ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2339/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 41205/3/2009, reclamanta Ab.L.C., a formulat contestație împotriva dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 2064 din 10 decembrie 2003 prin care s-a respins notificarea reclamantei având ca obiect restituirea imobilului situat în str. V.L., București, prăvăliile nr. 1 și 2 pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitoare. Prin sentința civilă nr. 326 din 10 martie 2012 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestația reclamantei. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că prin dispoziția emisă de Primarul General al Municipiului București nr. 2064 din 10 decembrie 2003 a fost respinsă notificarea formulată de Ab.L.C.

prin care aceasta a solicitat restituirea imobilului situat în București, str. V.L., prăvăliile 1 și 2 de la parter sau, în subsidiar, restituirea prin echivalent cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. Tribunalul a reținut că, în urma decesului lui A.A. (născut Ab.) a rămas ca unică moștenitoare Ab.L.C., conform certificatului de calitate de moștenitor din 5 martie 2009 eliberat de B.N.P. C.E. În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la căsătoria proprietarului inițial, G.J., cu G.Ju., ca și faptul că din căsătoria acestora a rezultat A.M.Ab., căsătorită cu Ab.A. (autorul reclamantei), acestea nu au fost dovedite cu acte de stare civilă, ci rezultă doar indirect, din mențiunile actului de retrocedare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr. 55961 din 9 noiembrie 1945. În plus, în acest act se menționează că, în urma decesului A.M.Ab., ar fi rămas ca moștenitori părinții G.Ju.

și G.J., precum și soțul Ab.A. Chiar admițând că s-a făcut dovada relației de rudenie menționată anterior a autorului reclamantei cu proprietarul inițial, G.J. (deși nu au fost depuse acte de stare civilă pe acest aspect), Tribunalul a constatat că nu s-a făcut nici dovada decesului lui G.J., nici dovada că moștenitorul acesteia a fost autorul reclamantei. Pe de altă parte, nici dacă s-ar accepta decesul lui G.J., Tribunalul a constatat că nu s-a făcut nici dovada că autorul reclamantei este succesorul acesteia întrucât la dosar nu a fost depus nici testamentul pretins lăsat de aceasta în favoarea lui A. (Ab.) A., nici certificatul de moștenitor testamentar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, constatarea calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001; casarea sentinței apelate, trimiterea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei pe fond. În motivarea apelului, apelanta a arătat că sentința apelată este lipsită de temei legal în sensul dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. atunci când reține că reclamanta nu a făcut dovada că Ab.A., moștenitorul numitei G.J., a fost autorul reclamantei. Contrar celor reținute de către instanța de fond, dovada faptului că Ab.A. a fost autorul reclamantei rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 05 martie 2009 eliberat de B.N.P. C.E. Apelanta a arătat că sentința apelată este lipsită de temei legal în sensul dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. atunci când reține că reclamanta nu a făcut dovada căsătoriei dintre G.J.

și G.Ju. și că din căsătoria acestora a rezultat Dna A.M.G., soția autorului reclamantei, Dl. Ab.A. Apelanta a arătat că instanța de fond a reținut că aspectele arătate rezultă numai indirect, și anume din mențiunile actului de retrocedare autentificat de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, din 09 nopiembrie 1945, iar nu direct din acte de stare civilă. Actul de retrocedare menționat în precedent este un act autentic. În consecință, mențiunea din actul de retrocedare nu poate fi înlăturată. Din acest act rezultă că A.M.G., soția autorului reclamantei, Ab.A. (A.) a fost fiica Dnei G.J. și a soțului acesteia, G.Ju. Apelanta a considerat că sentința apelată este lipsită de temei legal atunci când a reținut că reclamanta nu a făcut dovada morții Dnei G.J.

și atunci când a reținut că nu exista testamentul olograf lăsat de Dna G.J. prin care autorul reclamantei era desemnat drept legatar universal al acesteia. Prin decizia civilă nr. 245A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte apelul declarat de apelanta reclamantă Ab.L.C. împotriva sentinței civile nr. 326 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41205/3/2009, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul București prin primarul general. A schimbat sentința apelată și în consecință a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 2064 din 10 decembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului București, constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. V.L., și anume, pentru prăvălia nr. 1 și prăvălia nr. 2 de la parterul imobilului menționat.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. CC/1939, G.J. a cumpărat 48/1000 părți indivize din terenul situat în București, str. V.L., în suprafață de aproximativ 330 m.p. G.J. a încheiat contractul de construire autentificat sub nr. DD/1939, pentru a construi pe terenul menționat prăvăliile nr. 1 și 2. G.J. a fost înregistrată la organul fiscal din 29 noiembrie 1941, cu spațiile deținute în proprietate la parterul imobilului din str. V.L., prăvălia nr. 1 și prăvălia nr. 2, astfel cum rezultă din adresa Direcției Venituri buget local, Consiliul local al sectorului 2, din dosarul tribunalului. Prin Decretul-lege nr. 92/1950, imobilul din str. V.L.

