ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5740/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5740/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă,

la data de 06

iunie 2008, reclamantul P.G. a contestat, în contradictoriu cu intimații Municipiul

București și Primăria Municipiului București, prin Primar General, măsurile dispuse

prin art. 1 al dispoziției din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului

București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea

sa de persoană îndreptățită la solicitarea și obținerea măsurilor reparatorii în

natură, în subsidiar în echivalent, reglementate de Legea nr. 10/2001, republicată

și modificată. A arătat că este moștenitorul fostului proprietar, și-a dovedit dreptul

de proprietate, iar terenul a fost preluat abuziv. A solicitat să se dispună obligarea

intimaților la modificarea art. 1 al deciziei din 18 aprilie 2008, în sensul restituirii

în natură a imobilului teren situat în București, fostă str. A., nr. 8, sector 6,

iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent; să se dispună

obligarea intimaților să emită o nouă decizie, care să conțină restituirea în natură

a imobilului teren situat în București, str. fostă A., nr. 8, sector 6, iar în subsidiar,

măsuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 21 alin. (4), 24 alin. (1), 26 alin. (3) și urm. din Legea nr. 10/2001, modificată.

În motivare reclamantul a arătat că, la

data de 06 decembrie 1974, P.C., (bunicul reclamantului după tată), a vândut părinților

P.D. (fiul lui P.C.) și P.G.A., construcția de pe terenul situat în București, str.

A., nr. 8, sector 7, prin act autentificat la Notariatul de Stat al Sectorului 7.

Totodată, părțile contractante au cunoștință că terenul în suprafață de 230 m.p.,

construit și neconstruit, pe care este situată casa ce a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare de mai sus, urmează regimul art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, trecând în proprietatea Statului Român și administrarea unității teritorial-administrative.

La data de 25 ianuarie 1985 s-a încheiat

între P.D. în calitate de proprietar al casei din București, str. A., nr. 8, sector

7, și titular al dreptului de folosință al terenului de la aceeași adresă, și reprezentantul

I.C.R.A.L. procesul-verbal de predare-primire imobil (casă și teren) în vederea

exproprierii și demolării.

Reclamantul a precizat că nici bunicul

nici părinții săi nu au primit despăgubiri.

Prin notificarea din 17 iulie 2001 depusă

la Primăria Municipiului București prin executor judecătoresc, reclamantul a solicitat

conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a casei și terenului

situate în București, fostă str. A., nr. 8, sector 6. Restituirea în natură a casei

a solicitat-o în calitate de moștenitor al defunctului P.D. Restituirea în natură

a terenului a solicitat-o în calitate de moștenitor prin reprezentare al defunctului

P.C.

Prin dispoziția Primarului General al Municipiului

București din 18 aprilie 2008, s-a decis la art. 1 respingerea cererii de restituire

în natură a „imobilului” (teren) situat în București, str. A., nr. 8, sector 6,

iar la art. 2 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția

demolată.

În ce privește respingerea cererii de restituire

în natură a terenului, motivată de lipsa „dovezii calității de persoană îndreptățită”,

reclamantul a arătat această constatare este nelegală, deoarece, deși prin art.

1 al deciziei din 18 aprilie 2008 a Primarului Municipiului București se face vorbire

despre „lipsa calității de persoană îndreptățită pentru teren”, nu se motivează

conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și pct. 1.5 din Normele metodologice, dacă,

lipsa calității constă în neîndeplinirea prevederilor art. 3 și 4 sau dacă nu sunt

întrunite prevederile art. 1 în sensul că terenul solicitat în notificare nu face

obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, ori pentru lipsa actelor doveditoare

a dreptului de proprietate a fostului proprietar, sau niciuna din cele trei.

Pârâtul a încălcat prevederile art. 26

din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 26.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 14

octombrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea.

Pentru se pronunța astfel instanța a reținut

că prin dispoziția din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de

restituire în natură a imobilului situat în București, str. A., nr. 8, sector 6,

cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită

și că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

Referitor la imobilul construcție pârâta

a reținut că este demolat, astfel încât s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, contestatorul având calitatea de persoană îndreptățită.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001, „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.

Art. 4 alin. (2) din același act normativ

stabilește că de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari

ai persoanelor fizice îndreptățite.

