ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 20 iunie 2002, reclamanta L.M. a chemat în judecată pe pârâtul S.P.P. București, solicitând anularea hotărârii comunicate prin adresa nr. D 577 din 27 mai 2002, restituirea în natură a apartamentului nr. 4 (compus din 6 camere și dependințe, plus camera de serviciu) situat în București, sector 1 și cotei de teren aferentă, de cca. 50 mp din suprafața totală de 900 mp, precum și obligarea părții adverse la plata lipsei de folosință a imobilului menționat, cu începere de la 1 februarie 2002 și până la predarea efectivă (sumă evaluată provizoriu la 100.000.000 lei). In motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, reclamanta a susținut că: în anul 1919, frații G.G.

și E. au cumpărat terenul de 900 mp situat la adresa menționată, pe care în anul 1935 au edificat o construcție autorizată, compusă din subsol, magazine (la parter) și 6 etaje (Blocul G.); - ulterior, cei 2 proprietari au vândut mai multe apartamente, G.E. păstrând pentru sine apartamentul revendicat și camera de serviciu, aflate la etajul 2, precum și prăvăliile (spațiile comerciale) de la parter, - autoritățile comuniste au naționalizat 3 apartamente de la G.G. (conform Decretului nr. 92/1950, poziția 2887 din lista anexă) și au preluat în fapt prăvălia ce aparținea lui G.E., precum și toate celelalte apartamente; - G.E. a decedat la 24 decembrie 1960, fiind moștenit de C.S., decedată la 27 decembrie 1993; - la rândul său, C.S.

a fost moștenită de C.C. , legatar universal și Q.M., legatar cu titlu particular; - în calitate de fiică și unică succesoare a defunctului C.C. , decedat la 3 mai 1994, a adresat notificări altor entități (S.A.L. și S.R.I.) dar ulterior a aflat că, potrivit H.G. nr. 541/2001, apartamentul revendicat a fost transmis în proprietatea și administrarea Serviciului de Protecție și Pază; - prin hotărârea contestată, pârâtul menționat a refuzat să-i restituie imobilul, pe considerentul că acest bun a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 92/1950, care constituie titlu valabil, nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 și, potrivit Legilor nr. 191/1998 și nr. 213/1998, face parte din domeniul public de interes național, fiind așadar scos din circuitul civil; - or, de vreme ce statul a preluat în fapt, fără niciun titlu, apartamentul revendicat, este îndreptățită la restituirea în natură a acestui imobil.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 21 octombrie 2002, a introdus în cauză, în calitate de pârât, pe Statul Român, care, potrivit cererii Serviciului de Protecție și Pază (întemeiată pe art. 64-66 C. proc. civ. și art. 12 alin. (4)-(5) din Legea nr. 10/2001), titularul dreptului de proprietate al apartamentului revendicat, și apoi, prin sentința nr. 27 din 13 ianuarie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea pentru lipsa acestei calități. S-a reținut că: - defuncții proprietari G.G. și G.E. au fost moșteniți de C.S., care i-a instituit pe C.C. și Q.M. ca legatar universal și, respectiv, legatar cu titlu particular pentru eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, sector 1; - reclamanta, în calitate de moștenitor al defunctului C.C., nu poate revendica bunurile ce fac parte din legatul particular al celuilalt moștenitor testamentar.

Reclamanta a declarat apel și, pe parcursul soluționării aceste căi de atac, respectiv la 11 aprilie 2003, Q.M. a formulat cerere de intervenție în interesul apelantei, solicitând admiterea contestației și restituirea în natura a apartamentului revendicat și cotei de teren aferente. În motivarea cererii de intervenție, întemeiată pe art. 51 și urm. C. proc. civ., intervenientul a susținut că: - legatul cu titlu particular instituit în favoarea sa avea ca obiect eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea spațiului comercial (prăvăliei) de la parter, nu și din revendicarea apartamentului solicitat de reclamantă; - prima instanță, în mod nelegal, nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra cererii sale similare.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 11 aprilie 2003, a admis în principiu cererea de intervenție și apoi, prin decizia nr. 375 din 27 iunie 2003, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat total sentința, în sensul admiterii contestației și cererii de intervenție, anulării hotărârii atacate și obligării pârâtului la restituirea în natură a apartamentului revendicat și cotei de teren aferente (50 mp) din suprafața totală de 900 mp. S-a reținut că: - potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar, intervenientul a beneficiat, în calitate de legatar cu titlu particular al defunctei C.S., de un spațiu comercial situat la parterul construcției în care se află și apartamentul revendicat de reclamantă, amplasat la etajul 2, precum și de terenul aferent; - defuncta C.S., moștenitoarea fraților G.G.

