ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 8516 din 24 iulie 2007, Primarul General al Municipiului București, i-a restituit în natură notificatorului V.P., imobilul situat în București, format din construcție (P + 1) și teren aferent, în suprafață de 169,79 mp, cu excepția a 4 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu cotele de teren aferente, din totalul de 520 mp, identificați conform planului topografic anexă. La 31 august 2007, persoana îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței să oblige pârâtul la restituirea în natură și a celor patru apartamente din imobil, înstrăinate – în opinia contestatorului – cu încălcarea legii, în condițiile în care Statul (care a preluat imobilul prin Decretul nr. 92/1950) nu avea calitatea de proprietar, fiind un detentor precar.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 12 din 9 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiată contestația, reținând că întrucât unitățile locative ce au făcut obiectul litigiului au fost înstrăinate, în mod legal, prin aplicarea Legii nr. 112/1995, restituirea în natură nu mai este posibilă, ceea ce atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 847/A din 20 noiembrie 2008, a respins recursul reclamantului, reținând că în mod corect prima instanță a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce atrage acordarea de despăgubiri către persoana îndreptățită iar nu restituirea în natură a imobilului, modalitate reparatorie ce nu mai este posibilă pentru apartamentele în legătură cu care au fost încheiate, în baza Legii nr. 112/1995, cele patru contracte de vânzare-cumpărare. În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul V.P. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., susține că instanțele au interpretat greșit actele cauzei și au aplicat incorect legea. Astfel, se arată, nemișcătorul a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950, în mod abuziv, act normativ contrar Constituției din 1948, în vigoare la data preluării și codului civil. În sprijinul criticilor sale, recurentul invocă dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Ca atare, se arată, statul, fiind un simplu detentor, nu putea să înstrăineze bunul, în virtutea principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet . Faptul că se refuză restituirea întregului imobil, conchide recurentul, echivalează cu o a 2-a naționalizare a nemișcătorului.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. În accepțiunea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ, imobile ce fac obiectul notificărilor, nu este o măsură reparatorie singulară. Modalitatea de restituire prin echivalent, este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, față de regula principală a restituirii în natură, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri reparatorii în echivalent, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din lege, în redactarea ulterioară republicării, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Corelativ, art. 20 alin. (2) din lege, dispune că în cazul când imobilul a fost vândut, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcție, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Tot astfel, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare … având ca obiect imobile care cad sub incidența acestei legi, sunt valabile, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. În cauză, în mod corect și cu respectarea textelor mai sus citate, s-au restituit în natură notificatorului doar spațiile din imobil, ce nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pentru care acesta este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Or, restituirea în natură și a apartamentelor în legătură cu care terțe persoane, au obținut – prin efectul dispozițiilor mai sus citate – la rândul lor, titluri de proprietate, nu se putea face, decât în condițiile în care s-ar fi cerut și respectiv obținut în justiție, anularea acestor titluri, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.P. împotriva deciziei nr. 847/A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații P.P. și P.H. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.