ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3172/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3172/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 210 din 5 februarie 2010, a respins excepția necompetenței materiale

a instanței cu privire la capătul de cerere al reclamanților B.R.C. și C.N. privind

constatarea calității de proprietari asupra terenului în suprafață de 1287,39 m.p.

situat în Municipiul Buzău, strada I.; a respins contestația formulată de reclamanții

B.R.C. și C.N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, prin primar, împotriva

dispoziției din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău; a respins

cererea formulată de reclamanții B.R.C. și C.N. privind anularea rectificării certificatului

de moștenitor din 13 august 1984.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

necompetenței materiale a instanței, referitoare la capătul de cerere privind constatarea

calității de proprietari a reclamanților asupra terenului în suprafață de 1287,39

m.p., situat în Buzău, strada I., excepție invocată de pârâtul Municipiul Buzău

prin Primar, instanța a apreciat că este nefondată, întrucât acest capăt de cerere

este accesoriu la capătul de cerere principal privind anularea în parte a dispoziției

din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău, astfel încât, instanța

competentă cu soluționarea cererii principale fiind competentă să soluționeze și

cererile accesorii.

Pe fondul cauzei, instanța

a constatat că dispoziția din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău

este legală și temeinică, în condițiile în care pârâtul a propus acordarea de despăgubiri

în echivalent, conform legii speciale, pentru imobilul situat în Buzău, str. I.,

format din construcții în suprafață de 144,96 m.p. și terenul aferent, în suprafață

de 1054,61 m.p.

S-a reținut că în mod

corect suprafața de 1.054,61 m.p. teren a fost calculată ca diferență dintre suprafața

totală de 1.542 m.p. deținută de numita B.E. în baza actului de proprietate din

5 februarie 1910 și suprafața de teren de 387,39 m.p. restituită reclamanților prin

sentința civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului Buzău, la care s-a adăugat

suprafața de 100 m.p. înstrăinată de aceștia, în calitate de moștenitori legali,

numiților M.C. și M.E.

Instanța de fond a apreciat

că nu se poate reține că moștenitorii defunctei B.E., reclamanții din prezenta cauză,

sunt proprietarii suprafeței de 1.000 m.p. teren, conform certificatului de moștenitor

din 13 august 1984 emis de Notariatul de Stat Județean Buzău, în condițiile în care

același notariat a rectificat certificatul de moștenitor, corectând suprafața de

1.000 m.p. în 100 m.p., corectare vizată prin semnătură și stampilă.

De asemenea, instanța

a reținut că din adresa din 22 ianuarie 2010 a Camerei Notarilor Publici Ploiești,

actele autentice anterioare anului 1986 au ars în incendiul de la Revoluția din

1989, astfel că, este posibil ca încheierea de rectificare a acestui certificat

de moștenitor să fi fost distrusă în acele împrejurări, autenticitatea ștampilei

aplicată pe rectificarea făcută nefiind contestată de reclamanți.

Nu au fost reținute susținerile

reclamanților, în sensul că din suprafața totală de 1.542 m.p. teren, doar suprafața

de 542 m.p. ar fi fost preluată în mod abuziv de stat, instanța reținând că sentința

civilă nr. 19 din 15 ianuarie 1953 a Tribunalului Popular al orașului Buzău pronunțată

în Dosarul nr. 2970/952 și procesul-verbal de sechestru din 16 septembrie 1952 vizau

întreaga suprafață de 1.542 m.p. teren.

S-a mai reținut că, referitor

la suprafața de teren preluată în mod abuziv de stat din suprafața totală de 1.542

m.p. teren, chiar și reclamanții au dubii, situație ce rezultă din notificarea din

data de 12 noiembrie 2001, în care au solicitat restituirea în natură a suprafeței

de 1.642,65 m.p., în timp ce, în prezenta cauză, au solicitat, în subsidiar, în

cazul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, să fie menținută dispoziția

din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău.

