ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5974/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5974/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin decizia civilă nr. 1633 din 10 noiembrie 2010, a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimata Agenția

Domeniilor Statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă

judecății, reclamantul N.I. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția

Domeniilor Statului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

deciziei din 22 aprilie 2010, comunicată la 26 aprilie 2010, emisă de intimată,

prin care s-a respins solicitarea privind restituirea bunurilor revendicate sau

despăgubirea la justa valoare de circulație a bunurilor menționate în cuprinsul

acțiunii, admiterea cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

recunoașterea calității de proprietar pentru suprafața de 5 ha teren de

categoria intravilan și acordarea de despăgubiri pentru bunurile de care a fost

deposedat și care nu se mai regăseau în ființă la data notificării.

Prin decizia contestată,

din 22 aprilie 2010, s-a respins notificarea din 05 aprilie 2001 formulată de petentul

N.I. în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât petentului i s-a restituit terenul aferent construcțiilor în baza legilor

fondului funciar, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2002 și din

20 iunie 2000, eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, pe baza propunerii Comisiei comunale, orășenești, municipale

și a prevederilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, județul Buzău.

Prin notificarea din

05 aprilie 2001, petentul a solicitat restituirea suprafeței de 5 ha teren aferent

unor construcții, arabil și islaz, precum și măsuri reparatorii prin echivalent

pentru construcțiile aflate pe terenul menționat.

Reclamantul figurează

cu suprafața de 5 ha tern (4,25 ha teren arabil și 0,75 ha islaz) din 1949, astfel

cum rezultă din certificatul din 19 august 1996 emis de Arhivele Naționale - Direcția

județeană Buzău, teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949 potrivit

certificatului din 17 septembrie 1996.

Potrivit art. 38 din

Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute

în proprietate statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror

alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietate statului,

până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de

familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități

sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute

la art. 9.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă

nr. 785 din 03 noiembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul

N.I., împotriva sentinței civile nr. 1633 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Prin notificarea din 05

aprilie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorul N.I. a solicitat

restituirea în natură a imobilului, format din 5 ha teren și construcții edificate

pe acesta, situat în comuna T., județul Buzău. Pe terenul în suprafață de 5 ha,

specificat de către notificator ca fiind arabil și izlaz, s-a aflat, potrivit susținerilor

acestuia din notificare, o locuință compusă din 5 camere, o galerie, un grajd, o

fânărie, un porumbar, o magazie, o construcție pentru creșterea păsărilor, o altă

construcție pentru mașini agricole, 3 fântâni și o împrejmuire a tuturor acestor

construcții situate pe cele 5 ha. Întrucât aceste construcții au fost demolate,

notificatorul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia din 22

aprilie 2010, Agenția Domeniilor Statului a respins notificarea contestatorului

formulată în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, cu motivarea că petentului i s-a restituit terenul aferent construcțiilor

în baza legilor fondului funciar, conform titlurilor de proprietate din 19

februarie 2002 și din 20 iunie 2000 eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza propunerii Comisiei comunale,

orășenești, municipale și a prevederilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, județul

Buzău.

Teza juridică susținută

de contestator, ca temei al anulării deciziei sus-indicate prin care s-a respins

solicitarea sa privind restituirea bunurilor revendicare sau despăgubirea la justa

valoare de circulație a acestor bunuri, constă în faptul că în mod greșit intimata

a susținut că terenurile solicitate au fost restituite în baza legii fondului funciar,

respectiv că în sprijinul notificării sale a depus suficiente acte din care să rezulte

că imobilul revendicat a fost proprietatea sa donată de tatăl său înainte de deposedare.

Referitor la aceste aspecte,

Curtea a reținut că, potrivit certificatului din 19 august 1996 emis de Arhivele

Naționale - Direcția Județeană Buzău, în matricola de impuneri agricole de la comuna

M. din anul 1949 figurează N.I., contestatorul din prezenta cauză, cu 4,25 ha arabil

și 0,75 ha izlaz, în total 5 ha.

Potrivit relațiilor comunicate

în calea de atac a apelului de către Serviciul județean Buzău al Arhivelor Naționale,

în urma verificărilor efectuate asupra matricolelor de impuneri agricole ale comunei

M., în perioada 1949-1950, deținute de Comitetul provizoriu Plasa Pogoanele, a rezultat

că apelantul-contestator figurează în matricole agricole pe anul 1949, cu suprafețe

agricole, pe categorii de folosință, aceeași situație corespunzând și pentru anul

1950.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 din Legea nr. 10/2001: „(1) În absența unor probe contrare, existența și,

după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor

alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum

au fost modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, cu referire la dispozițiile

legale sus-enunțate, prevăd la pct. 23.1 lit. d) că: „d) orice acte juridice care

atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul

acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal,

proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate

din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv

aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”.

Prin raportare la aceste

dispoziții legale și norme metodologice de interpretare, Curtea a reținut că, în

prezenta cauză, contestatorul era în măsură să facă dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului teren în suprafață de 5 ha.

