ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 979/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 979/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4558 din 5 octombrie 2011
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal
a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Sălaj împotriva Sentinței nr. 219 din 1 aprilie
2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal și a
obligat recurenta la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către
intimata-reclamantă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de recurs a reținut că prima instanță în mod judicios
a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată,
admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării Deciziei de impunere
nr. 58 din 29 octombrie 2010 și a Dispoziției nr. 5017 din 28 octombrie 2010
privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunțarea instanței
de fond.
Suspendarea
executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea
contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine
justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt și de drept invocate prin
contestația administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub
aspectul legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale atacate),
cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a
actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari
dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, chiar la
intrarea în insolvență, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau
imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
Susținerea recurentei
referitoare la inadmisibilitatea cererii reclamantei de suspendare a executării
dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.
5017 din 28 octombrie 2010 nu poate fi primită, textul art. 14 din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, și, respectiv, art. 15 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală nefăcând nici o distincție prin raportare la stabilirea sau
nu, prin actul administrativ fiscal atacat, a unor impozite, taxe și accesorii
ale acestora.
Împotriva hotărârii
instanței de recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj a
formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire
este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii
se arată că în dosarul nr. 504/33/2011/a1, având aceeași pricină între aceleași
persoane, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4586 din 6
octombrie 2011 a admis recursul, a casat sentința recurată și a respins cererea
de suspendare ca neîntemeiată.
În subsidiar, s-a
solicitat desființarea hotărârii și cu privire la cheltuielile de judecată în
sumă de 800 RON, deoarece în speța de față nu se poate reține culpa procesuală
a revizuentei întrucât organul fiscal a emis actele atacate în îndeplinirea
sarcinilor de serviciu, motiv pentru care se solicită înlăturarea acestei
dispoziții.
Examinând cauza în
raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele cererii de revizuire,
Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la
această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Potrivit
dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „dezbaterile sunt limitate la
admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.
Pe de o parte, fiind
o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile
limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât
cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme
de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu
ocazia rezolvării litigiului în fond.
Potrivit art. 322
alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în
apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs
atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive
potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate (...)”.
Din interpretarea
logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că
pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs,
legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce
implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută
în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la
împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să
se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care
fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situație
nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum
este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire.
Prin urmare, calea
extraordinară de atac promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea
condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de
revizuire formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Sălaj, împotriva Deciziei nr. 4558 din 5 octombrie 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca
inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.