ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul

R.T., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală -

Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat ca, prin hotărârea

judecătorească

ce se va pronunța, să se dispună suspendarea efectelor actului

administrativ cu caracter individual

reprezentat de Ordinul nr. 7008 din 02 august 2011 emis de Vicepreședintele

Agenției Naționale de

Administrare Fiscală

până la pronunțarea de instanța de fond asupra cauzei,

arătând că are calitatea de funcționar public,

iar prin ordinul atacat a fost

eliberat

din funcție începând cu data de 8 august 2011, cu consecința încetării

raporturilor

de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

mai arătat că in cauză sunt

îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât la

emiterea Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011,

au fost avute în vedere Ordinele nr.

2406 din 4 iulie 2011 și nr. 2407

din 4 iulie 2011 ale Președintelui A.N.A.F. privind

aprobarea statului de funcții al A.N.V. aparat central si structuri

subordonate,

acte normative ce nu au

fost publicate in Monitorul Oficial.

Prin

întimpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, susținând ca nu sunt

îndeplinite nici condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei

pagube iminente,

întrucât ordinul a cărei anulare se solicită se bucură de

prezumția de

legalitate, iminența producerii unei pagube nu este dovedită.

Prin sentința

nr. 270 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați a

admis cererea de

suspendare a efectelor actului administrativ formulată de reclamantul R.T., în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Autoritatea

Națională a Vămilor și a dispus

suspendarea Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011

emis de pârâtă, până la soluționarea

fondului

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în

esență,

că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de

art. 14

din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nepublicarea Ordinele nr.

2406 din 4 iulie

2011, nr. 2407 din 04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 în Monitorul

Oficial al României, este de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ contestat.

Referitor la

condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a

apreciat că și această condiție este

îndeplinită , întrucât situația de fapt, generată în urma emiterii ordinului,

este de natură a crea un dezechilibru

între

interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale

reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor

sociale.

Pe de altă

parte, a arătat instanța, caracterul iminent al prejudiciului ce

va fi suportat de reclamant este

reprezentat de faptul că prin ordinul menționat reclamantul a fost eliberat din

funcție începând cu data de 08 august 2011, la momentul pronunțării hotărârii

acesta nemai prestând o activitate remunerată.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București

în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor

prin, care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit căruia o hotărâre poate fi

recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, a argumentat autoritatea

recurentă, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente

în cauză, reținând în mod

eronat

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării ordinului în litigiu.

În legătură cu

existența unui caz bine justificat, autoritatea mai arată

că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că

emitentul ordinului în litigiu

ar fi

încălcat dispozițiile art.100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce

justifică

concluzia existenței unui caz bine justificat.

De asemenea, se

susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise

de președintele

A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al

României, conform

art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele

de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare

al autorității publice pârâte și nu de

ocupare

a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea

nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; nu sunt

aplicabile

dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale

H.G.

nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind

examenul de testare profesională în Monitorul

Oficial al României cu 30 de

zile

înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G.

nr.

611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor

de examen, desfășurarea probelor.

În raport de aceste argumente, se menționează că nu se poate reține

îndeplinirea

condiției cazului bine justificat de către intimatul-reclamant.

De asemenea, cu privire la existența iminenței producerii unei pagube,

autoritatea

susține că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții

legale fără ca reclamantul să fi făcut

dovada unui prejudiciu viitor și

previzibil,

greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.

În concluzie,

recurentele au solicitat admiterea recursului, cu

consecința respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

3.2.

Intimatul-reclamant R.T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

recursului susținând, în esență, că hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și

potrivit art. 304

1

C. proc.

civ. sub toate aspectele, înalta Curte

constată

că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:

Argumente de

fapt și de drept relevante

Așa cum s-a

arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al

acestor

considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl

constituie Ordinul nr. 7008/2011 emis

de vicepreședintele A.N.A.F., prin

care

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de execuție ca

urmare a reorganizării A.N.V. și a structurilor

teritoriale ale acesteia, potrivit

art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte,

din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004

rezultă că

suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională ce

poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege

(suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin

actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1)

coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea

instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară

suspendarea executării

actului

administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din

executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic

îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei

pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1)

lit. t) din

Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității

actului

administrativ.

Astfel,în mod eronat, prima instanță a statuat că există o aparentă

nelegalitate a

actului contestat în raport de nepublicarea în Monitorul Oficial

a ordinelor nr. 2406

și nr. 2407/2011 prin care s-a aprobat reorganizarea

aparatului central și a structurilor

teritoriale subordonate ale autorității pârâte.

Aceste două

ordine sunt, cel puțin în aparență, acte administrative cu caracter individual,

adresându-se doar personalului vamal, deci unui număr

limitat de

subiecți de drept, neputându-se susține că ar fi supuse regimului de

publicare în Monitorul Oficial.

Or, în cauză,

instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de

natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o,

tocmai

criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă, secția

de contencios administrativ și

fiscal a

înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care

să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să

procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de

natură

să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act

administrativ

(act

administrativ-fiscal) au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui

act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale

declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea

importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea

importantă

a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea,

din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că

noțiunea de pagubă iminentă are în vedere

producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția

publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest

lucru are la bază un act

administrative care se bucură de prezumția de

legalitate,

diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se

circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică

și

nelegală,

în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a

interpretării eronate a prevederilor

art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată,

iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7008 din 02 august 2011 va fi

respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale

Galați în nume propriu și în numele și pentru A.N.A.F. -

Autoritatea

Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 270 din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel Galați - secția contencios

administrativ și

fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.