a fost naționalizat de la G.J. fără a se preciza numărul de apartamente naționalizate din acest imobil. În consecință, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv. Prin testamentul olograf din data de 4 mai 1945, depus în copie la dosarul Curții, prezentat în original în ședința publică din data de 22 noiembrie 2010, G.J. l-a instituit legatar universal pe Ab.A. În baza acestui testament a fost emis certificatul de legatar din data de 27 octombrie 2011, depus la dosarul Curții, în care s-a menționat că A.A., născut Ab., decedat la 26 martie 2002, are calitatea de legatar cu titlu universal de pe urma defunctei G.J., decedată la 2 februarie 1972, conform testamentului olograf din data de 4 mai 1945. În ceea ce privește decesul numitei G.J., din adresa Ministerului Administrației și Internelor emisă la 17 ianuarie 2011, la dosarul Curții, rezultă că G.J.

figurează cu mențiunea „decedat” în evidențele acestei instituții, evenimentul fiind înregistrat pe raza sectorului 3 municipiul București, în anul 1972. Aceeași împrejurare rezultă din extrasul din registrul de deces depus la dosarul Curții, conform căruia G.J. a decedat la 2 februarie 1972, în București. A.A., născut Ab., și-a schimbat numele din Ab. în acela de A. prin decizia nr. 1066/1948 a Ministerului de Justiție, astfel cum rezultă din adresa Ministerului Administrației și Internelor de la dosarul tribunalului. Apelanta reclamantă Ab.L.C. este moștenitoarea defunctului A.A., născut Ab., astfel cum rezultă din certificatul de calitate din 5 martie 2009 emis de Biroul Notarial Expert. Prin dispoziția emisă de Primarul General al Municipiului București nr. 2064 din 10 decembrie 2003 a fost respinsă notificarea formulată de Ab.L.C.

prin care aceasta a solicitat restituirea imobilului situat în București, str. V.L., prăvăliile 1 și 2 de la parter sau, în subsidiar, restituirea prin echivalent, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, astfel cum dispune art. 4 alin. (2) din aceeași lege. Reținând că spațiile de la parterul imobilului din str. V.L., și anume, prăvălia nr. 1 și prăvălia nr. 2, au aparținut defunctei G.J., de la care au fost naționalizate prin Decretul-lege nr. 92/1950, iar apelanta reclamantă Ab.L.C.

este moștenitoarea defunctei G.J., având calitatea de moștenitoare a lui A.A., născut Ab., legatar cu titlu universal al defunctei G.J., se constată că apelanta reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. În consecință, în mod greșit tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, situație în care, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ., se impune admiterea în partea apelului declarat de apelanta reclamantă, schimbarea sentinței apelate, admiterea contestației și anularea dispoziția nr. 2064 din 10 decembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului București.

Față de aspectele reținute mai sus, se va constata calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. V.L., preluat prin Decretul-lege nr. 92/1950 de la autoarea reclamantei, și anume, pentru prăvălia nr. 1 și prăvălia nr. 2 de la parterul imobilului menționat. În ceea ce privește solicitarea apelantei reclamante de restituire în natură a spațiilor menționate, se constată că, deși s-a reținut calitatea apelantei reclamante de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, nu se poate dispune în prezent restituirea în natură a celor două prăvălii, acestea fiind înstrăinate unui terț. Astfel, din adresa emisă de A.F.I., rezultă că spațiile de la parterul imobilului au fost închiriate către SC D.C.S.

SRL cu contractul de închiriere din 19 martie 2009 iar ulterior au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 24 septembrie 2010 încheiat cu Consiliul local al sectorului 2, în baza Legii nr. 550/2002, copia contractului fiind depusă la dosarul Curții. Apelanta reclamantă a chemat în judecată pe Consiliul local al sectorului 2 București și SC D.C.S. SRL, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub din 24 septembrie 2010 de Biroul notarilor publici asociați B. și asociații privitor la spațiul comercial din str. V.L., București, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria sectorului 2 sub nr. 6794/300/2012.

Apelanta reclamantă a invocat în susținerea cererii sale de restituire în natură prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea precum și orice închiriere a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii. Această dispoziție legală constituie temeiul acțiunii formulate de reclamantă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, însă, în prezent acest contract nu este anulat, situație în care, în prezentul proces, la momentul pronunțării prezentei decizii, nu se poate dispune restituirea în natură.

