ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7686/3/2006 la 10 martie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta Ș.V.M. a chemat în judecată în calitate de pârât municipiul București prin Primar General, solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 5109 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primar, prin care a fost respinsă notificarea formulată de mama sa P.R.S.M, în temeiul Legii nr. 10/2001 și să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a cotei părți ce i se cuvine, în calitatea de unică moștenitoare a autorilor săi: P.N.E. (decedat la 30 martie 1996) și P.R.S.M (decedată la 5 februarie 2004), din imobilul situat în București, sector 4, compus din 2 corpuri de clădire și teren aferent în suprafață de 400 mp.

La 4 septembrie 2006, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că solicită restituirea în natură a cotei de 1 din 6 din imobilul menționat, în calitatea de moștenitoare unică a părinților săi, dar și de pe urma unchiului acestora, P.N.(N.). Ulterior, la termenul de judecată din 19 februarie 2007, aceeași reclamantă și-a modificat acțiunea în ce privește cadrul procesual pasiv, solicitând instanței ca în contradictoriu și cu pârâții P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G., V.G.L., S.D., S.A., M.V., P.G., P.N., să se constate calitatea de unică moștenitoare a părinților săi P.R.S.M și P.N.E. care este moștenitorul lui P.G., iar cel din urmă moștenitor al lui P.N.(N.), proprietarul inițial al imobilului, calitate în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu.

S-a susținut că prin Dispoziția nr. 1377/2003, s-a restituit în natură întregul imobil pârâților introduși în cauză. La 28 mai 2007, numita C.E. a formulat cerere de intervenție în interes propriu care a fost respinsă la momentul discutării admisibilității în principiu, potrivit încheierii de ședință din 8 octombrie 2007. Prin Sentința civilă nr. 1303 din 15 octombrie 2007,Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins a neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, dosarul de apel fiind înregistrat pe rolul Curții de apel București, secția a IV-a civilă. Prin încheierea de ședință din 27 mai 2009, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Pentru a pronunța această încheiere, curtea de apel a apreciat că de soluția ce se va pronunța în cauza anterior menționată, depinde soluționarea cauzei a cărei suspendare s-a dispus. Cererea de suspendare a fost formulată de apelanta reclamantă până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă al cărei obiect îl reprezintă constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr. 290/1981 și nr. 719/1996, precum și constatarea calității de moștenitor a autorului său P.N.E.

de pe urma defunctului P.G., urmând ca în raport de această soluție, să se constate în pricina de față dacă P.N.E. are sau nu calitate procesuală. Împotriva acestei încheieri, pârâta C.E.M. a formulat recurs, criticând măsura suspendării soluționării cauzei dispuse în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că reclamanta Ș.V.M.

a introdus acțiune în justiție prin care a solicitat instanței desființarea Dispoziției nr. 5109 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General prin care a fost respinsă notificarea formulată de autoarea sa, P.R.S.M, care a solicitat restituirea în natură a cotei de proprietate purtând asupra imobilului din sector 4, București, compus din clădire și terenul aferent în suprafață de 400 mp; autoarea reclamantei a susținut că dreptul de proprietate în cota menționată a fost dobândit de soțul acesteia, numitul P.N.E., prin succesiune de la tatăl său, P.G., imobil ce a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată de instanța de fond, iar împotriva sentinței reclamanta a formulat apel.

În fața instanței de apel, apelanta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dosarul fiind trimis la Curtea Constituțională. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, iar dosarul a fost restituit Curții de Apel București în vederea continuării judecății. La termenul de judecată la care apelul era în stare de judecată, apelanta a depus la dosarul cauzei o sentință dintr-un alt dosar (dosar nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului București) care are ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte, respectiv: a certificatului de moștenitor nr. 290/1981, a declarației de renunțare autentificată sub nr. 179/1981, a suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 290/1981, solicitând suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului menționat.

Curtea de Apel București, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009, a admis cererea de suspendare a soluționării apelului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recurenta susține că măsura dispusă este nelegală și netemeinică, întrucât acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 este formulată pro causa, numai în scopul tergiversării soluționării pricinii de față, iar cererea de suspendare formulată de apelantă reprezintă un abuz de drept. Către o atare concluzie conduce împrejurarea că deși dosarul de pe rolul Tribunalului București a fost inițiat încă din aprilie 2008, cererea de suspendare a fost formulată abia la ultimul termen de judecată în apel; totodată, cele două dosare au fost judecate în paralel în fața instanțelor de fond, ceea ce nu dovedește decât reaua-credință a apelantei în exercitarea drepturilor procesuale.

