ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1828/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC A. SRL Brăila, prin reprezentant legal, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brăila pronunțarea unei hotărâri

judecătorești prin care să se dispună anularea în parte a raportului de

inspecție fiscală din 7 mai 2010, a deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 7

mai 2010, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală din 7 mai 2010 și în mod corelativ anularea în parte a deciziei din 27

decembrie 2010 privind soluționarea contestației împotriva acestor acte

administrativ fiscale.

Totodată, reclamanta

a solicitat și suspendarea efectelor deciziilor contestate până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Prin întâmpinarea

depusă în termen legal, pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Brăila, prin

reprezentanți legali, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,

actele administrative atacate fiind temeinice și legale.

Pârâta D.G.F.P.

Brăila a invocat lipsa calității procesuale pasive față de capetele de cerere

prin care se solicită anularea și suspendarea deciziei de soluționare a

contestației administrative din 2010 emisă de A.N.A.F.

Prin sentința civilă

nr. 193/2011 a Curții de Apel Galați s-a dispus suspendarea efectelor actelor

administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința

nr.

130 din 28 mai 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila,

în contradictoriu cu pârâtele D.R.G.F.P. Galați pentru A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F.

București; s-a dispus anularea în parte a raportului de inspecție fiscală din 2010,

a deciziei de impunere a dispoziției și a deciziei din 2010 și exonerează

reclamanta de la plata sumei de 2.709.284 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit în cauză potrivit cărora plata ratelor efectuate de beneficiar conform

contractului nu reprezintă o recunoaștere a acestor plăți pentru lucrările

efectuate de către executant și de asemenea o recepție de către beneficiar a lucrărilor

parțiale aferente.

S-a reținut că din punct

de vedere contabil profitul exercițiului financiar 2009 a fost denaturant întrucât

a fost mărit cu venitul în sumă de 2.906.400 RON fără a avea înregistrate cheltuieli

în contrapartida iar în anul 2010 s-a diminuat cu aceeași sumă în condițiile

în care exista cheltuieli cu materialele dar acestea nu sunt singurele efectuate

pentru aceste lucrări în sumă de 111.721,30 RON.

S-a arătat în considerentele

sentinței atacate că expertul contabil consideră că eronat a fost înregistrată în

evidențele contabile ca venit rata nr. 4 (Umpluturi) în luna noiembrie 2009 deoarece

ea trebuia înregistrată în martie 2010. Rata nr. 3 (Fundații) trebuia înregistrată

ca venit în luna decembrie 2009 și nu în luna martie 2010. Având în vedere că valorile

celor două rate sunt egale se poate considera că este o eroare în ceea ce privește

referința la rată și nu atrage alte diferențe de impozit. În trimestrul

IV 2009 avem venit în sumă de 2.906.400 RON din rata nr. 4 și corect trebuia rata

nr. 3 iar În trimestrul I 2010 avem venit rata nr. 3 și corect trebuia rata nr.

4 în sumă de 2.906.400 RON.

Având în vedere aspectele

deficiente constatate de echipa de inspecție fiscală, au fost reținute concluziile

expertului că de la data raportului de inspecție fiscală din 7 mai 2010 până la

data de 1 septembrie 2010 societatea SC A. SRL datora către bugetul de stat TVA

aferentă facturilor neacceptate de beneficiari în sumă de 3.467.729 RON, iar după

data de 1 septembrie 2010 a ajustat corect numai TVA în sumă de 2.054.724 RON.

Pentru aceste considerente,

Curtea de apel a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a actelor

administrative fiscale pentru suma menționată, respectiv 2.709.284 RON, cu exonerarea

reclamantei de la plata acestei sume.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs pârâtele D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin

D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursurile declarate,

pârâta D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați

prin A.J.F.P. Brăila au criticat soluția primei instanțe arătând că aceasta nu cuprind

motivele pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cazuri

de casare circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ.

S-a susținut, în esență,

că nu au fost precizate motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței privind soluția pronunțată, limitându-se a se relua concluziile expertizei

contabile.

S-a mai susținut că prima

instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2, art. 6, art. 14,

art. 16, art. 17 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, a prevederilor art. 19

C. fisc., a prevederilor pct. 13 titlul II din H.G. nr. 44/2004, a dispozițiilor

art. 34, art. 35, art. 134, art. 134

1

, art. 134

2

, art. 137,

art. 140, art. 156, art. 156

2

din Legea nr. 571/2003.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. indică, între elementele de conținut ale hotărârii judecătorești,

și expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În dreptul intern, nemotivarea

hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului

de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6

parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 parag. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței,

obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor

probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază

că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea

în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă

o cerere.

Rolul principiului motivării

hotărârilor, consacrat prin acest text, este acela de a asigura o bună administrare

a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau

confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudența

constantă a C.E.D.O. subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru

respectarea art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul

că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile

părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un

examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (Albina contra

României, Gheorghe contra României).

În speța de față, instanța

de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus

în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În raport de prevederile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage

nulitatea hotărârii.

O asemenea modalitate

de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei,

ceea ce impune, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanței nu i se poate

cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar întinderea obligației

de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată

în lumina circumstanțelor fiecărei cauze (Ruiz Torija c. Spaniei).

În speță, judecătorul

fondului nu a făcut decât să preia concluziile raportului de expertiză, fără a analiza

întreg conținutul acestuia și a-l corobora cu alte probe, neindicând raționamentele

care i-au fundamentat convingerea și pe baza cărora a înlăturat argumentele raportului

de inspecție fiscală, punând instanța de recurs în situația de a nu putea exercita

în control judiciar efectiv.

Or, raportul de expertiză

contabilă efectuat în temeiul art. 201 C. proc. civ. conține numai o opinie de specialitate

a expertului asupra aspectelor contabile ale cauzei, opinie pe care instanța trebuia

să o examineze în raport cu toate elementele probatorii și cu toate circumstanțele

cauzei pentru a le da încadrarea juridică, în caz contrar neputându-se vorbi despre

o cercetare judecătorească efectivă a fondului raportului juridic litigios.

soluției adoptate în recurs.

Acestea sunt motivele

pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (2) C. proc. civ.

și al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 va admite recursul și

va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care

urmează să analizeze și să răspundă tuturor motivelor și apărărilor invocate de

părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea.

La adoptarea soluției

au fost avute în vedere și dispozițiile art. 313-art. 314 C. proc. civ., conform

cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza pre

o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, hotărând asupra fondului

numai în situația în care casează hotărârea în scopul aplicării corecte a legii

la împrejurări de fapt care au fost pe deplin stabilite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați prin

A.J.F.P. Brăila împotriva sentinței nr. 130 din 28 mai 2014 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2015.