ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4028/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4028/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului București - secția a IV-a civilă sub nr. 47446/3/2009,

reclamantele B.R. și M.L. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului

București, prin Primarul General, solicitând ca pe calea contestației prevăzută

de Legea nr. 10/2001 să fie pronunțată o hotărâre prin care să se dispună

anularea dispoziției, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea

dreptului de proprietate al reclamantei B.R. și a dreptului special de

folosință al reclamantei M.L. asupra terenului situat în str. B.U., sector 5 și

la restituirea în natură a acestuia, iar, în subsidiar, în măsura în care nu

este posibilă restituirea în natură, la restituirea prin echivalent.

În motivarea

contestației, reclamantele au arătat, în esență, că la data de 12 martie 1947, A.C.

și E.C. au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului și construcției

fost situat în str. B.U., actuala str. I.B., potrivit actului de

vânzare-cumpărare autentificat.

La data de 29 iunie 1989,

M.L. și L.M. au fost expropriați în baza Decretului, nefiind primite despăgubiri

pentru imobil, pentru teren, ci doar pentru construcție.

Reclamantele au mai invocat

că au depus cu respectarea termenului legal notificarea în baza Legii nr. 10/2001,

prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, la care a atașat toate

actele necesare, la solicitarea pârâtei, însă la data de 30 septembrie 2009, pârâta

a emis dispoziția, prin care a respins notificarea ca nedovedită.

Reclamantele au mai invocat

faptul că, ulterior primirii dispoziției, au obținut copii ale actului normativ

de expropriere al tatălui lor, M.L., și nu au fost invitate să ia parte la lucrările

în dosar.

Ulterior, reclamantele

au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat faptul că terenul ce face obiectul

cererii este situat în sectorul 3 și nu în sectorul 5, iar numărul notificării este

X. din 29 august 2001 și nu Y. din 14 februarie 2002, așa cum eronat s-a menționat

în cuprinsul dispoziției.

La dosarul cauzei, din

oficiu, tribunalul a solicitat atașarea tuturor actelor care au stat la baza emiterii

dispoziției.

La termenul din 04

februarie 2010, tribunalul a încuviințat pentru reclamante proba cu expertiză specialitatea

topografie, fiind depus în acest sens la dosar raportul de expertiză efectuat de

expert T.A., la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

La termenul din 27

mai 2010, tribunalul a acordat cuvântul părților pe excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei M.L. și a rămas în pronunțare pe acest aspect, cât și pe fondul

cauzei.

Prin sentința civilă

nr. 876 din 10 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanta

M.L. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar acțiunea

formulată de reclamanta B.R. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul a apreciat

că în prezenta cauză reclamanta M.L. nu are calitate procesuală activă întrucât,

conform dispozițiilor legale sus menționate, refuzul de a emite dispoziția motivată

poate fi atacat numai de către persoanele care au formulat notificarea, respectiv

de către numita B.R. nu și de către alte terțe persoane.

Așadar, faptul că reclamanta,

care nu are calitatea de persoană îndreptățită conform Legea nr. 10/2001 întrucât

nu a formulat notificare este nemulțumită de faptul că notificarea nu a fost soluționată,

nu-i conferă acesteia și calitatea procesuală de a solicita anularea dispoziției

emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 247/2005, a

prevăzut numai în anumite situații o prelungire a termenului, în anumite ipoteze,

dar nu a termenului de depunere a notificării, ci doar a termenului în care se poate

contesta decizia sau dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, la instanța civilă,

situație care nu se regăsește în speța dedusă judecății.

În consecință, tribunalul

a apreciat că reclamanta nu este o persoană îndreptățită la restituire în baza Legii

nr. 10/2001, nedepunând în termen legal notificare, conform dispozițiilor acestui

act normativ.

Reclamantele au arătat

că A.C. s-a căsătorit la data de 05 martie 1964 cu bunica lor M.C., care fusese

anterior căsătorită cu N.L.; la rândul său, N.L. a fost moștenit de M.L., care este

tatăl reclamantei.

Ori, în urma deceselor

succesive și a actelor de stare civilă existente în dosar, tribunalul a reținut

că reclamanta nu este moștenitoarea lui A.C., neexistând la dosarul cauzei niciun

fel de înscris în acest sens, fiind persoană cu totul străină de defunctul A.C.

