ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 20 iunie 2002, reclamanta L.M. a

chemat în

judecată pe pârâtul S.P.P. București,

solicitând anularea hotărârii

comunicate prin adresa nr. D 577 din 27 mai

2002, restituirea în natură a apartamentului nr. 4 (compus din 6 camere

și dependințe, plus camera de serviciu) situat în București, sector 1 și

cotei de teren aferentă, de cca. 50 mp din

suprafața totală de 900 mp,

precum și obligarea părții adverse la plata

lipsei de folosință a

imobilului menționat,

cu începere de la 1 februarie 2002 și până la

predarea efectivă (sumă evaluată provizoriu la 100.000.000 lei).

In motivarea cererii, întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001

și art.

6 din Legea nr. 213/1998, reclamanta a susținut că:

în anul 1919, frații G.G. și E. au cumpărat

terenul de

900 mp situat la adresa

menționată, pe care în anul 1935 au edificat o

construcție autorizată, compusă din subsol, magazine (la parter) și 6

etaje

(Blocul G.);

- ulterior, cei 2 proprietari au

vândut mai multe apartamente, G.E.

păstrând pentru sine apartamentul

revendicat și camera de

serviciu, aflate la

etajul 2, precum și prăvăliile (spațiile comerciale) de la

parter,

- autoritățile comuniste au

naționalizat 3 apartamente de la G.G.

(conform Decretului nr. 92/1950, poziția 2887 din lista anexă)

și au preluat în fapt prăvălia ce aparținea lui

G.E., precum și

toate celelalte apartamente;

-

G.E. a decedat la 24 decembrie

1960, fiind moștenit de

C.S., decedată la 27 decembrie 1993;

- la rândul său, C.S. a fost moștenită de C.C.

, legatar universal și Q.M., legatar cu titlu particular;

-

în calitate de fiică și unică succesoare a defunctului C.C.

,

decedat la 3 mai 1994, a adresat notificări altor entități (S.A.L. și S.R.I.)

dar ulterior a aflat că, potrivit H.G. nr.

541/2001,

apartamentul revendicat a fost transmis în proprietatea și

administrarea

Serviciului de Protecție și Pază;

-

prin hotărârea contestată, pârâtul

menționat a refuzat să-i restituie

imobilul,

pe considerentul că acest bun a trecut în proprietatea statului

conform Decretului nr. 92/1950, care constituie

titlu valabil, nu se

încadrează în categoria

imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr.

10/2001 și, potrivit Legilor nr. 191/1998 și nr. 213/1998, face parte

din

domeniul public de interes

național, fiind așadar scos din circuitul civil;

-

or, de vreme ce statul a preluat

în fapt, fără niciun titlu, apartamentul revendicat, este îndreptățită la

restituirea în natură a acestui imobil.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin încheierea din 21

octombrie 2002, a introdus în cauză, în

calitate de pârât, pe Statul

Român, care,

potrivit cererii Serviciului de Protecție și Pază (întemeiată

pe art. 64-66 C. proc. civ. și art. 12 alin.

(4)-(5) din Legea nr. 10/2001),

titularul

dreptului de proprietate al apartamentului revendicat, și apoi,

prin sentința nr. 27 din 13 ianuarie 2003, a

admis excepția lipsei calității

procesuale

active și a respins acțiunea pentru lipsa acestei calități.

S-a reținut că:

-

defuncții proprietari G.G.

și G.E. au fost moșteniți de C.S., care i-a instituit pe C.C.

și Q.M. ca legatar universal și, respectiv,

legatar cu

titlu particular pentru

eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea

imobilului situat în București, sector 1;

- reclamanta, în calitate de moștenitor al defunctului C.C., nu poate

revendica bunurile ce fac parte din legatul particular al celuilalt moștenitor

testamentar.

Reclamanta a declarat apel și, pe

parcursul soluționării aceste

căi de

atac, respectiv la 11 aprilie 2003, Q.M. a formulat cerere

de intervenție în interesul apelantei, solicitând

admiterea contestației și

restituirea în natura a apartamentului

revendicat și cotei de teren aferente.

