ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2010

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

7686/3/2006 la 10 martie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, reclamanta Ș.V.M. a chemat în judecată în calitate de pârât municipiul

București prin Primar General, solicitând instanței prin sentința ce o va

pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 5109 din 23 ianuarie 2006 emisă de

Primar, prin care a fost respinsă notificarea formulată de mama sa P.R.S.M, în

temeiul Legii nr. 10/2001 și să se dispună obligarea pârâtului la restituirea

în natură a cotei părți ce i se cuvine, în calitatea de unică moștenitoare a

autorilor săi: P.N.E. (decedat la 30 martie 1996) și P.R.S.M (decedată la 5

februarie 2004), din imobilul situat în București, sector 4, compus din 2

corpuri de clădire și teren aferent în suprafață de 400 mp.

La 4 septembrie 2006,

reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care a

arătat că solicită restituirea în natură a cotei de 1 din 6 din imobilul

menționat, în calitatea de moștenitoare unică a părinților săi, dar și de pe

urma unchiului acestora, P.N.(N.).

Ulterior, la termenul

de judecată din 19 februarie 2007, aceeași reclamantă și-a modificat acțiunea

în ce privește cadrul procesual pasiv, solicitând instanței ca în

contradictoriu și cu pârâții P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G., V.G.L., S.D.,

S.A., M.V., P.G., P.N., să se constate calitatea de unică moștenitoare a

părinților săi P.R.S.M și P.N.E. care este moștenitorul lui P.G., iar cel din

urmă moștenitor al lui P.N.(N.), proprietarul inițial al imobilului, calitate

în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea în natură a unei

cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu.

S-a susținut că prin

Dispoziția nr. 1377/2003, s-a restituit în natură întregul imobil pârâților

introduși în cauză.

La 28 mai 2007,

numita C.E. a formulat cerere de intervenție în interes propriu care a fost

respinsă la momentul discutării admisibilității în principiu, potrivit

încheierii de ședință din 8 octombrie 2007.

Prin Sentința civilă

nr. 1303 din 15 octombrie 2007,Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins a neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie, dosarul de apel fiind înregistrat pe rolul Curții de apel

București, secția a IV-a civilă.

Prin încheierea de

ședință din 27 mai 2009, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanța de

apel a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a

dosarului nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă.

Pentru a pronunța

această încheiere, curtea de apel a apreciat că de soluția ce se va pronunța în

cauza anterior menționată, depinde soluționarea cauzei a cărei suspendare s-a

dispus.

Cererea de suspendare

a fost formulată de apelanta reclamantă până la soluționarea dosarului aflat pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă al cărei obiect îl

reprezintă constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr.

290/1981 și nr. 719/1996, precum și constatarea calității de moștenitor a

autorului său P.N.E. de pe urma defunctului P.G., urmând ca în raport de

această soluție, să se constate în pricina de față dacă P.N.E. are sau nu

calitate procesuală.

Împotriva acestei

încheieri, pârâta C.E.M. a formulat recurs, criticând măsura suspendării

soluționării cauzei dispuse în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, având în vedere dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta a arătat că reclamanta Ș.V.M. a introdus acțiune în

justiție prin care a solicitat instanței desființarea Dispoziției nr. 5109 din

23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General prin care a fost respinsă

notificarea formulată de autoarea sa, P.R.S.M, care a solicitat restituirea în

natură a cotei de proprietate purtând asupra imobilului din sector 4,

București, compus din clădire și terenul aferent în suprafață de 400 mp;

autoarea reclamantei a susținut că dreptul de proprietate în cota menționată a

fost dobândit de soțul acesteia, numitul P.N.E., prin succesiune de la tatăl

său, P.G., imobil ce a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Acțiunea reclamantei

a fost respinsă ca nefondată de instanța de fond, iar împotriva sentinței

reclamanta a formulat apel.

În fața instanței de

apel, apelanta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate cu

privire la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dosarul fiind

trimis la Curtea Constituțională.

Excepția de

neconstituționalitate a fost respinsă, iar dosarul a fost restituit Curții de

Apel București în vederea continuării judecății.

La termenul de

judecată la care apelul era în stare de judecată, apelanta a depus la dosarul

cauzei o sentință dintr-un alt dosar (dosar nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului

București) care are ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte,

respectiv: a certificatului de moștenitor nr. 290/1981, a declarației de

renunțare autentificată sub nr. 179/1981, a suplimentului la certificatul de

moștenitor nr. 290/1981, solicitând suspendarea judecării apelului până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului menționat.

Curtea de Apel

București, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009, a

admis cererea de suspendare a soluționării apelului, în temeiul art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta susține că

măsura dispusă este nelegală și netemeinică, întrucât acțiunea ce formează

obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 este formulată pro causa, numai în scopul

tergiversării soluționării pricinii de față, iar cererea de suspendare

formulată de apelantă reprezintă un abuz de drept.

Către o atare

concluzie conduce împrejurarea că deși dosarul de pe rolul Tribunalului

București a fost inițiat încă din aprilie 2008, cererea de suspendare a fost formulată

abia la ultimul termen de judecată în apel; totodată, cele două dosare au fost

judecate în paralel în fața instanțelor de fond, ceea ce nu dovedește decât

reaua-credință a apelantei în exercitarea drepturilor procesuale.