Astfel, întrucât în prezentul proces instanța nu este învestită cu o cerere în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare iar apelanta a arătat că expres că nu este de acord cu suspendarea cauzei până la soluționarea acelui dosar, solicitând soluționarea apelului său pe fond, nu se poate admite cererea de restituire în natură, neputând dispune cu privire la dreptul de proprietate aflat în prezent în patrimoniul unui terț. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta Ab.L.C. și pârâtul Municipiul București, prin primar general. Reclamanta Ab.L.C. a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei motiv de recurs s-a susținut că respingerea cererii de restituire în natură este nelegală, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat după depunerea notificării și după înregistrarea contestației formulate împotriva dispoziției emise de Primarul General iar dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sancționează cu nulitatea absolută astfel de înstrăinări. Actul de vânzare-cumpărare încheiat cu încălcarea interdicției de înstrăinare prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este nul absolut și nu poate produce consecințe juridice. Pârâtul Municipiul București, prin primarul general a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că în mod greșit a reținut instanța că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor de pe urma autorului, proprietar al imobilului, la momentul preluării. În cauză nu se poate reține că A.M.Ab. ar fi fiica lui G.J. și Ju., în lipsa unor acte de stare civilă, după cum nu s-a dovedit nici căsătoria lui A.M.Ab. cu Ab.A., autorul reclamantei. Nu s-a făcut nici dovada decesului lui G.J. și că autorul reclamantei este moștenitorul acesteia. Recurentul pârât a mai invocat și incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada că nu s-au primit despăgubiri. Reclamanta Ab.L.C.

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului și a depus înscrisuri pentru a contesta aspectele invocate prin motivele de recurs. Reclamanta Ab.L.C. a formulat cerere de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 30555/3/2012 având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 septembrie 2010. Prin încheierea din 27 februarie 2013, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării recursurilor. Cauza a fost repusă pe rol urmare a cererii de repunere pe rol a reclamantei, care a făcut dovada că acțiunea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost soluționată irevocabil.

Recursul reclamantei Ab.L.C. este fondat iar recursul pârâtului Municipiul București, prin primar general, este nefondat pentru următoarele considerente: În ce privește recursul Municipiului București, prin primarul general, se constată că acesta contestă reținerea instanței de apel a calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a reclamantei, arătându-se că aceasta nu a făcut dovada calității de succesor de pe urma autoarei, proprietar al imobilului la momentul preluării. Această critică este nefondată, instanța de apel reținând în mod legal și fondat, în baza probatoriului administrat, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantei.

Imobilul în litigiu a fost proprietate autoarei G.J., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1939 și contractului de construire nr. DD/1939, fiind preluat de la autoare, conform Decretului-lege nr. 92/1950, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Autoarea G.J. l-a instituit legatar universal prin testamentul olograf din 4 mai 1945, pe Ab.A. iar în baza acestui testament a fost emis și certificatul de legatar din 27 octombrie 2011 și în care s-a menționat că A.A., născut Ab., decedat la 26 martie 2002, are calitatea de legatar cu titlu universal de pe urma defunctei G.J., decesul acesteia fiind confirmat de adresele emise de Ministerul Administrației și Internelor.

Reclamanta Ab.L.C. a făcut dovada calității de moștenitoare de pe urma autorului A.A., născut Ab. cu certificatul de calitate din 25 martie 2009, fiind incidente astfel dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Fiind făcută dovada calității de succesor a reclamantei de pe urma autoarei G.J., proprietar al imobilului la momentul preluării cât și dovada proprietății asupra imobilului, care de altfel nu a fost contestată de pârâtul Municipiul București, în mod legal s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, recursul fiind astfel nefondat.

Critica privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 este nefondată, la dosarul cauzei fiind depusă declarația autentificată a reclamantei din care rezultă că nici aceasta și nici autorul său nu au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu în baza vreunei legi interne sau unui acord internațional încheiat de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și, totodată, de obligare la restituirea imobilului sau contravalorii acestuia în cazul conconstatării ulterioare a incidenței art. 5 din Legea nr. 10/2001. În ce privește recursul reclamantei Ab.L.C., care a criticat decizia numai din perspectiva refuzului de restituire în natură a imobilului, acesta este fondat.

Principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv este consacrat prin dispozițiile art. 1, art. 7, art. 9, art. 10 și 14 din Legea nr. 10/2001, acordarea celorlalte măsuri reparatorii operând numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare. Cum în cauză măsura restituirii în natură nu este înlăturată în mod expres de la aplicare și este făcută dovada posibilității restituirii în natură a imobilului, urmare a anulării irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2010 și care a avut ca obiect tocmai imobilul care a făcut obiectul notificării, se impune restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1005 din 22 februarie 2013, irevocabilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și care a fost anulat, și având nr. cadastral C1; 1 la P1/1 este identic cu imobilul care a făcut și obiectul notificării reclamantei, astfel că se va dispune restituirea imobilului care a făcut obiectul notificării și pentru care s-a făcut dovada proprietății așa cum a fost identificat prin actele de proprietate și înscrierile de carte funciară, în prezent, urmând a se menține restul dispozițiilor deciziei. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurentului pârât, ca fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Ab.L.C. împotriva deciziei nr. 245A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică, în parte, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în București, str. V.L., cunoscut ca prăvălia nr. 1 și prăvălia nr. 2, de la parterul imobilului menționat, având nr. cadastral C1; 1 la PI/1. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurentul-pârât Municipiul București, prin primarul general să-i plătească recurentei-reclamante Ab.L.C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014.