Constatând că reclamanții

nu au dovedit că din suprafața de teren totală de 1.542 m.p. doar 542 m.p. ar fi

fost preluați în mod abuziv de stat, instanța a respins capătul de cerere privind

acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 154,61 m.p. teren nerestituit

din suprafața de 542 m.p., precum și capătul de cerere privind constatarea calității

de proprietar asupra terenului în suprafață de 900 m.p., rămas după înstrăinarea

suprafeței de 100 m.p., din cei 1.000 m.p., conform certificatului de moștenitor

din 13 august 1984 emis de Notariatul de Stat Județean Buzău, nerectificat.

Cu privire la constatarea

calității de proprietari a reclamanților asupra terenului în suprafață de 387,39

m.p., restituit prin sentința civilă nr. 518 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului

Buzău, instanța a apreciat că sentința civilă nr. 518 din 08 octombrie 2003 constituie

prin ea însăși titlu de proprietate pentru suprafața de teren în cauză, astfel încât,

acest capăt de cerere este neîntemeiat.

Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 121 din 9 iunie 2010, a respins ca nefondat

apelul reclamanților B.R.C. și C.N., împotriva sentinței civile nr. 210 din 5

februarie 2010 a Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu Municipiul Buzău, prin

Primar.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 19 din 15 ianuarie 1953 Tribunalul Popular al Orașului Buzău a încuviințat,

în baza Decretului nr. 234/1951, vânzarea imobilului proprietatea debitoarei E.B.,

la cererea Administrației Financiare a Orașului Buzău, pentru neplata datoriilor

fiscale ale proprietarei imobilului situat în Buzău, strada I., identificat conform

procesului-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1962 (Dosar nr. 1358/2001).

Conform procesului-verbal

de sechestru sus-arătat, imobilul supus sechestrului s-a compus din 4 camere, un

antreu, un hol, o bucătărie și cămară în suprafață de 199 m.p. și o magazie în suprafață

de 96 m.p., precum și o pivniță în suprafață de 123,48 m.p., precum și terenul de

1542 m.p., fiind exceptată de la urmărirea imobilului partea locuită de B.E., respectiv

o cameră, o cămară, un antreu și o bucătărie, precum și o magazie.

Din declarația pentru

stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor în orașe pe anul 1952 (Dosar

nr. 1358/2001) rezultă că E.B. avea în Buzău, strada I. suprafața de 1.642, 65 m.p.

teren (deci cu 100 m.p. mai mult decât i s-a preluat prin procesul-verbal de sechestru

anterior menționat), precum și clădire formulată din 5 camere, hol, antreu, sală

mică, 2 bucătării, cămară, beci și magazie.

Ca atare, nu pot fi reținute

susținerile apelanților în sensul că sentința civilă nr. 19/1953 a Tribunalului

Popular Buzău nu a mai fost pusă în executare sau că dreptul de punere în executare

al acesteia este prescris și că autoarea lor, B.E. a rămas în continuare proprietara

și posesoarea întregului imobil, câtă vreme prin procesul-verbal de sechestru din

data de 16 septembrie 1952 deja fusese luată măsura de indisponibilizare a unei

părți din acest imobil, în suprafață de 1.542 m.p., rămânând în posesia autoarei

contestatorilor doar suprafața de 100 m.p., cât reprezenta diferența dintre cea

preluată și cea avută în proprietate, conform actului de vindere din data de 5

februarie 1910 și cu care, de altfel, figura în evidențele fiscale, potrivit declarației

din anul 1952.

De altfel, prin sentința

civilă nr. 518/2003, Tribunalul Buzău a stabilit, cu autoritate de lucru judecat,

că imobilul în litigiu a fost preluat în ianuarie 1953 de la B.E., pentru neplata

sumei de 1.500 RON, reprezentând impozit, conform sentinței civile nr. 19/1953 a

Tribunalului Buzău.

Rezultă, cu certitudine,

din conținutul sentinței civile nr. 19/1953, că suprafața preluată este cea din

procesul-verbal de sechestru, astfel încât, apelanții-contestatori nu au făcut nicio

dovadă în sensul rămânerii în proprietatea și posesia autoarei lor a întregului

imobil, situat în Buzău, str. I.

