ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1735/2017

Asupra recursurilor reține următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1193 din 16 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a III-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul A., precum și acțiunea formulată de reclamanta B. împotriva pârâților C., D., E., F., succesori ai defunctei G. și A..

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți pentru autoritate de lucru judecat, cererea pentru amendarea martorului H. ca neîntemeiată, precum și cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, prin acțiunea formulată reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâții C., în calitate de moștenitor al defunctei I., A., G., D., J., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 150.000 Euro - evaluată în RON la data înregistrării acțiunii la suma de 656.205,50 RON - în echivalentul în RON de la data executării, actualizată cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale aferente începând cu data de 20 iunie 2007 și până la efectuarea plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 18 aprilie 2007, a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care a promis vânzarea unor terenuri situate în extravilanul orașului Otopeni. Eliberarea certificatului fiscal necesar pentru încheierea contractului în formă autentică a fost refuzată de autorități ca urmare a acțiunii pârâților, care au contestat titlul de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele ce constituiau obiectul convenției.

Deoarece nerespectarea termenului stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică antrena riscul de a restitui de patru ori sumele plătite cu titlu de avans, arată reclamanta a acceptat, la solicitarea pârâților, propunerea acestora de a încheia un contract de împrumut.

În acest sens, potrivit contractului încheiat la data de 19 iunie 2007 pârâții i-au înmânat cu titlu de împrumut suma de 445.500 Euro, conform art. 1576 și urm C. civ., obligația restituirii sumei fiind scadentă la data de 2 iulie 2007, iar depășirea termenului era sancționată cu plata penalităților de 1% pe zi de întârziere.

La data de 20 iunie 2007, susține reclamanta, că a virat în contul pârâtului A. suma de 483.225 RON echivalentul a 150.000 Euro în temeiul contractului de împrumut, sumă pe care în realitate nu o datora și care a avut drept consecință o micșorare a patrimoniului propriu și îmbogățirea fără just temei a acestui pârât față de care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 992 C. civ., respectiv plata nedatorată. În privința celorlalți pârâți, reclamanta a invocat îmbogățirea fără just temei întrucât sporirea patrimoniului acestora în dauna celui propriu nu are un temei legal sau contractual.

Totodată, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 274/2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat nulitatea absolută a contratului de împrumut, dar s-a respins cererea sa pentru repunerea în situația anterioară cu motivarea că restituirea sumei nu poate constitui o obligație fondată pe contractul de împrumut încheiat între părți, acesta fiind singurul raport juridic dedus judecății.

Prima instanță a arătat că prin sentința civilă nr. 1384 din 5 iulie 2013 a Tribunalului București s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta B. având ca obiect obligarea pârâților la restituirea sumei de 150.000 Euro în echivalentul în RON la data plății.

Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 163 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2244/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că dispozițiile art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 au fost greșit aplicate raportat la temeiul juridic al acțiunii, respectiv plată nedatorată și îmbogățire fără justă cauză.

Termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data de 19 aprilie 2010, data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat contractul de împrumut.

În rejudecare după casare, pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea intervenirii simulației, actul secret fiind partajul voluntar și tranzacția extrajudiciară prin care pârâții s-au obligat să renunțe la judecată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Buftea în schimbul plății sumei de 445.000 Euro de către reclamanta B.. Actul secret reprezintă temeiul plății de către aceasta a sumei de 150.000 Euro, achitată pârâților, care solicită prin cerere reconvențională obligarea reclamantei și la plata sumei de 295.000 Euro, în echivalentul în RON de la data plății, sumă datorată conform actului secret. Actele publice, arată pârâții au fost declarația de renunțare la judecată și contractul de împrumut.

Astfel învestit tribunalul, prin încheierea din 8 aprilie 2014 a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., a respins excepția autorității de lucru judecat a acțiunii formulate de reclamantă și excepția inadmisibilității acestei acțiuni și a admis excepția autorității de lucru judecat privind cererea reconvențională, iar, pe cale de consecință excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale nu a mai fost analizată.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți a fost respinsă de prima instanță cu motivarea că în privința pârâților și a obiectului cauzei există identitate, dar cauza este diferită în dosarul soluționat prin decizia civilă nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, restituirea sumei s-a solicitat ca o consecință a constatării nulității contractului de împrumut, iar în prezenta cauză, temeiul acțiunii îl reprezintă îmbogățirea fără justă cauză.

