ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea
înregistrată la Curtea de Apel Galați, trimisă prin declinare de competență de
la Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 455 din 22 februarie 2011,
reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Județul Brăila a solicitat
suspendarea executării deciziei din 21 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi
Județeană Brăila, prin care au fost dispuse măsuri de remediere a neregulilor
consemnate în procesul-verbal de constatare din 3 decembrie 2010.
Hotărârea Curții de
Apel
Prin sentința nr. 85 din
24 martie 2011 a Curții de Apel Galați a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta
Unitatea Administrativ Teritorială Brăila în contradictoriu cu pârâtele Camera
de Conturi Brăila, Curtea de Conturi a României și, în consecință, a fost dispusă
suspendarea executării deciziei din 21 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi
a Județului Brăila, până la soluționarea în fond a cauzei.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 este
necesar a fi îndeplinite două condiții, pentru admisibilitatea cererii de suspendare,
respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții pe care Curtea constată
că reclamanta le îndeplinește.
Instanța a reținut faptul
că există un caz bine justificat în pricina dedusă judecății din moment ce autorității
reclamante i se indisponibilizează o importantă sumă de bani, iar actul administrativ,
a cărei suspendare se cere, este de natură să inducă instanței convingerea că prezintă
serioase inadvertențe de ordin probatoriu și de respectare a legii, astfel încât
să înfrângă prezumția de legalitate a acestuia.
Paguba iminentă există,
de asemenea, deoarece executarea măsurilor dispuse prin decizia sus menționată ar
conduce în mod evident la nerespectarea clauzelor contractuale de către angajator,
emiterea unor dispoziții de imputare, fără o bază legală, în cazul funcționarilor
publici și acționarea în judecată a personalului contractual, întrucât C. mun. nu
mai prevede recuperarea sumelor prin decizie de imputare. Consecințele unor astfel
de măsuri afectează nu numai activitatea instituției, ci reprezintă și un prejudiciu
clar adus salariaților acesteia și activității Consiliului Județean Brăila.
Mai mult, în condițiile
reducerii veniturilor salariale ale personalului din administrația publică locală,
a interdicției exprese de acordare a sporurilor, prin reținerea nejustificată a
sumelor pretins acordate nelegal, s-ar cauza un prejudiciu în patrimoniul acestora
de natură să le afecteze activitatea cotidiană.
Recursul declarat de
Curtea de Conturi a României.
Împotriva hotărârii instanței
de fond a declarat recurs Curtea de Conturi a României, invocând motivul de modificare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile cu caracter general ale
art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta reține că prima
instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
În privința cazului bine
justificat, recurenta punctează ignorarea prezumției de legalitate de care beneficiază
actul administrativ iar măsurile dispuse prin decizia nr. 2/2011 au suport legal.
Arată că recomandarea
făcută prin decizia emisă de Camera de Conturi Brăila privind luarea măsurilor de
recuperare a sumelor achitate fără suport legal, nu este de natură a crea un prejudiciu
bugetului administrației publice locale care să justifice cererea de suspendare
a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin această recomandare s-a urmărit
recuperarea prejudiciului cauzat acestei instituții astfel că nu se poate vorbi
de o sărăcire a patrimoniului reclamantei, ci, dimpotrivă, prin recuperarea sumelor
de la salariați rezultă o mărire a patrimoniului entității controlate.
Referitor la paguba materială,
recurenta afirmă că intimata nu a prezentat dovezi care să poată fi circumscrise
definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, susținerile
reclamantei fiind simple afirmații nedovedite, întrucât însăși executarea actului
nu poate fi considerată o pagubă.
Din această perspectivă
intimata-reclamantă nu invocă iminența producerii unui prejudiciu material viitor
și previzibil în patrimoniul propriu, ci în patrimoniul unor terțe persoane - angajați
din administrație.
Apărările formulate
de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila.
