ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

instanță

Pin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brăila, anularea în tot a actelor de inspecție fiscală - Raportul de inspecție

fiscală întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brăila - Activitatea de Inspecție Fiscală, înregistrat la această

instituție din 10 august 2009, a Deciziei de impunere din 10 august 2009 și a actelor

subsecvente, respectiv Decizia nr. 250 din 21 septembrie 2010, precum și suspendarea

actelor administrativ-fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut, în esență, că actul de control nu este clar, nerezultând

modul de calcul al debitelor stabilite suplimentar, sumele și valorile fiind necorelate,

existând dubii și cu privire la temeinicia stabilirii de obligații suplimentare

în sarcina reclamantei.

de fond

Prin încheierea din 14

aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta SC M. SA și, în consecință,

a dispus suspendarea efectelor Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009,

a Deciziei nr. 250 din 21 septembrie 2010 de soluționare a contestației, respectiv

a Deciziei de impunere din 10 august 2009, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat

la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, pe de o parte, există dubii cu

privire la modul de calcul și cuantumul sumelor stabilite în sarcina societății

reclamante cu titlul de contribuții suplimentare la bugetul de stat, precum și cu

privire la respectare legii, de natură a înfrânge prezumția de legalitate a respectivelor

acte administrative, iar, pe de altă parte, măsurile luate împotriva societății

reclamante ar putea perturba întreaga activitate a acesteia, prin faptul că aceasta

nu mai poate onora achitarea contractelor de credit precum și a celor comerciale

și evident va fi afectat și fondul de salarii.

în cauză

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „legalitatea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Recurenta-pârâtă critică

hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 85

alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării

Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009 precum și neîntrunirea în cauză

a condițiilor prevăzute în mod expres de lege - cazul bine justificat și producerea

unei pagube iminente - pentru a dispune suspendarea Deciziei de impunere fiscală

din 10 august 2009.

Referitor la inadmisibilitatea

cererii de suspendare a Raportului de inspecție fiscală din 2009, arată că în mod

greșit a fost calificat ca fiind act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere

în sensul art. 88 din O.G. nr. 92/2003,privind C. proc. fisc., acesta

fiind doar act premergător

actului de inspecție fiscala, prin care s-au estimat obligații fiscale datorate

bugetului de stat pana la finalizarea inspecției fiscale.

Cu privire la suspendarea

executării deciziei de impunere fiscală din 2009, susține că acest act administrativ-fiscal

se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea constituie o situație de excepție.

Referitor la paguba iminentă

și pretinsa prejudiciere a debitorului SC M. SA Brăila arată că această condiție

nu este dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este

suficientă fără a fi probată, așa cum obligă art. 1169 C. civ. și cum s-a statuat

prin practica judiciară.

Intimata SC M. SA Brăila

nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluția pronunțată este temeinică

și legală față de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a

făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 în referire

la art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru emiterea acestei hotărâri.

Face precizarea că în

cadrul Dosarului nr. 1413/44/2009 al Curții de Apel Galați, s-a admis acțiunea formulată

și s-a dispus suspendarea efectelor celor trei acte administrativ fiscale contestate

pana la soluționarea în fond a cauzei. Hotărârea instanței de fond a fost menținută

de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului promovat de către Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brăila,iar criticile aduse ambelor hotărâri, prima

sentință și încheierea din data de 14 aprilie 2011 sunt identice, cel de al doilea

recurs fiind o copie fidelă a celui promovat în cadrul primei suspendări.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor ar.304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Intimata- reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării

Raportului de inspecție fiscală din 10 august 2009 și a Deciziei de impunere fiscală

din 10 august 2009, prin care pârâta a stabilit în sarcina sa obligații fiscale

suplimentare de plată în valoare totală de 6.111.514 RON reprezentând impozite,

taxe și contribuții și de 3.322.009 RON reprezentând accesorii ale acestora.

Prin încheierea pronunțată,

prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care

persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”.

Cele două condiții cerute

cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea

actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.

Hotărârea Curții de apel

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat,

intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului

de stabilire a debitelor reținute suplimentar cu titlu de impozite, taxe și contribuții

cât și a accesoriilor aferente.

Cu referire la motivele

reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii, prin care prima

instanță a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul

art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de

nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a Raportului de

inspecție fiscală din 10 august 2009, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Raportul de inspecție

fiscală îndeplinește întru-totul

, condițiile necesare

calificării sale drept

act administrativ-fiscal, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate

cu cele ale art. 41 C. proc. fisc.,

și prin urmare, poate fi contestat atât

în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc.,

cât și ulterior, în fața instanței, pe calea acțiunii în contencios administrativ.

potrivit dispozițiilor

art. 109 C. proc. fisc.,

raportul de inspecție fiscală

stă la

baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea

legalității acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe

care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau

stingerii acelorași drepturi și obligații fiscale.

Contestând în bloc actele

fiscale pe care le-a considerat nelegale - măsurile inserate în conținutul acestora

făcând, în raport cu dispozițiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun - intimata-reclamantă

a procedat în conformitate cu spiritul și rațiunea legii

, demersul său legal de inițiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească

a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil.

Critica vizează

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două

acte administrativ-fiscale , este de asemenea nefondată.

Referitor

la cazul

bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t)

din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ” .

În mod evident, în procedura

reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată

a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente

care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează

caracterul executoriu al actului administrativ.

Argumentele aduse de intimata-reclamantă

în susținerea contestației sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire

la legalitatea celor două acte, instanța fiind astfel, îndreptățită să admită cererea

de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte de finalizarea

acestei proceduri, și înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei

datoriei constatate prin actul fiscal.

Relevant în această privință

este faptul că , referitor la aceeași problemă de drept fiscal și la îndeplinirea

condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente, prin sentința nr. 200 din

13 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3422

din 25 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a executării acelorași

acte administrativ-fiscale formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel,

contrar susținerilor formulate

în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente constituie, prin ele

însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente

pentru a crea o prezumție de nelegalitate a actelor atacate.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură

a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a

tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 15 din Legea nr. 554/2004,

urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă,

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Contrar celor susținute

prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat

al debitelor repuse executării, diminuarea veniturilor societății cu suma respectivă

ar crea un dezechilibru major, putând genera dificultăți reale în executarea obligațiilor

contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale.

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4),

corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554, ca nefondat, neexistând motive de

modificare a încheierii potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc.

civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru partea căzută în pretenții la cererea

intimatei-reclamante, prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva încheierii din

14 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către intimata SC

M. SA a sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie

2011.