și E., proprietarii construcției, l-a instituit ca legatar cu titlu universal pe C.C., decedat la 3 mai 1994, tatăl reclamantei; - prin Decretul nr. 92/1950, au fost naționalizate de la G.G. 3 apartamente situat în blocul din București, altele decât apartamentul în litigiu, preluat de stat fără niciun titlu și deținut de Serviciul de Protecție și Pază, care nu a făcut dovada că ar folosi acest imobil potrivit activității sale specifice. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 531 din 27 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de pârâtul S.P.P., a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. S-a reținut că instanțele de fond și apel nu au stabilit pe deplin situația de fapt, impunându-se completarea materialului probator în vederea determinării bunurilor imobile care au aparținut fraților G., a masei succesorale ce a revenit defuncților C.S., C.C.

și G.M. și, implicit a calității procesuale a reclamantei. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1672 din 7 decembrie 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Statului Român și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Totodată, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, atât contestația, cât și cererea de intervenție. S-a reținut că: - potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cauză are calitate procesuala pasivă doar entitatea care a emis hotărârea contestată, respectiv S.P.P., nu și Statul Român; - proprietarii imobilului, frații G.E. și G.G. au decedat la 24 decembrie 1960 și, respectiv, 31 ianuarie 1963, ultimul fiind moștenit de C.S., în calitate de nepoată de soră predecedată; - reclamanta este fiica acestei moștenitoare și a renunțat la succesiunea mamei sale, care, prin testament, i-a instituit ca legatari pe C.C.

și intervenient; - legatul cu titlu particular instituit în favoarea intervenientului are ca obiect eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, sector 1; - pe parcursul procesului, reclamanta a depus încheierea nr. 419 din 10 februarie 2003, de rectificare a 3 certificate de moștenitor, ce atestă că este moștenitoarea defuncților G.E., G.G., C.S. și G.C.; - între mențiunile cuprinse în cele 3 certificate și cele din încheierea de rectificare există însă neconcordanțe; - pe de altă parte, cele 3 certificate inițiale nu au fost anulate, iar reclamanta nu a produs probe care să ateste dreptul de proprietate al fraților G., calitatea sa de moștenitoare a acestor defuncți - și identitatea dintre imobilul revendicat și imobilul aflat în administrarea pârâtului S.P.P.

Reclamanta a declarat apel, susținând că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001deoarece legatul cu titlu particular instituit în favoarea intervenientului nu se referă apartamentul solicitat, care a aparținut defunctului G.E. și, așa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză, corespunde apartamentului deținut de S.P.P. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 252 din 1 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul și a admis cererea expertului N.T., obligând-o pe apelanta reclamantă la 800 lei diferență onorariu de expertiză. S-a reținut că: - reclamanta a renunțat la succesiunea defunctei G.S. și, potrivit certificatului de moștenitor nr. 38 din 9 mai 2003, este moștenitoarea defunctului C.C., iar masa succesorală include și eventualele drepturi ce se nasc din redodândirea imobilului situat în București, sector 1, cu excepția Spațiului comercial de la parter; - din testamentul defunctei C.S.

și certificatul de moștenitor nr. S. 566/16 decembrie 1966, rezultă însă că doar intervenientul are vocație la succesiunea mamei reclamantei în referire la eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, sector 1, cum corect a concluzionat instanța de fond; - or, în atare situație, reclamanta nu poate pretinde în niciun fel bunurile ce fac obiectul legatului cu titlu particular instituit în favoarea intervenientului. Reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea contestației sau, în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare. In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că, așa cum s-a stabilit prin încheierea de rectificare, legatul cu titlu particular instituit în favoarea intervenientului de către defuncta sa mamă avea ca obiect doar spațiul comercial de la parter.

Aceste critici sunt fondate deoarece: - apartamentul revendicat se află într-un bloc edificat de frații G.G. și G.E., proprietarii terenului pe care a fost amplasată construcția, decedați anterior datei de 22 decembrie 1989; - potrivit anexei Decretului nr. 92/1950, de la G.G. au fost naționalizate 3 apartamente situate în acel bloc; - frații G. au fost moșteniți de C.S. dar singurele bunuri menționate în certificatul de moștenitor emis la 16 decembrie 1966 pentru ambele succesiuni sunt cotele indivize, de câte 1/3, din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci din Cimitirul Belu; - prin testamentul autentificat la 24 iunie 1993, C.S. a instituit două legate, unul universal în favoarea soțului său C.C.

