat în considerare afirmațiile martorului din fața comisiei de disciplină. În ceea ce privește temeiul emiterii ordinului a cărui anulare s-a solicitat, s-a arătat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală că sancțiunea a fost aplicată în baza dispozițiilor art.65 alin.(1), alin. (2) lit.j ), alin. (3) lit.b ) și alin. (4) coroborate cu cele ale art.67 alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Referitor la celelalte aspecte reținute de instanță și invocate de reclamant, respectiv excepția prescripției aplicării sancțiunii și cea a nulității actului de control, s-a solicitat de către recurentă menținerea dispozițiilor cu privire la acestea, luate prin hotărâre atacată.

Recursul este nefondat . Reclamantul BD, director executiv adjunct în cadrul Activității de Control Fiscal din Direcția generală a finanțelor publice a județului Argeș, a fost sancționat disciplinar, prin Ordinul nr.581 din 24 iulie 2006 emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art.65 alin. (1), art.65 alin.(2) lit.j ), art.65 alin.(3) lit.b ), 65 alin.(4) și art.67 alin.(1) din Legea nr.188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de o lună, reținându-se că persoana sancționată nu a respectat prevederile art.44 alin. (1) și (2) și art.47 alin. (1) din Legea nr.188/1999, în sensul că nu a valorificat actele de control îndeplinite la SC CM SRL Pitești, prin nesemnarea deciziei de impunere pentru debitele suplimentare și returarea Serviciului Control Fiscal 2, fără rezoluție, a actelor de control și a sesizării penale, fără a rezulta data acestei returări . În cauză, în mod corect prin hotărârea atacată, pe baza probatoriului administrat, a fost admisă acțiunea și pe cale de consecință s-a dispus anularea actului administrativ atacat, în condițiile în care s-a probat că reclamantul nu a încălcat, cu vinovăție, prevederile legale referitoare la îndatoririle sale de serviciu.

Raportul de inspecție fiscală întocmit de inspectorii desemnați să efectueze inspecția fiscală generală, corespunzător perioadei 1 ianuarie 2001 – 31 noiembrie 2005 pentru impozitul pe profit și perioadei 1 ianuarie 2001-31 octombrie 2005 pentru celelalte impozite și taxe, precum și decizia de impunere fiscală prezentată, nu au fost aprobate de reclamant, în mod verbal, cu o motivare obiectivă, constând în caracterul incomplet al inspecției (numai pentru taxa pe valoarea adăugată și cu stabilirea obligațiilor fiscale prin estimare) și în împrejurarea că decizia de impunere fiscală a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale (nu cuprindea semnătura șefului de serviciu care coordona Serviciul control Fiscal 2), astfel că măsura restituirii documentației către inspectorii fiscali în vederea completării actelor de control și impunere fiscală a fost luată cu temei legal.

Dispozițiile date funcționarilor publici de către superiorii ierarhici pot fi formulate nu numai în scris ci în egală măsură în formă verbală, o asemenea concluzie rezultând în mod evident din dispozițiile art.44 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Într-adevăr, potrivit prevederilor art.44 alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, iar potrivit dispozițiilor art.44 alin. (3) teza 1 din același act normativ, funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.

Mai mult, conform prevederilor art.44 alin. (3) teza 2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public este obligat să execute o dispoziție a superiorului ierarhic dacă aceasta este formulată în scris, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția, astfel, de situații. În aceste condiții, reclamantul nu avea obligația, potrivit prevederilor legale citate mai sus dar nici potrivit reglementărilor cuprinse în fișa postului nr.55/2004 aprobată de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, invocată de recurentă, întocmirii în scris a dispoziției de restituire a documentației către inspectorii fiscali în vederea completării actelor de control, ea fiind valabilă chiar luată în forma verbală atâta timp cât a fost temeinic motivată.

Așa fiind, reținând că în mod just instanța de fond a anulat actul administrativ de sancționare disciplinară a acestuia ca nelegal și că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul a fost respins ca nefondat .