Excepția autorității de lucru judecat invocată cu privire la cererea reconvențională a fost admisă de tribunal având în vedere că în dosarul anterior menționat, pârâții deși nu au formulat cerere reconvențională, au invocat existența simulației, ca o excepție, aceasta a fost analizată prin decizia nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București și nr. 4629 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel încât nu mai este posibilă învestirea instanței cu analiza aceluiași raport juridic.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. a fost respinsă de prima instanță, în considerarea faptului că motivele invocate în acțiune și apărările pârâtului cu privire la participarea sa la situația care a generat litigiu, justifică și calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Reluând argumentele deciziei prin care s-a constatat nulitatea contractului de împrumut, tribunalul a arătat că raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, a dezlegărilor cu putere de lucru judecat reținute prin decizia nr. 274/2010 a Curții de Apel București irevocabilă, în speță nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata îmbogățirea fără justă cauză, respectiv diminuarea patrimoniului reclamantei și lipsa unei cauze având în vedere înțelegerea părților cu ocazia încheierii contractului de împrumut constatat nul.

Apelurile declarate de reclamantă și pârâți împotriva încheierii din 8 aprilie 2014 și a sentinței au fost admise prin decizia nr. 106 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, au consecința anulării și reținerii cauzei pentru evocarea fondului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel - după reluarea integrală a considerentelor sentinței și respectiv a motivelor de apel formulate de părți - arată că hotărârea tribunalului încalcă dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. în privința modului de soluționare a acțiunii formulate de reclamantă, deoarece din considerentele sentinței lipsesc temeiurile care au determinat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

De asemenea, excepția autorității de lucru judecat a fost greșit admisă în privința cererii reconvenționale, deoarece în litigiul soluționat prin decizia nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin decizia nr. 4629 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a invocat ca apărare simulația contractului de împrumut, iar în prezentul litigiu, simulația s-a invocat prin raportare la obligațiile reciproce dintre părți, derivate dintr-o tranzacție extrajudiciară și partajul voluntar, prin două acte publice încheiate simultan, respectiv declarația de renunțare la judecată și contractul de împrumut.

Prin urmare, cauza cererii reconvenționale este diferită față de litigiul anterior, motiv pentru care s-au admis și apelurile formulate de pârâți pentru soluționarea cererii reconvenționale pe fond, și respectiv pentru soluționarea unitară a întregului litigiu, având în vedere admiterea apelului reclamantei.

Evocând fondul, prin decizia nr. 616 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și a respins acțiunea reclamantei împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva celorlalți pârâți, precum și cererea reconvențională formulată de aceștia. Reține instanța de apel că plata sumei de 150.000 Euro, efectuată de reclamantă către pârâți nu constituie o îmbogățire fără justă cauză, deoarece, din întregul probatoriu administrat în cauză, interogatoriu, martori și înscrisuri a rezultat că între reclamantă - mătușa pârâților - și pârâți a existat o convenție referitoare la terenul ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr. x emis în baza Legii nr. 18/1991, pe numele reclamantei, în urma căreia reclamanta le-a recunoscut și pârâților anumite drepturi cu privire la acest teren.

Mai arată instanța de apel că reclamanta a fost de acord să le recunoască pârâților vocația succesorală asupra terenului ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Această convenției nu s-a materializat în întocmirea unor acte juridice a căror validitate să poată fi cenzurată de instanță și constatată simulată pentru că din probele administrate în cauză nu a rezultat întinderea dreptului succesoral și nici obiectul acesteia.

Totodată s-a reținut că în cauză operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că susținerile pârâților referitoare la simulația contractului de împrumut prin raportare la renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect anularea titlului de proprietate au intrat în puterea lucrului judecat. Pe de altă parte pârâții nu au dovedit termenii tranzacției și ai partajului voluntar, acte secrete care au condus la încheierea contractului de împrumut.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. a fost admisă cu motivarea că acesta nu a primit nicio sumă de bani pentru drepturi succesorale, ci doar în calitate de mandatar al celorlalți pârâți.

