ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2003/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea efectelor ordinului nr. 7455 din 2 august 2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, ordinul atacat fiind emis în baza unor acte ce nu puteau produce în mod legal efecte juridice, respectiv ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 și ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., deoarece nu au fost publicate în M. Of.

și deci nu au intrat în vigoare. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 245 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 7455 din 02 august 2011 emis de A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Astfel, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate ce necesită verificări din partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din legea nr. 554/2004. Referitor la paguba iminentă, prima instanță a constatat că susținerile reclamantului confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a actelor atacate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, reținând în mod eronat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului în litigiu. În legătură cu existența unui caz bine justificat, autoritatea mai arată că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că emitentul ordinului în litigiu ar fi încălcat dispozițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce justifică concluzia existenței unui caz bine justificat.

De asemenea, se susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte și nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de testare profesională în M. Of.

al României cu 30 de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor. În raport de aceste argumente, se menționează că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat de către intimatul-reclamant. De asemenea, cu privire la existența iminenței producerii unei pagube, autoritatea susține că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții legale fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului. În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate aspectele, înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. l al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7455/2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de execuție ca urmare a reorganizării A.N.V. și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică. Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V.

- aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V. Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual". Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7455/2011 va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 245 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.