ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2001 la Judecătoria sectorului 5 București reclamantul D.R.D. a chemat în judecată Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București cerând ca pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie spațiile comerciale ce constituie prăvăliile nr. 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12 și 15 situate la parterul imobilului din București, sector 5 și cota de teren aferentă. Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., Legea nr. 69/1991 și Legea nr. 213/1998. În motivare reclamantul a arătat că terenul de 723,80 mp a fost cumpărat de la Primăria Orașului București de către C.G., care a edificat o construcție prevăzută cu spații comerciale și de locuit.

La decesul său C.G. a fost moștenit de fiica sa, D.G.S. Imobilul moștenit de aceasta a făcut obiectul naționalizării dispuse prin Decretul nr. 92/1950 la poziția 2192 din lista anexă, unde se menționează că s-au naționalizat 10 apartamente din imobil, dar nu figurează naționalizată vreo prăvălie. D.G.S. a fost moștenită la decesul său de D.R.M., iar la decesul său acesta a fost moștenit de reclamant. Prin sentința civilă nt.1909 din 6 martie 2001, Judecătoria sectorului 5 București, și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului București. Prin decizia nr. 537 din 24 mai 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 indiferent de data promovării cererii în revendicare.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat apel arătând că au fost încălcate dispozițiile legii speciale și principiul neretroactivității legii, acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 610 din 11 decembrie 2001 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat hotărârea atacată, reținând cauza pentru evocarea fondului. Prin decizia civilă nr. 315 din 10 septembrie 2002 a fost admisă acțiunea, pârâții au fost obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie spațiile comerciale revendicate situate la parterul imobilului din București, și cota aferentă indiviză de teren de 52,57 mp.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, ale Constituției în vigoare la data preluării, a Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale art. 480 și art. 481 C. civ., sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care prevede: „Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil , inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”. Împotriva acestei decizii Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 301 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta arată că legea este una din modalitățile de dobândire a proprietății, astfel deține legal, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul revendicat. Argumentul instanței că încălcarea prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului determină nulitatea titlului statului nu este temeinic. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru considerentele ce vor urma. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziția 2192 nu figurează naționalizată nici o prăvălie. În raport de conținutul acestui înscris este lipsită de eficiență adresa nr. 236/2001 aflată la fila 17 a aceluiași dosar în care S.C. C. S.A. susține că în baza Decretului nr. 92/1950 poziția 2192 au fost preluate de la D. G. și trecute în proprietatea statului 9 prăvălii precum și garsoniera nr. 5 de la etajul 2 și garajul.

Prin acțiune reclamantul a arătat că pe suprafața de 723,80 mp s-a edificat o construcție compusă din spații de locuit și spații comerciale pe care le revendică precizând că solicită și cota indiviză de teren de 52,57 mp. Spațiile comerciale revendicate sunt identificate în raportul de expertiză din dosarul nr. 3415/2001 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Reiese cu evidență faptul că Decretul nr. 92/1950 nu constituie un titlu de proprietate pentru stat întrucât spațiile comerciale nu au făcut obiectul naționalizării la poziția 2192. De asemenea, din analiza lucrărilor din dosar reiese că s-au încălcat dispozițiile art. 481 C. civ. și ale Constituției din 1948, neexistând o cauză de utilitate publică și neacordându-se vreo despăgubire.

Această situație își găsește corespondentul și în art. 17 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietate a sa. Așa fiind, instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri legale și temeinice. Pentru considerentele expuse recursul este nefundat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 315 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2003.