ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2003

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie

2001 la Judecătoria sectorului 5 București reclamantul D.R.D. a chemat în

judecată Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București

cerând ca pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie

spațiile comerciale ce constituie prăvăliile nr. 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12 și

15 situate la parterul imobilului din București, sector 5 și cota de teren

aferentă. Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și  art. 481 C. civ.,

Legea nr. 69/1991 și Legea nr. 213/1998.

În motivare reclamantul a arătat că terenul de

723,80 mp a fost cumpărat de la Primăria Orașului București de către C.G., care

a edificat o construcție prevăzută cu spații comerciale și de locuit.

La decesul său C.G. a fost moștenit de fiica sa,

D.G.S.

Imobilul moștenit de aceasta a făcut obiectul

naționalizării dispuse prin Decretul nr. 92/1950 la poziția 2192 din lista

anexă, unde se menționează că s-au naționalizat 10 apartamente din imobil, dar

nu figurează naționalizată vreo prăvălie.

D.G.S. a fost moștenită la decesul său de D.R.M.,

iar la decesul său acesta a fost moștenit de reclamant.

Prin sentința civilă nt.1909 din 6 martie 2001, Judecătoria

sectorului 5 București, și-a declinat competența materială în favoarea

Tribunalului București.

Prin decizia nr. 537 din 24 mai 2001 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea ca

inadmisibilă cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001

indiferent de data promovării cererii în revendicare.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat

apel arătând că au fost încălcate dispozițiile legii speciale și principiul

neretroactivității legii, acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 610 din 11 decembrie 2001

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat

hotărârea atacată, reținând cauza pentru evocarea fondului. Prin decizia civilă

nr. 315 din 10 septembrie 2002 a fost admisă acțiunea, pârâții au fost obligați

să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie spațiile

comerciale revendicate situate la parterul imobilului din București, și cota

aferentă indiviză de teren de 52,57 mp.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950,

ale Constituției în vigoare la data preluării, a Declarației Universale a

Drepturilor Omului și ale art. 480 și  art. 481 C. civ., sunt aplicabile

dispozițiile art. 6  alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care prevede:

„Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil

, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de

foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație”.

Împotriva acestei decizii Municipiul București

prin Primarul General a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de

art. 301 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta arată că legea este una din

modalitățile de dobândire a proprietății, astfel deține legal, în baza

Decretului nr. 92/1950, imobilul revendicat.

Argumentul instanței că încălcarea prevederilor

Declarației Universale a  Drepturilor Omului determină nulitatea titlului

statului nu este temeinic.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins

pentru considerentele ce vor urma.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se

constată că în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziția 2192 nu figurează

naționalizată nici o prăvălie.

În raport de conținutul acestui

înscris este lipsită de eficiență adresa nr. 236/2001 aflată la fila 17 a

aceluiași dosar în care S.C. C. S.A. susține că în baza Decretului nr. 92/1950

poziția 2192 au fost preluate de la D. G. și trecute în proprietatea statului 9

prăvălii precum și garsoniera nr. 5 de la etajul 2 și garajul.

Prin acțiune reclamantul a arătat că pe

suprafața de 723,80 mp s-a edificat o construcție compusă din spații de locuit

și spații comerciale pe care le revendică precizând că solicită și cota

indiviză de teren de 52,57 mp.

Spațiile comerciale revendicate sunt identificate

în raportul de expertiză din dosarul nr. 3415/2001 al Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Reiese cu evidență faptul că Decretul nr. 92/1950

nu constituie un titlu de proprietate pentru stat întrucât spațiile comerciale

nu au făcut obiectul naționalizării la poziția 2192.

De asemenea, din analiza lucrărilor din dosar

reiese că s-au încălcat dispozițiile art. 481 C. civ. și ale Constituției din

1948, neexistând o cauză de utilitate publică și neacordându-se vreo

despăgubire.

Această situație își găsește corespondentul și

în art. 17 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului care

prevede că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietate a sa.

Așa fiind, instanțele de fond și de apel au

pronunțat hotărâri legale și temeinice.

Pentru considerentele expuse recursul este nefundat

și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 315

din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2003.