ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4398/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 09 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.V.I. SRL a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale București și D.G.F.P. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea deciziei nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de D.G.F.P. București – Serviciul Soluționare Contestații; - obligarea pârâtei D.G.F.P.

București să soluționeze pe fond contestația împotriva măsurilor dispuse prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008 emisă în baza procesului-verbal de control din 30 octombrie 2008, prin care au fost stabilite obligații de plată suplimentare în suma totală de 757.336,97 RON; - anularea procesului-verbal de control din 30 octombrie 2008, în baza căruia a fost emisă decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008, pentru suma de 757.336,97 RON; în cazul în care se va admite capătul 2 de cerere, anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008, ca act subsecvent procesului-verbal atacat, emis în baza acestuia.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin decizia de soluționare a contestației în mod greșit s-a dispus suspendarea soluționării contestației, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, deoarece organul fiscal nu a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. Susține reclamanta că, dimpotrivă, controlul fiscal a fost efectuat în baza documentelor primite cu adresa D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București, că din motivarea Serviciului de Soluționare a Contestațiilor nu rezultă că infracțiunea pretins săvârșită ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce va fi dată în procedura administrativă, că decizia nu este motivată, nu menționează pretinsele fapte săvârșite, nu face încadrarea juridică a acestora și nu stabilește raportul de cauzalitate ce ar putea exista între elementele constitutive ale infracțiunilor și sumele de bani determinate în sarcina sa. Mai susține reclamanta că simpla afirmație că a fost sesizat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, nu este de natură să determine suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 443 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis excepția inadmisibilității capetelor 2 și 3 din acțiune, pe care le-a respins ca inadmisibile; - a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă; - a anulat decizia nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. București și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze pe fond contestația reclamantei. În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor 2 și 3 de cerere, Curtea de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este supus cenzurii instanței de contencios administrativ, actul administrativ emis de organul fiscal în soluționarea contestației administrative.

Astfel, atâta timp cât nu s-a finalizat procedura de soluționare a contestației de către organul administrativ competent, nu este posibilă analizarea fondului cauzei de către instanța de judecată, respectiv examinarea legalității și temeiniciei deciziei de regularizare și a procesului-verbal de control ce a stat la baza emiterii deciziei, deoarece O.G. nr. 92/2003 condiționează acțiunea în contencios administrativ având ca obiect aceste acte, de emiterea unei decizii în procedura administrativă. În ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu organele fiscale au sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, ci controlul a fost efectuat ca urmare a adresei primită de la D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București, împrejurare menționată în decizia de suspendare a soluționării contestației. A mai reținut instanța că, după finalizarea controlului, organul vamal a emis adresa din 18 noiembrie 2008 prin care a comunicat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București actele de control încheiate cu privire la societatea reclamantă și la SC S.V.I. SRL, însă cu precizarea că adresa este emisă ca urmare a adresei D.I.I.C.O.T. privind verificarea valorilor declarate de cele două societăți la importurile de la furnizori din Olanda și Italia. Totodată, instanța a reținut că atât în decizia de suspendare a soluționării contestației, cât și prin întâmpinare, D.G.F.P. București a precizat că adresa din 18 noiembrie 2008 a fost transmisă D.I.I.C.O.T.

pentru continuarea verificărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire de documente falsificate la autoritățile vamale, prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, ceea ce înseamnă că, anterior efectuării controlului fiscal, D.I.I.C.O.T. desfășura cercetări penale cu privire la această infracțiune, motiv pentru care nu se poate reține că organul vamal, care a întocmit procesul-verbal de control și a emis decizia de regularizare contestată, ar fi sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. 3. Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 443 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și D.G.F.P.

București. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor susține, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației formulate pe cale administrativă, întrucât condiția impusă de textul de lege se referă la existența unei cauze penale, fapt confirmat prin adresa din 05 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care se precizează că lucrarea penală nr. 67D/P/2006 se află în curs de cercetare și nu poate fi pusă la dispoziția instanței de contencios administrativ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă D.G.F.P.

