ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 531/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iunie 2002 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. dosar nr. 4632/2002, reclamanta L.M. a contestat hotărârea Serviciului de Protecție și Pază, UM 0149 București, comunicată cu adresa nr. D 577 din 27 mai 2002 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 4 compus din 6 camere și dependințe plus camere de serviciu, situat la etaj 2 și cota aferentă de teren de 50 mp din suprafața totală de 900 mp, situat în București, solicitând și obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a imobilului începând cu data de 1 februarie 2002 și până la predarea efectivă a imobilului, evaluat provizoriu la 100.000.000 lei.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, renunțând la judecarea acestui ultim capăt de cerere. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028 din 27 mai 1919 la Tribunalul Ilfov și transcris sub nr. 5067 din 30 mai 1919, frații G. și E.G. au cumpărat un teren în suprafață de 900 mp, pe care au construit un imobil cu 7 etaje, din care ulterior, au vândut mai multe apartamente, ei păstrându-și doar o parte dintre acestea și o parte din spațiile comerciale aflate la parterul imobilului. În baza Decretului nr. 92/1950 au fost naționalizate 3 apartamente pe numele G.G., iar în ceea ce privește apartamentele și prăvălia aparținând lui G.E., nu există nici o dispoziție legală de preluare în proprietatea statului, cu toate că acestea efectiv au fost preluate.

Mai arată reclamanta, în motivarea acțiunii, că de pe urma fraților E. și G.G. a rămas moștenitoare C.S., care a fost la rândul ei moștenită de C.C., legatar universal și C.M. legatar cu titlu particular, reclamanta fiind unica moștenitoare de pe urma defunctului C.C. În această calitate, reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul în litigiu, Serviciului de Protecție și Pază comunicându-i prin adresa mai sus-menționată refuzul de a restitui în natură imobilul cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului și a fost trecut în domeniul public de interes național și ca atare, este inalienabil și insesizabil.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 27 din 13 ianuarie 2003 a respins ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă acțiunea formulată de reclamantă, reținând, în esență, că din probele dosarului nu reiese că aceasta are calitate procesuală activă, întrucât bunul revendicat nu se afla în patrimoniul autorului său, C.C. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că imobilul revendicat ar aparține legatarului cu titlu particular C.M., când, în fapt, acest apartament nu face obiectul legatului particular, sens în care numitul C.M.

nu s-a erijat niciodată în moștenitor al acestui bun imobil și al celorlalte apartamente rămase de pe urma fraților G. Aceasta deoarece, mai arată apelanta, legatul cu titlu particular are în vedere numai un spațiu comercial și terenul aferent în suprafață de 8 mp, situat la parterul aceluiași imobil. La termenul de judecată din 11 aprilie 2003, numitul C.M. a formulat o cerere de intervenție în interesul reclamantei, prin care a confirmat susținerile acesteia, solicitând admiterea acțiunii, cerere ce a fost pusă în discuția părților la același termen și admisă în principiu.

Prin decizia civilă nr. 375/A din 27 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis contestația și cererea de intervenție, anulând hotărârea Serviciului de Protecție și Pază comunicată reclamantei cu adresa nr. D577 din 27 mai 2002 și obligând intimatul să restituie în natură apelantei, reclamante apartamentul nr.4 compus din 6 camere și dependințe plus camere de serviciu, situat la etajul 2 în imobilul din București și cota aferentă de teren de cca. 50 mp din suprafața totală de 900 mp. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, din probele dosarului rezultă că numitul C.M. este beneficiarul unui legat cu titlu particular asupra unui spațiu comercial și teren aferent aflat la parterul imobilului și că reclamanta a făcut dovada calității sale procesuale active, precum și a faptului că apartamentul revendicat se afla în patrimoniul autorului său la data decesului.

Curtea de apel a arătat, de asemenea, în motivarea sa, că apartamentul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului fără titlu și că susținerile intimatului - pârât în sensul că imobilul revendicat nu s-ar identifica cu cel pe care îl deține, nu sunt dovedite cu probele administrate în cauză. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.7, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză, așa cum în mod corect a apreciat prima instanță și că, în mod greșit și nemotivat s-a reținut în hotărârea recurată faptul că imobilul revendicat ar fi fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil, precum și faptul că ar exista identitate între apartamentul a cărei restituire se cere și cel deținut de pârât.

De asemenea, a arătat recurentul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul că a obligat intimatul la restituirea unui apartament compus din 6 camere și a unei suprafețe de aproximativ 50 mp, când, în fapt, acesta deține un apartament de 5 camere și o suprafață de teren aferent de 26,38 mp și, după ce a prorogat discutarea probei cu expertiză tehnică construcții, a trecut la dezbaterea fondului fără a mai pune în discuția părților necesitatea administrării acestei probe, lămuritoare în soluționarea litigiului prin identificarea imobilului. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Reclamanta L.M., prin acțiunea introductivă și ulterior, pe parcursul derulării procesului, a arătat că este unica moștenitoare a tatălui său C.C. (legatar universal), care, la rândul său a moștenit-o pe soția sa C.S., iar aceasta este moștenitoarea apartamentului în discuție după unchiul său G.E. În ceea ce-l privește pe C.M., reclamanta a susținut că acesta este legatar cu titlu particular pentru terenul în suprafață de 2,9 ha situat în comuna Chiajna, și prăvălia aflată la parterul imobilului din București, în suprafață de 42 mp și cota indiviză de teren de 8 mp.

Pe de altă parte, pârâtul Serviciul de Protecție și Pază și-a formulat apărările arătând că reclamanta și-a probat doar calitatea de moștenitoare a defunctului C.C., care nu a avut nici un drept de proprietate asupra imobilului din București, și nici nu a moștenit de la soția sa C.S., eventualele drepturi ce s-ar naște din revendicarea acestui imobil, aceste drepturi revenind legatarului particular C.M., după cum reiese și din decizia civilă nr. 1311 din 7 noiembrie 1994 a Curții de Apel București, în care se reține că de pe urma defunctei C.S. unicul moștenitor pentru imobilul situat în București este C.M. De asemenea, pârâtul a susținut că nu există dovezi din care să rezulte câte apartamente și prăvălii și-au păstrat fiecare din frații G. și câte au vândut și pe care anume, pentru a se putea stabili cu certitudine cui i-a revenit apartamentul în litigiu.

Pe cale de consecință, din probele administrate în cauză, nu se poate stabili cu certitudine ce apartamente au aparținut fraților G. și dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiilor ce le revendică. Față de susținerile părților și probele administrate în cauză, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită. Instanțele de fond și apel au soluționat cauza fără a completa probatoriul pentru a stabili bunurile imobile ce au aparținut celor doi frați G.– G. și E. -, precum și masa succesorală a lui C.S., C.C. și C.M., aceasta pentru a determina, implicit, calitatea procesuală activă a reclamantei L.M. Or, administrarea de dovezi se impunea pentru o justă soluționare a cauzei, așa încât hotărârile pronunțate sunt supuse casării.

Cum conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite și, în speță, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul urmează a fi admis, iar decizia atacată, precum și sentința instanței de fond casate, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare. Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de trimitere va aprecia și va dispune administrarea dovezilor necesare în vederea completării probatoriului în sensul celor mai înainte arătate pentru o corectă stabilire a situației de fapt și o justă soluționare a pricinii.

De asemenea, vor fi avute în vedere toate susținerile și apărările părților în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul de Protecție și Pază prin U.M. 0149 București împotriva deciziei nr. 375/A din 27 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a IV- a civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la aceiași instanță, de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.