Faptul că, ulterior, prin

decizia nr. 41/517/1957, s-a atribuit o suprafață de 668 m.p. numitului C.G., nu

vine decât să confirme faptul că terenul și construcțiile menționate în procesul-verbal

de sechestru au trecut în mod efectiv în proprietatea statului, care a înțeles a

efectua ulterior acte de dispoziție asupra lui.

Nu pot fi primite susținerile

apelanților în sensul că, în realitate, terenul atribuit numitului C.G. era de 542

m.p. sau 533,08 m.p. teren, câtă vreme nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens,

dovadă care, de altfel, nici nu ar fi fost relevantă în condițiile în care ceea

ce interesează în rezolvarea prezentei cauze este suprafața reală rămasă în posesia

și proprietatea defunctei B.E. și nu modalitatea în care statul a înțeles să dispună

asupra restului suprafeței preluate.

Certificatul de moștenitor

nr. MM/1984 depus de către contestatori, în care se menționează o suprafață de 1.000

m.p. aferentă construcției moștenite de la B.E., nu este de natură a face dovada

proprietății asupra acestei suprafețe, câtă vreme acesta este un act cu caracter

declarativ, iar nu cu caracter constitutiv de drepturi.

Or, așa cum s-a arătat

mai sus, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului litigios este actul de

vindere din anul 1910, prin care B.C. a cumpărat de la A.C. construcțiile și terenul

situate în Buzău, complinit cu actele de preluare, constând în procesul-verbal de

sechestru din anul 1952 și sentința nr. 19/1953.

Procesul-verbal încheiat

la 2 iulie 1958 (Dosar nr. 1766/114/2007), nu reprezintă, actul de preluare al terenului

în litigiu, ci doar un act administrativ încheiat de Comisia de identificare și

preluare a terenurilor aferente imobilelor naționalizate conform Decretului nr.

224/1951 pentru evidența acestora, întrucât, în realitate, imobilul fusese deja

preluat de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, procesului-verbal de sechestru

și sentinței civile sus-arătate.

De menționat este că,

în acest proces-verbal, este trecută doar suprafața de 838 m.p. reprezentând diferența

aproximativă dintre suprafața de 1.514 m.p. preluați de la B.E. și cea de 668 m.p.

deja atribuită numitului C.G. în anul 1957, dovada în acest sens fiind aceea că

acesta este trecut ca vecin al terenului, în partea de sud.

Este greșit calculul apelanților,

în sensul că, potrivit acestui proces-verbal statul ar fi preluat suprafața de 838

m.p., din care 533,08 m.p. teren fără construcții și 304,92 m.p. teren de sub construcții

și că, în realitate, 533,08 m.p. este de fapt suprafața de teren care a fost ocupată

efectiv de către C.G., ca urmare a atribuirii acestuia a suprafeței de 668 m.p.,

câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, terenul de 688 m.p. atribuit anterior întocmirii

procesului-verbal din anul 1958, fusese scăzut din suprafața totală de 1.514 m.p.

preluată, nefăcându-se nicio dovadă că, în realitate, C.G. a preluat mai puțin teren

decât i s-a atribuit de către stat.

Este adevărat că în certificatul

de moștenitor prezentat de către contestatori este înscrisă suprafața de 1.000 m.p.

teren aferent locuinței cu dependințele ei, situată în Buzău, str. I., cu mențiunea

declarării faptului că defuncta B.E. ar fi dobândit aceste bunuri prin moștenire

de peste 30 ani, fără a fi prezentat vreun act scris care să ateste această proprietate.

Așa cum s-a arătat anterior,

înscrierea suprafeței de 1.000 m.p. în certificatul de moștenitor nr. MM/1984, nu

poate face dovada dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe care, în realitate,

era de 100 m.p., suprafață pe care, de altfel, contestatorii au și vândut-o prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. V.