Împotriva deciziei civile nr. 616 din 3 iulie 2017 și a deciziei civile nr. 106 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie a declarat recurs reclamanta B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, se arată că recursul vizează atât decizia intermediară prin care s-au admis apelurile cu consecința anulării sentinței și reținerii cauzei pentru evocarea fondului, cât și decizia pronunțată pe fondul litigiului. Prin hotărârile pronunțate, instanța de apel nu a analizat toate motivele, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind adusă atingere dreptului la apărare în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Deciziile pronunțate în aceste condiții sunt nelegale în sensul art. 105 alin. (1) și (2) C. proc. civ. producându-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care impun o atare soluție.

Prin decizia pronunțată în privința fondului, arată recurenta, instanța de apel respingând acțiunea, nu arată argumentele cu privire la situația de fapt și de drept, respectiv pe cele referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., astfel încât hotărârea este nelegală și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În privința criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta, reiterând starea de fapt arată că, contrar celor reținute de instanța de apel, în speță sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, respectiv cele ale plății nedatorate.

Între părți nu a existat nicio convenție cu privire la dreptul de proprietate dobândit în baza titlului de proprietate, nu a primit nicio sumă de bani de la pârâți cu titlu de împrumut, iar suma de bani transferată acestora conform ordinului de plată depus la dosar, atestă o micșorare a propriului patrimoniu și majorarea corespunzătoare a celui al pârâților.

Ignorarea acestor aspecte de către instanța de apel atrage și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Pârâții C., E., F., J. și D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 616 din 3 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenții invocă faptul că hotărârea recurată este dată cu interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, respectiv a actelor publice din ale căror clauze rezultă, fără îndoială, voința părților și termenii actelor secrete - precum și aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1175 C. civ.

Astfel, instanța de apel a respins cererea reconvențională, cu motivarea că din probele administrate nu a rezultat voința reală a părților și termenii tranzacției și ai partajului voluntar.

În speță, arată recurenții conținutul actelor secrete - tranzacția extrajudiciară și partajul voluntar - rezultă din conținutul actelor publice, motiv pentru care în considerarea specificului simulației, trebuia dovedită doar existența acordului simulatoriu și a actelor secrete.

Deși, reține existența unei convenții încheiate între părți cu privire la terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate pe numele reclamantei și că plata sumei de 150.000 Euro nu justifică susținerea reclamantei privind îmbogățirea fără justă cauză a pârâților, instanța de apel printr-o motivare contradictorie, consideră că această convenție nu s-a materializat într-un act juridic susceptibil de a fi analizat de instanță.

În concret, deși constată existența unei convenții secrete încheiate între părți, prin care s-au recunoscut drepturi succesorale, instanța apreciază eronat că era necesară existența unui înscris constatator.

Între părți, proba simulației se face potrivit dreptului comun, fiind aplicabile dispozițiile art. 1198 C. civ., în sensul că a existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris având în vedere calitatea părților de rude apropiate. Acest aspect, contrar susținerilor instanței de apel a fost susținut la prima instanță și dezbătut în momentul încuviințării probelor, astfel încât argumentul potrivit căruia nu s-a invocat prin cererea reconvențională imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris este lipsit de suport.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă B., reluând istoricul litigiului, a solicitat respingerea recursului, iar intimații-pârâți nu au depus întâmpinare la recursul reclamantei.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor și dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele argumente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, observă că atât recurenta-reclamantă B. cât și recurenții-pârâți E., F., C., J. ȘI D. au invocat nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. Deși, recurenții-pârâți, nu indică explicit aceste dispoziții legale, dezvoltarea criticilor face posibilă această încadrare motiv pentru care, analiza criticii se va face printr-un considerent comun.

Cu precizarea că, deși, reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 derivat din încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor vizează vătămarea produsă prin pronunțarea unei decizii care nu analizează concret fondul litigiului, astfel încât acest motiv nu va fi analizat distinct, fiind deopotrivă valabile argumentele ce urmează a fi dezvoltate.

Prin urmare, verificarea considerentelor deciziilor atacate, relevă faptul că prin decizia intermediară prin care s-au admis apelurile și s-a anulat sentința tribunalului, instanța de apel după reluarea integrală a considerentelor acestei hotărâri, a apelurilor formulate de părți reține că s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pentru că în absența motivelor avute în vedere de tribunal pentru respingerea acțiunii principale nu este posibilă exercitarea controlului judiciar.

