ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5829/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe Curții de Apel

Galați, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F –

Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea efectelor Ordinului nr. 7457 din 2

august 2011, arătând că are calitatea de funcționar public, iar prin ordinul

atacat a fost eliberat din funcție începând cu data de 8 august 2011, cu

consecința încetării raporturilor de muncă.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a mai arătat că in cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât la emiterea ordinului nr.

7457 din 2 august 2011, au fost avute în vedere Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011

și nr. 2407 din 4 iulie 2011 ale Președintelui A.N.A.F. privind aprobarea

statului de funcții al A.N.V. aparat central si structuri subordonate, acte

normative ce nu au fost publicate in M. Of.

Prin întimpinarea, pârâta

a solicitat respingerea cererii, susținând că nu este îndeplinită nici condiția

cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărei anulare se solicită se bucură

de prezumția de legalitate și nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită,

cea a prejudiciului, întrucât iminenta producerii unei pagube nu este dovedită.

Prin sentința nr. 258

din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, a admis cererea de suspendare a

efectelor actului administrativ formulată de reclamantul P.D., în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F – Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus

suspendarea ordinului nr. 7457 din 02 august 2011 emis de pârâtă până la

soluționarea fondului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că în cauză sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că nepublicarea Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 201, nr. 2407 din

04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 în M. Of. al României, este de

natură a crea o îndoială serioasă in privința legalității actului administrativ

contestat.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că și această

condiție este îndeplinită, având în vedere că prin disponibilizarea

reclamantului este lipsit de resursele financiare necesare întreținerii

acestuia.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor, susținând în esență următoarele critici:

Recurenta a

învederat, prin motivele de recurs, că sentința recurată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 C.

proc. civ.). Instanța de fond investită cu soluționarea cererii de suspendare a

efectelor Ordinului nr. 7457 din 2 august 2011 emis de vicepreședintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a

Vămilor a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, nu a ținut cont de

apărările formulate, ignorând cu desăvârșire susținerile spre dovedirea

situației de fapt. Din cuprinsul acțiunii și din probatoriul administrat în

cauză, s-a relevat, nu rezultă îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, și

anume existența unui caz bine justificat și, respectiv, existența unor indicii

temeinice ca prin nesuspendarea actului administrativ s-ar produce o pagubă

iminentă,

În ceea ce privește

cazul bine justificat, a considerat recurenta că intimata reclamantă, deși a

solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de vicepreședintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor,

nu a făcut dovada că această condiție este îndeplinită. Cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui

act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în

cadrul unei acțiuni în anulare. Or, până la anularea de către o instanță

judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumția

de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul

cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar

contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suspendarea executării

actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care

intervine când legea o prevede, în limitele și în condițiile expres

reglementate.

În ceea ce privește

condiția existenței unor premize care să conducă la formarea convingerii

instanței cu privire la producerea unei pagube iminente, s-a subliniat că

reclamanta nu a făcut nici dovada producerii unui prejudiciu material viitor și

previzibil. Suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică

numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar

produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza

anulării actului, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză. Astfel,

executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși ca

producătoare a unei pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele

administrate că această vătămare este ireparabilă pentru reclamanți. Iminența

producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată.

îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de

dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect

fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în cererea

formulată.

A concluzionat

recurenta pârâtă că pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ

nu este suficientă simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că

ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/3004,

în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor cu

privire la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei

pagube iminente.

Recursul este fondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Actul administrativ

vizat de cererea de suspendare a executării formulată în cauză este Ordinul nr.

7457 din data 2 august 2011 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, prin care,

începând cu data de 8 august 2011, a încetat raportul de serviciu al

reclamantului P.D. prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție

de controlor vamal grad profesional principal gradația 5 clasa de salarizare 28

la Compartimentul Control Fizic din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Galați, în condițiile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit.

b) alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată (2), cu modificările și completările

ulterioare.

Din dispozițiile

generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres

în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin

actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de

contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului

administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Cu alte cuvinte, un act

administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care

instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei

pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt

și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai

criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți, a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt

de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act

administrativ, cum ar fi emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ, nu au fost relevate în litigiu, astfel că în mod

eronat instanța de fond a apreciat că este întrunită condiția cazului bine

justificat.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu. În cauză, este evident că

prin eliberarea reclamantei din funcția publică, aceasta a pierdut drepturile

salariale corespunzătoare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act

administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, pierderea respectivă

are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie în

consecință cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în

cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în

temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., admiterea recursului

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în

nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr.

258 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, și modificarea sentinței recurate în sensul

respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului P.D. de suspendare a

executării Ordinului nr. 7457 din data 2 august 2011 emis de vicepreședintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a

Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în

nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva

Sentinței nr. 258 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare

act administrativ, formulată de reclamantul P.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2011.