Or, tribunalul a constatat

că datele de stare civilă ale soției lui A.C. - M.C. - existente la din dosar în

certificatul de căsătorie - sunt total diferite de datele de stare civilă ale M.L.,

soția lui N.L., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie existent la dosar.

M.L. s-a născut pe 18

august 1891 în U.R.S.S., tatăl fiind P.G., iar numele anterior de familie a fost

P., pe câtă vreme M.C. s-a născut pe 18 august 1891 în localitatea C., iar numele

anterior de familie a fost P.L.

Consecința acestui fapt

este că soția lui M.L. nu putea fi cea de-a doua soție a lui A.C. și, prin urmare,

imobilul ce s-a aflat la un moment dat în proprietatea lui A.C. nu putea fi transmis

bunicii reclamantei și, implicit, tatălui reclamantei.

Oricum, așa cum s-a arătat

în situația juridică existentă la dosar, proprietarul imobilului inițial este A.C.,

or reclamanta nu este și nici nu poate fi moștenitorul lui A.C. nici măcar prin

retransmitere; L.M. nu este fiul lui A.C. și deci nu îl poate moșteni.

În termenul legal de 15

zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții B.R. și M.L.

Apelantul reclamant apreciază

că în calitate de persoană îndreptățită în Dosarul nr. 15416/2001 al Primăriei Sectorului

3 București are calitate procesuală activă de a contesta dispoziția prin care a

fost soluționată notificarea ce a format obiectul dosarului administrativ.

Statuând asupra lipsei

calității procesuale active a apelantului reclamant, instanța de fond a interpretat

și aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001 contrar principiilor de drept civil cu

care norma specială se completează și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată

în sensul de a produce efecte juridice. De asemenea, interpretarea primei instanțe

contravine finalității reparatorii a legii, care justifică principiul interpretării

acesteia în favoarea celor îndreptățiți și principiul constituțional al protejării

și garantării dreptului de proprietate.

În ceea ce privește acțiunea

formulată de reclamanta B.R., apelanta reclamantă a arătat că M.P., M.L., L.M. și

M.C. sunt una și aceeași persoană. Din certificatul de căsătorie aflat la dosar

rezultă că M.P. s-a căsătorit în anul 1913 și a devenit L.

Ulterior refugierii în

anii `40, M.L. și-a schimbat numele în L.E., schimbare ce a intervenit din considerente

politice, întrucât fiul C. era ofițer în armata română, iar numele slave nu erau

agreate. Cu toate acestea apelanții au arătat că nu dețin până în prezent documente

care să ateste această situație.

În apel a fost administrată

proba cu înscrisuri în dovedirea identității între M.C. și M.L.E., respectiv a calității

de persoană îndreptățită a apelantei reclamante B.R.

Analizând actele și lucrările

dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:

Calitatea procesuală activă

reprezintă una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și constituie identitatea

dintre persoana reclamantului și titularul dreptului care se pretinde că a fost

încălcat.

În materia imobilelor

preluate abuziv de stat, a fost adoptată Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație,

prin care au fost au fost instituite norme speciale de drept substanțial și o procedură

administrativă, fiind diversificată gama măsurilor reparatorii, acestea fiind supuse

unor proceduri tehnice caracteristice dreptului administrativ, cenzurat de instanță.

În speță, însă, notificarea

înregistrată sub nr. X./2001, prin care s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001

restituirea în natură a terenului situat în București str. B.U., fost Dr. I.B.,

a fost formulată și semnată numai de apelanta reclamantă B.R., sora apelantului

reclamant, astfel încât numai aceasta are calitate procesuală activă în cadrul contestației

formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Nici demersurile efectuate

de apelantul reclamant ulterior introducerii notificării nu fac dovada că cei doi

moștenitori au acționat împreună prin notificarea înregistrată sub nr. X., în primul

rând pentru faptul că toate aceste demersuri sunt ulterioare expirării termenului

de 6 luni reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Termenul de notificare,

calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001),

care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data

de 14 februarie 2001, este un termen de decădere și nu a suferit nicio modificare

prin dispozițiile legale ulterioare.