București critică sentința pronunțată de Curtea de apel sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a reținut instanța că organele fiscale nu au sesizat organele penale. În acest sens, recurenta-pârâtă susține că, în urma verificării realității valorii de tranzacție declarate de societatea reclamantă pentru operațiunile vamale de import, organul vamal a întocmit procesul-verbal de control și, prin adresa din 18 noiembrie 2008, a sesizat D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București pentru continuarea verificărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire de documente fiscale la autoritățile vamale prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam.

al României. Susține recurenta-pârâtă D.G.F.P. București că, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., hotărâtoare este legătura dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, respectiv constatarea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006 ar influența situația debitelor datorate bugetului de stat de către recurenta-reclamantă, și că este irelevant dacă verificările au avut loc la inițiativa organelor penale sau vamale, astfel că, în mod greșit și dând dovadă de un formalism excesiv, a reținut instanța de fond că procedura administrativă de soluționare a contestației ar putea fi suspendată numai dacă sesizarea organelor penale s-a făcut de către organele vamale.

4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., precum și în funcție de cadrul legal aplicabil, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea anterioară, reclamanta a solicitat anularea deciziei prin care organul competent a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației formulate de SC S.V.I. SRL împotriva deciziei de regularizare, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală. Este necontestat de către părți faptul că societatea a fost supusă controlului cu privire la realitatea valorii de tranzacție pentru o serie de 12 operațiuni de import, control efectuat ca urmare a adresei D.I.I.C.O.T.

– Serviciul Teritorial București referitoare la „o lucrare penală în curs de cercetare”. Rezultă astfel că, anterior declanșării controlului efectuat la SC S.V.I. SRL, finalizat prin întocmirea procesului-verbal de control în baza căruia a fost emisă decizia de regularizare, pe rolul organelor de cercetare și urmărire penală se afla lucrarea nr. 67/D/P/2006. De asemenea, rezultă cu claritate și este necontestat de către părți faptul că organele de urmărire penală au solicitat organelor vamale să efectueze un control la SC S.V.I. SRL și să comunice rezultatele controlului efectuat. Conform dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.: „Art.214.

- Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativ ă (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.” Din interpretarea dispozițiilor citate, rezultă că suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă se poate dispune în situația în care organul fiscal care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, iar nu și în ipoteza în care organul de urmărire penală a solicitat organului fiscal să efectueze un control cu privire la anumite operațiuni fiscale, fără a oferi precizări suplimentare.

De altfel, în cauză, D.I.I.C.O.T., prin adresa din 10 martie 2009, a comunicat Autorității Naționale a Vămilor că anumite „documente care privesc lucrarea penală în curs de cercetare nu pot fi înaintate instanței de contencios administrativ, motivat de faptul că instanța este învestită cu judecarea modului în care au fost efectuate activitățile de control și nu cu privire la modul de sesizare pentru desfășurarea activităților specifice”. De altfel, din probatoriul administrat nu rezultă cine este subiectul activ al infracțiunii de folosire de documente fiscale la autoritățile vamale prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, sub aspectul căreia se efectuează activitatea de cercetare penală, și dacă săvârșirea acestei infracțiuni are legătură certă cu operațiunile de import desfășurate de SC S.V.I.

SRL ori poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Or, rezultă cu evidență că organele fiscale nu au constatat ele însele, ca urmare a controlului efectuat la SC S.V.I. SRL, existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, ci s-au raportat exclusiv la existența pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București a Dosarului nr. 67D/P/2006, dar în absența unor date concrete referitoare la persoana/persoanele cercetate și de natură a justifica raportul de dependență între soluționarea contestației pe cale administrativă și desfășurarea activităților de cercetare/urmărire penală.

În concluzie, atâta timp cât din probatoriul administrat nu rezultă că organele fiscale sau vamale au sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., motiv pentru care decizia nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de D.G.F.P. București – Serviciul Soluționare Contestații se vădește a fi nelegală. Sentința pronunțată de Curtea de apel este temeinică sub aspectul respingerii, ca inadmisibile, a capetelor de cerere 2 și 3 și în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că, față de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. civ., poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia privind soluționarea contestației împotriva actelor administrativ fiscale, iar nu în mod direct actul administrativ fiscal, reprezentat de în speță de decizia de regularizare sau raportul de inspecție fiscală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința civilă pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este legală și temeinică, astfel că, față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr. 443 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.