ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 488/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 1254/R din 21 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă D.E. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți B.G.I., N.F. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost casată decizia și trimisă cauza Tribunalului București, spre rejudecarea apelului. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că cererea de chemare în judecată are ca obiect ieșirea din indiviziune asupra masei partajabile, în raport de cotele ce se cuvin fiecărui moștenitor, conform certificatelor de moștenitor nr. X/1969 și nr. Y/1971 emise de Notariatul de Stat Local sector 1 București, fiind întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 728 C. civ.

și art. 673 1 și urm. C. proc. civ. Atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat că declarația dată de reclamantă la data de 05 august 1971 conține manifestarea sa de voință de renunțare la drepturile sale succesorale, aceleași efecte fiind constatate și în ce privește chitanțele întocmite de părți, în sensul că în urma testamentului făcut de defunctul B.P. reclamanta ar fi renunțat la drepturile succesorale în schimbul plății de către pârâtul N.V. a sumei de 3.000 ROL. Curtea de Apel a mai reținut că „declarația” dată de către reclamantă nu reprezintă o renunțare la succesiune din partea acesteia, întrucât nu respectă condiția de act autentic, conform Decretului nr. 40/1953.

În consecință, reclamanta are calitatea de moștenitor testamentar al defunctului B.P., câtă vreme acțiunea în anularea testamentului nr. Z/1970 emis de Notariatul de Stat sector 1 București a fost respinsă irevocabil prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1097/2004. A mai arătat Curtea de Apel și că prin hotărârea nr. 1225 din 24 martie 1998 emisă de Primăria Municipiului București s-a hotărât ca imobilul compus din construcție și teren situat în sector 1, București, să fie restituit în natură tuturor persoanelor ce au solicitat retrocedarea, inclusiv reclamantei, care are calitatea de coproprietar al imobilului. Curtea de Apel a trimis cauza spre rejudecare, în vederea pronunțării asupra cererii de ieșire din indiviziune, constatând calitatea reclamantei de coproprietar al imobilului și în vederea efectuării partajării imobilului prin completarea probelor cu expertiză tehnică imobiliară.

Împotriva acestei decizii pârâta N.F. a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a arătat că situația de fapt a fost greșit reținută de instanța de recurs. În realitate, reclamanta D.E. nu ar avea niciun drept asupra imobilului situat în București, sector 1, fiind luată în spațiu de către B.P., care avea calitate de moștenitor al fostei proprietare, beneficiind de dreptul de abitație al soțului supraviețuitor. Ulterior, această parte a fost inclusă în testamentul numitului B.P., act care este nul în opinia pârâtei, neputând să producă efecte juridice. Analizând excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia nr. 1254/R din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, este o hotărâre pronunțată în recurs, care este irevocabilă, potrivit textelor legale citate, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, se epuizează chiar prin exercițiul lui; o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații constituie o încălcare a principiilor legalității și egalității în fața legii. Față de cele arătate mai sus, recursul formulat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta N.F. împotriva deciziei civile nr. 1254/R din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014.