ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 8516 din 24

iulie 2007, Primarul General al Municipiului București, i-a restituit în natură

notificatorului V.P., imobilul situat în București, format din construcție (P +

1) și teren aferent, în suprafață de 169,79 mp, cu excepția a 4 apartamente

vândute în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu cotele de teren aferente, din

totalul de 520 mp, identificați conform planului topografic anexă.

La 31 august 2007, persoana

îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței să oblige

pârâtul la restituirea în natură și a celor patru apartamente din imobil,

înstrăinate – în opinia contestatorului – cu încălcarea legii, în condițiile în

care Statul (care a preluat imobilul prin Decretul nr. 92/1950) nu avea

calitatea de proprietar, fiind un detentor precar.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 12 din 9 ianuarie

2008, a respins ca neîntemeiată contestația, reținând că întrucât unitățile

locative ce au făcut obiectul litigiului au fost înstrăinate, în mod legal,

prin aplicarea Legii nr. 112/1995, restituirea în natură nu mai este posibilă,

ceea ce atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din

Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub

forma despăgubirilor.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, care, prin decizia nr. 847/A din 20 noiembrie 2008, a respins recursul

reclamantului, reținând că în mod corect prima instanță a făcut aplicațiunea

dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce atrage acordarea de

despăgubiri către persoana îndreptățită iar nu restituirea în natură a

imobilului, modalitate reparatorie ce nu mai este posibilă pentru apartamentele

în legătură cu care au fost încheiate, în baza Legii nr. 112/1995, cele patru

contracte de vânzare-cumpărare.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamantul V.P. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că instanțele au interpretat greșit actele

cauzei și au aplicat incorect legea.

Astfel, se arată, nemișcătorul a

fost preluat prin Decretul nr. 92/1950, în mod abuziv, act normativ contrar

Constituției din 1948, în vigoare la data preluării și codului civil.

În sprijinul criticilor sale,

recurentul invocă dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își

păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Ca atare, se arată,

statul, fiind un simplu detentor, nu putea să înstrăineze bunul, în virtutea

principiului

nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet

.

Faptul că se refuză restituirea

întregului imobil, conchide recurentul, echivalează cu o a 2-a naționalizare a

nemișcătorului.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001, restituirea

în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ce intră în sfera de

reglementare a acestui act normativ, imobile ce fac obiectul notificărilor, nu

este o măsură reparatorie singulară.

Modalitatea de restituire prin

echivalent, este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, față de regula

principală a restituirii în natură, legiuitorul instituind o paletă amplă de

măsuri reparatorii în echivalent, menită să asigure, pe cât posibil, repararea

prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din

lege, în redactarea ulterioară republicării, dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit

legii cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Corelativ, art. 20 alin. (2) din

lege, dispune că în cazul când imobilul a fost vândut, cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a

întregului imobil, teren și construcție, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare.

Tot astfel, potrivit art. 45 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare … având ca obiect imobile

care cad sub incidența acestei legi, sunt valabile, dacă au fost încheiate cu

respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

În cauză, în mod corect și cu

respectarea textelor mai sus citate, s-au restituit în natură notificatorului

doar spațiile din imobil, ce nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995,

pentru care acesta este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, în acord cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, restituirea în natură și a

apartamentelor în legătură cu care terțe persoane, au obținut – prin efectul

dispozițiilor mai sus citate – la rândul lor, titluri de proprietate, nu se

putea face, decât în condițiile în care s-ar fi cerut și respectiv obținut în

justiție, anularea acestor titluri, respectiv a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamantul V.P. împotriva deciziei nr. 847/A din 20 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1000 lei cheltuieli de judecată către intimații P.P. și P.H.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.