Cu privire la teren, dat

fiind însăși caracterizarea dată de contestator, în sensul că acesta avea categoria

de folosință arabil și izlaz, având în vedere și adresa din 2009 emisă de Municipiul

Buzău, din care rezultă că terenul deținut de SC A.F. SA Buzău, care deține în prezent

acest teren, „este trup de intravilan în extravilanul municipiului Buzău”, întrucât

fermele agricole și zootehnice se construiesc, de regulă, în extravilan, pentru

a nu polua intravilanul, Curtea a reținut incidența în cauză a dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că: „Nu intră sub incidența

prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și

completările ulterioare”.

Potrivit actelor de la

dosar, respectiv titlului de proprietate din 19 februarie 2002 emis de Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, s-a reconstituit

contestatorului în nume propriu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață

de 3 ha situat în satul T., comuna T., județul Buzău, terenul având categoria de

folosință arabil.

De asemenea, potrivit

titlului de proprietate din 20 iunie 2000 emis de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău s-a reconstituit contestatorului

în nume propriu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7 ha situat

pe raza teritorială a comunei T., categoria de folosință a terenului primit în proprietate

fiind, de asemenea, arabil.

Prin referire la aceste

titluri de proprietate, Curtea a constatat nefondată susținerea contestatorului,

în sensul că acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor

săi, părinții N.C. și N.A., întrucât așa cum s-a precizat mai sus, dreptul de proprietate

a fost reconstituit în nume propriu contestatorului și nu ca moștenitor al părinților

săi, N.C. și N.A.

La dosar s-a depus în

faza procesuală a apelului adresa din 07 octombrie 2011 emisă de comuna T., județul

Buzău, cu care au fost înaintate, alăturat, actele care au stat la baza emiterii

celor două titluri de proprietate sus-menționate, printre acestea aflându-se certificatul

din 19 august 2006 emis de Direcția Județeană Buzău a Arhivelor Naționale care atestă

deținerea la nivelul anului 1949 de către contestator a unui teren de 5 ha arabil

și izlaz.

Cum în baza actului care

face dovada dreptului de proprietate asupra terenului a cărui restituire se solicită,

contestatorul a fost beneficiarul unei legi de reparație, respectiv Legea nr. 18/1991,

Curtea a constatat fondată aprecierea primei instanțe de judecată în sensul netemeiniciei

pretențiilor acestuia cu privire la teren.

Referitor la ferma despre

care apelantul contestator face vorbire, Curtea a constatat că înregistrările în

registrul agricol, statele nominale pentru zilieri și istoricul de rol fiscal, respectiv

declarațiile notariale extrajudiciare ale martorilor B.Z. și B.S. și declarațiile

olografe ale martorelor G.L. și N.T.A. nu au susținut teza juridică a acestuia,

în sensul că era proprietar asupra unor construcții edificate pe terenul de 5 ha

pentru desfășurarea activității normale a fermei, care ulterior ar fi fost demolate

în mod abuziv.

Așa cum s-a arătat mai

sus, potrivit relațiilor comunicate de către Serviciul județean Buzău al Arhivelor

Naționale, în urma verificărilor efectuate asupra matricolelor de impuneri agricole

ale comunei M., în perioada 1949-1950, deținute de Comitetul provizoriu Plasa Pogoanele,

a rezultat că apelantul-contestator figurează în matricole agricole pe anul 1949,

numai cu suprafețe agricole, fără construcții, aceeași situație corespunzând și

pentru anul 1950.

Statele nominale de zilieri

la care apelantul-contestator face trimitere nu fac dovada că acesta a deținut imobilul

în litigiu pentru care a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, ci doar dovada

plății unor sume cu titlu de retribuție pentru munca depusă de către unele persoane

în folosul proprietarului N.C.I., din comuna M. Aceste state nominale de zilieri

aferente anului 1947-1948 nu fac nicio trimitere cu privire la imobilul aparținând

contestatorului, respectiv la compunerea și descrierea acestuia prin indicarea suprafețelor

de teren și a construcțiilor aflătoare pe acesta, ci indică doar numele zilierilor,

zilele lucrate, salariul ce se cuvine potrivit unei zile de muncă și suma ce se

cuvine fiecăruia pentru întreaga muncă prestată.

De asemenea, din înștiințarea

de plată din 1950 emisă pe numele N.C.I., Curtea nu poate deduce date referitoare

la imobilul pentru care contestatorul ar fi plătit impozite.

Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum

au fost modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, cu referire la dispozițiile

legale sus-enunțate, prevăd la pct. 23.3 că: „În cazuri deosebite se pot solicita

și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații

în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei”.

