Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2017

HOTĂRÂRE
16.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2009, autentificat de BNP C.; să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2009 autentificat de BNP C., sub aspectul restituirii în patrimoniul reclamantei a imobilului ce a făcut obiectul vânzării, situat în București, str. x A, sector 3 și evacuarea pârâtei B. din acest imobil; să se dispună radierea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei B. asupra imobilului situat în București, str. x, înscris în Cartea funciară nr. x a Municipiului București, cu număr cadastral x; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11.02.2015, reclamanta a depus o cerere completatoare prin care a solicitat să se dispună reținerea în patrimoniul său a sumei achitate în avans către pârâtă în cuantum de 30.000 euro conform înțelegerii părților consfințite prin contract în temeiul pactului comisoriu de gradul IV.

Prin încheierea din 07.12.2015 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a neachitării restului de preț este o acțiune personală care rezultă dintr-un drept de creanță și care este prescriptibilă, deci supusă termenului general de prescripție de 3 ani, și că în cauză ar fi avut loc o recunoaștere tacită a dreptului reclamantei, prin aceea că pârâta-debitoare deși a fost notificată la data de 02.05.2012 nu și-a exprimat o poziție în raport de aspectele litigioase, motiv pentru care Tribunalul a apreciat că aceasta a părăsit poziția sa de împotrivire fața de dreptul pretins de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 210 din 22 februarie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea astfel cum a fost completată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2009 autentificat de BNP C. și a obligat pârâta să restituie reclamantei imobilul situat în București, str. x, sector 3; a dispus evacuarea pârâtei din imobil, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la radierea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului și a obligat pârâta la 4869 cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 1155 din 03 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantă și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 210/22.02.2016 în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 2963 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru). Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr. 965 A din 14 decembrie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. formulat împotriva încheierii de ședință din data de 07.02.2015, a sentinței civile nr. 210/22.02.2016 și a sentinței civile nr. 1155/2016, toate pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 965 A din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâta B. a declarat recurs, fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază. Intimata intimata-reclamantă A. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat inadmisibilitatea cererii de recurs precizând și că motivele nu se încadrează în prevederile legale prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând, în principal, constatarea inadmisibilității recursului și anularea căii de atac formulată de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 965 A din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc.

civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru. Față de acest fapt și având în vedere că potrivit art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 taxa judiciară datorată este de 3.454 RON, s-a solicitat recurentei prin adresă, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.454 de RON. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 noiembrie 2017, în unanimitate, s-a dispus, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din data de 16 noiembrie 2017, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții. Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente: Prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …". Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.454 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea existentă la dosar recurs.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 va anula recursul ca netimbrat.

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 965 A din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2019
Contractului de vânzare cu privire la imobilul situat în București, str. x încheiat la data de 11 iulie 2013 între B. și C. pentru pretinsa sumă de 76.000 Euro și identificat în cadrul Declarației de avere completată de către B. la Capitolu
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2019
Asupra recursului de față; A.Obiectul cererii introductive. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va
ÎCCJ 2019-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2019
Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2015 pe rolul Judecătoriei Sector 6 București sub nr. de dosar x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca
ÎCCJ 2017-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2017
de constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare și a actelor adiționale, invocând în susținerea acestei solicitări, faptul că au fost încheiate contrar legii, fără a avea o cauză legală și prin vicierea consimțămân
ÎCCJ 2022-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2034/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta C. civ. A. S.R.L., în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă