ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5829/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe Curții de Apel Galați, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F – Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea efectelor Ordinului nr. 7457 din 2 august 2011, arătând că are calitatea de funcționar public, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcție începând cu data de 8 august 2011, cu consecința încetării raporturilor de muncă. În motivarea acțiunii, reclamantul a mai arătat că in cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât la emiterea ordinului nr. 7457 din 2 august 2011, au fost avute în vedere Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 ale Președintelui A.N.A.F.

privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. aparat central si structuri subordonate, acte normative ce nu au fost publicate in M. Of. Prin întimpinarea, pârâta a solicitat respingerea cererii, susținând că nu este îndeplinită nici condiția cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărei anulare se solicită se bucură de prezumția de legalitate și nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, cea a prejudiciului, întrucât iminenta producerii unei pagube nu este dovedită. Prin sentința nr. 258 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, a admis cererea de suspendare a efectelor actului administrativ formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F – Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea ordinului nr. 7457 din 02 august 2011 emis de pârâtă până la soluționarea fondului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nepublicarea Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 201, nr. 2407 din 04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 în M. Of. al României, este de natură a crea o îndoială serioasă in privința legalității actului administrativ contestat. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că și această condiție este îndeplinită, având în vedere că prin disponibilizarea reclamantului este lipsit de resursele financiare necesare întreținerii acestuia.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, susținând în esență următoarele critici: Recurenta a învederat, prin motivele de recurs, că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 C. proc. civ.). Instanța de fond investită cu soluționarea cererii de suspendare a efectelor Ordinului nr. 7457 din 2 august 2011 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, nu a ținut cont de apărările formulate, ignorând cu desăvârșire susținerile spre dovedirea situației de fapt.

Din cuprinsul acțiunii și din probatoriul administrat în cauză, s-a relevat, nu rezultă îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, și anume existența unui caz bine justificat și, respectiv, existența unor indicii temeinice ca prin nesuspendarea actului administrativ s-ar produce o pagubă iminentă, În ceea ce privește cazul bine justificat, a considerat recurenta că intimata reclamantă, deși a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, nu a făcut dovada că această condiție este îndeplinită. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare.

Or, până la anularea de către o instanță judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și în condițiile expres reglementate. În ceea ce privește condiția existenței unor premize care să conducă la formarea convingerii instanței cu privire la producerea unei pagube iminente, s-a subliniat că reclamanta nu a făcut nici dovada producerii unui prejudiciu material viitor și previzibil.

Suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză. Astfel, executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele administrate că această vătămare este ireparabilă pentru reclamanți. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în cererea formulată.

A concluzionat recurenta pârâtă că pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/3004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor cu privire la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Actul administrativ vizat de cererea de suspendare a executării formulată în cauză este Ordinul nr. 7457 din data 2 august 2011 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, prin care, începând cu data de 8 august 2011, a încetat raportul de serviciu al reclamantului P.D.

prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de controlor vamal grad profesional principal gradația 5 clasa de salarizare 28 la Compartimentul Control Fizic din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în condițiile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare. Din dispozițiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cum ar fi emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, nu au fost relevate în litigiu, astfel că în mod eronat instanța de fond a apreciat că este întrunită condiția cazului bine justificat. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este evident că prin eliberarea reclamantei din funcția publică, aceasta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, pierderea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie în consecință cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr. 258 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului P.D. de suspendare a executării Ordinului nr. 7457 din data 2 august 2011 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței nr. 258 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamantul P.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.