ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2244/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 261 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița împotriva Sentinței penale nr. 193 din 09 august 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul 1404/98/2013, a fost desființată în parte sentința penală atacată și în fond: În temeiul art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

din 1969. În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969. În temeiul art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus prevenția inculpatului C.N.

de la 04 martie 2013 la 09 august 2013. În temeiul art. 14 C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 9.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă C.O.A.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele: Prin Sentința penală nr. 193 din 09 august 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în temeiul art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

din 1969, cu referire la art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 și făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu referire la art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 și făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen. din 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de evadare. Conform dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.

din 1969 inculpatul s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969. În temeiul art. 86 1 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. din 1969. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen.

din 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 359 C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. din 1969. Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale sub supraveghere s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. din 1968 s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului C.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP emis la 5 martie 2013 de către Tribunalul Ialomița dacă nu este arestat în altă cauză. S-a luat act că inculpatul C.N. a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 04 martie 2013 până la data de 09 august 2013. În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.N. a sumei de 700 lei și echivalentul în lei a sumei de 20 euro. În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul C.N. la despăgubiri constând în echivalentul a 2.000 euro către partea civilă V.A.

S-a luat act că partea vătămată C.O.A. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 și făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul N.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

din 1969. Conform dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și în temeiul art. 359 C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat executarea pedepsei accesorii. S-a luat act că partea vătămată C.O.A. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 38 C. proc. pen. din 1968 s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul V.A.M., urmând a se stabili termen de judecată. Conform dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen. din 1968 s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului V.A.M. și în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. din 1968 s-a menținut arestarea preventivă a acestui inculpat. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 2.000 lei, iar inculpatul N.P. la plata sumei 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariile avocat oficiu, câte 300 lei pentru fiecare și câte 100 lei pentru partea vătămată și partea civilă, avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 66/D/P/2012 din data de 27 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ialomița, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și evadare, prev. de art. 269 C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

din 1969, și - V.A.M., zis "M.", pentru săvârșirea infracțiunii continuate de: trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C.pen din 1969 și, totodată, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului: - N.P., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. Prin același rechizitoriu s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Ș.I., S.F.

și D.G. în ceea ce privește săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; - disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița cu privire la făptuitorii C.N. și P.D., în vederea continuării cercetărilor față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înlesnire a evadării, prev. de art. 270 C. pen. din 1969; - disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în ceea ce îi privește pe făptuitorii M.R.I., zis "C.", C.I. zis "U.", C.M., zisă "B.", I.G.I. zis "S." și M.C. zis "V." pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678 din 20 ianuarie Inculpatul C.N.

a fost reținut în data de 4 martie 2013 și arestat preventiv începând cu data de 5 martie 2013. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul C.N., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane și profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat și găzduit două persoane de sex feminin, minore - părțile vătămate C.O.A. și V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora. Același inculpat, în data de 01 aprilie 2013, în jurul orelor 09:20, aflat sub escorta Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, a fugit din incinta curții interioare a Curții de Apel București, în momentul coborârii din autodubă, fiind prins ulterior, tot pe raza municipiului București, la aceeași dată, în jurul orelor 10:05, de un echipaj operativ alcătuit din lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Sector 2, Secția 7 Poliție.

Inculpatul V.A.M. în cursul anilor 2012 - 2013, împreună cu alte persoane și profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat și găzduit, două persoane de sex feminin, minore - părțile vătămate C.O.A. și V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora. Cu privire la inculpatul N.P., s-a reținut în rechizitoriu că în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane și profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a transportat două persoane de sex feminin, minore - părțile vătămate C.O.A. și V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora. În fața instanței, inculpații C.N. și N.P. s-au prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 introduse prin Legea nr. 202/2010, astfel că la începutul cercetării judecătorești au declarat personal că recunosc săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu.

Ambii inculpați au solicitat prin declarații scrise ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc. S-a admis pentru inculpați proba cu înscrisuri - acte în circumstanțiere care au fost depuse la dosarul cauzei. Întrucât inculpatul V.A.M. nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, s-a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen. din 1968 disjungerea cauzei și stabilirea unui termen de judecată pentru cercetarea judecătorească cu privire la acesta. Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut că inculpatul C.N., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane și profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat și găzduit, două persoane de sex feminin, minore - părțile vătămate C.O.A.