Se mai susține de către recurentă că încheierea de suspendare pronunțată de curtea de apel este insuficient motivată, instanța de apel precizând doar că în raport de soluția ce se va pronunța în cel de-al doilea dosar, urmează să se verifice cadrul procesual în pricina de față, respectiv să se stabilească dacă P.N.E. are sau nu calitate procesuală în cauza de față. Or, instanța de apel avea obligația de a demonstra, pentru justificarea măsurii de suspendare, care este dreptul de a cărui existență sau inexistență atârnă soluționarea acestei pricini, considerând că în urma soluționării cauzei paralele, se va stabili dacă are calitate procesuală o persoană care nu participă la judecată. Mai mult decât atât, în temeiul rolului activ, instanța era datoare să ceară lămuriri suplimentare în legătură cu cel de-al doilea dosar, pentru a se clarifica dacă într-adevăr există o legătură între cele două cauze.

În opinia recurentei, reclamanta nu încearcă decât să tergiverseze judecata în prezenta cauză, profitând în mod abuziv de drepturile pe care C. proc. civ. i le conferă și pe care le exercită în alte scopuri decât acelea în vederea cărora sunt recunoscute. Intimații nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar recurenta-pârâtă a depus și concluzii scrise în ședința publică de azi. Nu s-au administrat alte probe în etapa recursului. Recursul formulat este nefondat, pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; măsura este facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanței.

Așa cum rezultă din expozeul prezentei decizii, obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația formulată de intimata reclamantă Ș.V.M. împotriva dispoziției emise de Primarul municipiului București prin care a fost respinsă notificarea formulată de autoarea sa P.R.S.M în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a unei cote de proprietate din imobilul situat în București, sector 4, compus din două corpuri de clădire și 400 mp teren.

Ulterior, cadrul procesual a fost precizat și completat, atât sub aspectul cotei de proprietate pretinse, dar și cu privire la calitatea procesuală pasivă a cauzei, reclamanta solicitând recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din întregul imobil, soluție care să fie opozabilă și pârâților introduși în cauză, beneficiari ai Dispoziției nr. 1377/2003, emisă, de asemenea, de Primarul municipiului București, în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea intimaților P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G., V.G.L., S.D., S.A., M.V., P.G., P.N. Se constată că prin dispoziția contestată de reclamantă, s-a infirmat calitatea autoarei sale de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, implicit și a reclamantei, autoarea sa acționând în calitatea de moștenitoare a defunctului soț P.N.E., pretinzând că acesta are calitatea de moștenitor al lui P.G.

și că cel din urmă este succesor al lui P.N.(N.), proprietarul inițial al imobilului, calitate în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu, urmare a acestor transmisiuni succesorale succesive. Legalitatea și temeinicia acestei dispoziții a fost confirmată de prima instanță prin respingerea acțiunii ca neîntemeiate. Prin sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că deși reclamanta a invocat nulitatea absolută declarației tatălui său, P.N.E., de renunțare la succesiunea defunctului P.G., instanța nu a putut lua în considerare o astfel de susținere câtă vreme autorul reclamantei sau moștenitorii lui (soția și, ulterior, reclamanta) nu au obținut constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 290/1981 prin formularea unei acțiuni în justiție.

Or, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 aflat în apel pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, (în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecării pricinii), reclamanta a solicitat să se constate nulitatea certificatului de moștenitor nr. 290/1981, a declarației de renunțare autentificată sub nr. 179/1981 și a suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 290/1981. În consecință, nu s-ar putea reține cele susținute de recurentă în sensul formulării acelei acțiuni pro causa, doar în scopul tergiversării soluționării cauzei, prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. Potrivit datelor speței, reiese în mod cert că soluția în pricina de față depinde de confirmarea sau infirmarea calității de moștenitor a lui P.N.E.

de pe urma lui P.G. (iar nu de calitatea procesuală în cauză a autorului reclamantei, P.N.E., cum eronat a reținut curtea de apel), date fiind dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite." Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanță momentul la care reclamanta (având calitatea de apelantă în fața curții de apel) a formulat cererea de suspendare și, consecutiv, că în etapa de primă instanță, cele două pricini s-au derulat în paralel, de vreme legea (art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) nu stabilește această condiție formală de învestire a instanței cu soluționarea cererii de suspendare într-un anumit moment procesual sau până la un termen anume.

Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 1 C. proc. civ., constatându-se legală, temeinică și oportună măsura suspendării judecării apelului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E.M., împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în ședința publică din 27 mai 2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2010. Procesat de GGC - NN