Prin urmare, întrucât

Legea nr. 247/2005 nu a repus pe foștii proprietari în termenul de formulare a notificării

în temeiul Legii nr. 10/2001, orice cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

și depusă la deținătorul bunului după apariția Legii nr. 247/2005, este lipsită

de efecte juridice, iar apelantul reclamantul nu a putut dobândi, ulterior expirării

termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoană îndreptățită

în Dosarul 15416/2001, constituit în baza notificării nr. X. (dosarul de fond).

Curtea nu va reține nici

susținerea potrivit căreia notificarea reprezintă un act de conservare, în privința

căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalți, față de dispozițiile art. 4

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

Față de cele reținute,

Curtea a apreciat corectă reținerea instanței de fond în sensul că apelantul reclamant

nu a formulat notificare în baza legii nr. 10/2001, astfel încât nu poate avea calitate

procesuală activă în prezenta contestație formulată în temeiul art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, neputând pretinde încălcarea vreunui drept în procedura administrativă

prevăzută de acest act normativ.

Pe fondul pretențiilor

deduse judecății, Curtea a constatat că prin notificarea înregistrată sub nr. X.,

apelanta contestatoare B.R. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură a terenului situat în București str. B.U., fost Dr. I.B., dobândit de bunicii

săi în baza actului de vânzare-cumpărare 28570/1940.

Curtea a apreciat că în

cauză a fost răsturnată prezumția reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001,

făcându-se dovada că persoana individualizată în decretul de expropriere nu este

cea care deținea imobilul sub nume de proprietar, precum și lipsa legăturii de rudenie

între persoanele care au figurat în calitate de proprietari ai imobilului și cele

pe numele cărora s-a realizat exproprierea.

Astfel, dreptul de proprietate

asupra imobilului și construcției fost situat în str. B.U., actuala str. I.B. a

fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 12 martie

1947, de cumpărătorii A.C. și E.C.

Ca atare, câtă vreme apelanta

reclamantă nu a probat afirmațiile făcute, Curtea nu poate face speculații privind

desfacerea căsătoriei încheiată între N.L. și P.M. și nici privind schimbarea numelui

acesteia în L.E.

Mai mult, din actele de

stare civilă ale autorului apelantei reclamante rezultă că acesta și-a păstrat numele

de L. Or, considerentele politice care au determinat-o pe bunica apelantei reclamante

în anii `50 să își schimbe numele de origine slavă, vizau întreaga familie nu doar

pe bunica apelantei. Câtă vreme ceilalți membri ai familiei, respectiv fiii și fiicele

M.L., și-au păstrat acest nume, schimbarea numelui acesteia în L.E., în lipsa unor

înscrisuri doveditoare în acest sens, rămâne o speculație din partea apelantei,

care nu poate fi îmbrățișată de instanță.

În apel, s-au făcut demersuri

pentru obținerea certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului A.C.,

însă prin adresa din 23 ianuarie 2012 emisă de Camera Notarilor Publici București

s-a comunicat că acesta lipsește din arhiva acestei instituții, dosarul succesoral

nr. S.378/1978 fiind atașat Dosarului nr. 7262/1973 al Judecătoriei Sectorului 4.

În concluzie, față de

probele administrate în cauză, Curtea a reținut că apelanta reclamantă nu a făcut

dovada că este moștenitoarea lui A.C., neexistând la dosarul cauzei niciun fel de

înscris în acest sens. Fiind persoană cu totul străină de defunctul A.C., imobilul

ce s-a aflat la un moment dat în proprietatea lui A.C. nu putea fi transmis bunicii

reclamantei și, implicit, tatălui reclamantei, astfel că apelanta nu are calitatea

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile

nr. 162A din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au

declarat recurs reclamanții R.B. și M.L., susținându-se următoarele motive de recurs.

Este incident art. 304

alin. (9) C. proc. civ., cu privire la faptul ca instanța a considerat că M.L. nu

are calitate procesuală activă în speță.

A fost dovedită calitatea

de moștenitor și persoană îndreptățită să solicite și să i se acorde dreptul de

folosință asupra imobilului (drept care va fi convertit în drept de proprietate

după obținerea cetățeniei române), potrivit cerințelor articolelor 4, 23 și 24 și

celelalte din Legea nr. 10/2001, precum și art. II din Legea nr. 48/2004 și potrivit

actelor aflate la dosar (dosarul de fond).

