ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL Zalău în contradictoriu cu D.G.F.P. Sălaj s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, întocmite ca urmare a raportului de control fiscal, acte administrativ fiscale emise de intimată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei și obligația de plată a sumei de 626.259 RON, din care 322.588 RON reprezintă TVA suplimentar și 303.671 RON reprezintă majorări de întârziere la plata TVA. Prin sentința civilă nr. 219 din 01 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta SC C. SRL, cu sediul în mun.

Zalău, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Sălaj, și, în consecință, s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond, cu următoarea motivare: Prin actul administrativ fiscal - decizia de impunere din 29 octombrie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 29 octombrie 2010 emise de D.G.F.P. Sălaj, s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 RON, din care 339.464 RON reprezintă TVA suplimentar și 303.671 RON reprezintă majorări. Aceste acte au fost emise în urma controlului efectuat în perioada 20 septembrie 2010-28 octombrie 2010 la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D.G.F.P.

Sălaj, control care a urmărit, în principal, verificarea situației contabile a societății în raport cu controlul efectuat anterior la SCM S. Zalău. Împotriva deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație înregistrată în 23 noiembrie 2010 la D.G.F.P. Sălaj, contestație care nu a fost soluționată până în prezent. Prin somația din 08 decembrie 2010 emisă de A.F.P. Zalău în procedura de executare silită i s-a solicitat plata sumei de 626.529 RON reprezentând TVA și majorări aferente stabilite prin titlu executoriu. La emiterea somației s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a achitat la data emiterii actelor administrative și până la emiterea somației suma de 16.876 RON reprezentând TVA suplimentar pe care l-a considerat datorat.

În considerarea faptului că s-a demarat procedura de executare silită a reclamantei. În baza unui act administrativ fiscal pe care l-a atacat, în condițiile legii, formulează prezenta cerere de suspendare a executării silite în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ. Prin litigiul de fond dedus judecății, pe cale separată reclamanta a pus în discuție împrejurarea că nu datorează TVA suplimentar în cuantum de 326.800 RON și majorări de 303.671 RON întrucât operațiunea respectivă era scutită de plata TVA. La data de 25 aprilie 2007 reclamanta a achiziționat prin proces-verbal de licitație spațiul comercial „magazin achiziții P.” la preț de achiziție de 1.720.000 RON, operațiune scutită de plata TVA în condițiile art. 141 alin. (2) lit. f) prima teză C. fisc.

în vigoare la acea dată, întrucât privea o construcție veche (potrivit susținerii reclamantei).

Imobilul obiect al acelei operațiuni era o „construcție veche” în sensul C. fisc., astfel că operațiunea s-ar încadra în prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) prima teză C. fisc., raportat la următoarele împrejurări: spațiul comercial „magazin achiziții P.” a fost construită în 1982, iar la începutul anului 2007 i s-au adus îmbunătățiri în cuantum de 25.919 RON; la momentul achiziționării valoarea de piață a spațiului comercial, conform raportului de evaluare întocmit la 12 aprilie 2007 era de 937.076,04 RON.; suma de 25.919 RON, reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului la începutul anului 2007, nu se apropia de 50% din suma de 937.076,04 RON, reprezentând valoarea de piață a acestuia în acel moment, astfel că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la „construcție nouă”, conform art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 4 C. fisc., în aceste condiții, în care operațiunea era scutită de plata TVA, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., societatea vânzătoare SCM S. Zalău trebuia să vândă spațiul comercial prin emiterea unei facturi scutite de plata TVA.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Întemeindu-și cererea pe aceste dispoziții legale, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ fiscal, depunând la dosar și copia plângerii prealabile adresate emitentului actului.

Prin urmare, instanța a constatat că prima condiție impusă de prevederile art. 14 alin. (1) a fost îndeplinită de către reclamant. O altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare în cadrul procedurii instituite de art. 14 din Legea contenciosului administrativ este aceea a constatării existenței unui caz bine justificat așa cum este el definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, reclamantul trebuie să dovedească existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Așa fiind, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantului, dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată. Fără a intra în analizarea temeiniciei argumentelor aduse de reclamantă, Curtea de Apel Cluj a constatat că prin plângerea prealabilă aceasta a supus analizei organului emitent mai multe motive de nelegalitate evidentă a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, de natură a ridica îndoieli asupra valabilității acestuia.

Nu în ultimul rând, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Paguba iminentă apare, așadar, în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență. Or, menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată executarea silită a reclamantei, posibila încetare a raporturilor de muncă ale reclamantei cu salariații - statele de plată fiind depuse la dosar și chiar posibila intrare în procedura insolvenței date fiind caracteristicile pieței economice actuale și împrejurării că este vorba despre o firmă din mun.

Zalău - localitate în care oportunitățile de afaceri sunt oarecum limitate. În concluzie, instanța de fond a apreciat că suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Recomandarea consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

Recomandarea a apreciat că, executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului. Față de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispozițiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, cu consecința suspendării executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva sentinței civilă nr. 219 din 01 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrative și fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P.

Sălaj, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și ca inadmisibilă a cererii de suspendare a dispoziției din 28 octombrie 2010. A învederat recurenta, prin motivele cererii de recurs, că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, în condițiile în care s-a reținut în mod greșit că cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt îndeplinite. Astfel, societatea reclamantă nu a dovedit în niciun mod nici existența unui caz bine justificat și nici existența unei pagube iminente, așa cum sunt definite aceste condiții de prevederile Legii nr. 554/2004.

În cauză, instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul întrebării puternica prezumție de legalitate de care se bucură, ca orice act administrativ emis în baza și în limitele legii, decizia de impunere din 29 octombrie 2010. Pe de altă parte, din perspectiva condiției privind iminența pagubei de acordare a suspendării, recurenta a arătat că ar trebui avute în vedere sumele a căror suspendare a executării se cere, prin raportare la cifra de afaceri a contribuabilului în cauză, dar și la alți indicatori economico-financiari referitori la respectivul contribuabil, situația financiară a contribuabilului respectiv, unele aspecte particulare referitoare la poziția reclamantei.

Pârâta a criticat sentința și în ceea ce privește suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010, apreciind că prin raportare la prevederile art. 206, 209 C. proc. fisc. și la dispozițiile Ordinului nr. 519 din 27 septembrie 2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, este inadmisibilă cererea de suspendare a executării dispoziției precizate, atâta vreme cât prin aceasta nu s-au stabilit impozite, taxe și accesorii ale acestora. Prin întâmpinare intimata SC C. SRL Zalău a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.

Recursul este nefondat. În general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate” se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 și a dispoziției din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, chiar la intrarea în insolvență, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

Susținerea recurentei referitoare la inadmisibilitatea cererii reclamantei de suspendare a executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 nu poate fi primită, textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, art. 15 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. nefăcând nicio distincție prin raportare la stabilirea sau nu, prin actul administrativ fiscal atacat, a unor impozite, taxe și accesorii ale acestora. În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinței nr. 219 din data de 01 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta D.G.F.P. Sălaj va fi obligată la plata în favoarea intimatei a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinței nr. 219 din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.