În privința cererii reconvenționale s-a reținut că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat deoarece cauza celor două litigii este diferită, și prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Evocând fondul, instanța de apel, reia repetitiv, obiectul acțiunii principale și al cererii reconvenționale, arată definițiile îmbogățirii fără justă cauză și respectiv ale simulației și invocă doctrina și jurisprudența în privința probei contraînscrisului.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă, reținându-se că plata sumei de 150.000 Euro nu a avut drept efect îmbogățirea fără justă cauză a pârâților pentru că reclamanta a fost de acord să le recunoască acestora vocația succesorală cu privire la terenul ce a făcut obiectul dreptului de proprietate pentru care s-a emis titlu de proprietate al reclamantei.

Decizia nu cuprinde nicio analiză a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., ci doar precizarea că acesta a avut calitatea de mandatar al celorlalți pârâți și nu a primit nicio sumă de bani pentru sine, lipsind orice argument de fapt sau de drept care să justifice concluzia.

Deși, reține că între părți a existat o convenție cu privire la drepturile succesorale, motiv pentru care a înlăturat susținerile reclamantei cu privire la existența îmbogățirii fără justă cauză a pârâților, instanța de apel arată că în absența unor acte juridice și a probelor din care să rezulte obiectul și întinderea drepturilor succesorale, reiese că și cererea reconvențională este neîntemeiată.

În plus, în privința acesteia s-a reținut că în cauză operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sens în care sunt citate considerentele unei decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În consecință, în privința criticilor de nelegalitate decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate deoarece prezentarea definițiilor instituțiilor juridice invocate de părți pentru a justifica starea de fapt care a generat litigiul, în absența unei analize proprii, aplicate cazului particular cu a cărei examinare a fost învestită prin criticile din apel, nu exclude și nu suplinește obligația instanței de apel de a respecta dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte observă că, deși tocmai nerespectarea acestor dispoziții legale a determinat anularea sentinței primei instanțe - care potrivit deciziei intermediare nu a motivat soluția pronunțată, ci a redat pasaje din alte hotărâri pronunțate în litigiile dintre părți - prin deciziile recurate, instanța de apel procedează exact în același mod.

Prin urmare, rezultă că în egală măsură, pentru identitate de rațiune și instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și dezvoltarea corespunzătoare a raționamentului judiciar care a determinat pronunțarea soluției.

Aceste cerințe nu sunt îndeplinite în speță, în absența unei analize concrete a acțiunii principale și a cererii reconvenționale, a probelor administrate în cauză, care nu sunt nici indicate și implicit nici examinate. Descrierea stării de fapt și lipsa oricărui temei juridic care să argumenteze soluția pronunțată, face imposibilă exercitarea controlului judiciar și încalcă dreptul părții la un proces efectiv în sensul art. 6 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum în mod justificat arată recurenta-reclamantă.

În aceeași ordine de idei este corectă și susținerea recurenților-pârâți, potrivit cărora, motivarea deciziei recurate este contradictorie. Astfel, deși se reține existența unei convenții secrete între părți, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă, în analizarea cererii reconvenționale s-a arătat că pârâții nu au dovedit această împrejurare, situație în care și cererea acestora în constatarea simulației a fost respinsă. În aceste condiții, în mod justificat arată recurenții-pârâți că instanța de apel confundă acordul de voință, în sens de negotium cu proba actului juridic.

Prin urmare, Înalta Curte reține că prin deciziile recurate instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a cercetat efectiv fondul cauzei, fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.. În consecință, analizarea criticilor formulate de recurenți și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., referitoare la fondul litigiului este inutilă și lipsită de interes juridic, iar soluția ce se impune este aceea de admitere a recursurilor declarate de reclamantă și pârâți, casarea deciziei în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza în mod concret toate motivele și apărările formulate de părți și va administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 106A din 6 februarie 2017 și a deciziei civile nr. 616 din 3 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și de pârâții E., F., C., J. și D. împotriva deciziei civile nr. 616 din 3 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 noiembrie 2017.