ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta SC R. SRL a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila,

anularea raportului de inspecție fiscală seria F-BR-37 din 24 ianuarie 2011, a

deciziei de impunere nr. F-BR-46 din 24 ianuarie 2011 emisă în baza acestuia, a

deciziei nr. 155 din 04 aprilie 2011 de soluționare a contestației și

exonerarea reclamantei de la plata sumei de 781.629 lei.

În temeiul art. 15 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării

actelor administrativ-fiscale atacate până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Instanța de fond a

acordat termen de judecată pentru soluționarea fondului litigiului și a rămas

în pronunțare asupra cererii de suspendare.

Prin încheierea din

30 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a dispus „suspendă judecata cererii de suspendare a executării actelor

administrativ-fiscale formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a acestuia”.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat

că, în cauza dedusă judecății, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, Curtea, a apreciat că există o puternică îndoială asupra

legalității actelor a căror suspendare se solicită.

În privința pagubei

iminente, prima instanță a reținut că, dacă reclamantei i s-ar indisponibiliza

o sumă așa de mare cum este cea din litigiu, activitatea economică a acesteia

ar fi periclitată în mod serios, prin diminuarea veniturilor, iar societatea nu

ar mai putea nici onora contractele comerciale și nici acorda retribuția

personalului angajat.

Pe cale de

consecință, Curtea de Apel, a apreciat că se impune admiterea cererii și

suspendarea actelor în litigiu până la soluționarea irevocabilă, pe fond, a

cauzei.

Împotriva încheierii

din data de 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 698/44/2011 a declarat

recurs în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila.

prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate și

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei SC R.

SRL de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală nr. 37 din 24

ianuarie 2011. a deciziei de impunere nr. 46 din 24 ianuarie 2011 precum și a

deciziei de soluționare a contestației administrative prealabile nr. 155 din 4

aprilie 2011, toate emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila.

A învederat recurenta

pârâtă, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu aplicarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a

prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ. motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Încheierea recurată,

s-a precizat, este nelegală, deoarece s-au aplicat greșit dispozițiile art. 129

alin. (1) C. proc. civ., art. 1169 C. civ. și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, din care rezultă obligația reclamantei de a

motiva și a proba temeinic cererea dedusă instanței de judecată. Reclamanta,

deși susține că există condiții pentru acordarea suspendării executării actului

administrativ, nu a făcut dovada că această primă condiție. prevăzută de lege,

este îndeplinită. Până la anularea de către o instanță judecătorească. actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, în caz contrar s-ar

anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei ajungându-se propriu zis la o

prejudecare a fondului ceea ce ar contraveni art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare. De aceea, întrucât, până la o

eventuală anulare de către o instanță judecătorească, actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantului,

în sumă de 696.595 lei, prin actele administrative atacate, reprezintă creanțe

certe, lichide și exigibile.

Cât privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susținut că suspendarea executării

este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ

conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu

grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu

este îndeplinită în speță. Emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. iar

reclamanta nu se poate sustrage de la plata datoriilor la bugetul de stat,

achitarea acestora reprezentând o obligație constituțională. Este nelegală admiterea

cererii de suspendare motivată doar pe o prezumție subiectivă de producere a

unei pagube iminente. Paguba iminentă și pretinsa prejudiciere a debitorului

recurentei nu sunt dovedite cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla

cerere nu este suficientă fără a fi probată, așa cum obligă art. 1169 C. civ.

și cum s-a statuat prin practica judiciară. În același context, recurenta

pârâtă a afirmat că partea grav prejudiciată în litigiu ar putea fi bugetul de

stat prin exceptarea de la urmărire a unor obligații fiscale considerabile în

sumă de 781.629 lei și care ar putea crește prin adăugarea de penalități și

majorări de întârziere.

Recursul este

nefondat.

În general, se

recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative

presupune însă. atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și

ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca

respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv

asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor

administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții

de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot

fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării

actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient

instrument procedural aflat Ia îndemâna autorității emitente sau a instanței de

judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil

ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul; se află în proces de

evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În

considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului

administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării

constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în

cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare. în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea. În

condițiile art. 7. a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine

justificate” se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ” (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004),

iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și

previzibil sau. după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public” (art. 2 alin. (1) lit. ș) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare).

Pe de altă parte, în

condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute La art. 14,

și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului atacat. în acest caz instanța putând dispune suspendarea

actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor ari. 14 alin. (2) și (7)

din legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a

reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a

dispus în mod întemeiat, prin încheierea recurată, admiterea cererii

reclamantei și suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de

reclamantă - raportul de inspecție fiscală nr. F-BR37 din 24 ianuarie 2011 și

decizia de impunere nr. F-BR46 din 24 ianuarie 2011- emise de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brăila, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

contencios administrativ ce formează obiectul dosarului nr. 698/44/2011 al

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Suspendarea

executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea

contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită în speță atât

condiția cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt și de

drept invocate prin contestația administrativă sunt de natură să determine o

serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actelor

administrative fiscale atacate), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente

(deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce

la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a

intimatei, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarai de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila

împotriva încheierii din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Fiind în culpă

procesuală, recurenta va fi obligată, în temeiul prevederilor art. 274 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatei SC R. SRL a sumei de 2.500

lei cheltuieli de judecată în instanța de recurs, stabilite prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva încheierii

din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurent la

plata către intimat a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată, stabilite prin

apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.