ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanta P.O. Însurăței, județ Brăila a formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.36 din data de 01 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 32 din 03 septembrie 2011, emisă de Camera de Conturi Județeană Brăila și a procesului - verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010, solicitând anularea măsurii dispuse și suspendarea efectelor actelor administrative menționate, până la soluționarea definitivă a procesului.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că a contestat Decizia nr. 32 din 03 septembrie 2011 emisă de Camera de Conturi Județeană Brăila referitoare la constatările înscrise în Procesul - verbal nr. 4590 din 19 iulie 2010, în care s-a menționat că au fost efectuate plăți nelegale și s-ar fi produs un prejudiciu bugetului local al P. Însurăței, prin încheierea unor contracte civile între P., ca beneficiar al prestațiilor sportive și componenții echipei de fotbal, în condițiile în care Clubul sportiv nu are personalitate juridică, iar plățile efectuate au fost legale. Pârâta C.C.R.

a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Brăila, motivat de faptul că, de la data intrării în vigoare a noului Regulament aprobat prin Hotărârea Plenului Curții nr. 130/2010, respectiv 01 ianuarie 20111, competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform art. 228 din acest act normativ; s -a solicitat în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Reclamanta a depus precizări scrise la termenul din 21 noiembrie 2011, în sensul că este de acord cu admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Brăila, invocată de pârâtă.

Examinând excepția de necompetență materială invocată în cauză, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați , secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Încheierea din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de contestatoarea P.O. Însurăței, Județul Brăila, în contradictoriu cu pârâta C.C.R. – D.C.V.B.U.A.T., având ca obiect litigii C.C. (Legea nr. 94/1992), a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr. 32/2010 a Camerei de Conturi Brăila și a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 19 iulie 2010 de Camera de Conturi Brăila, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 2/2003, cererea de suspendare este fondată, că în cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. (1), respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Astfel, s-a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate, ce necesită verificări din partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și că, în privința pagubei iminente, este evident că blocarea conturilor reclamantei și trecerea la executarea silită pentru suma reținută poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară, iar o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că măsurile dispuse prin decizia a cărei suspendare se pune în discuție au drept scop înlăturarea neregulilor constatate, care nu pot fundamenta o acțiune de suspendare, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu face dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazuri bine justificate și prevenirea unei cauze iminente. Recurenta arată că nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin efectuarea unor plăti nelegale poate fi considerată o pagubă pentru reclamantă, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, fapt ce ar priva bugetele care administrează sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinație legală.

Se mai arată în motivele de recurs că nu se poate pune problema ilegalității deciziei a cărei suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât și pe formă, este în strictă conformitate cu legea, precum și faptul că, până în momentul în care este stabilit cuantumul prejudiciului, nu se justifică aplicarea art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare. Arată recurenta că, dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C.C.R. și de executare efectivă a acestor măsuri un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp și că, în acest fel, starea de legalitate în general și legalitatea cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate, consecință pe care nici C.C.R., și nici instanța de judecată nu și-o pot asuma.

Recurenta mai susține faptul că în cazul de față nu este vorba de nicio pagubă, entitatea reclamantă trebuind să stabilească măsuri pentru evaluarea prejudiciului și recuperarea lui și că, dimpotrivă, s-ar produce pagube bugetului în situația în care s-ar suspenda actul administrativ atacat. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecății.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că în cauza dedusă judecății reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, deoarece prin cererea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate care constituie fără dubiu un caz bine justificat.

„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și r ecomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în r ecomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași r ecomandare reamintește principiile din r ecomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate, Respinge recursul declarat de C.C.R. – D.C.V.B.U.A.T. împotriva Încheierii din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Cu opinia separată a doamnei judecător E.C., în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.