Se mai susține de

către recurentă că încheierea de suspendare pronunțată de curtea de apel este

insuficient motivată, instanța de apel precizând doar că în raport de soluția

ce se va pronunța în cel de-al doilea dosar, urmează să se verifice cadrul

procesual în pricina de față, respectiv să se stabilească dacă P.N.E. are sau

nu calitate procesuală în cauza de față.

Or, instanța de apel

avea obligația de a demonstra, pentru justificarea măsurii de suspendare, care

este dreptul de a cărui existență sau inexistență atârnă soluționarea acestei

pricini, considerând că în urma soluționării cauzei paralele, se va stabili

dacă are calitate procesuală o persoană care nu participă la judecată.

Mai mult decât atât,

în temeiul rolului activ, instanța era datoare să ceară lămuriri suplimentare în

legătură cu cel de-al doilea dosar, pentru a se clarifica dacă într-adevăr

există o legătură între cele două cauze.

În opinia recurentei,

reclamanta nu încearcă decât să tergiverseze judecata în prezenta cauză,

profitând în mod abuziv de drepturile pe care C. proc. civ. i le conferă și pe

care le exercită în alte scopuri decât acelea în vederea cărora sunt

recunoscute.

Intimații nu au

formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar recurenta-pârâtă a depus și

concluzii scrise în ședința publică de azi.

Nu s-au administrat

alte probe în etapa recursului.

Recursul formulat

este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda

judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența

sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; măsura este

facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanței.

Așa cum rezultă din

expozeul prezentei decizii, obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația

formulată de intimata reclamantă Ș.V.M. împotriva dispoziției emise de Primarul

municipiului București prin care a fost respinsă notificarea formulată de

autoarea sa P.R.S.M în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat

restituirea în natură a unei cote de proprietate din imobilul situat în

București, sector 4, compus din două corpuri de clădire și 400 mp teren.

Ulterior, cadrul

procesual a fost precizat și completat, atât sub aspectul cotei de proprietate

pretinse, dar și cu privire la calitatea procesuală pasivă a cauzei, reclamanta

solicitând recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la restituirea

în natură a unei cote de 1 din 3 din întregul imobil, soluție care să fie

opozabilă și pârâților introduși în cauză, beneficiari ai Dispoziției nr.

1377/2003, emisă, de asemenea, de Primarul municipiului București, în baza

Legii nr. 10/2001 în favoarea intimaților P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G.,

V.G.L., S.D., S.A., M.V., P.G., P.N.

Se constată că prin

dispoziția contestată de reclamantă, s-a infirmat calitatea autoarei sale de

persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

implicit și a reclamantei, autoarea sa acționând în calitatea de moștenitoare a

defunctului soț P.N.E., pretinzând că acesta are calitatea de moștenitor al lui

P.G. și că cel din urmă este succesor al lui P.N.(N.), proprietarul inițial al

imobilului, calitate în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea

în natură a unei cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu, urmare a acestor

transmisiuni succesorale succesive.

Legalitatea și

temeinicia acestei dispoziții a fost confirmată de prima instanță prin

respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin sentința

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că deși

reclamanta a invocat nulitatea absolută declarației tatălui său, P.N.E., de

renunțare la succesiunea defunctului P.G., instanța nu a putut lua în

considerare o astfel de susținere câtă vreme autorul reclamantei sau

moștenitorii lui (soția și, ulterior, reclamanta) nu au obținut constatarea

nulității certificatului de moștenitor nr. 290/1981 prin formularea unei

acțiuni în justiție.

Or, în cauza ce

formează obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 aflat în apel pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, (în considerarea căruia s-a dispus suspendarea

judecării pricinii), reclamanta a solicitat să se constate nulitatea

certificatului de moștenitor nr. 290/1981, a declarației de renunțare

autentificată sub nr. 179/1981 și a suplimentului la certificatul de moștenitor

nr. 290/1981.

În consecință, nu

s-ar putea reține cele susținute de recurentă în sensul formulării acelei

acțiuni pro causa, doar în scopul tergiversării soluționării cauzei, prin

exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Potrivit datelor

speței, reiese în mod cert că soluția în pricina de față depinde de confirmarea

sau infirmarea calității de moștenitor a lui P.N.E. de pe urma lui P.G. (iar nu

de calitatea procesuală în cauză a autorului reclamantei, P.N.E., cum eronat a

reținut curtea de apel), date fiind dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001: „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite."

Înalta Curte

apreciază că este lipsit de relevanță momentul la care reclamanta (având

calitatea de apelantă în fața curții de apel) a formulat cererea de suspendare

și, consecutiv, că în etapa de primă instanță, cele două pricini s-au derulat

în paralel, de vreme legea (art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) nu

stabilește această condiție formală de învestire a instanței cu soluționarea

cererii de suspendare într-un anumit moment procesual sau până la un termen

anume.

Prin urmare, în baza

art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.,

constatându-se legală, temeinică și oportună măsura suspendării judecării

apelului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta C.E.M., împotriva încheierii pronunțate de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă în ședința publică din 27 mai 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2010.

Procesat

de GGC - NN