ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4316/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 9 mai 2008, reclamanta S.M.M.

a solicitat anularea dispoziției din 18 martie 2008 emisă de Primarul

municipiului București, prin care s-a respins notificarea vizând restituirea în

natură a imobilului-teren situat în București, sector 1, cu motivarea că acesta

este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

Prin sentința civilă

nr. 1521 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a

fost admisă contestația formulată, s-a dispus anularea în parte a dispoziției

din 18 martie 2008, restituirea în deplină proprietate și posesie către

contestatoare a suprafeței de teren de 60,26 mp, situată în București, sectorul

1 (identificată cu XX în anexa la completarea raportului de expertiză efectuat

în cauză) și acordarea în compensare, în deplină proprietate și posesie, a

suprafeței de 46,17 mp teren, situată în București, sectorul 1, (identificată

cu YY în anexa la completarea raportului de expertiză); s-a constatat

îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile

legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de teren de 23,39 mp; au

fost menținute celelalte măsuri stabilite prin dispoziția din 18 martie 2008 și

a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de Municipiul

București prin Primarul General a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 416 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Recursul declarat de

Primăria municipiului

București, prin Primar General

împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr.

6674 din 3 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

care a constatat că împrejurările de fapt sunt insuficient lămurite, fiind necesară

administrarea de probe noi, incompatibile structurii recursului, motiv pentru care

a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel.

La reluarea judecății,

instanța supremă a dat îndrumarea de a fi suplimentat probatoriul, în condițiile

permise de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru a se stabili regimul

juridic al terenului, în funcție de scopul exproprierii, de situația în prezent

a bunului, cu individualizarea acestuia raportat la planul topografic și de situație

de la momentul acela.

De asemenea, cu referire

la critica din recurs vizând nelămurirea aspectului încasării unei sume de bani

la momentul exproprierii, a dat îndrumarea de a se ține seama de poziția exprimată

în acest sens de către intimata-reclamantă (care a afirmat că a primit o despăgubire

în valoare de 40.218 RON la data de 31 noiembrie 1989), precum și de dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în măsura în care va rezulta incidența

textului de lege (raportat la elementele de fapt ce vor fi determinate).

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a pronunțat decizia nr. 44 A din 18 februarie 2013 prin care a admis apelul declarat

de

Primăria

municipiului București, prin Primar General împotriva sentinței

nr. 1521 din 21

decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o

în tot, în sensul că a respins contestația ca nefondată.

În considerentele deciziei,

curtea de apel a constatat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea „realizarea

și desființarea unor artere de circulație în municipiul București” au fost executate

și ocupă funcțional întregul teren obiect al notificării, astfel că măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil, așa cum s-a stabilit prin dispoziția

din 18 martie 2008 a Primarului General al Municipiului București.

Astfel, terenul obiect

al notificării a fost amenajat pentru a deservi blocurile din str. S.V. creând accesul

auto și pietonal al locatarilor din cvartalul blocurilor și Judecătoria sectorului

6 București.

Prin urmare, a concluzionat

instanța de apel, acest teren nu poate fi restituit în natură în raport de dispozițiile

legale menționate, cu atât mai mult cu cât pe această suprafață de teren se află

și utilitățile aferente construcțiilor de locuință realizate în zonă, potrivit celor

constatate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs contestatoarea S.M.M., invocând motivul de nelegalitate prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

se arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, reținând în mod eronat că lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea au fost executate și ocupă funcțional întregul teren în litigiu.

Astfel, expertiza efectuată

în cauză a identificat o suprafață liberă care totalizează, împreună cu cea propusă

spre compensare, 130 mp, neafectată de utilități, posibil a fi restituită în natură,

astfel că nicio dispoziție legală nu împiedică în mod expres menținerea soluției

pronunțate de instanța fondului.

În concluzie, recurenta

solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii

apelului declarat de intimată și menținerii sentinței tribunalului.

Analizând recursul prin

prisma criticilor formulate și a motivului

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, se constată că acestea sunt nefondate,

calea de atac urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Terenul ce face obiectul

litigiului, situat în str. S.V., sector 6, a trecut în proprietatea statului în

baza Decretului Consiliului de Stat nr. 170/1988 privind exproprierea și trecerea

în proprietatea statului a unor terenuri și construcții și scoaterea din funcțiune

a unor fonduri fixe, precum și realizarea și desființarea unor artere de circulație

în municipiul București.

