ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1291/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul E.V.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V., pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea efectelor Ordinului nr.

7453 din 2 august 2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă,

ordinul atacat fiind emis în baza unor acte ce nu puteau produce în mod legal

efecte juridice, respectiv Ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 și Ordinul nr. 2407

din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., deoarece nu au fost publicate

în M. Of. și deci nu au intrat în vigoare.

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.V. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul

atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Prin

sentința civilă nr. 244 din 15 septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul E.V.D.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V. și a dispus suspendarea Ordinului

nr. 7453/2011 emis de A.N.A.F. - A.N.V. până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut

dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a

cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, pârâții D.R.A.O.V. Galați și A.N.A.F. - A.N.V. au

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că în ceea ce privește existenta unui caz bine

justificat, intimatul - reclamant deși a solicitat suspendarea efectelor

ordinului emis de Vicepreședintele A.N.A.F. care conduce A.N.V., nu a făcut

dovada că această primă condiție, prevăzută de lege, este îndeplinită.

Până

la anularea de către o instanța judecătorească, ordinul a cărei suspendare se

solicită se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa

soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o

prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Suspendarea

executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de

excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile expres

reglementate.

În

ceea ce privește aspectele de vădita nelegalitate a actului administrativ recurentele

arată că în mod eronat instanța de fond a reținut ca Ordinele nr. 2406/2011 și nr.

2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F nu au fost publicate în M. Of. al

României Partea I, deci nu au intrat in vigoare, motiv pentru care nu puteau

produce în mod legal efecte juridice, precum și faptul că toate actele

ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin

publicarea lor conform dispozițiilor exprese ale Legii nr. 24/2000 nu sunt

legal producătoare de efecte juridice.

Ordinele

nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F.

nu reprezintă acte

cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui

număr restrâns, bine definit și determinat de subiecți care au luat cunoștință

de dispozițiile acestora.

Având

în vedere că aceste ordine sunt acte administrative cu caracter individual și

nu cu caracter normativ, recurentele susțin că față de dispozițiile legale menționate

nu se impunea publicarea acestora în M. Of. al României, acestea fiind în

vigoare și producând efecte la data emiterii preavizelor de către A.N.V.

Recurentele

consideră nefondată și susținerea instanței de fond potrivit căreia prin

organizarea examenului de testare profesională au fost încălcate dispozițiile

Legii nr. 188/1999.

Astfel,

art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există

mai mulți funcționari publici care optează pentru aceeași funcție publică, se

organizează examen de către autoritatea publică.

Art.

99 alin. (5) din același act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin.

(1) lit. b), c) și e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau

instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, acesta are

obligația de a le pune la dispoziția funcționarilor publici.

În

mod eronat intimatul-

reclamant

a susținut că testarea profesională poate fi aplicabilă doar funcționarilor

publici aflați în corpul de rezervă (art. 104 alin. (5) din Legea nr.

188/1999).

La

art. 100 alin. (3) (singurul text de lege care face referire la ipoteza

reorganizării instituției publice) se prevăd în mod expres următoarele „În

cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de

către autoritatea sau instituția publică.

”

Pentru

a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă

simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa

mijloacelor de probă din care să rezulte

temeinicia susținerilor cu privire la existența

unui caz bine justificat

și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Deși

prin apărările formulate s-a învederat faptul că o eventuală reintegrare a

reclamantului pe funcția pe care o deținea anterior reorganizării nu este

posibilă deoarece așa cum s-a arătat postul acestuia a fost supus

reorganizării, motiv pentru care acesta a și formulat opțiunea de numire pentru

funcția publică de controlor vamal grad profesional principal, în prezent această

funcție publică, pentru care a optat reclamantul, a fost ocupată de un alt funcționar

public potrivit punctajului obținut la examenul de testare profesională, instanța

de fond nu a ținut cont nici de aceste aspecte.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind

el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În

cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în

termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Primele două condiții

sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ

unilateral și s-a formulat plângere prealabilă.

„Cazul bine justificat”

este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, Curtea de

Apel a invocat dispozițiile art. 99 alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999

care se referă la preaviz, ca și dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999,

însă nu pot fi reținute aceste susțineri pentru „cazul bine justificat” în

cazul ordinului de eliberare din funcție.

În cadrul cererii de

suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de

drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care

se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de

reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine

justificat”.

„Paguba iminentă”, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice

sau a unui serviciu public”.

Și în privința

acestei condiții, susținerile sunt nefondate.

Intimatul - reclamant

a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de

emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat,

vor fi analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

În cadrul cererii de suspendare

se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar

putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va

obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și

nelegală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica

sentința atacată și pe cale de consecință va respinge acțiunea reclamantului, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de D.R.A.O.V. Galați și A.N.A.F. - A.N.V., împotriva sentinței civile

nr. 244 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului E.V.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 martie 2012.