ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2398/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Q.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D.G.F. Cluj și A.N.A. anularea parțială a Deciziei nr. 73 din 19 mai 2010 a D.G.F.P. Cluj, în ceea ce privește respingerea pentru suma de 1.499.450 lei a contestației formulată de SC Q.P. împotriva Deciziei de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009; anularea Deciziei de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009 și în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 1.499.450 lei care nu au fost anulate prin Decizia nr. 73/2010; anularea măsurilor din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 32400 din 30 septembrie 2009 care au stat la baza stabilirii împotriva SC Q.P.

SRL a obligațiilor fiscale suplimentare în sumă de 1.633.894,33 lei prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009; recunoașterea achitării în plus pentru întreaga perioada verificată a sumei de 9.958 lei, în contul impozitului pe profit. S-a solicitat totodată, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. În motivarea acțiunii, s-a arătat că în cursul anului 2009 la societatea reclamantă a fost efectuată o inspecție fiscală, fiind supusă verificării pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008, la finalizarea ei fiind întocmit Raportul de Inspecție Fiscală nr. 32.400 din 30 septembrie 2009, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare de plată în valoarea totală de 1.835.046 lei.

A mai arătat reclamanta, că în data de 2 noiembrie 2009, a depus contestația înregistrată sub nr. 36595, prin care a solicitat anularea parțială a măsurilor dispuse prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 32.400 din 30 septembrie 2009 și a obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009. Contestația a fost soluționată de D.G.F.P. Cluj, prin Decizia nr. 73 din 19 mai 2010, fiind admisă numai în parte, respectiv numai pentru suma de 134.444 lei, stabilită prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, reprezentând debit și accesorii la sursa impozit pe profit. Prin încheierea din data de 2 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC Q.P.

SRL Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cazul unor cereri ce vizează suspendarea unui act administrativ fiscal este necesar pe lângă întrunirea cumulativă a cerințelor cazului bine justificat și prevenirea pagubei iminente și întrunirea cerinței de a fi depusă cauțiune până la cuantumul instituit de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. A concluzionat Curtea că deși s-a statuat în sarcina reclamantei obligația de a depune cauțiune în cuantum de 149.945 lei, această obligație nu a fost îndeplinită. Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC Q.P.

SRL Cluj Napoca prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea încheierii atacate în sensul suspendării în întregime a deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ. Reclamanta a învederat, prin motivele de recurs, că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, prin raportare la următoarele argumente: În mod nelegal nu a fost menținută și pentru prezenta cerere cauțiunea care a fost consemnată pentru suspendarea dispusă în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în dosarul nr. 1935/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond trebuia astfel să aibă în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea cauțiunii a fost realizat în speță prin cauțiunea care a fost deja consemnată de reclamantă pentru suspendarea executării aceleiași decizii de impunere dispusă în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Or, a fi obligați la consemnarea încă a unei cauțiuni de 10 % doar pentru a se obține o prelungire a suspendării aceleiași decizii de impunere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii reprezintă o măsură împovărătoare pentru recurentă, de natură a afecta grav activitatea, aducându-se astfel atingere art. 24 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. privind accesul la un proces echitabil, între ale căror garanții îl reprezintă, asigurarea accesului efectiv la justiție, acces care nu se poate realiza atunci când soluționarea unei cereri este condiționată de plata unei cauțiuni împovărătoare pentru parte.

Pe de altă parte, reclamanta a precizat că prima instanță a respins în mod eronat cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu toate că în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Chiar dacă recurenta beneficia de o suspendare a executării dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta s-a considerat întrutotul îndreptățită să obțină suspendarea executării deciziei de impunere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii asupra fondului, pe motiv că aceasta se putea dispune doar până la pronunțarea instanței de fond. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata D.G.F.P.

Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că este legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ, ”Dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”. Cum textul legal mai sus menționat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condițiile art. 14 fie în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adică fie până la pronunțarea instanței de fond fie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe: depunerea unei cauțiuni de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existența cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Împrejurarea că reclamanta recurentă a depus o dată cauțiunea în procedura suspendării executării întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este lipsită de relevanță, fiind evident că îndeplinirea unei asemenea obligații, în mod distinct, este presupusă și în procedura suspendării executării aceluiași act administrativ fiscal, inițiată în temeiul prevederilor art. 15 din legea contenciosului administrativ, până la soluționarea definitivă ți irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O., întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

S-a mai reținut, de instanța constituțională, că nu este restricționat accesul la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. În mod întemeiat instanța de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii stabilită în cuantum de 149.945 lei și constatând astfel că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate, a respins cererea reclamantei recurente de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se reține că încheierea atacată este legală și că motivele de recurs invocate în litigiu nu sunt întemeiate, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de SC Q.P. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC Q.P. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.