Din studierea acestui

contract de vânzare-cumpărare, rezultă faptul că la acea dată s-a vândut întregul

imobil avut în proprietate, nefiind menționat la vecinătățile imobilului înstrăinat

un rest de proprietate aparținând vânzătorilor, de unde rezultă, cu certitudine,

că la data vânzării locuinței aferentă terenului în suprafață de 100 m.p. vânzătorii

erau proprietarii numai ai aceste suprafețe.

Ca atare, rectificarea

suprafeței de 1.000 m.p., în 100 m.p., aplicată pe certificatul de moștenitor sus-menționat,

nu face decât să confirme situația reală a dreptului de proprietate asupra averii

rămasă în patrimoniul defunctei B.E., reprezentând o eroare materială ce a fost

îndreptată de către Notariatul de Stat prin aplicarea ștampilei și semnăturii corespunzătoare,

iar contestatorii nu s-au înscris în fals împotriva acestui act doveditor, deși

instanța de fond a acordat un termen în acest sens.

Așa cum a arătat și instanța

de fond, din adresa nr. a/2010 a Camerei Notarilor Publici Ploiești, actele autentice

anului 1986 au ars în incendiul de la Revoluția din anul 1989, astfel încât, este

posibil ca încheierea de rectificare a acestui certificat de moștenitor să fi fost

distrusă în acele împrejurări.

Nefiind făcută dovada

de către reclamanții-contestatori că rectificarea suprafeței de teren s-a făcut

cu încălcarea dispozițiilor Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 377/1960,

respectiv art. 20 alin. (2), art. 22, art. 20 alin. (3), art. 20 alin. (3) lit.

f) și art. 22 alin. (2) și nici că încheierea de rectificare nu a fost dată, câtă

vreme mențiunea rectificării suprafeței de teren este confirmată de către Notariatul

de Stat Județean prin aplicarea semnăturii și ștampilei pe copia legalizată, la

data de 6 septembrie 1984, Curtea de Apel constată că în mod corect instanța de

fond a respins cererea acestora de constatare a nulității rectificării certificatului

de moștenitor nr. MM/1984 emis de Notariatul de Stat Județean Buzău.

Chiar și în condițiile

în care rămân valabile mențiunile referitoare la suprafața de 1.000 m.p. din certificatul

de moștenitor sus-arătat și se constată inexistentă rectificarea copiei legalizate

a acestui certificat, instanța constată că mențiunile acestor înscrisuri sunt lipsite

de eficiență, în condițiile în care nu fac dovada existenței unui drept de proprietate

asupra întregii suprafețe de 1.000 m.p. și nu sunt de natură a produce consecințe

juridice de genul înscrisurilor autentificate sau hotărârilor judecătorești constitutive

ale dreptului de proprietate.

Este adevărat că prin

sentința civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 s-a admis contestația formulată de

aceeași reclamanți împotriva dispoziției nr. X/2003 a Primarului Municipiului Buzău

și s-a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a părții din imobilul casă

de locuit și a suprafeței de 387,39 m.p. curte, dar atât în cuprinsul acestei sentințe,

cât și în considerentele deciziei nr. 1955/2004 a Curții de Apel Ploiești, nu se

regăsesc aspecte referitoare la întinderea dreptului de proprietate a autoarei contestatorilor,

ci doar referitoare la dreptul acestora de a beneficia de dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

Din cuprinsul acestor

hotărâri rezultă, în mod clar, că a fost restituită doar suprafața de teren de 387,39

m.p. și construcția casă de locuit și nicidecum suprafața totală de 511,38 m.p.,

respectiv 123,99 m.p. teren de sub construcții și 387,39 m.p. teren curte liber

de construcții.

Câtă vreme nu s-a formulat

o cerere de lămurire a dispozitivului sub acest aspect, dispozitiv care, de altfel,

este clar, în sensul restituirii imobilului construcție și doar a terenului aferent

acestuia, de 387,39 m.p., iar împotriva sentinței sus-arătate apelanții nu au înțeles

să formuleze vreo cale de atac, rezultă că în mod corect suprafața de 1.054,61 m.p.

teren a fost calculată ca diferență dintre suprafața totală de 1.542 m.p. deținută

de numita B.E. în baza actului de proprietate nr. b/1910 și suprafața de 387,39

m.p. teren restituit prin sentința civilă nr. 518/2003 la care s-a adăugat suprafața

de 100 m.p. înstrăinată de aceștia, în calitate de moștenitori legali, numiților

M.C. și M.E.

