ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4316/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 9 mai 2008, reclamanta S.M.M. a solicitat anularea dispoziției din 18 martie 2008 emisă de Primarul municipiului București, prin care s-a respins notificarea vizând restituirea în natură a imobilului-teren situat în București, sector 1, cu motivarea că acesta este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

Prin sentința civilă nr. 1521 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a fost admisă contestația formulată, s-a dispus anularea în parte a dispoziției din 18 martie 2008, restituirea în deplină proprietate și posesie către contestatoare a suprafeței de teren de 60,26 mp, situată în București, sectorul 1 (identificată cu XX în anexa la completarea raportului de expertiză efectuat în cauză) și acordarea în compensare, în deplină proprietate și posesie, a suprafeței de 46,17 mp teren, situată în București, sectorul 1, (identificată cu YY în anexa la completarea raportului de expertiză); s-a constatat îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de teren de 23,39 mp; au fost menținute celelalte măsuri stabilite prin dispoziția din 18 martie 2008 și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 416 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Recursul declarat de Primăria municipiului București, prin Primar General împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 6674 din 3 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că împrejurările de fapt sunt insuficient lămurite, fiind necesară administrarea de probe noi, incompatibile structurii recursului, motiv pentru care a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, instanța supremă a dat îndrumarea de a fi suplimentat probatoriul, în condițiile permise de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., pentru a se stabili regimul juridic al terenului, în funcție de scopul exproprierii, de situația în prezent a bunului, cu individualizarea acestuia raportat la planul topografic și de situație de la momentul acela. De asemenea, cu referire la critica din recurs vizând nelămurirea aspectului încasării unei sume de bani la momentul exproprierii, a dat îndrumarea de a se ține seama de poziția exprimată în acest sens de către intimata-reclamantă (care a afirmat că a primit o despăgubire în valoare de 40.218 RON la data de 31 noiembrie 1989), precum și de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în măsura în care va rezulta incidența textului de lege (raportat la elementele de fapt ce vor fi determinate).

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 44 A din 18 februarie 2013 prin care a admis apelul declarat de Primăria municipiului București, prin Primar General împotriva sentinței nr. 1521 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația ca nefondată.

În considerentele deciziei, curtea de apel a constatat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea „realizarea și desființarea unor artere de circulație în municipiul București” au fost executate și ocupă funcțional întregul teren obiect al notificării, astfel că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil, așa cum s-a stabilit prin dispoziția din 18 martie 2008 a Primarului General al Municipiului București. Astfel, terenul obiect al notificării a fost amenajat pentru a deservi blocurile din str. S.V.

creând accesul auto și pietonal al locatarilor din cvartalul blocurilor și Judecătoria sectorului 6 București. Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, acest teren nu poate fi restituit în natură în raport de dispozițiile legale menționate, cu atât mai mult cu cât pe această suprafață de teren se află și utilitățile aferente construcțiilor de locuință realizate în zonă, potrivit celor constatate prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.M.M., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, reținând în mod eronat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate și ocupă funcțional întregul teren în litigiu.

Astfel, expertiza efectuată în cauză a identificat o suprafață liberă care totalizează, împreună cu cea propusă spre compensare, 130 mp, neafectată de utilități, posibil a fi restituită în natură, astfel că nicio dispoziție legală nu împiedică în mod expres menținerea soluției pronunțate de instanța fondului. În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de intimată și menținerii sentinței tribunalului. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă, se constată că acestea sunt nefondate, calea de atac urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Terenul ce face obiectul litigiului, situat în str. S.V., sector 6, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 170/1988 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor terenuri și construcții și scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, precum și realizarea și desființarea unor artere de circulație în municipiul București. Prin contestația formulată, contestatoarea a arătat că imobilul construcție aflat pe teren a fost demolat și despăgubirile, în cuantum de 40.218 RON, au fost încasate la 31 octombrie 1989, situație dovedită cu procesul-verbal emis de I.C.R.A.L.

Pajura din 31 octombrie 1989, adresa din 2001 emisă de Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietății Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București și adresa din 31 august 2006 emisă de SC R.V. SA. Din expertiza efectuată în cauză în fața instanței de apel, realizată de expertul B.C.G., precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat la judecata în fond a cauzei, rezultă că terenul obiect al notificării se află între blocul X1 și Judecătoria sectorului 6 București, fiind amenajat ca alee de acces între cele două imobile, permițând accesul auto și pietonal al locatarilor din blocurile învecinate. Din adresa din 20 octombrie 2001, emisă de Primăria municipiului București, Direcția generală de investiții și achiziții publice, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat în primă instanță, se reține că pe suprafața de teren ce face obiectul litigiului se află și utilitățile aferente construcțiilor de locuință realizate în zonă.

Chiar dacă o parte a terenului este afectată de o construcție neautorizată, acest fapt nu schimbă regimul juridic al terenului, acest teren aparținând domeniului public. Astfel, se reține că, în mod legal, instanța de apel a stabilit că, pentru terenul ce face obiectul litigiului, situat în București, sector 6, contestatoarea poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Critica recurentei în sensul că ar exista o suprafață liberă care totalizează, împreună cu cea propusă spre compensare, 130 mp, neafectată de utilități, posibil a fi restituită în natură, este nefondată. Prin art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se arată că „ î n cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.

Conform art. 10.3 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinația și suprafața acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea), existența și utilizarea amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităților, respectiv suprafețele de teren destinate a deservi căile de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotările tehnico-edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcări, grădini publice, piețe și altele.

Sunt avute în vedere, la determinarea terenului liber, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism. Astfel, potrivit textului legal arătat, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, dotări tehnico-edilitare subterane, alei pietonale, prin urmare spații destinate a permite folosința și buna utilizare a construcțiilor aflate pe terenurile situate în proximitatea acestora. Aceste prevederi legale au fost aplicate corect în cauză de către instanța de apel, care a concluzionat că terenul solicitat nu se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent, fiind un teren de utilitate publică, amplasat între blocul X1 și Judecătoria sectorului 6 București, fiind amenajat ca alee de acces între cele două imobile, permițând accesul auto și pietonal al locatarilor din blocurile învecinate.

Practic, suprafața de teren a cărei restituire în natură s-a solicitat face parte integrantă dintr-un cvartal de blocuri, fiind evident faptul că este de utilitate publică, deservind nevoile comunității. Sub acest aspect, ceea ce a avut în vedere instanța de apel nu a fost reprezentat cu prioritate de faptul că acest teren aparține domeniului public al Municipiului București, ci faptul că imobilul solicitat este de utilitate publică. Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora terenul este liber, restituirea în natură, în opinia acesteia, fiind posibilă și impusă de actul normativ aplicabil în cauză.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 instituie în mod prioritar principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada de referință a legii speciale de reparație, însă, aceeași lege instituie și modalitatea restituirii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, instanța a avut în vedere, cu prioritate, afectațiunea imobilului, aceea de utilitate publică. Concluzionând, instanța de apel a constatat, în mod legal, că reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea S.M.M. împotriva deciziei nr. 44 A din 18 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea S.M.M. împotriva deciziei nr. 44 A din 18 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.