ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1683/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Curții de Apel Galați, reclamanții A.N., P.M., V.L. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”) și Autoritatea

Națională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V.”),

suspendarea executării următoarelor acte administrative: Ordinele președintelui

A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, preavizul nr. 38557 din 05

iulie 2011, preavizul nr. 38535 și Ordinul A.N.A.F. nr. 2589 din 12 iulie 2011.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

Ordinele nr. 2406 și 2407 nu respectă prevederile Legii nr. 188/1999

republicată și nici prevederile H.G. nr. 611/2008, iar preavizele menționate nu

respectă dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 și nu prezintă termenul

și instanța la care ar fi putut fi contestate și nici nu sunt motivate în fapt.

S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 2589

se încalcă prevederile H.G. nr. 611/2008 în sensul că bibliografia și tematica

stabilită pentru examen ar fi trebuit să fie publice cu cel puțin 30 de zile

înainte de data concursului .

Prin întâmpinarea depusă pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor a arătat că nu are calitate procesuală pasivă

în cauză în raport de prevederile H.G. nr. 109/2009, ordinele atacate fiind

emise de președintele A.N.A.F.

Pârâta a solicitat respingerea

cererii de suspendare a executării preavizelor ca rămasă fără obiect, având în

vedere că începând cu data de 8 august 2011 preavizele acordate reclamanților

și-au produs efectele.

Pârâta a mai invocat excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării

preavizelor, având în vedere că acestea nu reprezintă acte administrative în

sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, deoarece nu dau naștere nu modifică

sau sting raporturi juridice.

De asemenea pârâta A.N.A.F. a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect,

având în vedere că Ordinele nr. 206 și nr. 2407 și-au produs efectele începând

cu data de 8 august 2011.

S-a invocat și excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării

preavizelor.

A arătat pârâta că nu are calitate

procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită

suspendarea preavizelor, acestea fiind emise de A.N.V.

apel

Prin sentința civilă nr. 275 din 29

septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, a admis acțiunea formulată de

reclamanții A.N., P.M. și V.L. și a dispus suspendarea executării efectelor

Ordinelor nr. 2589/2011, 2406/2011 și 2407/2011 precum și a actelor subsecvente

acestora până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestora.

Curtea a apreciat că excepțiile

invocate sunt nefondate, pârâtele având calitate procesuală pasivă în raport de

capătul de cerere privitor la actele emise de fiecare parte, respectiv A.N.A.F.

în ceea ce privește suspendarea executării și a efectelor Ordinelor 2589, 2406

și 2407, iar A.N.V. pentru capătul de cerere privind suspendarea preavizelor.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea preavizelor, instanța

a apreciat că acestea întrunesc elementele actului administrativ, astfel cum

este definit în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a

reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

În privința cazului bine justificat,

instanța a reținut că ordinele atacate sunt susceptibile de încălcarea unor

dispoziții legale imperative, ca urmare a organizării unui examen de testare

profesională, iar îndeplinirea condiției preferitoare la prevenirea unei pagube

iminente derivă din faptul că, odată cu încetarea raporturilor de muncă,

reclamanților le–au fost sistate toate drepturile salariale, ceea ce îi

afectează în mod evident posibilitățile de subzistență.

Împotriva sentinței nr. 275 din 29

septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

au declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamală Galați

în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor

și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 304 pct. 9 și art.

3041 C. proc. civ.

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu precum și

în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor susținând, în esență,

următoarele critici:

- instanța de fond a reținut în mod

greșit că datorită faptului că prin preavize se aduce la cunoștință

intimaților-reclamanți că începând cu data de 8 august 2011 vor fi eliberați

din funcțiile publice aceștia au dreptul de a se adresa instanței de judecată

pentru suspendarea executării, respectiv verificarea legalității și temeiniciei

acestor preavize;

- preavizele emise și-au produs deja

efectele, astfel că cererea de suspendare este rămasă fără obiect;

- hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9), instanța de fond reținând, în mod eronat, îndeplinirea cumulativă a

condițiilor cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care să

justifice suspendarea executării efectelor actelor administrative atacate.

4.Recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală susținând, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a pronunțat o

hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7), afirmațiile

emise nefiind argumentate, motivate;

- Ordinele Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011, respectiv 2407/2011 și-au

produs efectele, astfel că se arată că cererea de suspendare a rămas fără

obiect;

- hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9), instanța de fond reținând, în mod eronat, îndeplinirea cumulativă a

condițiilor cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care să

justifice suspendarea executării efectelor actelor administrative atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.

În ceea ce privește recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamele în nume

propriu, instanța urmează a-l respinge ca inadmisibil având în vedere că

această parte nu a fost chemată în judecată prin cererea introductivă de

instanță.

Într-o altă ipoteză s-ar încălca

principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii,

principiu care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului

procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care

înțelege să își dispute obiectul procesului.

În ceea ce privește recursurile

declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională a Vămilor instanța

le va admite și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea

de suspendare formulată de reclamanți, pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a

executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din

lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ

indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a

respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act

administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative,

care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este

de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o

democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor

administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când

legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească,

dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a reținut că Ordinul nr.

2589 din 112 iulie  2011, obiect al litigiului de față, a fost emis de

Vicepreședintele Agenția Națională de Administrare Fiscală în temeiul

prevederilor, H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V.,

modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, Legii nr. 188/1999,

prevederilor Ordinului Președintelui Agenția Națională de Administrare Fiscală nr.

2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central

al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,

direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni

vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de

funcții al Autorității Naționale a Vămilor, precum și având în vedere avizele

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, opțiunea exercitată de reclamant

și rezultatele finale ale examenului de testare profesională.

Astfel, Înalta Curte reține că prin Ordinele

nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică și

statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor, aparat central și

structuri subordonate, situație necontestată în cauză.

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act

administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care

instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei

pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a

fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de

fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, în cauză, se constată că

niciunul dintre argumentele expuse de reclamanți în fața instanței de fond nu

se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Constatarea faptului că nu este

îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor

referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum

s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a

executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința

atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamanți, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 275 din 29 septembrie

2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal precum

și de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată în sensul

că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanții A.N., P.M. și V.L.,ca

nefondată.

Respinge recursul declarat de

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale împotriva aceleiași

sentințe ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2012.