ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 432 din 23 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.L. și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 130 mp, identificat în raportul de expertiză prin punctele 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9. S-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, corespunzător suprafeței de 78 mp ce nu se poate atribui în natură. Prima instanță a reținut, în esență, că terenul solicitat, în suprafață de 500 mp situat în București, proprietatea antecesorilor săi, B.V. și N.F., a fost preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 759/1965, în prezent ocupat în parte, suprafața de 130 mp fiind liberă, motiv pentru care, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea acesteia în natură.

Cu privire la suprafața de 78 mp teren, ce constituie diferența dintre suprafața solicitată de reclamantă și suprafața de teren liberă, s-a reținut că acesta este afectat de amenajări de utilitate publică, motiv pentru care, în aplicarea art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent. Apelul declarat de pârâtă împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 450 A din 30 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. S-a reținut ca fiind nefondată atât critica privind preluarea cu titlu valabil a imobilului în litigiu, cât și aceea privind încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) și (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al unității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat și nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în mod greșit curtea de apel a admis apelul reclamantei și a dispus restituirea bunului solicitat în natură, întrucât acesta este ocupat de amenajări de utilitate publică ce fac imposibilă această modalitate de despăgubire.

Legea specială impune în sarcina notificatorului obligația de a depune înscrisuri în dovedirea proprietății, în termenul stipulat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, obligație neîndeplinită în cauză. Intimata-reclamantă a invocat prioritar nulitatea căii de atac, determinat de faptul că criticile invocate în recurs nu au legătură cu hotărârea atacată, constituind în realitate obiecțiuni la raportul de expertiză administrat în cauză și care nu au fost invocate nici la judecata în fond și nici în apel. Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției invocate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aceasta este fondată, pentru considerentele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat și în acord cu soluția pronunțată. Invocarea unor critici ce nu au legătură cu soluția pronunțată și care se plasează, astfel cum cu temei susține intimata, dincolo de cele invocate în apel și verificate de instanța învestită cu soluționarea acestei căi de atac, fac imposibilă exercitarea controlului judiciar declanșat prin cererea de recurs.

În acest context, chiar dacă criticile ce susțin declarația de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea acestora excede soluției pronunțate în apel care a vizat alte motive de nelegalitate, decât cele invocate în prezenta cale de atac. Se constată astfel că dacă prin declarația de apel, pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita calificare a preluării bunului ca fiind fără titlu și încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, prin declarația de recurs invocă imposibilitatea restituirii bunului în natură pentru existența unui impediment la restituire, respectiv existența unor pretinse amenajări de utilitate publică pe terenul cu privire la care s-a dispus restituirea în natură.

Critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile indicării exclusiv a textului legal menționat se vădește a fi de asemenea a fi formală, context în care nu poate fi calificate ca încadrându-se în conceptul de motive de recurs în accepțiunea normei procesual-civile evocate. Față de cele ce preced, constatând că recursul nu este motivat în conformitate cu prescripțiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. și nu poate fi încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și că nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să se constate nulitatea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 450A din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.