Împotriva deciziei civile

mai sus menționată, au declarat recurs reclamanții B.R.C. și C.N., criticând-o ca

fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 230

4

pct. 9

C. proc. civ., deoarece:

- Se impune anularea,

în parte, a dispoziției din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău,

în sensul de a se acorda despăgubiri în echivalent numai pentru suprafața de 30.61

m.p. teren nerestituit și pentru locuințele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

- Invocându-se dispozițiile

Decretului nr. 224/1951, cât și faptul că autoarea noastră nu ar fi achitat impozitele,

prin sentința civilă nr. 19 din 15 ianuarie 1953, s-a dispus în mod abuziv vânzarea

construcțiilor proprietatea autoarei B.E. Această sentință nu a fost pusă în executare

niciodată.

- În baza Decretului

nr. 224/1951, s-a luat de stat o parte din construcții și suprafața de 533,08 m.p.

(fără construcții și 304,92 m.p. de sub construcții).

- După decesul autoarei

(mătușa B.E.) din 1984, dreptul de proprietate asupra locuinței cu dependințe, cât

și a suprafeței de 1.000 m.p. teren din Buzău, ne-a revenit nouă reclamanților.

- Rectificarea copiei

legalizate a certificatului de moștenitor nr. MM din 13 august 1984 este lovită

de nulitate, deoarece această rectificare s-a făcut pe o copie legalizată a certificatului

de moștenitor, iar nu pe originalele certificatului.

- Suntem proprietarii

terenului în suprafață de 900 m.p. situat în Municipiul Buzău, teren pe care l-am

dobândit de la mătușa noastră. Diferența de 100 m.p. a intrat în proprietatea lui

M.C. în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, această suprafață a făcut parte din

suprafața de 900 m.p.

- Suntem proprietarii

terenului în suprafață de 1411,38 m.p. din Municipiul Buzău, strada I., alcătuit

din 900 m.p. moștenire legală, 511,38 m.p. ce ne-a fost restituită prin sentința

civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Recursul nu este fondat.

Dispoziția din 1

februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău a fost dată cu aplicarea corectă

a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pârâtul a propus acordarea

de despăgubiri în echivalent conform art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

cu privire la imobilul situat în Municipiul Buzău, str. I., format din construcții

în suprafață de 144,96 m.p. și teren aferent în suprafață de 1054,61 m.p.

Prin sentința civilă

nr. 191 din 15 ianuarie 1953 tribunalul popular al Orașului Buzău a încuviințat,

în baza Decretului nr. 234/1951, vânzarea imobilului proprietatea debitoarei E.B.,

mătușa reclamanților B.R.C. și C.N., la cererea Administrației Financiare a Orașului

Buzău pentru neplata datoriilor fiscale ale proprietarei imobilului situat în Buzău,

str. I., conform procesului-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1962 -

Dosar nr. 1358/2001 atașat la dosarul de fond.

Din cuprinsul procesului-verbal

mai sus menționat, rezultă că, imobilul supus sechestrului era compus din 4 camere,

un antreu, un hol, o bucătărie și cămară în suprafață de 199 m.p., o magazie în

suprafață de 96 m.p., o pivniță în suprafață de 123,48 m.p., precum și terenul aferent

în suprafață de 1.542 m.p., fiind exceptată de la urmărirea imobilului partea locuită

de B.E., respectiv o cameră, o cămară, un antreu, o bucătărie, precum și o magazie.

Din declarația pentru

stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor în orașe pe anul 1952 -

Dosar nr. 1358/2001 anexat la dosarul cauzei, rezultă că E.B. avea în Buzău,

str. I. suprafața de 1642,65 m.p., deci cu 100 m.p. mai mult decât i s-a preluat

prin procesul-verbal de sechestru anterior menționat, precum și clădire formată

din 5 camere, hol, antreu, sală mică, 2 bucătării, cămară, beci și magazie.

