ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3035/2013

Asupra conflictului

negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 04

octombrie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanta Ș.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.M., G.C.V., P.V.,

I.A., P.R., P.D., M.E.L., (...), ieșirea din indiviziune asupra terenurilor

pentru care s-au emis titlurile de proprietate nr. 63869/2002 și nr.

13481/1994, conform cotelor cuvenite coproprietarilor înscriși în titlu, să se

dispună lotizarea acestora și atribuirea lor în natură, să se dispună anularea

parțială în ceea ce nu privește constatările privind masa succesorală și cotele

cuvenite moștenitorilor, a certificatelor de moștenitori nr. 196/2003 eliberat

de BNP F.E.R., nr. 95/2003 și 5/2004 eliberate de BNP F.E.G., nr. 73/2007

eliberat de BNP L.S. și L.D.

Prin Sentința civilă

nr. 1018 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău,

reținându-se, în esență, că principalul capăt de cerere l-ar reprezenta

anularea parțială a certificatelor de moștenitor, că prin acestea s-a tranșat

moștenirea de pe urma defunctei V.F. care, potrivit certificatelor de

moștenitor 10/1998 și 196/2003 a decedat la data de 17 noiembrie 1997 și a avut

ultimul domiciliu pe raza municipiului Buzău. S-a reținut că prin aceeași

acțiune se solicită și anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.

73/2007 urmare a dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctei P.D.

decedată la 01 ianuarie 2004, cu ultimul domiciliu în Municipiul Buzău, astfel

că, potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. competența teritorială, în

vederea soluționării cauzei având ca obiect anularea certificatelor menționate,

aparține Judecătoriei Buzău, instanță competentă și raportat la valoarea

obiectului dedus judecății, obiect cu o valoare situată sub pragul de 500.000

RON.

Pe rolul Judecătoriei

Buzău cauza a fost înregistrată sub nr. 13174/200/2011.

La termenul de

judecată din 30 mai 2012, în raport de prevederile art. 13 C. proc. civ. și de

faptul că terenurile supuse partajării au o valoare de peste 500.000 RON,

pârâtele G.V. și D.M. au invocat excepția de necompetență materială și

teritorială a cauzei.

La rândul ei,

reclamanta Ș.E., raportat la dispozițiile art. 2, art. 13, art. 17 C. proc.

civ. și precizând că terenurile au o valoare sub 500.000 RON, a invocat

excepția de necompetență teritorială în soluționarea cauzei, apreciind că

instanța competentă este Judecătoria Buftea.

Prin Sentința nr.

8805/2012 pronunțată de Judecătoria Buzău a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Buftea. A fost respinsă excepția de necompetență

materială invocată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria Buzău a reținut, în esență, că principalul capăt

de cerere este ieșirea din indiviziune rămasă de pe urma defuncților S.R. și

S.E., cu ultimul domiciliu în București.

S-a apreciat că numai

după ce se va constata că reclamanta are calitate de moștenitoare a succesiunii

autorului său S.R. se poate tranșa și chestiunea calității sale procesuale

active privind anularea parțială a certificatelor de moștenitor menționate în

conținutul acțiunii, în niciun caz judecata privind capătul de cerere referitor

la aceste certificate nu se poate face înainte de stabilirea calității de

succesor a părților menționate în conținutul acțiunii.

Instanța a reținut

că, în speță, nu ar fi vorba de o dezbatere succesorală care să atragă

competența potrivit art. 14 C. proc. civ., ci doar o simplă acțiune de sistare

a stării de indiviziune asupra unor bunuri imobile, iar competența pentru

soluționarea acesteia, se va determina având în vedere dispozițiile art. 13 C.

proc. civ.

În consecință, a fost

admisă excepția de necompetență teritorială invocată și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, având în

vedere că terenurile pentru care se solicită sistarea stării de indiviziune

sunt situate în comuna Voluntari, comună aflată în jurisdicția Judecătoriei

Buftea. A fost respinsă excepția de necompetență materială invocată, instanța

având în vedere nota de evaluare întocmită de reclamantă, aflată la Dosarul nr.

47231/3/2010, constatând că valoarea terenurilor justificată și prin anexele cu

evaluări întocmite pentru uzul notarilor publici este sub valoarea de 500.000

RON.

Primind dosarul,

Judecătoria Buftea a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa,

întrucât, în prezenta cauză, capătul principal al cererii îl reprezintă

anularea parțială a certificatelor de moștenitor pentru ca, ulterior, să se

dispună asupra cererii privind ieșirea din indiviziune, astfel că, instanța

competentă să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere este Judecătoria

Buzău.

S-a reținut că

dispozițiile art. 14 C. proc. civ. se aplică și în situația în care în masa

succesorală se găsesc și bunuri imobile situate în circumscripția altor

instanțe decât cea de la domiciliul defunctului.

Astfel, dacă în cauză

s-ar considera capătul principal al cererii ieșirea din indiviziune, iar nu

anularea parțială a certificatelor de moștenitor, competența de soluționare a

cauzei aparține instanței de la ultimul domiciliu al defunctului S.R., aflat pe

raza municipiului București.

În consecință, prin

Sentința civilă nr. 3299 din 16 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Buftea, a

fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența

teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 13

și art. 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competență teritorială

exclusivă sau excepțională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C.

proc. civ., stabilind o altă instanță căreia să-i revină în mod exclusiv, sub

raportul competenței teritoriale, dreptul de a soluționa anumite categorii de

pricini.

Art. 13 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai

la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele.

Regula de competență

înscrisă în primul alin. al art. 13 C. proc. civ. își găsește justificarea în

împrejurarea că instanța locului situației imobilului (forum rei sitae) este

mai în măsura să asigure o judecată în mai bune condiții, sub raportul probelor

ce urmează a se administra.

Celălalt caz de

competență excepțională prevăzut de dispozițiile art. 14 C. proc. civ.,

stabilește competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui

decedat, rațiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o

aspectele de bună administrare a justiției, dar și de oportunitate, pentru că

are avantajul de a concentra la o singură instanță toate acțiunile privitoare

la aceeași moștenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru

toți cei interesați.

Însă, atâta timp cât,

în speță, principalul capăt de cerere îl reprezintă cererea privind ieșirea din

indiviziune rămasă de pe urma defuncților S.R. și S.E. cu ultimul domiciliu în

București, în cauză, competentă este Judecătoria Buftea, instanța în a cărei

circumscripție se află unul dintre terenurile pentru care se solicită sistarea

stării de indiviziune, respectiv în comuna Voluntari.

În altă ordine de

idei, este știut că ulterior apariției legilor cu caracter funciar, practica

judecătorească a statuat că în situația în care se solicită partajarea unor terenuri

înscrise în titlurile de proprietate prin care defuncților li s-a reconstituit

dreptul de proprietate asupra unor terenuri, iar la rubrica moștenitori sunt

trecuți moștenitorii care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de

proprietate, nu s-ar acorda prioritate art. 14 C. proc. civ., întrucât prin

titlul acestora li s-ar cunoaște calitatea de moștenitori și întinderea masei

succesorale, astfel că nu ar fi vorba de o dezbatere succesorală care să atragă

competența potrivit art. 14 C. proc. civ., ci doar de o simplă acțiune de

sistare a stării de indiviziune asupra unor bunuri imobile, iar competența

pentru soluționarea acesteia, se va determina în raport de dispozițiile art. 13

C. proc. civ.

În consecință, față

de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii

formulată de reclamanta Ș.E., în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV