ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2017

Decizia nr. 779/2017

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D. solicitând instanței să dispună rezoluțiunea Antecontractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2009 de B.N.P.A. E. și F. având ca obiect imobilul situat în București, sector 5, înscris în cartea funciară a Municipiul București Sector 5 și repunerea părților în situația anterioară, conform art. 1020 - 1021 C. civ., obligarea pârâților la restituirea sumei de 111.500 euro reprezentând avansul achitat la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și obligarea pârâților la plata de daune interese pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2.074 din 7 martie 2012 Judecătoria Sector 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pârâții C. și D. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate desființat Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de către B.N.P.A. E. și F. și actele adiționale succesive ca fiind acte simulate, întrucât, în realitate au fost încheiate acte juridice de împrumut cu dobânda (camătă).

Ca urmare a precizărilor succesive ale temeiurilor de drept ale cererii reconvenționale, la 20 februarie 2014, pârâții reclamanți au arătat că obiectul cererii reconvenționale este reprezentat de constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare și a actelor adiționale, invocând în susținerea acestei solicitări, faptul că au fost încheiate contrar legii, fără a avea o cauză legală și prin vicierea consimțământului, ipoteze ce se circumscriu dispozițiilor art. 948 alin. (1) pct. 2, 3, 4 C. civ. de la 1864.

Prin Sentința civilă nr. 341 din 19 martie 2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reclamante D. și acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți A. și B. împotriva pârâților reclamanți C. și D., a admis cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți împotriva reclamanților pârâți, astfel cum a fost formulată și precizată și a constatat nulitatea Antecontractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2009 de BNP E. și F. precum și actelor adiționale la acesta.

Tribunalul a reținut în esență următoarele:

În cuprinsul antecontractului s-a menționat că promitentul vânzător C. deținea bunul promis a fi înstrăinat, în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare cu ipotecă din 27 martie 2003, dobândit de la reclamanții pârâți A. și B.

Prin înscrisul autentificat la data de 26 noiembrie 2011 promitentul vânzător, pârâtul reclamant C. s-a obligat ca până la 16 septembrie 2011 să restituie în întregime promitenților cumpărători A. și B., suma primită conform antecontractului de vânzare-cumpărare, cu condiția ca ambele părți să procedeze la rezoluțiunea acestuia și a actelor adiționale.

Anterior perfectării operațiunilor juridice descrise, între reclamantul pârât A., în calitate de împrumutător și pârâtul reclamant C., în calitate de împrumutat, a fost încheiat un Contract de împrumut din 17 decembrie 2007 prin care cel dintâi a dat cu titlu de împrumut pârâtului reclamant, suma de 30.000 dolari SUA și 18.000 euro, scadența obligației de restituire fiind stabilită la 17 decembrie 2008, termen care a fost prelungit succesiv, prin acte adiționale, până la 20 septembrie 2011.

Tribunalul a constatat că Antecontractul de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2009 are o cauză falsă. Scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare nu l-a constituit promisiunea de vânzare-cumpărare, respectiv de a dobândi în viitor dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 5.

Declanșarea executării silite asupra imobilului în privința căruia poartă obligația de a vinde izvorâtă din antecontractul de vânzare-cumpărare, chiar dacă la o dată ulterioară declanșării prezentului litigiu, constituie un indiciu temeinic, în realitate promitentul cumpărător nu a intenționat niciun moment achiziționarea bunului.

S-a considerat că Antecontractul de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2009 este fondat pe o cauză falsă, izvorul pretinsei obligații de restituire constituindu-l, în realitate, plata dobânzii aferente împrumutului acordat în anul 2007, pe care s-au grefat toate operațiunile juridice ulterioare, desfășurate între părți.

Reținând că actul juridic contestat s-a întemeiat pe o cauză falsă, Tribunalul a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea Antecontractului de vânzare-cumpărare din 16 septembrie 2009, precum și a actelor pe care reclamanții pârâți și-au întemeiat obligația de restituire a sumei de 111.500 euro, a respins ca neîntemeiată cererea principală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții pârâți B., A. și pârâții reclamanți D. și C.

Prin Decizia civilă nr. 617 A din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Criticile apelanților reclamanți pârâți relative la faptul că prima instanță nu ar fi reținut în mod corect obiectul judecății cererii reconvenționale sunt neîntemeiate deoarece prin încheierea de la termenul din 20 februarie 2014 s-a luat act de faptul că pârâții reclamanți nu au înțeles să formuleze o acțiune în simulație prin cererea reconvențională, iar prin cererea precizatoare se arată că motivul de nulitate este reprezentat de inexistența unei cauze legale a antecontractului. Ca atare, în calea de atac, Curtea a analizat doar aspectele care se subsumează motivului de nulitate al antecontractului reprezentat de lipsa cauzei.

Actele și lucrările dosarului, înscrisurile, interogatoriile părților și prezumțiile judiciare sunt mijloace de probă care există la dosar și au fost avute în vedere de către prima instanță la momentul la care s-a dat soluția pe fondul litigiului.

Prima instanță a reținut că preexistența contractului de împrumut între părți, scadența concomitentă a obligației de restituire a împrumutului și obligației de executare a vânzării născută din antecontract, promisiunea cumpărării unui bun pe care anterior promitentul cumpărător îl vânduse promitentului vânzător, antamarea antecontractului de vânzare-cumpărare ca urmare a unei promisiuni făcute în urma unei discuții amicale și declanșarea executării silite asupra imobilului la cererea promitentului cumpărător în baza unui titlu executor reprezentat de un alt act juridic sunt aspecte care demonstrează că, în realitate, promitentul cumpărător nu a intenționat niciun moment să achiziționeze bunul.

Deși este adevărat că existența și liceitatea cauzei sunt prezumate de lege, Curtea a reținut că răspunsurile reclamantei pârâte B. demonstrează indubitabil că aceasta nu a urmărit ca, prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare să dobândească proprietatea imobilului în schimbul plății integrale a prețului.

Semnatarul unui act juridic care recunoaște că nu știe de ce a antecontractat, nu știe din ce surse și cum a fost plătit un avans de 111.500 euro, demonstrează că l-a încheiat fără a avea o cauză și fără a urmări să obțină contraprestația la care s-a obligat cu cocontractantul.

Lipsa cauzei actului juridic demonstrată și reținută prin raportare la unul dintre promitenții cumpărători este suficientă pentru constatarea nulității întregului act juridic deoarece nu se poate cuantifica participarea fiecărui promitent cumpărător la conturarea și realizarea cauzei actului juridic a cărui nulitate se solicită.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții pârâți A., B. și pârâții reclamanți C. și D.

Reclamanții A. și B. critică decizia sub următoarele aspecte:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în susținerea soluției de respingere a apelului formulat de reclamanții pârâți.

Instanța de apel, confirmând soluția fondului, a reținut cauza falsă a antecontractului fără a examina, în concret întreg ansamblul probatoriu administrat în cauză.

A fost încălcat dreptul reclamanților pârâți la apărare și la un proces echitabil, în condițiile în care instanța a respins în parte propunerea de probe utile soluționării apelului.

Hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a soluționat, cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 motivul de apel ce viza stabilirea cuantumului corect al taxei de timbru datorat de intimații pârâți reclamanți pentru soluționarea cererii reconvenționale.

Fără a analiza în concret motivele de apel invocate, instanța s-a limitat la a preciza la modul general că înscrisurile, interogatoriile părților și prezumțiile judiciare susțin faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare este întemeiat pe o cauză falsă, încălcând dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

În mod nelegal instanța de apel a analizat motivele de apel pe baza prezumțiilor judiciare, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1203 C. civ.

În niciun moment, instanța de apel nu a analizat cauza actului juridic și prin prisma promitentului vânzător.

Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura vădit neîndoielnică a acestuia - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În mod nelegal s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare este fondat pe o cauză falsă și a fost încheiat pentru a garanta restituirea împrumutului din anul 2007.

Anterior demarării procedurii de recuperare a sumelor împrumutate în anul 2007, reclamanții au notificat pârâții la 17 februarie 2012, banca, prin care au solicitat încă odată încheierea contractului de vânzare-cumpărare și au convocat pârâții în fața notarului, unde au făcut dovada achitării restului de preț datorat. Reclamanții pârâți au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu scopul clar de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului.

Antecontractul de vânzare-cumpărare nu este fondat pe o cauză falsă și nu este grefat pe actul de împrumut, în condițiile în care pârâtul C. a contestat operațiunea de împrumut, ca fiind lipsită de o cauză legală.