Declarațiile notariale

ale martorilor indicați mai sus sunt în sensul că apelantul-contestator a avut pe

raza comunei T., ferma F., o suprafață de teren de 4 ha, împrejmuită cu gard pe

care se afla o construcție, care în anul 1949 i-a fost naționalizată, iar declarațiile

olografe ale martorilor sus-menționați sunt în sensul că apelantul-contestator a

posedat un teren de 15 ha arabil, pe care avea construită o casă și un grajd pentru

animale.

Or, aceste declarații

nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar.

Mai mult, apelantul-contestator

a învederat în scris instanței de apel prin declarația expresă depusă la dosar că

dovada susținerilor sale înțelege să o facă cu actele aflate la dosar și că nu mai

are alte înscrisuri în susținerea pretențiilor sale.

La dosar, apelantul-contestator

a mai depus o serie de contracte de vânzare-cumpărare, acte care fac dovada proprietății

unor imobile pe numele autorilor săi, N.C. și N.A., care nu vin în sprijinul susținerii

acestuia, în sensul că a deținut de la părinții săi un bun imobil - teren și casă

- donat în anul 1947, ce i-ar fi fost preluat de către stat în mod abuziv și pentru

care nu ar fi primit nicio despăgubire până în prezent.

Curtea a reținut, totodată,

faptul că a fost înaintată apelantului-contestator adresa din 20 iunie 2007 de către

Comisia locală T., prin care i s-a comunicat faptul că cererea sa de restituire

a bunurilor revendicate a fost invalidată în ședința din 23 mai 2007, motivat de

faptul că prin titlul de proprietate din 1998 s-a reconstituit acestuia suprafața

maximă prevăzută de lege, în calitate de moștenitor al defuncților N.C. și A.

De asemenea, s-a adus

la cunoștința apelantului contestator, faptul că în termen de 10 zile de la primirea

acestei înștiințări, avea posibilitatea să facă contestație la Primăria Comunei

T., potrivit art. 27 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva deciziei civile

mai sus menționată a declarat recurs reclamantul N.I., criticând-o ca fiind nelegală,

invocând dispozițiile art. 719 C. proc. civ., deoarece:

- În mod nelegal s-a reținut

că nu se mai poate solicita restituirea terenului în litigiu (5 ha), întrucât terenul

a fost valorificat pe temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

- Terenul în litigiu a

fost preluat în mod abuziv de Statul Român în anul 1949, nicidecum în 1959-1963.

Recursul nu este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin notificarea din 05

aprilie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorul N.I. a solicitat

restituirea în natură a imobilului format din 5 ha teren și construcții edificate

pe acesta, situat în comuna T., județul Buzău.

Prin decizia din 22

aprilie 2010, Agenția Domeniilor Statului a respins notificarea contestatorului

formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că reclamantului i s-a restituit

terenul aferent construcțiilor în baza fondului funciar - Legea nr. 18/1991 - conform

titlului de proprietate nr. din 19 februarie 2002 și din 20 iunie 2000 eliberate

de Comisia Județeană pentru aplicarea fondului funciar, județul Buzău.

Referitor la actele de

proprietate deținute de recurentul-apelant, instanța de apel a reținut corect faptul

că potrivit contractului din 19 august 1996 emis de Arhivele Naționale - Direcția

Județeană Buzău din anul 1949 figurează N.I., cu 4,25 ha arabil și 0,75 ha izlaz,

în total 5 ha.

Prin raportare la dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 10/2001, și a Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se reține că în prezenta cauză

contestatorul N.I. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului-teren

în suprafață de 5 ha.

Însă, instanța apelului

corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care: „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul

localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000”.

Potrivit titlului de proprietate

din 19 februarie 2002, s-a reconstituit contestatorului, în nume propriu, dreptul

de proprietate asupra terenului în suprafață de 3 ha situat în comuna T., jud. Buzău,

teren având categoria de folosință arabil.

De asemenea, potrivit

titlului de proprietate din 20 iunie 2000, s-a reconstituit contestatorului, în

nume propriu, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7 ha situat

în comuna T., jud. Buzău, de categorie arabil.

Cu privire la aceste titluri

de proprietate, se constată ca nefondată susținerea contestatorului, în sensul că

acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor săi, respectiv

părinții N.C. și N.A., întrucât, așa cum s-a precizat mai sus, dreptul de proprietate

a fost reconstituit în nume propriu contestatorului și nu ca moștenitor al părinților

săi.

De asemenea, este de reținut

faptul că recurentul-contestator figurează în matricolele agricole pe anul 1949,

numai cu suprafețe agricole, fără construcții, aceiași situație fiind reținută și

pentru anul 1950.

De reținut este și faptul

că, prin adresa din 20 iunie 2007, Comisia Locală T. i-a comunicat recurentului-contestator

că cererea sa de restituire a bunurilor revendicate a fost invalidată în ședința

din 23 mai 2007, iar recurentul nu a înțeles să formuleze contestație împotriva

adresei menționate.

Așadar, față de cele reținute,

se va respinge recursul declarat de recurentul N.I., ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul

N.I.

împotriva deciziei civile nr. 785A din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 octombrie 2012.