Prin contestația formulată,

contestatoarea a arătat că imobilul construcție aflat pe teren a fost demolat și

despăgubirile, în cuantum de 40.218 RON, au fost încasate la 31 octombrie 1989,

situație dovedită cu procesul-verbal emis de I.C.R.A.L. Pajura din 31 octombrie

1989, adresa din 2001 emisă de Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietății Cadastru

din cadrul Primăriei Municipiului București și adresa din 31 august 2006 emisă de

SC R.V. SA.

Din expertiza efectuată

în cauză în fața instanței de apel, realizată de expertul B.C.G., precum și din

concluziile raportului de expertiză efectuat la judecata în fond a cauzei, rezultă

că terenul obiect al notificării se află între blocul X1 și Judecătoria sectorului

6 București, fiind amenajat ca alee de acces între cele două imobile, permițând

accesul auto și pietonal al locatarilor din blocurile învecinate.

Din adresa din 20

octombrie 2001, emisă de Primăria municipiului București, Direcția generală de investiții

și achiziții publice, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat

în primă instanță, se reține că pe suprafața de teren ce face obiectul litigiului

se află și utilitățile aferente construcțiilor de locuință realizate în zonă. Chiar

dacă o parte a terenului este afectată de o construcție neautorizată, acest fapt

nu schimbă regimul juridic al terenului, acest teren aparținând domeniului public.

Astfel, se reține că,

în mod legal, instanța de apel a stabilit că, pentru terenul ce face obiectul litigiului,

situat în București, sector 6, contestatoarea poate beneficia doar de măsuri reparatorii

în echivalent, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

Critica recurentei în

sensul că ar exista o suprafață liberă care totalizează, împreună cu cea propusă

spre compensare, 130 mp, neafectată de utilități, posibil a fi restituită în natură,

este nefondată.

Prin art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 se arată că „

î

n cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

pentru întregul imobil”.

Conform art. 10.3 din

normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinația

și suprafața acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare,

parcări amenajate și alte asemenea), existența și utilizarea amenajărilor subterane

(conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi

militare și alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităților,

respectiv suprafețele de teren destinate a deservi căile de comunicație (străzi,

alei, trotuare, etc.), dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spații

verzi din jurul blocurilor de locuit, parcări, grădini publice, piețe și altele.

Sunt avute în vedere, la determinarea terenului liber, atât servituțile legale,

cât și documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism.

Astfel, potrivit textului

legal arătat, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit

sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces

(existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau

utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru).

Sintagma „amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe

de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice,

dotări tehnico-edilitare subterane, alei pietonale, prin urmare spații destinate

a permite folosința și buna utilizare a construcțiilor aflate pe terenurile situate

în proximitatea acestora.

Aceste prevederi legale

au fost aplicate corect în cauză de către instanța de apel, care a concluzionat

că terenul solicitat nu se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent, fiind

un teren de utilitate publică, amplasat între blocul X1 și Judecătoria sectorului

6 București, fiind amenajat ca alee de acces între cele două imobile, permițând

accesul auto și pietonal al locatarilor din blocurile învecinate.

Practic, suprafața de

teren a cărei restituire în natură s-a solicitat face parte integrantă dintr-un

cvartal de blocuri, fiind evident faptul că este de utilitate publică, deservind

nevoile comunității.

Sub acest aspect, ceea

ce a avut în vedere instanța de apel nu a fost reprezentat cu prioritate de faptul

că acest teren aparține domeniului public al Municipiului București, ci faptul că

imobilul solicitat este de utilitate publică.

Prin urmare, sunt nefondate

susținerile recurentei potrivit cărora terenul este liber, restituirea în natură,

în opinia acesteia, fiind posibilă și impusă de actul normativ aplicabil în cauză.

Este adevărat că Legea

nr. 10/2001 instituie în mod prioritar principiul restituirii în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv de către stat în perioada de referință a legii speciale de

reparație, însă, aceeași lege instituie și modalitatea restituirii prin echivalent,

în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, iar, pe de altă parte,

instanța a avut în vedere, cu prioritate, afectațiunea imobilului, aceea de utilitate

publică.

Concluzionând, instanța

de apel a constatat, în mod legal, că reclamanta poate beneficia doar de măsuri

reparatorii în echivalent, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente

și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatoarea S.M.M. împotriva deciziei nr. 44 A din 18 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatoarea S.M.M. împotriva deciziei nr. 44 A din 18 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2013.