La data de 06 decembrie 1974, a fost încheiat

actul de vânzare-cumpărare autentificat în 06 decembrie 1974, prin care P.C., care

înstrăinează către P.D. și P.G.A. construcția situată pe terenul situat în București,

str. A., nr. 8, sector 7, terenul construit și neconstruit urmând regimul art. 30

alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Deși prin adresa din 21 aprilie 2003 se

comunică faptul că la Anexa nr. 20 a H.G. nr. 556/1990, figura P.D., autorul contestatorului

cu teren în suprafață de 208 m.p. și suprafață construită 96,82 m.p., instanța a

apreciat că dreptul de proprietate nu a fost transmis în patrimoniul tatălui contestatorului.

Susținerea contestatorului în sensul că

a solicitat restituirea terenului în calitate de moștenitor al defunctului P.C.,

în condițiile în care în notificarea din 17 iulie 2001 a precizat că formulează

cererea în calitate de moștenitor al defunctului P.D. și al numitei P.G.A., a fost

înlăturată de instanță.

Instanța a mai avut în vedere și faptul

că reclamantul nu a probat existența unei legături de rudenie între tatăl său și

numitul P.C., certificatul de naștere al defunctului P.D., în care este consemnat

la rubrica tatălui P.C., nu poate demonstra transmiterea drepturilor succesorale

către contestator.

Instanța a reținut că în actul de vânzare-cumpărare

autentificat în 06 decembrie 1974 apare mențiunea că P.C. este necăsătorit, deși

contestatorul invocă faptul că era bunicul său. în plus, la dosar nu a fost depus

niciun certificat de moștenitor cu privire la succesiunea defunctului P.C. din care

să reiasă acceptarea succesiunii de autorul contestatorului sau de contestator însuși.

Față de cele arătate, instanța a constatat

că reclamantul nu este persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001 cu

privire la terenul situat în fosta str. A., nr. 8, astfel cum în mod corect s-a

reținut prin dispoziția atacată, astfel că în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat

apel reclamantul P.G.,

solicitând

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1293 din 14

octombrie 2010; admiterea contestației împotriva dispoziției din 18 aprilie 2008

a Primarului General; omologarea raportului de expertiză topografică; să se constate

că terenul din București, str. A., nr. 8, sector 6, a fost preluat abuziv; să se

constate că apelantul-reclamant este persoană îndreptățită să solicite restituirea

în natură a terenului de mai sus; să se dispună restituirea în natură către apelantul-reclamant

a terenului din str. A., nr. 8, sector 6, astfel cum a fost identificat prin raportul

de expertiză topografică; să se anuleze în parte dispoziția din 18 aprilie 2008;

să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții în sensul restituirii către reclamant

a terenului din str. A., nr. 8, sector 6; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor

de judecată, reprezentând onorariul de avocat și expert tehnic.

În subsidiar, dacă se va considera că terenul

solicitat nu poate fi restituit în natură, să fie obligat pârâtul la emiterea unei

dispoziții în sensul propunerii pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea apelului reclamantul a arătat

că prin notificarea din 17 iulie 2001, în calitate de moștenitor al părinților săi

P.D. și P.G.A., a solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în natură

a imobilului (construcție) și a terenului aferent din str. A., nr. 8, sector 6.

Numitul P.C., bunicul reclamantului, proprietar

al terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/1974, a transmis numiților

P.D. și P.G.A. dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată pe teren, acesta

din urmă trecând în proprietatea statului împotriva voinței vânzătorului.

Dacă numitul P.C., decedat la 20 mai 1986,

ar fi trăit după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, el ar fi făcut parte din

categoria persoanelor îndreptățite la restituirea în natură sau prin echivalent.

Cum decesul ultimului proprietar al terenului

din str. A., nr. 8, sector 6, numitul P.C., a avut loc anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, pentru ca moștenitorii săi să nu fie prejudiciați, s-a prevăzut

reglementarea din art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001 în sensul că de prevederile

acestei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor îndreptățite.

Tot legiuitorul, pentru a nu nedreptăți

moștenitorii legali, care din diverse motive nu au deschis succesiunea autorului

lor, dar care nu au renunțat expres la aceasta, prin art. 4 alin. (3) Legea nr.

10/2001, i-a repus în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror

restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.