Pârâții reclamanți au avut reprezentarea juridică a actului încheiat și au acționat cu scopul de a vinde imobilul.

Prin probele administrate în cauză, reclamanții fac dovada îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii judiciare a antecontractului de vânzare-cumpărare. Reclamanții și-au îndeplinit cu bună-credință obligațiile care le-au revenit conform antecontractului.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale.

Pârâții reclamanți C. și D. critică decizia sub următoarele aspecte:

Conform antecontractului încheiat între părți rezultă că bunul imobil situat în București, sector 5 a fost dobândit de către C., fiind necăsătorit.

Așa fiind, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reclamante D.

Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reclamante D.

Părțile au depus note scrise în susținerea recursurilor.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de reclamanții pârâți A. și B.:

Hotărârea Curții de Apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Așa fiind, decizia răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. astfel cum susțin recurenții reclamanți pârâți.

În motivarea exhaustivă a recursului, reclamanții pârâți reiau motive de fapt ce au fost invocate și în calea de atac a apelului și aduc critici referitoare la administrarea și aprecierea probelor. Toate acestea nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., constituind doar critici privind netemeinicia, astfel că Înalta Curte nu le va analiza. Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție.

S-a reținut în mod corect că lipsa cauzei sau cauza ilicită este motivul de nulitate invocat, astfel că instanța de apel a analizat în calea de atac doar aspectele care se subsumează motivului de nulitate al antecontractului reprezentat de lipsa cauzei.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Acțiunea în constatarea nulității antecontractului pentru lipsa cauzei este o acțiune evaluabilă în bani, fiind supusă taxei de timbru. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 32/2008.

În ceea ce privește critica privind soluționarea greșită a motivului de apel referitor la stabilirea cuantumului corect al taxei judiciare de timbru, aceasta este nefondată.

Împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei de timbru se poate formula cerere de reexaminare, iar potrivit Deciziei în interesul legii nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu poate supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Instanța de apel a analizat în mod concret motivele de apel invocate pe baza probatoriului administrat, a stabilit în mod corect situația de fapt existentă și a stabilit că antecontractul de vânzare-cumpărare este întemeiat pe o cauză falsă.

Așa fiind, nu au fost încălcate dispozițiile art. 295 C. proc. civ., instanța analizând cauza actului juridic atât prin prisma promitenților cumpărători, cât și a promitenților vânzători.

Recurenții reclamanți pârâți reiau expunerea situației de fapt cu privire la sumele împrumutate în anul 2007, însă nu fac dovada prin aceasta că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., simpla afirmație că au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu scopul clar de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, neconstituind un motiv de nelegalitate a deciziei recurate. Este de reținut în acest sens, că inițial acest imobil a aparținut reclamanților pârâți și de la aceștia l-a dobândit pârâtul C.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Recurenții reclamanți pârâți au fost asistați de avocat, au propus probe și au făcut apărări, iar faptul că instanța a respins motivat cererile acestora nu înseamnă încălcarea acestui drept constituțional. Instanța este aceea care apreciază dacă sunt necesare pentru soluționarea cauzei probele propuse, astfel că în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Criticile privind analiza înscrisurilor, precum și a celorlalte probe administrate nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că recursul declarat de recurenții reclamanți pârâți A. și B. urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâții reclamanți C. și D., Înalta Curte reține următoarele:

Critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reclamante D. este nefondată.

În mod corect s-a stabilit că pârâta reclamantă D. are calitate procesuală pasivă câtă vreme aceasta a semnat contractul alături de soțul ei, C. și este coplătitoare a avansului împreună cu acesta.

În realitate, recurenții pârâți reclamanți susținând lipsa calității procesuale pasive a pârâtei D. consideră că bunul are valoare juridică de bun propriu și astfel, nu s-ar mai putea reține faptul că lipsa cauzei actului juridic demonstrată și reținută prin raportare la unul dintre promitenții cumpărători este suficientă pentru constatarea nulității întregului act juridic.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul declarat de pârâții reclamanți urmează a fi respins.

Față de toate aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanții pârâți A. și B. și de pârâții reclamanți C. și D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B. și A. și de pârâții D. și C. împotriva Deciziei civile nr. 617 A din 22 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2017.

Procesat de GGC - N