ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanta P.O. Însurăței, județ Brăila a

formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.36 din data de 01 februarie 2011,

pronunțată de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 32 din 03

septembrie 2011, emisă de Camera de Conturi Județeană Brăila și a procesului -

verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010, solicitând anularea

măsurii dispuse și suspendarea efectelor actelor administrative menționate,

până la soluționarea definitivă a procesului.

În motivarea cererii,

reclamanta a precizat că a contestat Decizia nr. 32 din 03 septembrie 2011

emisă de Camera de Conturi Județeană Brăila referitoare la constatările

înscrise în Procesul - verbal nr. 4590 din 19 iulie 2010, în care s-a menționat

că au fost efectuate plăți nelegale și s-ar fi produs un prejudiciu bugetului

local al P. Însurăței, prin încheierea unor contracte civile între P., ca

beneficiar al prestațiilor sportive și componenții echipei de fotbal, în

condițiile în care Clubul sportiv nu are personalitate juridică, iar plățile

efectuate au fost legale.

Pârâta C.C.R. a

formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția de necompetență

materială a Tribunalului Brăila, motivat de faptul că, de la data intrării în

vigoare a noului Regulament aprobat prin Hotărârea Plenului Curții nr. 130/2010,

respectiv 01 ianuarie 20111, competența de soluționare a sesizărilor formulate

de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține

Secției de contencios

administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află

sediul reclamantei, conform art. 228 din acest act normativ; s

-a

solicitat în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus

precizări scrise la termenul din 21 noiembrie 2011, în sensul că este de acord

cu admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Brăila,

invocată de pârâtă.

Examinând excepția de

necompetență materială invocată în cauză, tribunalul a apreciat că aceasta este

întemeiată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Galați

,

secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea din

16 februarie 2012, Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de

contestatoarea P.O. Însurăței, Județul Brăila, în contradictoriu cu pârâta C.C.R.

– D.C.V.B.U.A.T., având ca obiect litigii C.C. (Legea nr. 94/1992), a dispus

suspendarea efectelor Deciziei nr. 32/2010 a Camerei de Conturi Brăila și a

procesului-verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010 de Camera de

Conturi Brăila, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin prisma

motivelor invocate, raportat la prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004

și art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 2/2003, cererea de suspendare este fondată, că

în cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de

admisibilitate a cererii de suspendare, așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin.

(1), respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Astfel, s-a reținut

că prin acțiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de

nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate, ce necesită verificări din

partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în

accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și că, în privința pagubei

iminente, este evident că blocarea conturilor reclamantei și trecerea la executarea

silită pentru suma reținută poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa

financiară, iar o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare

și în planul achitării altor datorii fiscale.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că măsurile dispuse prin decizia a cărei

suspendare se pune în discuție au drept scop înlăturarea neregulilor constatate,

care nu pot fundamenta o acțiune de suspendare, cu atât mai mult cu cât reclamanta

nu face dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, respectiv cazuri bine justificate și

prevenirea unei cauze iminente.

Recurenta arată că nu

recuperarea prejudiciului

înregistrat prin efectuarea unor plăti nelegale poate fi

considerată o pagubă pentru reclamantă, ci chiar nerecuperarea acestui

prejudiciu, fapt ce ar priva bugetele care administrează sumele respective,

sume care ar putea să aibă o destinație legală.

Se mai arată în

motivele de recurs că nu se poate pune problema ilegalității deciziei a cărei

suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât și pe formă, este în

strictă conformitate cu legea, precum și faptul că, până în momentul în care

este stabilit cuantumul prejudiciului, nu se justifică aplicarea art. 14 alin. (l)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare.

Arată recurenta că, dacă

s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare

a măsurilor dispuse de C.C.R. și de executare efectivă a acestor măsuri un timp

nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o

perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp și că, în acest fel, starea de

legalitate în general și legalitatea cheltuirii banului public, în particular,

ar fi grav afectate, consecință pe care nici C.C.R., și nici instanța de

judecată nu și-o pot asuma.

Recurenta mai susține

faptul că în cazul de față nu este vorba de nicio pagubă, entitatea reclamantă

trebuind să stabilească măsuri pentru evaluarea prejudiciului și recuperarea

lui și că, dimpotrivă, s-ar produce pagube bugetului în situația în care s-ar

suspenda actul administrativ atacat.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Conform art. 15 alin.

(1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi

solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea

adresată instanței competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat

în cauza dedusă judecății.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din

oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea

executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

După cum se constată,

prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că

în cauza dedusă judecății reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de

admisibilitate a cererii sale, deoarece prin cererea formulată reclamanta a

invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate care

constituie fără dubiu un caz bine justificat.

„Paguba iminentă”,

cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Alături de

argumentele expuse mai sus, se are în vedere și

r

ecomandarea

nr. R/ 89/8

din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de

altfel și în

r

ecomandarea 16/2003

a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor

administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor

particulare.

Aceeași

r

ecomandare reamintește principiile din

r

ecomandarea nr. R/89/8 a

Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în

speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li

se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării

actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului

executoriu

al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la

hotărârea justiției

pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor

procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele

de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de

recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din

partea autorității și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea

actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă

consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a

se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu

majoritate,

Respinge

recursul declarat de C.C.R. – D.C.V.B.U.A.T. împotriva Încheierii din 16

februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a

doamnei judecător E.C., în sensul admiterii recursului, casării sentinței

atacate și trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2012.