Referirea în cuprinsul notificării la defunctul

P.D. servește la obținerea despăgubirilor prin echivalent pentru construcția demolată,

iar referirea din eroare la defuncta P.G.A., în realitate la defunctul P.C., servește

la obținerea despăgubirilor în natură pentru terenul din str. A.

Este greșită interpretarea instanței fondului

că reclamantul în realitate nu a solicitat restituirea terenului în calitate de

moștenitor al numitului P.C., ci a solicitat, așa cum rezultă din notificare, restituirea

după defuncții P.D. și P.G.A.

În documentele emise de Primăria Municipiului

București se menține confuzia conform căreia terenul ar fi aparținut fostului proprietar,

împrejurare semnalată și de instanța fondului, astfel, prin adresa către reclamant

din 12 februarie 2003 se afirmă că imobilul a făcut obiectul H.G. nr. 556/1990 cu

teren în suprafață de 208 m.p. de la fostul proprietar P.D., referire ce vizează

terenul deoarece construcția fusese demolată; prin adresa din 14 ianuarie 2003 se

face vorbire de fostul proprietar P.D. cu suprafața de 208 m.p. ce a făcut obiectul

H.G. nr. 556/1990, la fel și prin adresa din 21 aprilie 2003.

Deși instanța reține că la dosar nu există

depusă dovada acceptării de către reclamant a succesiunii defunctului P.C. de către

autorul contestatorului (numitul P.D.) sau de către contestator însuși, aceasta

din eroare nu a observat că autorul contestatorului, numitul P.D., nu putea accepta

succesiunea după numitul P.C., primul fiind predecedat secundului.

Reclamantul nu a solicitat deschiderea

succesiunii după bunicul său, numitul P.C., dar prin efectul legii și al depunerii

notificării în sensul restituirii în natură a terenului din str. A., nr. 8, sector

6, a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii pentru acel teren ce face

obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul înțelegând astfel să accepte succesiunea

după bunicul său.

În conformitate cu prevederile art. 11

alin. (2) Legea nr. 10/2001 și față de conținutul raportului de expertiză topografică

realizat, a solicitat restituirea în natură a terenului din str. A., nr. 8, sector

6, astfel cum este descris în raportul de expertiză topografică.

Din anul 1971 și până astăzi nu s- a aprobat

și executat legal nicio lucrare de utilitate și interes public. De asemenea, nu

s-a executat legal nicio lucrare publică care a determinat exproprierea și ulterior

demolarea casei de locuit.

Pe terenul solicitat nu au fost puse în

posesie în mod legal, până la apariția Legii nr. 10/2001 persoane cărora li s-a

constituit sau restituit un drept de proprietate în temeiul legilor anterioare datei

de 14 aprilie 2001.

Prin decizia nr. 613A din 10 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

apelul declarat de apelantul-reclamant

P.G., decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitoarele acestuia P.M.D.,

P.V. și P.C.A.

Pentru a pronunța această decizie instanța

a reținut că:

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

în 10 septembrie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 7, numitul P.C. a dobândit

proprietatea asupra întregului imobil situat în București, str. A., nr. 8, sector

7, în suprafață de 230 m.p., împreună cu construcțiile de pe el.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

în 06 decembrie 1974, P.C. înstrăinează către P.D. și P.G.A. construcția existentă

pe terenul situat în București, str. A., nr. 8, sector 7, în contract facându-se

mențiunea că terenul urmează regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974.

Reclamantul P.G. este fiul lui P.D. și

P.G.A., iar P.D. este fiul lui P.C. și P.T., conform actelor de stare civilă și

certificatului de moștenitor din 1987 depuse la dosarul de fond.

Conform susținerilor reclamantului, bunicul

său, numitul P.C., a decedat la data de 20 mai 1986, iar conform certificatului

de moștenitor din 1987, tatăl său, numitul P.D., a predecedat acestuia, respectiv

la data de 04 martie 1985.

Din adresa din 21 aprilie 2003 emisă de

Consiliul General al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar rezultă

situația juridică a acestui imobil, situat în str. A., nr. 8, sector 6, care a fost

de demolat/expropriat de la proprietarul P.D., în baza H.G. nr. 556/1990, fiind

înscris în Anexa nr. 20, cu teren în suprafață de 208 m.p. și construcție în suprafață

de 96,82 m.p. (din care suprafață utilă 80,72 m.p.).