În motivarea cererii de intervenție, întemeiată pe art. 51 și urm. C.

proc. civ., intervenientul a susținut că:

- legatul cu titlu particular instituit în favoarea sa avea ca obiect

eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea

spațiului comercial

(prăvăliei) de

la parter, nu și din revendicarea apartamentului solicitat

de

reclamantă;

- prima instanță, în mod nelegal, nu a pus în discuție și nu s-a

pronunțat asupra cererii sale similare.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin încheierea

din 11

aprilie 2003, a admis în principiu cererea de intervenție și apoi,

prin decizia nr. 375 din 27 iunie 2003, a admis

apelul declarat de reclamantă și a schimbat total sentința, în sensul admiterii

contestației

și cererii de

intervenție, anulării hotărârii atacate și obligării pârâtului la

restituirea

în natură a apartamentului revendicat și cotei de teren aferente (50 mp) din

suprafața totală de 900 mp.

S-a reținut că:

- potrivit certificatelor de moștenitor

depuse la dosar, intervenientul a

beneficiat, în calitate de legatar cu

titlu particular al defunctei

C.S., de un

spațiu comercial situat la parterul

construcției

în care se află și apartamentul revendicat de reclamantă,

amplasat la

etajul 2, precum și de terenul aferent;

-

defuncta C.S., moștenitoarea

fraților G.G. și

E., proprietarii

construcției, l-a instituit ca legatar cu titlu universal

pe C.C., decedat la 3 mai 1994, tatăl reclamantei;

-

prin Decretul nr. 92/1950, au fost naționalizate de la G.G.

3 apartamente situat în blocul din București,

altele decât apartamentul în litigiu, preluat de

stat fără niciun titlu și

deținut de

Serviciul de Protecție și Pază, care nu a făcut dovada că ar

folosi

acest imobil potrivit activității sale specifice.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 531 din 27 ianuarie 2005, a admis

recursul

declarat de pârâtul S.P.P., a casat ambele

hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la

prima instanță.

S-a reținut că instanțele de fond și

apel nu au stabilit pe deplin

situația

de fapt, impunându-se completarea materialului probator în

vederea

determinării bunurilor imobile care au aparținut fraților

G., a masei succesorale ce a revenit defuncților

C.S., C.C. și G.M. și, implicit a calității procesuale a

reclamantei.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.

1672 din 7 decembrie 2006, a admis excepția

lipsei calității procesuale

pasive

Statului Român și a respins cererea formulată în contradictoriu

cu acest

pârât.

Totodată, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, atât contestația, cât

și cererea de intervenție.

S-a reținut că:

-

potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cauză are calitate

procesuala

pasivă doar entitatea care a emis hotărârea contestată,

respectiv S.P.P., nu și Statul Român;

-

proprietarii imobilului, frații

G.E. și G.G. au decedat la 24 decembrie 1960 și, respectiv, 31 ianuarie 1963,

ultimul

fiind moștenit de C.S., în

calitate de nepoată de soră

predecedată;

-

reclamanta este fiica acestei

moștenitoare și a renunțat la succesiunea

mamei sale, care, prin testament, i-a instituit ca legatari pe C.C.

și intervenient;

-

legatul cu titlu particular

instituit în favoarea intervenientului are ca

obiect eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului

situat

în București, sector 1;

-

pe parcursul procesului,

reclamanta a depus încheierea nr. 419 din 10

februarie 2003, de rectificare a 3 certificate de moștenitor, ce atestă

că

este moștenitoarea defuncților G.E., G.G., C.S. și G.C.;

-

între mențiunile cuprinse în cele

3 certificate și cele din încheierea de

rectificare există însă

neconcordanțe;

-

pe de altă parte, cele 3

certificate inițiale nu au fost anulate, iar reclamanta nu a produs probe care

să ateste dreptul de proprietate al

fraților

G., calitatea sa de moștenitoare a acestor defuncți - și

identitatea dintre imobilul revendicat și

imobilul aflat în administrarea

pârâtului S.P.P.

Reclamanta a declarat apel, susținând că are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr.