Se susține că M.L. și-a

însușit notificarea X. depusă de R.B., participând împreună cu aceasta la demersurile

necesare în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Astfel, deși numele său

nu apare în notificarea inițială către Primăria sectorului 3, se solicită a se reține

că notificarea reprezintă un act de conservare, căruia i se aplică principiul potrivit

căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalți în privința actelor de conservare.

Demersurile lui M.L. efectuate

în dosar ulterior datei introducerii notificării arată neîndoielnic că acesta și

R.B. au acționat împreună și, în lumina finalității reparatorii a Legii 10/2001,

manifestările sale de voință nu pot rămâne fără efecte juridice. Reieșind faptul

că M.L. este persoană îndreptățită în Dosarul nr. 15416/2001 aflat pe rolul Primăriei

Sector 3, acesta are și calitatea procesuală de a solicita anularea dispoziției

emisă de Primărie.

Argumentele din decizia

recurată nu pot fi reținute ca fiind capabile să anuleze principiul interpretării

manifestării de voință în sensul producerii efectelor juridice. Considerentele expuse

în decizia 162/A sunt rezultatul unui mod de interpretare și aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 contrar spiritului ce susține legislația de restituire a imobilelor

preluate abuziv, precum și contrar principiilor de drept civil cu care norma specială

se completează și anume că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul

de a produce efecte juridice.

Se mai susține incidența

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. deoarece, așa cum rezultă din încheierea de ședință

din data de 18 octombrie 2011 (Dosarul de apel), recurenții au solicitat proba cu

martori pentru dovedirea oricăror aspecte neclare legate de relațiile de rudenie

între autorii recurenților și orice predecesori ai acestora.

Curtea de Apel a respins

proba cu martori, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată în dosarul de

apel, însă a admis declarațiile de notorietate aflate la dosarul de apel.

Contradictorialitatea

considerentelor deciziei nr. 162/A constă în faptul că se susține nedovedirea unui

aspect, deși există la dosar proba care dovedește exact ceea ce s-a solicitat, proba

fiind ignorată complet de instanță.

R.B. și M.L. și-au dovedit

calitatea de moștenitori, inclusiv prin dovedirea faptului că M.C. este aceeași

persoană cu M.L.

În acest context, au fost

încălcate prevederile legale incidente ale C. proc. civ. privind administrarea dovezilor,

precum și cele ale Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la actele

doveditoare.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce succed:

Se invocă de către recurenții

reclamanți greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001, în privința nereținerii calității de persoană îndreptățită a reclamantului

M.L. și eronata respingere a acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă în contestația ce face obiectul litigiului.

Calitatea procesuală activă

presupune identitatea dintre reclamanți și titularul dreptului pretins judecății.

Potrivit art. 3 din Legea

nr. 10/2001 sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:

a) persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;

b) persoanele fizice,

asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate

la data preluării acestora în mod abuziv.

Totodată, potrivit

art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

La dosarul cauzei s-au

depus următoarele înscrisuri: declarația numitului M.L., decizia nr. 55 din 14

ianuarie 1977, Decret al Consiliului de Stat al R.S.R. din 29 iunie 1989, copie

certificat de naștere, declarația numitei R.B., copie certificat de naștere al numitei

L.R., certificat de moștenitor din 17 octombrie 1968 de pe urma defunctului A.C.,

din care rezultă că soția acestuia M.C. este unic moștenitor și certificatul de

moștenitor din 31 mai 1971 privind pe defuncta M.C., L.M. și M.L. fiind înserați

ca descendenți de gr. I.

Față de aceste noi înscrisuri

depuse la dosarul cauzei, se impune reanalizarea calității procesuale active a reclamanților

prin prisma dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a se verifica

legătura de rudenie între reclamanți și persoanele care au figurat în calitate de

proprietari.

Pentru aceste considerente,

se impune casarea deciziei civile în baza art. 313 C. proc. civ. cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții R.B. și M.L. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 10 aprilie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată

și sentința nr. 876 din 10 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a IV a civilă,

și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2013.