Conform raportului de expertiză specialitatea

topografie efectuat în cauză de expert M.N. imobilul-teren ce a reprezentat proprietatea

bunicului contestatorului conform actului de vânzare-cumpărare autentificat în

10 septembrie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 7 are în realitate suprafața

de 208 m.p.

La solicitarea instanței de apel, apelantul-contestator

a depus la dosar lista-anexă la H.G. nr. 556/1990, în care este menționat autorul

său, P.D., în calitate de fost proprietar al terenului în suprafață de 208 m.p.

și al construcției în suprafață de 96,82 m.p. (din care suprafață utilă 80,72 m.p.),

care primește despăgubiri în baza acestui act normativ din dosarul de apel.

Prin notificarea înregistrată în 17

iulie 2001 la Primăria Municipiului București, apelantul-contestator a solicitat

restituirea în natură a construcției și a terenului aferent situat în București,

str. A., nr. 8, sector 6, proprietatea autorilor săi P.

Prin dispoziția din 18 aprilie 2008, Primăria

Municipiului București a respins cererea privind restituirea în natură a terenului

situat în București, str. A. nr. 8, sector 6, (art. 1), în schimb a propus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată (art. 2).

Prin acțiunea de față este contestată dispoziția

din 18 aprilie 2008 numai cu privire la art. 1, acestea fiind și limitele în care

se va pronunța instanța.

S-a reținut, că situația juridică a terenului

este reglementată de Legea nr. 58/1974 și a H.G. nr. 556/1990, reclamantul neavând

calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru acesta.

Legea nr. 10/2001 a repus în termenul de

acceptare a moștenirii, pentru bunurile ce intră sub incidența acestei legi, pe

acei moștenitori care nu au acceptat în termen moștenirea fostului proprietar de

la care bunul imobil a fost preluat în mod abuziv, mai puțin a celor care au renunțat

în mod expres la moștenire.

S-a reținut că situația reclamantului s-ar

încadra în ipoteza normei legale - respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

- întrucât tatăl său, P.D., a predecedat bunicului P.C., astfel că prin formularea

notificării este considerat că a acceptat în termen moștenirea bunicului său cu

privire la terenul în suprafață de 208 m.p. din str. A., prin reprezentare.

Îndreptățirea apelantului-contestator de

a obține măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială de reparație este

subsumată condiției ca terenul notificat să facă obiectul de reglementare al Legii

nr. 10/2001.

S-a reținut că potrivit înscrisurilor administrate

în cauză, din care rezultă că terenul a trecut în proprietatea statului în baza

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974; ulterior terenul a fost expropriat în vederea

demolării în temeiul H.G. nr. 556/1990.

În raport de situația juridică astfel stabilită,

instanța a constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 556/1990

privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul

București și în sectorul agricol Ilfov, publicată în M. Of. nr. 134/18.06.1992.

Din interpretarea acestui act normativ

s-a reținut că voința legiuitorului a fost ca terenul în litigiu, ce fusese preluat

abuziv de la autorul contestatorului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974,

iar construcția demolată anterior anului 1989, să „fie considerat trecut în proprietatea

statului”.

Coroborând dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 556/1990 cu cele ale art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia [potrivit cărora „dreptul de proprietate

publică se dobândește: f) prin alte moduri prevăzute de lege”], s-a reținut că terenul

în litigiu a intrat în domeniul public al statului anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, respectiv de la data adoptării H.G. nr. 556/1990, situație

în care a dobândit caracterele acestui tip de proprietate - respectiv inalienabilitate,

insesizabilitate și imprescriptibilitate.

Din Anexa nr. 20 la H.G. nr. 556/1990,

reiese că autorul său, P.D., figurează în anexa respectivă, „cuprinzând foștii proprietari

ale căror imobile demolate, situate în municipiul București, primesc despăgubiri

potrivit legii”.