10/2001deoarece legatul cu

titlu particular instituit în favoarea

intervenientului nu se referă

apartamentul

solicitat, care a aparținut defunctului G.E. și, așa

cum s-a stabilit

prin expertiza efectuată în cauză, corespunde

apartamentului

deținut de S.P.P.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr.

252 din

1 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul și a admis cererea

expertului N.T., obligând-o pe apelanta

reclamantă la 800

lei diferență onorariu de expertiză. S-a reținut că:

-

reclamanta a renunțat la

succesiunea defunctei G.S. și,

potrivit certificatului de moștenitor nr.

38 din 9 mai 2003, este

moștenitoarea

defunctului C.C., iar masa succesorală

include

și eventualele drepturi ce se nasc din redodândirea imobilului

situat în

București, sector 1, cu excepția Spațiului comercial de la parter;

- din testamentul defunctei C.S. și certificatul de moștenitor nr. S.

566/16 decembrie 1966, rezultă însă că doar

intervenientul

are vocație la succesiunea mamei reclamantei în referire

la eventualele drepturi ce se nasc din

revendicarea imobilului situat în

București,

sector 1, cum corect a concluzionat

instanța de fond;

- or, în atare situație, reclamanta nu poate pretinde în niciun fel

bunurile ce fac obiectul legatului cu titlu

particular instituit în favoarea

intervenientului.

Reclamanta a declarat recurs,

solicitând modificarea ambelor

hotărâri

și, pe fond, admiterea contestației sau, în subsidiar, casarea cu

trimitere

spre rejudecare.

In motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta

reclamantă a susținut că, așa cum s-a stabilit prin încheierea

de

rectificare, legatul cu titlu particular instituit în favoarea

intervenientului de către defuncta sa mamă avea ca

obiect doar spațiul

comercial de la parter.

Aceste critici sunt fondate

deoarece:

-

apartamentul revendicat se află într-un bloc edificat de frații G.G. și

G.E., proprietarii terenului pe care a fost amplasată construcția, decedați

anterior datei de 22 decembrie 1989;

- potrivit anexei Decretului nr.

92/1950, de la G.G. au fost

naționalizate 3 apartamente situate în acel

bloc;

-

frații G. au fost moșteniți de

C.S. dar singurele

bunuri menționate

în certificatul de moștenitor emis la 16 decembrie 1966 pentru ambele

succesiuni sunt cotele indivize, de câte 1/3, din

dreptul de concesiune asupra unui loc de veci din

Cimitirul Belu;

-

prin testamentul autentificat la 24 iunie 1993, C.S. a instituit două

legate, unul universal în favoarea soțului său C.C. și celălalt cu titlu

particular, în favoarea intervenientului

C.M., care urma să primească

două terenuri intravilane

(amplasate în

satul Roșu, corn. Chiajna și cartierul Militari), precum și

„1/3 din imobilul obținut prin moștenire de la

unchiul meu G.E.

, situat în sector 1";

-

potrivit certificatului de

moștenitor nr. 1228 din 30 mai 1994, emis

consecutiv decesului

testatoarei (survenit la 27 decembrie 1993),

defuncta

a fost moștenită de C.C. (soț supraviețuitor)

și intervenient, legatul cu titlu particular al acestuia din urmă fiind

compus din cele două terenuri

intravilane menționate în testament!

precum

și „eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului

din

București, sector 1";

-

tot în certificatul de moștenitor

nr. 1228 din 30 mai 1994 s-a consemnat

că

reclamanta a renunțat la succesiunea mamei sale dar este unica

moștenitoare a defunctului C.C., tatăl său

(decedat la

3 mai 1994);

- acest certificat, ca și alte două certificate de moștenitor

subsecvente (nr. 1533 din 5 septembrie 1994 și nr. 2064 din 9 septembrie 1994)

au fost rectificate prin încheierea notarială nr. 419 din 10 februarie 2003, în

sensul că mențiunea testamentară privitoare la cota de 1/3 din imobilul situat

în București, sector 1 se referă la un spațiu comercial de 42 mp și terenul

aferent de 8 mp, iar reclamanta este singura moștenitoare a defuncților G.G.,

G.E., C.S. și C.C.;

-

rectificarea celor 3 certificate

de moștenitor a fost operată la cererea

comună a reclamantei și intervenientului, care, în prealabil, obținuși

retrocedarea spațiului comercial de 42 mp și terenului aferent, prin

continuarea acțiunii în revendicare de drept comun inițiate de către

C.S.

anterior decesului;

- ulterior, în baza încheierii notariale de rectificare, a fost emis

certificatul nr. 38 din 9 mai 2003, supliment la

certificatul de moștenitor

nr.

