ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5313/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 6894 din 16 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului București, a admis notificarea formulată de E.A., la 8 august 2001 și a constatat că aceasta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 213 mp situat în București, sector 2. Totodată, în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, dispoziția a fost înaintată secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru. La 10 ianuarie 2007, persoana îndreptățită a atacat această dispoziție solicitând instanței să oblige pârâtul la restituirea în natură a imobilului a cărui destinație, susține contestatoarea, a fost schimbată după data formulării notificării.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 684 din 15 mai 2007, a admis contestația și anulând dispoziția atacată, a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a terenului de 213 mp, din București, sector 3. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că terenul, preluat abuziv de stat, era liber la data formulării notificării, fiind amenajat ca parc, ulterior cererii vizând acordarea măsurilor reparatorii, situație care se încadrează în exigențele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 765/A din 29 noiembrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtului.

În cauză a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul București prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, susținând că în mod greșit s-a apreciat asupra aplicațiunii în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din lege, în condițiile în care utilitatea publică a terenului în litigiu a fost conferită prin însăși actul preluării, respectiv Decretul de expropriere nr. 130 din 29 mai 1989. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Din probele administrate în cauză, rezultă că terenul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului, prin expropriere, în baza Decretului nr. 130 din 29 mai l989, emis în scopul declarat, materializat ulterior, al construirii ansamblului de locuințe și dotări tehnico-edilitare aferente: „Străpungere bulevardul Mărășești – strada Nerva Traian – splaiul Unirii” imobilul figurând la poziția 155 din tabelul anexă la acest act normativ (f.24-27 – dos.715/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă). Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din H.G.

nr. 250 din 7 martie 2007 „pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001” înainte de a dispune orice măsură în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a imobilului solicitat și a subfeței acestuia pentru a nu fi afectate amenajările de utilitate publică destinate a deservi nevoilor comunității. Sintagma „amenajări de utilitate publică”, are în vedere, în accepțiunea legiuitorului, pe lângă dotările sub și supraterane și parcurile și grădinile publice precum și amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit.

În speță, terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea este amenajat ca parc, de către Primăria Sectorului 3 București destinat a deservi ansamblul de locuințe din zonă, dotare care, alături celor comerciale și tehnico-edilitare a făcut obiectul planului de sistematizare care a stat la baza decretului de expropriere. Împrejurarea că anumite obiective au fost realizate la intervale mari de timp de la data preluării (cazul în speță) este lipsită de relevanță în condițiile în care amenajarea este o consecință a emiterii actului normativ vizând exproprierea și reprezintă o concretizare a acestuia.

Criticile recurentului referitoare la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din lege sunt judicioase, atâta vreme cât în cauză nu a avut loc o reală schimbare a destinației imobilului, ci o materializare a utilității publice în baza căreia terenul a fost expropriat la 29 mai 1989. Nu în ultimul rând, la emiterea dispoziției a fost avută în vedere și cererea formulată de persoana îndreptățită care, prin notificarea înregistrată la 8 august 2001, a solicitat, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești iar nu restituirea în natură (f.12 – dosar fond). Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința, casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză iar pe fond, a respingerii contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei civile nr. 765/A din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 684 din 15 mai 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, iar pe fond respinge contestația formulată de reclamanta E.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2008.