ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4586/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea instanței de fond.

Prin încheierea din 19

mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Sălaj, și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere

din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010, emise de pârâtă, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin aceeași încheiere, instanța

de judecată a dispus restituirea cauțiunii de 96.000 RON, depusă de reclamantă,

cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, și a respins excepția autorității

de lucru judecat, invocată de pârâtă.

de drept avute în vedere de judecătorul fondului.

2.1. Prin raportul de

inspecție fiscală din 29 octombrie 2010 au fost stabilite obligații de plată cu

caracter fiscal în sarcina reclamantei.

Ulterior a fost emisă

decizia de impunere 29 octombrie 2010 prin care au fost determinate obligațiile

de plată.

De asemenea, prin dispoziția

din 28 octombrie 2010 au fost menționate măsurile ce urmează a fi luate de către

reclamantă pentru corectarea erorilor materiale din decontul de T.V.A. aferent lunii

mai 2007.

Față de actele fiscale

întocmite reclamanta a formulat contestație ce nu a fost soluționată nici până în

prezent.

Reclamanta a formulat

acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea actelor fiscale.

Sub acest aspect prima

instanță constată că sunt îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de art. 15

ce face trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Referitor la excepția

autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 1201 C.

civ. există putere de lucru judecat atunci când cea de-a doua cerere se judecă între

aceleași părți, are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză.

A arătat pârâta că reclamanta

a mai solicitat, în Dosarul nr. 363/33/2011, suspendarea actelor administrativ atacate.

Curtea constată că prin

cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 363/33/2011 reclamanta

a solicitat suspendarea executării acestora.

Prin sentința civilă

nr. 219/2011 din 01 aprilie 2011 s-a admis cererea formulată de către reclamantă

și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010

și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale,

până la pronunțarea instanței de fond.

Dosarul de fond în cadrul

căruia reclamanta a solicitat anularea acestor acte administrative este Dosarul

nr. 190/33/2011 al Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă

nr. 233 din 11 aprilie 2011 s-a admis excepția inadmisibilității invocată de către

organul fiscal și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.

Față de această stare

de fapt, prima instanță constată că efectele primei suspendări au încetat, în sentința

de suspendare fiind menționat că acea suspendare va avea efect până la pronunțarea

asupra instanței de fond, respectiv în Dosarul nr. 190/33/2011.

Atât doctrina, cât și

practica judiciară au statuat că pentru a se reține autoritatea de lucru judecat

este absolut necesar ca hotărârea judecătorească, în raport de care se solicită

a se constata autoritatea de lucru judecat, să fi fost soluționată pe fond.

În speță, Dosarul nr.

363/33/2011 nu a fost soluționat pe fond, ci prin reținerea excepției inadmisibilității

pentru lipsa procedurii fiscale prealabile, situație în care nu se poate reține

excepția autorității de lucru judecat.

2.3. Referitor la fondul

cererii de suspendare, prima instanță a reținut următoarele:

Procedura fiscală prevăzută

de art. 205 și urm. C. proc. fisc. impune persoanei interesate să formuleze contestație

adresată organului fiscal împotriva actelor fiscale vătămătoare.

Art. 206-208 C. proc.

civ. descriu procedura de soluționare a contestației administrative obligatorie

în materie fiscală.

Susținerea reclamantei,

necontestată de pârâtă, potrivit căreia nici până în prezent contestația administrativă

nu a fost soluționată permite instanței să rețină îndeplinirea cerințelor legale

prevăzute de art. 14, la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Soluționarea într-un termen

rezonabil a contestației reprezintă o garanție a respectării dreptului la apărare,

stabilit de lege în favoarea celui care formulează contestația (art. 213 C. proc.

fisc.).

Începerea executării silite

împotriva reclamantei, chiar de către organul fiscal cu atribuții în soluționarea

contestației, are un caracter vădit vătămător asupra drepturilor patrimoniale și

nepatrimoniale ale reclamantei.

În temeiul art. 723

1

C. proc. civ., prima instanță a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 96.000 RON

depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, motivat de faptul

că inițial reclamanta a precizat ca temei juridic al cererii sale dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004 care, coroborat cu art. 215 C. proc. fisc., impuneau

obligația depunerii unei cauțiuni; or, ca urmare a precizării temeiului juridic

al cererii, în sarcina reclamantei nu mai există obligația depuneri cauțiunii.

pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Cluj.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta invocă aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și neîndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente.

3.1. Instanța de fond

nu a argumentat și nici nu a identificat vreo împrejurare de fapt sau de drept care

să fie de natură să pună sub semnul îndoielii prezumția de legalitate de care se

bucură actul administrativ-fiscal atacat.

3.2. Simplele afirmații

ale reclamantei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor

administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor

dovezi privind cifra de afaceri, profitul obținut, etc.

Producerea unei pagube

iminente trebuie să fie o consecință a executării actului aparent nelegal și nu

însăși executarea actului administrativ atacat.

II. Considerentele Înaltei

Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac.

1.1. Reclamanta-intimată

în prezenta cauză, a precizat în fața instanței de fond temeiul juridic al cererii

sale de suspendare a actului administrativ fiscal, ca fiind cel prevăzut de

art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Potrivit acestui text

legal, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată

de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz,

instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula cu acțiunea

principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.

1.2. În speță, reclamanta

a afirmat în fața instanței de fond că a atacat în instanță refuzul autorității

emitente de a soluționa în termen legal contestația depusă.

Așadar, condiția impusă

de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, pentru formularea

cererii de suspendare nu este îndeplinită, deoarece pe rolul instanței de contencios

competente nu există înregistrată o cerere pentru anularea actului.

1.3. Împrejurarea că organul

fiscal nu a soluționat contestația nu este un argument în sensul admiterii cererii

de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Contestarea executării

silite urmează altă cale judiciară, astfel încât nici acest argument nu este hotărâtor

pentru pronunțarea unei hotărâri de suspendare a actului administrativ.

1.4. Atât reclamanta,

cât și judecătorul fondului aveau obligația să identifice și să demonstreze îndeplinirea

condițiilor impuse de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, respectiv: cazul bine justificat și paguba iminentă.

1.5. Argumentele aduse

de reclamantă, în sensul că nu datorează sumele stabilite de organul fiscal, țin

de soluționarea fondului cererii.

Cazul bine justificat

este dovedit prin constatarea existenței unor împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

Asemenea împrejurări nu

au fost evidențiate prin încheierea atacată, de unde rezultă că hotărârea instanței

de fond este nelegală sub acest aspect.

1.6. Cea de-a doua condiție

pentru suspendarea actului administrativ, prevenirea pagubei iminente, nu poate

fi îndeplinită prin simpla constatare a consecințelor executării actului sau începerea

executării silite, astfel cum a consemnat nelegal judecătorul fondului.

Partea reclamantă avea

obligația să aducă dovezi legate de dificultățile financiare sau de alte aspecte

particulare, ceea ce în speță nu există.

1.7. Față de acestea,

se va reține că cele două condiții impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ

nu au fost îndeplinite.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa

încheierea recurată, iar cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată

și respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.