ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Pin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, anularea în tot a actelor de inspecție fiscală - Raportul de inspecție fiscală întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila - Activitatea de Inspecție Fiscală, înregistrat la această instituție din 10 august 2009, a Deciziei de impunere din 10 august 2009 și a actelor subsecvente, respectiv Decizia nr. 250 din 21 septembrie 2010, precum și suspendarea actelor administrativ-fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut, în esență, că actul de control nu este clar, nerezultând modul de calcul al debitelor stabilite suplimentar, sumele și valorile fiind necorelate, existând dubii și cu privire la temeinicia stabilirii de obligații suplimentare în sarcina reclamantei. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta SC M. SA și, în consecință, a dispus suspendarea efectelor Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009, a Deciziei nr. 250 din 21 septembrie 2010 de soluționare a contestației, respectiv a Deciziei de impunere din 10 august 2009, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, pe de o parte, există dubii cu privire la modul de calcul și cuantumul sumelor stabilite în sarcina societății reclamante cu titlul de contribuții suplimentare la bugetul de stat, precum și cu privire la respectare legii, de natură a înfrânge prezumția de legalitate a respectivelor acte administrative, iar, pe de altă parte, măsurile luate împotriva societății reclamante ar putea perturba întreaga activitate a acesteia, prin faptul că aceasta nu mai poate onora achitarea contractelor de credit precum și a celor comerciale și evident va fi afectat și fondul de salarii.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „legalitatea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurenta-pârâtă critică hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009 precum și neîntrunirea în cauză a condițiilor prevăzute în mod expres de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente - pentru a dispune suspendarea Deciziei de impunere fiscală din 10 august 2009. Referitor la inadmisibilitatea cererii de suspendare a Raportului de inspecție fiscală din 2009, arată că în mod greșit a fost calificat ca fiind act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere în sensul art. 88 din O.G. nr. 92/2003,privind C. proc. fisc., acesta fiind doar act premergător actului de inspecție fiscala, prin care s-au estimat obligații fiscale datorate bugetului de stat pana la finalizarea inspecției fiscale.

Cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 2009, susține că acest act administrativ-fiscal se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea constituie o situație de excepție. Referitor la paguba iminentă și pretinsa prejudiciere a debitorului SC M. SA Brăila arată că această condiție nu este dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, așa cum obligă art. 1169 C. civ. și cum s-a statuat prin practica judiciară. 3. Apărarea intimatei Intimata SC M. SA Brăila nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluția pronunțată este temeinică și legală față de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 în referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru emiterea acestei hotărâri.

Face precizarea că în cadrul Dosarului nr. 1413/44/2009 al Curții de Apel Galați, s-a admis acțiunea formulată și s-a dispus suspendarea efectelor celor trei acte administrativ fiscale contestate pana la soluționarea în fond a cauzei. Hotărârea instanței de fond a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului promovat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila,iar criticile aduse ambelor hotărâri, prima sentință și încheierea din data de 14 aprilie 2011 sunt identice, cel de al doilea recurs fiind o copie fidelă a celui promovat în cadrul primei suspendări. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor ar.304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009 și a Deciziei de impunere fiscală din 10 august 2009, prin care pârâta a stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată în valoare totală de 6.111.514 RON reprezentând impozite, taxe și contribuții și de 3.322.009 RON reprezentând accesorii ale acestora. Prin încheierea pronunțată, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: (1) „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”. Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.

Hotărârea Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat, intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului de stabilire a debitelor reținute suplimentar cu titlu de impozite, taxe și contribuții cât și a accesoriilor aferente. Cu referire la motivele reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii, prin care prima instanță a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Raportul de inspecție fiscală îndeplinește întru-totul , condițiile necesare calificării sale drept act administrativ-fiscal, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 41 C. proc. fisc., și prin urmare, poate fi contestat atât în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc., cât și ulterior, în fața instanței, pe calea acțiunii în contencios administrativ. potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea legalității acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau stingerii acelorași drepturi și obligații fiscale.

Contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale - măsurile inserate în conținutul acestora făcând, în raport cu dispozițiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun - intimata-reclamantă a procedat în conformitate cu spiritul și rațiunea legii , demersul său legal de inițiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil. Critica vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două acte administrativ-fiscale , este de asemenea nefondată.

Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” . În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Argumentele aduse de intimata-reclamantă în susținerea contestației sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire la legalitatea celor două acte, instanța fiind astfel, îndreptățită să admită cererea de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte de finalizarea acestei proceduri, și înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal. Relevant în această privință este faptul că , referitor la aceeași problemă de drept fiscal și la îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente, prin sentința nr. 200 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3422 din 25 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a executării acelorași acte administrativ-fiscale formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, contrar susținerilor formulate în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumție de nelegalitate a actelor atacate. Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 15 din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor repuse executării, diminuarea veniturilor societății cu suma respectivă ar crea un dezechilibru major, putând genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554, ca nefondat, neexistând motive de modificare a încheierii potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc.

civ. pentru partea căzută în pretenții la cererea intimatei-reclamante, prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimata SC M. SA a sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.