ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul R.T., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 7008 din 02 august 2011 emis de Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală până la pronunțarea de instanța de fond asupra cauzei, arătând că are calitatea de funcționar public, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcție începând cu data de 8 august 2011, cu consecința încetării raporturilor de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a mai arătat că in cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât la emiterea Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011, au fost avute în vedere Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 ale Președintelui A.N.A.F. privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. aparat central si structuri subordonate, acte normative ce nu au fost publicate in Monitorul Oficial. Prin întimpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, susținând ca nu sunt îndeplinite nici condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât ordinul a cărei anulare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, iminența producerii unei pagube nu este dovedită.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 270 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați a admis cererea de suspendare a efectelor actului administrativ formulată de reclamantul R.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011 emis de pârâtă, până la soluționarea fondului Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nepublicarea Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011, nr. 2407 din 04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 în Monitorul Oficial al României, este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că și această condiție este îndeplinită , întrucât situația de fapt, generată în urma emiterii ordinului, este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale. Pe de altă parte, a arătat instanța, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin ordinul menționat reclamantul a fost eliberat din funcție începând cu data de 08 august 2011, la momentul pronunțării hotărârii acesta nemai prestând o activitate remunerată.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor prin, care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, reținând în mod eronat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului în litigiu.

În legătură cu existența unui caz bine justificat, autoritatea mai arată că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că emitentul ordinului în litigiu ar fi încălcat dispozițiile art.100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce justifică concluzia existenței unui caz bine justificat. De asemenea, se susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte și nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G.

nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de testare profesională în Monitorul Oficial al României cu 30 de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor. În raport de aceste argumente, se menționează că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat de către intimatul-reclamant. De asemenea, cu privire la existența iminenței producerii unei pagube, autoritatea susține că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții legale fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.

În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de suspendare ca nefondată. 3.2. Intimatul-reclamant R.T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7008/2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de execuție ca urmare a reorganizării A.N.V.

și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel,în mod eronat, prima instanță a statuat că există o aparentă nelegalitate a actului contestat în raport de nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinelor nr. 2406 și nr. 2407/2011 prin care s-a aprobat reorganizarea aparatului central și a structurilor teritoriale subordonate ale autorității pârâte. Aceste două ordine sunt, cel puțin în aparență, acte administrative cu caracter individual, adresându-se doar personalului vamal, deci unui număr limitat de subiecți de drept, neputându-se susține că ar fi supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și în numele și pentru A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 270 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.