ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1828/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Brăila, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brăila pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în parte a raportului de inspecție fiscală din 7 mai 2010, a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 7 mai 2010, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 7 mai 2010 și în mod corelativ anularea în parte a deciziei din 27 decembrie 2010 privind soluționarea contestației împotriva acestor acte administrativ fiscale.

Totodată, reclamanta a solicitat și suspendarea efectelor deciziilor contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Brăila, prin reprezentanți legali, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, actele administrative atacate fiind temeinice și legale. Pârâta D.G.F.P. Brăila a invocat lipsa calității procesuale pasive față de capetele de cerere prin care se solicită anularea și suspendarea deciziei de soluționare a contestației administrative din 2010 emisă de A.N.A.F. Prin sentința civilă nr. 193/2011 a Curții de Apel Galați s-a dispus suspendarea efectelor actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 130 din 28 mai 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila, în contradictoriu cu pârâtele D.R.G.F.P. Galați pentru A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. București; s-a dispus anularea în parte a raportului de inspecție fiscală din 2010, a deciziei de impunere a dispoziției și a deciziei din 2010 și exonerează reclamanta de la plata sumei de 2.709.284 RON. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză potrivit cărora plata ratelor efectuate de beneficiar conform contractului nu reprezintă o recunoaștere a acestor plăți pentru lucrările efectuate de către executant și de asemenea o recepție de către beneficiar a lucrărilor parțiale aferente.

S-a reținut că din punct de vedere contabil profitul exercițiului financiar 2009 a fost denaturant întrucât a fost mărit cu venitul în sumă de 2.906.400 RON fără a avea înregistrate cheltuieli în contrapartida iar în anul 2010 s-a diminuat cu aceeași sumă în condițiile în care exista cheltuieli cu materialele dar acestea nu sunt singurele efectuate pentru aceste lucrări în sumă de 111.721,30 RON. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că expertul contabil consideră că eronat a fost înregistrată în evidențele contabile ca venit rata nr. 4 (Umpluturi) în luna noiembrie 2009 deoarece ea trebuia înregistrată în martie 2010. Rata nr. 3 (Fundații) trebuia înregistrată ca venit în luna decembrie 2009 și nu în luna martie 2010. Având în vedere că valorile celor două rate sunt egale se poate considera că este o eroare în ceea ce privește referința la rată și nu atrage alte diferențe de impozit.

În trimestrul IV 2009 avem venit în sumă de 2.906.400 RON din rata nr. 4 și corect trebuia rata nr. 3 iar În trimestrul I 2010 avem venit rata nr. 3 și corect trebuia rata nr. 4 în sumă de 2.906.400 RON. Având în vedere aspectele deficiente constatate de echipa de inspecție fiscală, au fost reținute concluziile expertului că de la data raportului de inspecție fiscală din 7 mai 2010 până la data de 1 septembrie 2010 societatea SC A. SRL datora către bugetul de stat TVA aferentă facturilor neacceptate de beneficiari în sumă de 3.467.729 RON, iar după data de 1 septembrie 2010 a ajustat corect numai TVA în sumă de 2.054.724 RON. Pentru aceste considerente, Curtea de apel a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a actelor administrative fiscale pentru suma menționată, respectiv 2.709.284 RON, cu exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.

Recursul Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursurile declarate, pârâta D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila au criticat soluția primei instanțe arătând că aceasta nu cuprind motivele pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cazuri de casare circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut, în esență, că nu au fost precizate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței privind soluția pronunțată, limitându-se a se relua concluziile expertizei contabile.

S-a mai susținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2, art. 6, art. 14, art. 16, art. 17 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, a prevederilor art. 19 C. fisc., a prevederilor pct. 13 titlul II din H.G. nr. 44/2004, a dispozițiilor art. 34, art. 35, art. 134, art. 134 1 , art. 134 2 , art. 137, art. 140, art. 156, art. 156 2 din Legea nr. 571/2003. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente: Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. indică, între elementele de conținut ale hotărârii judecătorești, și expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere. Rolul principiului motivării hotărârilor, consacrat prin acest text, este acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea. De asemenea, jurisprudența constantă a C.E.D.O. subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanței nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze (Ruiz Torija c. Spaniei).

În speță, judecătorul fondului nu a făcut decât să preia concluziile raportului de expertiză, fără a analiza întreg conținutul acestuia și a-l corobora cu alte probe, neindicând raționamentele care i-au fundamentat convingerea și pe baza cărora a înlăturat argumentele raportului de inspecție fiscală, punând instanța de recurs în situația de a nu putea exercita în control judiciar efectiv. Or, raportul de expertiză contabilă efectuat în temeiul art. 201 C. proc. civ. conține numai o opinie de specialitate a expertului asupra aspectelor contabile ale cauzei, opinie pe care instanța trebuia să o examineze în raport cu toate elementele probatorii și cu toate circumstanțele cauzei pentru a le da încadrarea juridică, în caz contrar neputându-se vorbi despre o cercetare judecătorească efectivă a fondului raportului juridic litigios.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs. Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (2) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze și să răspundă tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea. La adoptarea soluției au fost avute în vedere și dispozițiile art. 313-art. 314 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza pre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, hotărând asupra fondului numai în situația în care casează hotărârea în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt care au fost pe deplin stabilite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Brăila împotriva sentinței nr. 130 din 28 mai 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.