și V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora, fapta sa constituind infracțiunea continuată de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. Inculpatul C.N., în data de 01 aprilie 2013, în jurul orelor 09:20, aflat sub escorta Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, a fugit din incinta curții interioare a Curții de Apel București, în momentul coborârii din autodubă, fiind prins ulterior, tot pe raza municipiului București, la aceeași dată, în jurul orelor 10:05, de un echipaj operativ alcătuit din lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Sector 2, Secția 7 Poliție, fapta sa constituind infracțiunea de evadare, prev. de art. 269 C. pen.

din 1969. Inculpatul N.P., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane și profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a transportat două persoane de sex feminin, minore - părțile vătămate C.O.A. și V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora, fapta sa constituind infracțiunea continuată de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. Întrucât inculpatul C.N. a săvârșit faptele înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, s-a constatat că cestea sunt în concurs real, urmând a se aplica dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

din 1969. La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmările acestora și persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. din 1969. La stabilirea limitelor de pedeapsă s-a ținut seama de incidența prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. din 1968. Cât privește persoana inculpaților, s-au avut în vedere atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale. Raportat la datele ce-i caracterizează favorabil pe inculpați, vârsta, atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale, pentru a satisface imperativul justei individualizări a pedepsei s-au reținut în favoarea acestora circumstanțele atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen.

din 1969, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, în raport de datele mai sus reținute, instanța a apreciat că, în cauză, scopul preventiv-educativ al pedepsei va putea fi realizat fără executarea acesteia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86 2 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare. La aplicarea pedepselor accesorii, instanța de fond a avut în vedere prevederile articolelor 71 și 64 C. pen. din 1969, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoale adiționale și a jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele Calmanovici contra României (hotărârea din 01 iulie 2008) și Hirst contra Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. din 1969, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpaților. Față de cele menționate, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a considerentelor. Împotriva Sentinței penale nr. 193 din 09 august 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

-Biroul Teritorial Ialomița, criticând-o sub următoarele aspecte: 1. Soluția instanței de fond este netemeinică prin prisma modului de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților C.N. și N.P. și a stabilirii modalității de executare a acestora. Instanța de fond a reținut, în ce-i privește pe fiecare dintre cei doi inculpați, cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă [art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. din 1968], cât și circumstanțe atenuante judiciare (atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale), materializate în reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. din 1969. Cu toate acestea, în considerentele hotărârii atacate nu a fost evidențiată gravitatea activității infracționale ce a făcut obiectul judecății, aspecte ce trebuiau avute în vedere în mod obligatoriu de către instanța de judecată.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, în motivul de recurs invocat, Parchetul a făcut trimitere la pluralitatea de părți vătămate traficate de fiecare dintre cei doi inculpați, forma continuă a activității infracționale. Astfel, inculpatul C.N. a procedat la traficarea părților vătămate, la mai multe locații, în condițiile în care a intermediat întreținerea și relații și raporturi sexuale de către victime, cu mai multe zeci de "beneficiari", iar inculpatul N.P. le-a traficat la rândul său pe cele două părți vătămate, în scopul exploatării acestora, prin multiple acte de executare săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice. Concursul de infracțiuni reținut în sarcina inculpatului C.N.

și natura infracțiunilor concurente, cel puțin una dintre ele - evadarea - fiind de natură a da elemente certe despre atitudinea inculpatului față de consecințele faptelor sale. În dezvoltarea acestui motiv de apel, Parchetul a susținut că prin aplicarea pedepselor inculpaților C.N. și N.P. s-a creat o inechitate judiciară, în condițiile în care numărul de acte de executare săvârșite de inculpatul C.N. este mult mai mare decât cel al actelor materiale săvârșite de N.P.. Inculpatul C.N. a fost acela care l-a cooptat pe inculpatul N.P. la traficarea părților vătămate în contextul exploatării lor la imobilul martorului N.C.Z., fiind acuzat și de săvârșirea infracțiunii de evadare. Față de actele și lucrările dosarului, parchetul a apreciat că se impune o reevaluare a procesului de reindividualizare judiciară a pedepselor pentru fiecare dintre cei doi inculpați și stabilirea unei pedepse principale în cuantum superior celor pronunțate de instanța de fond.