1228/1994, în care s-a menționat că masa succesorală a defunctului

C.C. cuprinde, pe lângă bunurile enumerate

inițial, și

„eventualele drepturi ce

se nasc din redobândirea imobilului situat în

București, sector 1, cu excepția magazinului-

spațiu comercial, în suprafață de 42 mp și terenul

aferent de 8 mp";

-

deși valabilitatea

rectificării și a certificatului de moștenitor nr.

38/2003 nu era contestată de niciuna din persoanele direct interesate

(reclamanta și intervenientul), prima instanță nu

a luat în considerare

aceste

înscrisuri, cu motivarea că actele supuse rectificării (certificatele

de moștenitor inițiale) nu au fost anulate și ar

exista neconcordanțe

între mențiunile pe care le cuprind și mențiunile

din încheierea notarială;

-

pretinsele neconcordanțe nu au

fost însă nici enunțate și nici puse în

discuția părților, iar anularea certificatelor de moștenitor inițiale

nu era

necesară de vreme ce în finalul încheierii notariale s-a

consemnat expres că toate celelalte prevederi din cuprinsul actelor rectificate

rămân neschimbate;

- în atare situație, refuzul primei instanțe de a lua în considerare

încheierea notarială de rectificare și certificatul de moștenitor nr. 38/2003,

este evident lipsit de temei juridic;

-

încheierea notarială de

rectificare și ultimul certificat de moștenitor

nu a fost luate în considerare nici de instanța de apel, care, de

altfel, nu

ă răspuns concret la

criticile reclamantei și, în motivarea soluției de

respingere a apelului, a făcut trimitere la

certificatul de moștenitor nr.

S.

566/1966, referitor la succesiunea defuncților P.F. (mama lui C.S.), G.E. și

G.G.;

- or, certificatul de moștenitor și suplimentul său, emis în baza

încheierii notariale de rectificare, fac dovada incontestabilă că

reclamanta este moștenitoarea defunctei C.S. și

că masa

succesorală cuprinde și

eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea

imobilului situat în București, sector 1, cu

excepția spațiului comercial retrocedat

intervenientului.

Deosebit de greșita neluare în

considerare a încheierii notariale

de

rectificare și certificatului de moștenitor subsecvent, instanțele de fond și

apel nici nu au stabilit pe deplin situația de fapt, în continuare

fiind neclar dacă statul a preluat apartamentul

revendicat de la G.G.

, prin naționalizare potrivit prevederilor

Decretului nr. 92/1950, ori de la G.E. fără vreun titlu, ci în fapt, așa cum a

susținut constant reclamanta.

Față de cele expuse, conform art.

312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ.

, prezentul recurs va fi admis, în sensul modificării hotărârii

atacate, admiterii apelului, desființării

sentinței și trimiterii cauzei spre

rejudecare la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

trimitere va stabili, prin

completarea materialului probator, de la care

dintre frații G. a fost preluat abuziv apartamentul în litigiu, ținând seama de

împrejurarea că reclamanta este moștenitoare ambelor persoane

menționate și, prin Dispoziția nr. 1014 din 30 mai

2003 emisă de Primarul

General al Municipiului București în baza Legii

nr. 10/2001, a

beneficiat de restituirea în

natură a mai multor părți din blocul situat în

București, sector 1, respectiv un apartament la

primul etaj, 3 spații comerciale la parter,

spațiile de la subsol și terenul

aferent,

imobile ce au aparținut lui G.G. și P.F.

(mama defunctei C.S.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de reclamanta L.M.

împotriva deciziei nr. 252 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, s

ecția a IV-a civilă.

Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 1672 din 7 decembrie 2006 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare aceluiași

tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 iulie 2010.