ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5830/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5830/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

reclamantul H.C.S., în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională

de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, a

solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se

va pronunța, să se dispună

suspendarea

efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat

de

Ordinul nr. 7009 din 02 august 2011 emis de Vicepreședintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală până la

pronunțarea de instanța de fond

asupra cauzei, arătând că are calitatea

de funcționar public, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcție

începând cu data de 8 august 2011, cu consecința încetării raporturilor de

muncă.

In motivarea

acțiunii, reclamantul a mai arătat că in cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

întrucât la

emiterea Ordinului nr.

7009 din 02 august 2011, au fost avute în vedere Ordinele nr.

2406 din 4

iulie 2011 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 ale Președintelui A.N.A.F. privind

aprobarea statului de funcții al ANV aparat

central si structuri subordonate, acte normative ce nu au fost publicate in

Monitorul Oficial.

Prin întimpinare, pârâta a solicitat respingerea

cererii, susținând ca nu

sunt

îndeplinite nici condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei

pagube iminente, întrucât ordinul a cărei anulare

se solicită se bucură de

prezumția

de legalitate, iminența producerii unei pagube nu este dovedită.

Prin sentința nr. 251 din 15 septembrie 2011,

Curtea de Apel Galați a admis cererea de suspendare a efectelor actului

administrativ formulată de

reclamantul

H.C.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F -

Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea Ordinului nr.

7009 din 02 august 2011 emis de pârâtă, până la

soluționarea fondului

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut în esență,

că în

cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, având în vedere că

nepublicarea Ordinele nr.

2406 din 4

iulie 201, nr. 2407 din 04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 în M.Of. al

României, este de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității

actului administrativ contestat.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube

iminente, prima instanță a

apreciat că și această condiție este

îndeplinită, întrucât situația de fapt, generată în urma emiterii ordinului,

este de natură a crea un dezechilibru

între

interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale

reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor

sociale.

Pe de altă parte, a arătat instanța, caracterul

iminent al prejudiciului ce

va fi suportat de reclamant este reprezentat

de faptul că prin ordinul menționat reclamantul a fost eliberat din funcție

începând cu data de 08 august 2011, la momentul pronunțării hotărârii acesta

nemaiprestând o activitate remunerată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București în nume

propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor prin,

care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când

a fost pronunțată fără temei

legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, a

argumentat autoritatea recurentă, instanța de fond a interpretat greșit

dispozițiile legale incidente în cauză, reținând în mod

eronat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14

alin. (1)

din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea executării ordinului în litigiu.

In legătură cu

existența unui caz bine justificat, autoritatea mai arată

că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că

emitentul ordinului în litigiu

ar fi

încălcat dispozițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce

justifică

concluzia existenței unui caz bine justificat.

De asemenea, se susține că: Ordinele nr. 2406 și

nr. 2407/2011 emise

de președintele

A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of. al

României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 24/2000, privind normele

de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare

al autorității publice pârâte și nu de

ocupare

a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea

nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și art. 57

alin. (2) din legea menționată și nici cele ale

H.G. nr. 611/2008; nu-i

incumba obligația de a publica anunțul privind

examenul de testare profesională în Monitorul Oficial al României cu 30

de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile

H.G.

nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei,

constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor.

In raport de aceste argumente, se menționează că

nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat de către

intimatul-reclamant.

De asemenea, cu privire la existența iminenței

producerii unei pagube,

autoritatea

susține că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții

legale

fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat în

ipoteza anulării actului.

In concluzie,

recurentele au solicitat admiterea recursului, cu

consecința respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

2.2.

Intimatul-reclamant H.C.S. a depus

întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului susținând, în esență,

că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, precum și

potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate

aspectele, Înalta Curte

constată că se

impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:

Argumente de

fapt și de drept relevante

Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă

prezentată la pct. 1 al

acestor

considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl

constituie

Ordinul nr. 7009/2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., prin

care intimatul-reclamant a fost eliberat din

funcția publică de execuție ca

urmare

a reorganizării A.N. V. și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit

art.

99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a

contenciosului

administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, rezultă că actul

administrativ

se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii,

fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act

administrativ este o măsură

excepțională

ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege

(suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin

actul

administrativ).

Într-adevăr,

potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana

vătămată poate să ceară suspendarea executării

actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va

putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va

constata în mod temeinic

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente

ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită

la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări

legate de starea de fapt și de

drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului

administrativ.

Astfel, în mod eronat, prima instanță a statuat că

există o aparentă

nelegalitate a

actului contestat în raport de nepublicarea în Monitorul Oficial

a ordinelor

nr. 2406 și nr. 2407/2011 prin care s-a aprobat reorganizarea aparatului

central și a structurilor teritoriale subordonate ale autorității pârâte.

Aceste două ordine sunt, cel puțin în aparență,

acte administrative cu caracter individual, adresându-se doar personalului

vamal, deci unui număr

limitat de

subiecți de drept, neputându-se susține că ar fi supuse regimului de

publicare

în Monitorul Oficial.

Or, în cauză,

instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de

natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o,

tocmai

criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

In

jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat

care

să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să

procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși

cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au

capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de

drept care sunt de natură

să producă

o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ

(act

administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui

act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale

declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea

importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea

importantă

a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. ș) din lege rezultă că

noțiunea

de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

In cauză, este necontestat că prin eliberarea

reclamantului din funcția

publică,

veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest

lucru

are la bază un act administrative care se bucură de prezumția de

legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul

său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin.

(1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o

hotărâre netemeinică și

nelegală, în

condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a

interpretării eronate a prevederilor art. 14

alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din

Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată,

iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7009 din 02 august 2011 va fi

respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Galați în nume propriu și în

numele și pentru Autoritatea

Națională

a Vămilor împotriva sentinței nr. 251 din 15 septembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a

executării actului administrativ, formulată de reclamantul H.C.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie

2011.