ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2017

Constatând că taxa judiciară de timbru a fost achitată, prin încheierea din data de 29 mai 2017 s-a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 953 din 24 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că poate îndrepta eroarea materială decurgând din neobservarea existenței la dosar a dovezii privind achitarea taxei de timbru, atașată în ultimul moment la dosar.

Deliberând asupra cererii de recurs, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea din 05.03.2009 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând:

- nulitatea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/07.06.1999 de B.N.P. D.;

- nulitatea procurilor din 18.12.1998 și 29.10.1998, prin care numitul E. a fost împuternicit să doneze autoarei pârâților, F., cotele ce le dețineau mandanții din imobilul situat în București, Calea x, sector 1;

- nulitatea actelor de renunțare la moștenire pentru imobilul din București, str. x, sector 1;

- nulitatea actelor de renunțare la moștenire din 26.04.1994 (A.) și din 09.05.1994 (G.), cu referire la defuncta H. și la imobilul din Medgidia, proprietatea acesteia.

Prin încheierea din 24.05.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a disjuns cererea reconvențională și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Tribunalului București, reținând că, din raportul de expertiză evaluatoare întocmit de expert I., valoarea imobilelor ce formează obiectul actelor a căror nulitate se solicită este de peste 500.000 RON, așa încât, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1272 din 25.06.2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției. Totodată, a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea actului de partaj autentificat sub nr. x/07.06.1999. Capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii, au fost respinse, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul și pârâții.

Prin decizia nr. 120A din 29 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, în complet de divergență, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelanții-pârâți C. și B., împotriva sentinței civile nr. 1272/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2012. S-a respins, ca nefondată, cererea pentru plata diferenței de timbru din primă instanță.

Prin decizia nr. 4305 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a admis recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 29 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a - IV-a Civilă. A fost modificată în parte decizia atacată, în sensul că s-a admis apelul pârâților C. și B. declarat împotriva sentinței civile nr. 1272/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, care a fost schimbată în tot și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

S-a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

Prin cererea din data de 11.07.2016 depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru de 50.196 RON, achitată în faza apelului în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția IV-a civilă, cerere care a fost înaintată Curții de Apel București pentru soluționare.

În motivare, a arătat că decizia nr. 120A/29.03.2013 pronunțată în dosarul sus-menționat, prin care i s-a respins apelul, ca nefondat, conține afirmații care nu corespund adevărului, în sensul că declarația lui de renunțare la succesiune și a lui G. ar fi fost date în fața unor notari publici din Germania și Suedia, deși ele au fost date doar sub semnături legalizate de un funcționar al primăriei, respectiv de un ofițer de poliție, care au atestat doar identitatea persoanelor semnatare. De asemenea, instanța a reținut greșit că renunțarea la moștenirea după H., decedată la 15.02.1994, ar fi fost dată de A. și mama sa J., decedată la 29.04.1994, deși aceasta din urmă decedase la data de 12.07.1985.

Petentul a pretins că interpretarea greșită a probelor dosarului nu justifică achitarea acestei taxe judiciare de timbru.

Prin încheierea din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins, ca nefondată, cererea de restituire a taxei de timbru formulată de petentul A..

Din examinarea actelor dosarului, curtea de apel a constatat că, în apel, prin rezoluție i s-a pus în vedere apelantului-reclamant A. să achite o taxă judiciară de timbru de 50.196 RON. Acesta nu a formulat cerere de reexaminare asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în condițiile art. 18 din Legea nr. 146/24.07.1997 privind taxele judiciare de timbru, ci doar cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata acestei taxe, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008. Prin încheierea din 09.11.2012 dată în Camera de Consiliu, completul învestit cu soluționarea acestei cereri a respins-o, ca neîntemeiată, soluție care a rămas definitivă, prin respingerea cererii de reexaminare, pronunțată de un alt complet de judecată.

Apelurile declarate de către apelantul-reclamant A. și de către apelanții-pârâți C. și B., au fost respinse, în majoritate, prin decizia civilă nr. 120A/29.03.2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a menținut astfel soluția primei instanțe prin care a fost admisă în parte acțiunea.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâții C. și B..

Prin recursul său împotriva deciziei, reclamantul A. a formulat aceleași critici ca și în cererea de restituire a taxei de timbru, numai că, acestea nu au fost analizate pe fond de către instanța de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia civilă nr. 4305 din 04.12.2013 a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de acesta. În considerente, instanța a motivat că recurentul prin avocat a declarat în mod expres în ședința publică faptul că nu înțelege să depună diferența de taxă judiciară de timbru datorată în recurs. În plus, prin aceeași decizie a instanței supreme a fost admis recursul declarat de către pârâți, așa încât, în final, acțiunea reclamantului, având ca obiect nulitate procură și declarații de renunțare la succesiune, a fost respinsă, în totalitate, definitiv și irevocabil.

Conform art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când taxa plătită nu era datorată.

