ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2003/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Galați, reclamantul

B.G. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea

Națională a Vămilor,

suspendarea efectelor ordinului nr. 7455 din 2 august 2011 în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că în speță sunt întrunite condițiile

prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă, ordinul atacat

fiind emis în baza unor acte ce nu

puteau produce în mod legal efecte

juridice, respectiv ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 și ordinul nr. 2407 din 4

iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., deoarece nu au fost publicate în M.

Of. și deci nu au intrat în vigoare.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, nefiind întrunite

condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu

respectarea dispozițiilor legale în materie.

Prin sentința nr. 245 din 15 septembrie 2011, Curtea

de Apel Galați a

admis acțiunea formulată

de reclamantul B.G., în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F - Autoritatea

Națională a Vămilor și a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 7455 din 02

august 2011 emis de A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut, în esență, că în cauză reclamantul a făcut dovada întrunirii

condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat

și a existenței unei pagube iminente.

Astfel, judecătorul fondului a apreciat că

reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a

actelor atacate ce necesită

verificări din

partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat,

în

accepțiunea art. 2 lit. t) din legea nr. 554/2004.

Referitor la paguba iminentă, prima instanță a

constatat că susținerile reclamantului confirmă iminența pagubei condiționată

de punerea de îndată în executare a actelor atacate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu, precum și

în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, care a invocat ca temei

motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre

poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, instanța

de fond a interpretat

greșit dispozițiile

legale incidente în cauză, reținând în mod eronat îndeplinirea

cumulativă

a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea executării ordinului în litigiu.

În legătură cu existența unui caz bine justificat,

autoritatea mai arată că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că

emitentul ordinului în litigiu ar fi încălcat dispozițiile art. 100 alin. (3)

din Legea nr. 188/1999, ceea ce justifică concluzia existenței unui caz bine

justificat.

De asemenea, se susține că:

Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F. nu sunt

supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 24/2000, privind normele

de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat

un proces de reorganizare al autorității publice pârâte și nu de ocupare

a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G.

nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de

testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile înainte de data

susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în

ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen,

desfășurarea probelor.

În raport de aceste argumente, se menționează că nu

se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat de către

intimatul-reclamant.

De asemenea, cu privire la existența iminenței

producerii unei pagube, autoritatea susține că instanța de fond a reținut

îndeplinirea acestei condiții

legale fără

ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor și previzibil,

greu

sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.

În concluzie, recurentele au

solicitat admiterea recursului, cu consecința

respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

II. Considerentele înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, precum și potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate aspectele,

înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele

considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă

prezentată la pct. l al acestor considerente, actul administrativ vizat de

cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7455/2011 emis de

vicepreședintele A.N.A.F., prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din

funcția publică de execuție ca urmare a reorganizării A.N.V. și a structurilor

teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe

baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ

este o măsură

excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în

lege (suspendarea de

drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Înalta Curte constată că esențială pentru

soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr.

2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte

administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele

produse în ordinea juridică.

Așadar, cele două categorii de acte administrative

trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de

criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în

raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind

structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum

și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru

A.N.V. - aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru

organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor

publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale,

întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate

generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc

stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și

bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și

personalul contractual din cadrul A.N.V.

Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011

și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt

acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc

efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii

A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea

numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de

subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia,

rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009,

structura concretă a A.N.V.

Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus

indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt

supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative

clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de

autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice

centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din

Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea

proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative,

precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu

sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele,

instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii,

precum și cele cu caracter individual".

Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca

împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui

suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios

administrativ și fiscal a înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului

temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța

nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de

anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări

vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

De asemenea, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea

reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare,

dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se

bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său,

caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit.

ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o

hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin.

(1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel

soluția instanței de fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a

Ordinului nr. 7455/2011 va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu, precum și în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 245 din 15

septembrie 2011 a Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

cererea de suspendare ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință, astăzi,

24 aprilie 2012.