Prin urmare, nu pot fi

reținute susținerile recurenților-reclamanți în sensul că sentința civilă nr. 19/1953

a Tribunalului Buzău nu a mai fost pusă în executare sau că dreptul de punere în

executare al acesteia este prescris și că autoarea acestora, B.E., a rămas în continuare

proprietara și posesoarea întregului imobil, câtă vreme prin procesul-verbal de

sechestru din data de 16 septembrie 1952 deja a fost luată măsura de indisponibilizare

a unei părți din acest imobil, în suprafață de 1.542 m.p.

De altfel, prin sentința

civilă nr. 518/2003, Tribunalul Buzău a stabilit cu autoritate de lucru judecat,

că imobilul în litigiu a fost preluat în ianuarie 1953 de la B.E. pentru neplata

sumei de 1.500 RON, reprezentând impozit, conform sentinței civile nr. 19/1953 a

Tribunalului Buzău.

Așadar, recurenții-reclamanți

nu au făcut dovada faptului că, autoarea lor a rămas în continuare în proprietatea

întregului imobil situat în Buzău, str. I.

Faptul că, ulterior, prin

decizia nr. 41/517/1957 s-a atribuit o suprafață de 668 m.p. numitului C.G., nu

vine decât să confirme faptul că terenul și construcțiile menționate în procesul-verbal

de sechestru au trecut în mod efectiv în proprietatea statului, care a înțeles să

efectueze, ulterior, acte de dispoziție asupra lui.

Certificatul de moștenitor

nr. MM/1984 ce a fost depus de către recurenții-reclamanți în care se menționează

o suprafață de 1.000 m.p. aferentă construcției moștenită de B.E., nu este de natură

a face dovada proprietății asupra acestei suprafețe, câtă vreme acesta este un act

cu caracter declarativ, iar nu cu caracter constitutiv de drepturi.

Înscrierea suprafeței

de 1.000 m.p. în certificatul de moștenitor nr. MM/1984, nu poate face dovada dreptului

de proprietate asupra acestei suprafețe care, în realitate, era de 100 m.p., suprafață

pe care, contestatorii au vândut-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. Z.

Din cuprinsul actului

de vânzare-cumpărare menționat mai sus rezultă că la acea dată s-a vândut întregul

imobil construcție și terenul aferent avut în proprietate, nefiind menționat la

vecinătățile imobilului înstrăinat vreun rest de proprietate, care să aparțină proprietarilor-vânzători.

Prin urmare, rectificarea

suprafeței de 1.000 m.p., cu cea de 100 m.p., aplicată certificatului de moștenitor

menționat, nu face decât să confirme situația reală a dreptului de proprietate asupra

averii rămase în patrimoniul autoarei B.E. Eroarea materială existentă a fost îndreptată

de către Notariatul de Stat prin aplicarea ștampilei și semnăturii corespunzătoare,

iar recurenții nu s-au înscris în fals împotriva acestui act doveditor, deși în

faza judecății de la fond s-a acordat un termen în acest sens.

Nefiind făcută dovada

de către recurenții-reclamanți că rectificarea suprafeței de teren s-a făcut cu

încălcarea Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 377/1960, respectiv art.

20 alin. (2), art. 22, art. 30 alin. (3), art. 20 alin. (3) lit. f) și art. 22

alin. (2) și nici că încheierea de rectificare nu a fost dată, câtă vreme mențiunea

rectificării suprafeței de teren este confirmată de către Notariatul de Stat Județean

prin aplicarea semnăturii și ștampilei pe copia legalizată la data de 6

septembrie 1984, corect instanța de fond a respins cererea acestora de constatare

a nulității rectificării certificatului de moștenitor nr. MM/1984 emis de Notariatul

de Stat Județean Buzău.

Așadar, față de cele reținute

se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții B.R.C. și C.N. împotriva deciziei nr. 121 din 9

iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.