Pentru aceste considerente s-a apreciat

că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001,

de a obține măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 208 m.p. situat în

București, str. A., nr. 8, sector 6, deoarece situația juridică a acestui teren

a fost reglementată printr-un act juridic anterior Legii nr. 10/2001, în sensul

considerării lui proprietate publică a statului, situație în care autorul reclamantului

a figurat înscris în Anexa nr. 20 ca titular al dreptului de a primi despăgubiri,

a căror plată efectivă sau cuantum nu face obiectul contestației de față, ci al

unui act juridic special cu caracter de reparație, adoptat anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii, indiferent de natura

lor, privesc imobilul, astfel că nu este posibil ca pentru unul și același imobil,

persoana îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent și de restituirea

în natură a imobilului, deoarece ar reprezenta o dublă despăgubire pentru același

bun, fără niciun temei.

Împotriva acestei decizii reclamantele

P.M.D., P.V. și P.C.A. au declarat recurs

invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru că în mod

greșit s-a reținut că ulterior terenul notificat a fost expropriat în vederea demolării

în temeiul H.G. nr. 556/1990. În realitate terenul nu a fost expropriat în vederea

demolării, el intrase în proprietatea statului la data de 06 decembrie 1974, odată

cu înstrăinarea construcțiilor ce se găseau amplasate pe el de la vânzătorul P.C.

la cumpărătorii P.D. și P.G.A. La data de 25 ianuarie 1985 casa de locuit a fost

preluată de I.C.R.A.L. de la proprietarii P.D. și P.G.A. în vederea demolării.

În mod greșit a reținut instanța aplicabilitatea

prevederilor H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor

imobile situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, căci terenul

a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974. Reparația echitabilă

în această situație se poate realiza prin Legea nr. 10/2001, deoarece doar aceasta

reglementează în ipotezele sale situația terenurilor intravilane libere de construcții

și preluate abuziv anterior anului 1990.

H.G. nr. 556/1990 se referă numai la despăgubiri

pentru construcții demolate anterior anului 1990, Legea nr. 10/2001 se referă, printre

altele, la despăgubiri pentru terenuri preluate în mod abuziv de stat anterior anului

1990 așa încât în mod greșit instanța a reținut că P.G. era îndreptățit să solicite

despăgubiri numai în temeiul H.G. nr. 556/1990 și formulând contestația în temeiul

Legii nr. 10/2001 a urmărit repararea aceluiași prejudiciu de două ori.

Recursul este fondat și va fi admis pentru

următoarele considerente:

În mod greșit instanța de apel a reținut

că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001

de a obține măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 208 m.p., cu motivarea

că situația juridică a acestui teren a fost reglementată printr-un act juridic anterior

Legii nr. 10/2001, respectiv de Legea nr. 58/1974 și de H.G. nr. 556/1990, întrucât,

față de dispozițiile art. 6 pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se constată că terenul în litigiu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Astfel, art. 6 pct. 1 lit. c) din H.G.

nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune,

pentru terenurile situate în intravilan, că „În cursul procedurii administrative

de soluționare a notificărilor nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală

a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998,

cu modificările și completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia.

Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării,

este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune restituirea

bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea

nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, greșit instanța de apel a

reținut că terenul în litigiu aparținând domeniului public nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001, având în vedere și că imobilul construcție aferent acestuia a

fost expropriat și demolat.

Or, față de considerentele mai sus expuse,

instanța reține că terenul în litigiu, având în vedere criteriul afectațiunii juridice

actuale a acestuia, ca fiind bun proprietate publică, intră sub incidența Legii

nr. 10/2001, republicată, astfel că soluția instanței de apel este nelegală. De

aceea instanța de apel, valorificând probatoriul administrat în cauză, trebuia să

stabilească calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 10/2001, respectiv dacă aceștia sunt moștenitorii legali

sau testamentari ai autorului de la care s-a preluat imobilul-teren, în litigiu,

având în vedere că imobilul construcție aferent acestuia a fost demolat ulterior

exproprierii; modalitatea de preluare a imobilului de către stat, raportat la succesiunea

operațiilor juridice privitoare la aceasta, precum și, în situația constatării calității

de persoană îndreptățită a reclamanților, să stabilească natura măsurilor reparatorii

la care aceștia sunt îndreptățiți.

Câtă vreme instanța de apel nu a stabilit

pe deplin situația de fapt în sensul celor mai sus expuse, în scopul aplicării corecte

a legii, instanța, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul

declarat de reclamanți, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța va ține

seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele

P.M.D., P.V. și P.C.A. împotriva deciziei nr. 613A din 10 iunie 2011 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

septembrie 2012.