ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2010

HOTĂRÂRE
06.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 432 din 23 martie 2009,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată

de reclamanta B.L. și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar

General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 130 mp,

identificat în raportul de expertiză prin punctele 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9.

S-a stabilit dreptul reclamantei la

măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, corespunzător

suprafeței de 78 mp ce nu se poate atribui în natură.

Prima instanță a reținut, în esență,

că terenul solicitat, în suprafață de 500 mp situat în București, proprietatea

antecesorilor săi, B.V. și N.F., a fost preluat de stat prin expropriere în

baza Decretului nr. 759/1965, în prezent ocupat în parte, suprafața de 130 mp

fiind liberă, motiv pentru care, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 s-a dispus restituirea acesteia în natură.

Cu privire la suprafața de 78 mp

teren, ce constituie diferența dintre suprafața solicitată de reclamantă și

suprafața de teren liberă, s-a reținut că acesta este afectat de amenajări de

utilitate publică, motiv pentru care, în aplicarea art. 11 alin. (3) teza

finală din Legea nr. 10/2001 s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Apelul declarat de pârâtă împotriva susmenționatei

hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 450 A din 30 septembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

S-a reținut ca fiind nefondată atât

critica privind preluarea cu titlu valabil a imobilului în litigiu, cât și

aceea privind încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) și (2) și art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că lipsa răspunsului

unității deținătoare, respectiv al unității învestite cu soluționarea

notificării, echivalează cu refuzul restituirii, iar un asemenea refuz nu poate

rămâne necenzurat și nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane

de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General care, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în mod greșit curtea

de apel a admis apelul reclamantei și a dispus restituirea bunului solicitat în

natură, întrucât acesta este ocupat de amenajări de utilitate publică ce fac

imposibilă această modalitate de despăgubire.

Legea specială impune în sarcina

notificatorului obligația de a depune înscrisuri în dovedirea proprietății, în

termenul stipulat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, obligație neîndeplinită în

cauză.

Intimata-reclamantă a invocat

prioritar nulitatea căii de atac, determinat de faptul că criticile invocate în

recurs nu au legătură cu hotărârea atacată, constituind în realitate obiecțiuni

la raportul de expertiză administrat în cauză și care nu au fost invocate nici

la judecata în fond și nici în apel.

Pronunțându-se cu prioritate asupra

excepției invocate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se

constată că aceasta este fondată, pentru considerentele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire

a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a

motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind

unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată

al instanței raportat la motivul de recurs invocat și în acord cu soluția

pronunțată.

Invocarea unor critici ce nu au

legătură cu soluția pronunțată și care se plasează, astfel cum cu temei susține

intimata, dincolo de cele invocate în apel și verificate de instanța învestită

cu soluționarea acestei căi de atac, fac imposibilă exercitarea controlului

judiciar declanșat prin cererea de recurs.

În acest context, chiar dacă

criticile ce susțin declarația de recurs au fost încadrate formal în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea acestora excede soluției

pronunțate în apel care a vizat alte motive de nelegalitate, decât cele

invocate în prezenta cale de atac.

Se constată astfel că dacă prin

declarația de apel, pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita

calificare a preluării bunului ca fiind fără titlu și încălcarea prevederilor

art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, prin declarația de recurs

invocă imposibilitatea restituirii bunului în natură pentru existența unui

impediment la restituire, respectiv existența unor pretinse amenajări de

utilitate publică pe terenul cu privire la care s-a dispus restituirea în

natură.

Critica întemeiată pe încălcarea

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile indicării exclusiv a

textului legal menționat se vădește a fi de asemenea a fi formală, context în

care nu poate fi calificate ca încadrându-se în conceptul de motive de recurs

în accepțiunea normei procesual-civile evocate.

Față de cele ce preced, constatând

că recursul nu este motivat în conformitate cu prescripțiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. și nu poate fi încadrat în cazurile prevăzute de art. 304

oficiu în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează ca în temeiul

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să se constate nulitatea căii de atac.

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 450A din 30

septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5072/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 6 mai 2009 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București, prin Primarul
ÎCCJ 2013-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4316/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 9 mai 2008, reclamanta S.M.M. a solicitat anularea dispoziției din 18 martie 2008 emisă de Primarul muni
ÎCCJ 2010-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1150 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., în contra
ÎCCJ 2008-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5313/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 6894 din 16 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului București, a admis notificarea formulată de E.A., la 8 august 2001 și a c
ÎCCJ 2010-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 43 din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis a
Sursă