ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta B.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 7486 din 02 august 2011 emis de pârâta până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestui act ca fiind nelegal și netemeinic. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că actul atacat este lovit de nulitate deoarece în motivarea acestuia se face referire la examen și nu la concurs și nu a fost publicat în M.Of. conf. art. 55 din H.G. nr. 561/2009.

Pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că reclamanta nu este funcționar public. Prin sentința civilă nr. 281 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta B.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea executării și a efectelor Ordinului nr. 7486/2011 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestui act. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Prin acțiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate ce necesită verificări din partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din legea nr. 554/2004. S-a mai apreciat că sunt nefondate susținerile pârâtei privind inadmisibilitatea acțiunii, deoarece ordinul atacat fiind emis în baza Ordinelor nr. 2406/2011 și 2407/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și direcțiilor județene și a Municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și aprobarea ștatelor de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate.

Față de toate acestea, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. (1). Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că în ceea ce privește existenta unui caz bine justificat, intimata-reclamantă deși a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de Vicepreședintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Naționala a Vămilor, nu a făcut dovada că această primă condiție, prevăzută de lege, este îndeplinită.

Până la anularea de către o instanța judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile expres reglementate. În ceea ce privește aspectele de vădită nelegalitate a actului administrativ recurenta arată că în mod eronat instanța de fond a reținut că Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F nu au fost publicate în M. Of.

al României Partea I, deci nu au intrat în vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice, precum și faptul că toate actele ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin publicarea lor conform dispozițiilor exprese ale Legii nr. 24/2000 nu sunt legal producătoare de efecte juridice. Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns, bine definit și determinat de subiecți care au luat cunoștință de dispozițiile acestora. Având în vedere că aceste ordine sunt acte administrative cu caracter individual și nu cu caracter normativ, recurentele susțin că față de dispozițiile legale menționate nu se impunea publicarea acestora în M. Of.

al României, acestea fiind în vigoare și producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naționala a Vămilor. Astfel, art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există mai mulți funcționari publici care optează pentru aceeași funcție publică, se organizează examen de către autoritatea publică. Pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor cu privire la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței „cazului bine justificat”; - să se facă dovada „pagubei iminente”.

Primele două condiții sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral și s-a formulat plângere prealabilă. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine justificat”. „Paguba iminentă”, o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”.

Și în privința acestei condiții, susținerile sunt nefondate. Intimata-reclamantă a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare. În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată și pe cale de consecință va respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, împotriva sentinței civile nr. 281 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de B.L., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.