ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5271/2008

Asupra recursului civil de față,

Deliberând asupra actelor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 216 din 13 februarie

2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația

formulată de reclamanta C.V.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului

București și a dispus modificarea în parte a dispoziției nr. 3939 din 21

februarie 2005, emisă de Primarul General, în sensul că pentru terenul în

suprafață de 187 mp, imposibil de restituit în natură s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit disp. art.16 alin. (2) din Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

A fost respinsă cererea pentru restituirea în natură a terenului.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

decizia nr. 673 din 19 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

apelantul Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 216 din 13

februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

contradictoriu cu intimata C.V.E.

Instanța de apel a reținut ca nefondat

apelul declarat de Municipiul București, deoarece instanța de fond a stabilit

că valoarea despăgubirilor va fi evaluată de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor de către evaluatori special desemnați și că despăgubirile

stabilite de pârât reprezintă

numai o

propunere, fiind evident că pârâtul trebuie să trimită dosarul respectivei

Comisii, fără să fie necesară obligarea sa prin hotărâre judecătorească să

urmeze

procedura legală.

De altfel, apelul

este și lipsit de interes și modificarea hotărârii în sensul

propus de pârât, de a fi obligat numai să înainteze dosarul către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este lipsită

de consecințe, așa cum rezultă din hotărârea analizată anterior.

Prin decizia nr. 48 din 25 ianuarie 2008,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea completatoare a

dispozitivului deciziei civile nr. 673 din 19 octombrie 2007 a aceleiași

instanțe, în sensul că a obligat apelanta Primăria Municipiului București la

plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.V.E.

Împotriva deciziei nr. 673 din 19 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă, și împotriva deciziei

nr.48 din 25 ianuarie 2008 a aceleiași instanțe a declarat recurs în termen

pârâtul Municipiul București prin Primarul General care, invocând motivul prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că, în mod greșit instanța

de apel a respins calea de atac exercitată, în condițiile în care s-au aplicat

greșit prevederile Legii nr. 247/2005, nefiind avute în vedere disp. art. 16

alin. (l).

Se arată că, atât instanța de fond cât și cea

de apel ar fi trebuit numai să oblige apelantul să înainteze dosarul

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurentul afirmă că, în cazul de față erau

aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 și, având în vedere

aceste dispoziții, instanța nu putea să

admită

acțiunea și să oblige recurentul să acorde intimatei măsuri compensatorii

sub

forma despăgubirilor bănești.

Se mai susține că, instanța avea

posibilitatea să stabilească ea modalitatea prin care să se acorde măsurile

reparatorii.

În fine, o ultimă critică se referă la

greșita completare a dispozitivului hotărârii instanței de apel, prin care

apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată față de intimată.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod eronat susține recurentul că în

speță ne află în una dintre situațiile prev. de art. 16 din Legea nr. 247/2005

și că dosarul trebuia înaintat împreună cu dispoziția Primarului General,

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La momentul emiterii dispoziției nr.

3939/2005, Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare și reclamanta a utilizat de

calea pusă la dispoziție de art. 26 din Legea nr. 10/2001, nemodificată, pentru

a ataca actul considerat nelegal, având în vedere că prin dispoziție s-a

constatat imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafață de

187 mp, situat în București, și s-a stabilit valoarea echivalentă, iar

modalitatea reparatorie prin echivalent a fost stabilită, fie sub forma

titlurilor de valoare nominală, fie sub forma acțiunilor la societățile

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

În ceea ce privește critica pe care

recurentul o face, în sensul că instanța

ar

fi putut ea să stabilească modalitatea în care să se acorde măsurile

reparatorii,

se susține că și aceasta este nefondată.

În acest sens, practica judiciară a stabilit că

instanța de judecată, exercitând controlul judecătoresc prin verificarea

temeiniciei și legalității dispoziției sau deciziei motivate, emisă de către

unitatea investită cu soluționarea notificării, se poate substitui entității

deținătoare ori abilitată prin lege și poate stabili modul de soluționare a notificărilor

cu care a fost investită.

Nu se poate reține că instanța de apel a făcut

o greșită aplicare a textului de lege invocat de recurent, din moment ce actul

juridic ce a determinat

promovarea cererii

de chemare în judecată a fost emis înainte de apariția actului

normativ

a cărui așa-zisa „aplicare greșită" se invocă.

Și critica referitoare la completarea

dispozitivului deciziei de către instanța de apel este nefondată, deoarece

instanța investită cu cererea completatoare a făcut verificările de rigoare în

dosarul cauzei și în caietul grefierului de ședință și a constatat că intimata

a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Constatându-se de către instanță veridicitatea

susținerilor intimatei și dovada cheltuielilor de judecată solicitate, care reprezintă

onorariul de avocat, în mod corect apelanta a fost obligată să plătească

intimatei C.V.E. suma de 1000 RON, cu acest titlu.

Față

de considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București

prin Primar General împotriva deciziei nr. 673

din 19 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă,

precum și a deciziei nr.48 din 25 ianuarie 2008 a aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2008.