și celălalt cu titlu particular, în favoarea intervenientului C.M., care urma să primească două terenuri intravilane (amplasate în satul Roșu, corn. Chiajna și cartierul Militari), precum și „1/3 din imobilul obținut prin moștenire de la unchiul meu G.E. , situat în sector 1"; - potrivit certificatului de moștenitor nr. 1228 din 30 mai 1994, emis consecutiv decesului testatoarei (survenit la 27 decembrie 1993), defuncta a fost moștenită de C.C. (soț supraviețuitor) și intervenient, legatul cu titlu particular al acestuia din urmă fiind compus din cele două terenuri intravilane menționate în testament!

precum și „eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului din București, sector 1"; - tot în certificatul de moștenitor nr. 1228 din 30 mai 1994 s-a consemnat că reclamanta a renunțat la succesiunea mamei sale dar este unica moștenitoare a defunctului C.C., tatăl său (decedat la 3 mai 1994); - acest certificat, ca și alte două certificate de moștenitor subsecvente (nr. 1533 din 5 septembrie 1994 și nr. 2064 din 9 septembrie 1994) au fost rectificate prin încheierea notarială nr. 419 din 10 februarie 2003, în sensul că mențiunea testamentară privitoare la cota de 1/3 din imobilul situat în București, sector 1 se referă la un spațiu comercial de 42 mp și terenul aferent de 8 mp, iar reclamanta este singura moștenitoare a defuncților G.G., G.E., C.S.

și C.C.; - rectificarea celor 3 certificate de moștenitor a fost operată la cererea comună a reclamantei și intervenientului, care, în prealabil, obținuși retrocedarea spațiului comercial de 42 mp și terenului aferent, prin continuarea acțiunii în revendicare de drept comun inițiate de către C.S. anterior decesului; - ulterior, în baza încheierii notariale de rectificare, a fost emis certificatul nr. 38 din 9 mai 2003, supliment la certificatul de moștenitor nr. 1228/1994, în care s-a menționat că masa succesorală a defunctului C.C.

cuprinde, pe lângă bunurile enumerate inițial, și „eventualele drepturi ce se nasc din redobândirea imobilului situat în București, sector 1, cu excepția magazinului- spațiu comercial, în suprafață de 42 mp și terenul aferent de 8 mp"; - deși valabilitatea rectificării și a certificatului de moștenitor nr. 38/2003 nu era contestată de niciuna din persoanele direct interesate (reclamanta și intervenientul), prima instanță nu a luat în considerare aceste înscrisuri, cu motivarea că actele supuse rectificării (certificatele de moștenitor inițiale) nu au fost anulate și ar exista neconcordanțe între mențiunile pe care le cuprind și mențiunile din încheierea notarială; - pretinsele neconcordanțe nu au fost însă nici enunțate și nici puse în discuția părților, iar anularea certificatelor de moștenitor inițiale nu era necesară de vreme ce în finalul încheierii notariale s-a consemnat expres că toate celelalte prevederi din cuprinsul actelor rectificate rămân neschimbate; - în atare situație, refuzul primei instanțe de a lua în considerare încheierea notarială de rectificare și certificatul de moștenitor nr. 38/2003, este evident lipsit de temei juridic; - încheierea notarială de rectificare și ultimul certificat de moștenitor nu a fost luate în considerare nici de instanța de apel, care, de altfel, nu ă răspuns concret la criticile reclamantei și,

în motivarea soluției de respingere a apelului, a făcut trimitere la certificatul de moștenitor nr. S. 566/1966, referitor la succesiunea defuncților P.F. (mama lui C.S.), G.E. și G.G.; - or, certificatul de moștenitor și suplimentul său, emis în baza încheierii notariale de rectificare, fac dovada incontestabilă că reclamanta este moștenitoarea defunctei C.S. și că masa succesorală cuprinde și eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, sector 1, cu excepția spațiului comercial retrocedat intervenientului. Deosebit de greșita neluare în considerare a încheierii notariale de rectificare și certificatului de moștenitor subsecvent, instanțele de fond și apel nici nu au stabilit pe deplin situația de fapt, în continuare fiind neclar dacă statul a preluat apartamentul revendicat de la G.G.

, prin naționalizare potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, ori de la G.E. fără vreun titlu, ci în fapt, așa cum a susținut constant reclamanta. Față de cele expuse, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ. , prezentul recurs va fi admis, în sensul modificării hotărârii atacate, admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va stabili, prin completarea materialului probator, de la care dintre frații G. a fost preluat abuziv apartamentul în litigiu, ținând seama de împrejurarea că reclamanta este moștenitoare ambelor persoane menționate și, prin Dispoziția nr. 1014 din 30 mai 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, a beneficiat de restituirea în natură a mai multor părți din blocul situat în București, sector 1, respectiv un apartament la primul etaj, 3 spații comerciale la parter, spațiile de la subsol și terenul aferent, imobile ce au aparținut lui G.G. și P.F. (mama defunctei C.S.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva deciziei nr. 252 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, s ecția a IV-a civilă. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1672 din 7 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2010.