ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4586/2011

Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond. Prin încheierea din 19 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Sălaj, și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010, emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin aceeași încheiere, instanța de judecată a dispus restituirea cauțiunii de 96.000 RON, depusă de reclamantă, cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, și a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă.

Motivele de fapt și de drept avute în vedere de judecătorul fondului. 2.1. Prin raportul de inspecție fiscală din 29 octombrie 2010 au fost stabilite obligații de plată cu caracter fiscal în sarcina reclamantei. Ulterior a fost emisă decizia de impunere 29 octombrie 2010 prin care au fost determinate obligațiile de plată. De asemenea, prin dispoziția din 28 octombrie 2010 au fost menționate măsurile ce urmează a fi luate de către reclamantă pentru corectarea erorilor materiale din decontul de T.V.A. aferent lunii mai 2007. Față de actele fiscale întocmite reclamanta a formulat contestație ce nu a fost soluționată nici până în prezent. Reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea actelor fiscale. Sub acest aspect prima instanță constată că sunt îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de art. 15 ce face trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2.2. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 1201 C. civ. există putere de lucru judecat atunci când cea de-a doua cerere se judecă între aceleași părți, are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză. A arătat pârâta că reclamanta a mai solicitat, în Dosarul nr. 363/33/2011, suspendarea actelor administrativ atacate. Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 363/33/2011 reclamanta a solicitat suspendarea executării acestora. Prin sentința civilă nr. 219/2011 din 01 aprilie 2011 s-a admis cererea formulată de către reclamantă și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond. Dosarul de fond în cadrul căruia reclamanta a solicitat anularea acestor acte administrative este Dosarul nr. 190/33/2011 al Curții de Apel Cluj. Prin sentința civilă nr. 233 din 11 aprilie 2011 s-a admis excepția inadmisibilității invocată de către organul fiscal și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei. Față de această stare de fapt, prima instanță constată că efectele primei suspendări au încetat, în sentința de suspendare fiind menționat că acea suspendare va avea efect până la pronunțarea asupra instanței de fond, respectiv în Dosarul nr. 190/33/2011. Atât doctrina, cât și practica judiciară au statuat că pentru a se reține autoritatea de lucru judecat este absolut necesar ca hotărârea judecătorească, în raport de care se solicită a se constata autoritatea de lucru judecat, să fi fost soluționată pe fond. În speță, Dosarul nr. 363/33/2011 nu a fost soluționat pe fond, ci prin reținerea excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii fiscale prealabile, situație în care nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat. 2.

Referitor la fondul cererii de suspendare, prima instanță a reținut următoarele: Procedura fiscală prevăzută de art. 205 și urm. C. proc. fisc. impune persoanei interesate să formuleze contestație adresată organului fiscal împotriva actelor fiscale vătămătoare. Art. 206-208 C. proc. civ. descriu procedura de soluționare a contestației administrative obligatorie în materie fiscală. Susținerea reclamantei, necontestată de pârâtă, potrivit căreia nici până în prezent contestația administrativă nu a fost soluționată permite instanței să rețină îndeplinirea cerințelor legale prevăzute de art. 14, la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004. Soluționarea într-un termen rezonabil a contestației reprezintă o garanție a respectării dreptului la apărare, stabilit de lege în favoarea celui care formulează contestația (art. 213 C. proc. fisc.). Începerea executării silite împotriva reclamantei, chiar de către organul fiscal cu atribuții în soluționarea contestației, are un caracter vădit vătămător asupra drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ale reclamantei. În temeiul art. 723 1 C. proc. civ., prima instanță a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 96.000 RON depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, motivat de faptul că inițial reclamanta a precizat ca temei juridic al cererii sale dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care, coroborat cu art. 215 C. proc. fisc., impuneau obligația depunerii unei cauțiuni; or, ca urmare a precizării temeiului juridic al cererii, în sarcina reclamantei nu mai există obligația depuneri cauțiunii. 3. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Cluj. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și neîndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente. 3.1. Instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat vreo împrejurare de fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul îndoielii prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal atacat. 3.2. Simplele afirmații ale reclamantei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obținut, etc. Producerea unei pagube iminente trebuie să fie o consecință a executării actului aparent nelegal și nu însăși executarea actului administrativ atacat. II. Considerentele Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac. 1. Recursul este fondat. 1.1. Reclamanta-intimată în prezenta cauză, a precizat în fața instanței de fond temeiul juridic al cererii sale de suspendare a actului administrativ fiscal, ca fiind cel prevăzut de art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Potrivit acestui text legal, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”. 1.2. În speță, reclamanta a afirmat în fața instanței de fond că a atacat în instanță refuzul autorității emitente de a soluționa în termen legal contestația depusă. Așadar, condiția impusă de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, pentru formularea cererii de suspendare nu este îndeplinită, deoarece pe rolul instanței de contencios competente nu există înregistrată o cerere pentru anularea actului. 1.3. Împrejurarea că organul fiscal nu a soluționat contestația nu este un argument în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat. Contestarea executării silite urmează altă cale judiciară, astfel încât nici acest argument nu este hotărâtor pentru pronunțarea unei hotărâri de suspendare a actului administrativ. 1.

Atât reclamanta, cât și judecătorul fondului aveau obligația să identifice și să demonstreze îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, respectiv: cazul bine justificat și paguba iminentă. 1.

Argumentele aduse de reclamantă, în sensul că nu datorează sumele stabilite de organul fiscal, țin de soluționarea fondului cererii. Cazul bine justificat este dovedit prin constatarea existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Asemenea împrejurări nu au fost evidențiate prin încheierea atacată, de unde rezultă că hotărârea instanței de fond este nelegală sub acest aspect. 1.

Cea de-a doua condiție pentru suspendarea actului administrativ, prevenirea pagubei iminente, nu poate fi îndeplinită prin simpla constatare a consecințelor executării actului sau începerea executării silite, astfel cum a consemnat nelegal judecătorul fondului. Partea reclamantă avea obligația să aducă dovezi legate de dificultățile financiare sau de alte aspecte particulare, ceea ce în speță nu există. 1.

Față de acestea, se va reține că cele două condiții impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ nu au fost îndeplinite. 2. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa încheierea recurată, iar cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.