Prin întâmpinarea înregistrată
la data de 27 septembrie 2011 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că în
ce privește cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și-a însușit
considerentele curții de apel, insistând asupra impactului economic și social pe
care l-ar genera punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia nr. 2/2011
respectiv nerespectarea clauzelor contractuale de către angajator, emiterea unor
dispoziții de imputare fără o bază legală în cazul funcționarilor publici și acționarea
în judecată a personalului contractual, întrucât C. mun. nu mai prevede recuperarea
sumelor prin decizie de imputare iar consecințele unor astfel de măsuri ar afecta
activitatea instituției, astfel că în aplicarea măsurilor, prejudiciul creat ar
fi în primul rând al instituției, afirmațiile recurentei fiind nefondate și neîntemeiate.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului.
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,
cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de
drept relevante.
Intimata-reclamantă Unitatea
Administrativ Teritorială Județul Brăila a solicitat suspendarea executării deciziei
nr. 2 din 21 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi Județeană Brăila prin care
au fost dispuse măsuri de remediere a neregulilor constatate și consemnate în procesul-verbal
de constatare din 3 decembrie 2010, respectiv cele prevăzute la pct. IV, V, VI cu
referire la pct. 4, 5 și 6 stabilite în sarcina sa, dispunerea măsurilor pentru
recuperarea prejudiciului ca urmare a efectuării de plăți nelegale pentru diverse
drepturi bănești, acordate funcționarilor publici și personalului contractual, fără
temei legal contribuțiile angajatorului aferente până la soluționarea definitivă
și irevocabilă a contestației privind anularea actului administrativ.
Prima instanță, pe baza
argumentelor expuse rezumativ la pct. 1.2 din decizie a considerat că sunt îndeplinite
toate condițiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Această concluzie nu este
împărtășită și de instanța de recurs care reține că în cauză nu s-a făcut dovada
„cazului bine justificat” și a pagubei iminente și, deci, că acest motiv de recurs
este fondat.
Pentru suspendarea executării
unui act administrativ în condițiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea
nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unui
caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită.
Modalitatea de reglementare
a condițiilor în speță denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării
actului administrativ,presupunând așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe
regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta
existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.
Judecătorul fondului a
constat îndeplinite condițiile privind admisibilitatea cererii de suspendare în
condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind, pe de o parte, că susținerile
reclamantei vizând nelegalitatea actului administrativ se subsumează condiției cazului
bine justificat, în sensul că există împrejurări legate de starea de fapt și de
drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,
iar, pe de altă parte, și cerința privind prevenirea unei pagube iminente este dovedită
prin producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei generând perturbarea
activității autorității publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare
a actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă,
art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material
viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării
unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
Înalta Curte constată
că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăși o pagubă iminentă,
cu consecințe directe și imediate asupra instituției reclamante, aducerea la îndeplinire
a măsurilor dispuse prin decizia nr. 2/2011 reprezentând o obligație legală și nu
poate fi apreciată ca o perturbare a activității intimatei reclamante cu atât mai
mult cu cât însuși executarea actului nu poate fi considerată o pagubă.
Potrivit definiției legale
cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului
bine justificat „
împrejurările legate de starea de fapt
și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ”.
În această materie, doctrina
și jurisprudența au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară
a aparenței dreptului pe baza susținerilor părților, fără a putea tranșa chestiuni
care țin de legalitatea actului administrativ. Or, toate aspectele invocate de intimata-reclamantă
în privința recomandărilor făcute prin decizia emisă de recurentă privind luarea
măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal sunt probleme de fond
care nu pot fi lămurite în acest cadru procedural și doar la o simplă „pipăire”.
Concluzionând Înalta Curte
reține că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute
de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiția pagubei iminente
care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, iar împrejurările
de drept în care s-a emis actul administrativ nu sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă asupra legalității acestuia.
Temeiul legal al soluției
pronunțate în recurs.
Având în vedere considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din
Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de față, modificându-se sentința în sensul
respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat
de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 85 din 24 martie 2011 a
Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge
cererea de suspendare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Brăila ca
neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie
2011.