În speță reclamantul (petiționarul) nu a uzat în termen de 3 zile de la data comunicării sumei datorate de 50.196 RON, de calea de atac a reexaminării asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în baza art. 18 din Legea nr. 146/1997, iar recursul declarat de către el împotriva deciziei din apel, a fost anulat, ca insuficient timbrat, cu consecința neanalizării de către instanța de recurs a criticilor ce fac și obiectul cererii supuse judecății. Deosebit de aceasta, recursul declarat de pârâți a fost admis, decizia din apel a fost casată, sentința a fost schimbată în tot, iar acțiunea intentată de reclamant a fost respinsă de către instanța de recurs, ca nefondată.

În raport de această situație de fapt, instanța a apreciat că nu poate reține, în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 sau a altor dispoziții legale, că suma plătită nu ar fi fost datorată, pentru a putea dispune restituirea acesteia.

Împotriva încheierii din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat cerere de recurs reclamantul A..

În motivare, recurentul arată că în încheierea de ședință atacată instanța s-a referit cu insistență la oportunitatea plății taxei de timbru judiciar pentru apelul formulat, plată pe care petentul nu a contestat-o, ca dovadă că a și achitat-o în termenul stabilit de lege. Impută instanței faptul că aceasta a examinat cu neglijență documentele probatorii din dosar.

Recurentul susține că sunt eronate reținerile instanței de apel referitoare la faptul că mama petentului, decedată în 1985, ar fi încheiat un act la notar nouă ani mai târziu, în 1994, precum și și afirmațiile care nu corespund adevărului, că declarațiile de renunțare la succesiunea după H. ar fi fost date de recurentul A. și fratele său G. la niște notari publici.

Consideră că se impune restituirea neîntârziată a taxei de timbru, a cărei plată nu își găsește justificarea, atâta timp cât instanța și-a exercitat funcția cu gravă neglijență, menționând judecătorii de la curtea de apel care au pronunțat soluția din apel.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Recurentul reiterează susținerile conform cărora instanța de apel a examinat cu neglijență documentele probatorii din dosar, motiv pentru care consideră că se impune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50.196 RON achitată în calea de atac a apelului, întrucât aceasta nu era datorată.

Contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a constatat cu justețe că suma de 50.196 RON plătită de petentul A. în apel nu este nedatorată, așa cum impune textul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, pentru a se putea dispune restituirea acesteia.

Taxa judiciară de timbru se stabilește în funcție de obiectul și valoarea cererii adresată instanței, iar dacă partea consideră că taxa judiciară de timbru stabilită de către instanța de judecată nu este datorată potrivit legii sau este mai mare decât cea datorată conform legii, are dreptul de a formula cerere de reexaminare.

În speță, cu ocazia judecării apelului formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1272/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2012, s-a stabilit prin rezoluție, în sarcina acestuia, să achite o taxă judiciară de timbru de 50.196 RON.

Recurentul a formulat o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata acestei taxe, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea din 09.11.2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin respingerea cererii de reexaminare, ca nefondată, prin încheierea din Camera de Consiliu din 21.11.2012, pronunțată de un alt complet de judecată al aceleiași instanțe.

Totodată, partea nemulțumită de modul cum a fost stabilită taxa judiciară de timbru are dreptul de a contesta taxa stabilită în sarcina sa prin intermediul unei cereri de reexaminare întemeiată pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997. Astfel, în situația în care reclamantul A. considera că nu datorează taxa judiciară de timbru în cuantumul menționat prin citație, trebuia să formuleze cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării sumei datorate de 50.196 RON.

Ori, așa cum în mod corect a reținut și curtea de apel, reclamantul nu a uzat de calea de atac a reexaminării asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în baza art. 18 din Legea nr. 146/1997.

În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) pct. a din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când taxa plătită nu era datorată.

Chiar dacă recurentul a achitat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită de către instanța de apel, iar împotriva modului de calcul al taxei nu a utilizat procedura specială prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, aceasta nu înlătură dreptul părții de a solicita restituirea, în cazul în care suma nu este datorată.

În speță însă, nu se poate reține că suma stabilită de către instanța de apel cu titlu de taxă judiciară de timbru nu ar fi fost datorată de către reclamant, în raport de modul de soluționare a cererii de chemare în judecată.

În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greșit, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înșiruire de afirmații referitoare la aspecte care privesc nemulțumirea sa față de completul de judecată care a pronunțat soluția din apel și aprecierea probatoriului de către instanța de apel, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

De asemenea, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 din C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare, instanța de apel a statuat cu justețe că nu poate dispune restituirea sumei achitată de reclamantul A. în calea de atac a apelului întrucât susținerile acestuia nu se încadrează în dispozițiile art. 23 alin. (1) pct. a din Legea nr. 146/1997 sau în alte dispoziții legale conform cărora în speță ar fi vorba de plata unei taxe judiciare de timbru nedatorată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2017.