Referitor la scopul pedepsei, conform art. 52 C. pen. din 1969, parchetul a susținut că nu este îndeplinită prevenția socială generală prin modalitatea de executare a pedepselor stabilite de către instanța de fond, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul inculpatului C.N. și a suspendării condiționate în ceea ce-l privește pe inculpatul N.P. În consecință, parchetul a susținut majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și executarea acestora fără privare de libertate, în raport de dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. din 1969. 2. Soluția instanței de fond este nelegală prin prisma încălcării dispozițiilor art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. din 1968 raportat la art. 348 și art. 17 C. proc. pen. din 1968, în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei pentru fiecare dintre cei doi inculpați condamnați. În dezvoltarea acestui motiv de apel, parchetul a susținut că instanța de fond era obligată să se pronunțe - cel puțin - asupra reparării prejudiciului moral suferit de părțile vătămate, în urma activității infracționale executate împotriva lor de către cei doi inculpați. În opinia Parchetului, soluția instanței de fond de a obliga numai pe inculpatul C.N. la repararea prejudiciului moral suferit de partea vătămată V.A., în condițiile în care cei doi inculpați au acționat în coautorat în ceea ce privește activitatea infracțională comisă împotriva acestei părți vătămate și totodată de a lua act că partea vătămată C.A.A.

(minoră) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, încalcă dispozițiile art. 348 C. proc. pen. din 1968 și art. 41 alin. (2) Noul C. civ.. Sub acest aspect, Parchetul a solicitat ca inculpații C.N. și N.P. să fie obligați în solidar la repararea prejudiciilor civile (cel puțin morale) prin prisma naturii și formei activității infracționale raportate la circumstanțele personale ale victimelor, indiferente de manifestarea de voință a celor două părți. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, Curtea de Apel București a constatat următoarele: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 72 C. pen.

din 1969 prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și de art. 269 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 și art. 74 lit. a) C. pen. din 1969. Gradul de pericol social sporit al infracțiunilor deduse judecății, precum și periculozitatea inculpatului C.N., fac ca pedepsele stabilite de către instanța de fond în condițiile prev. de art. 86 1 C. pen. din 1969 să nu satisfacă cerințele înscrise în art. 52 C. pen. din 1969. Conform probelor administrate de către procuror, periculozitatea inculpatului C.N.

rezultă din întreaga activitate infracțională desfășurată de către acesta în cursul anului 2012. Astfel, profitând de vârsta părții vătămate C.O.A. (15 ani) inculpatul C.N. în perioada decembrie 2011 "a instruit-o pe aceasta cum să se poarte cu bărbații cu care va întreține relații sexuale", precizându-i totodată că sunt prietenii lui și că "nu ar vrea să i se strice prestigiul". În aceste sens este de precizat modalitatea de săvârșire a infracțiunii de trafic de minori de către inculpatul C.N., care a transportat-o pe partea vătămată C.O.A. la diverse locații, unde a întreținut raporturi sexuale cu șase bărbați, în schimbul unor sume de bani. Profilul moral al inculpatului C.N. este dat și de următoarea situație de fapt relatată de către partea vătămată C.O.A.

"În cursul lunilor ianuarie - februarie 2011 când eu stăteam la blocurile din spatele clubului sindicatelor din Urziceni, la I. împreună cu C.N. am aflat de la acesta că vrea să plece în Germania dar nu avea bani suficienți (...)". "C.N. mi-a spus că V. i-a dat bani cu împrumut, în jur de 300 - 400 lei ca să-și scoată permisul de la Slobozia fiindcă îl avea suspendat și s-a înțeles cu V. ca eu să-i restituit acești bani din practicarea prostituției. Drept urmare m-am prostituat în Urziceni și i-a restituit lui V. în jur de 600 de lei". Referitor la gradul de pericol social sporit al infracțiunii de trafic de minori în varianta agravată săvârșită de inculpatul C.N., s-a avut în vedere și următoarea afirmație făcută de către partea vătămată C.: "Consider că pentru tot ce mi s-a întâmplat sunt și eu vinovată întrucât aș fi putut să plec, dar și C.N.

care, cunoscând vârsta mea și profitând de inocența mea, m-a pus să fac ceea am făcut". Periculozitatea inculpatului C.N. a rezultat și din modalitatea în care a exploatat-o sexual pe partea civilă V.A., la aproximativ o lună după ce a intrat în concubinaj cu aceasta. Profilul moral al inculpatului C.N. este evidențiat și de modalitatea în care le-a făcut cunoștință celor două părți vătămate C.O.A. și V.A., precizând că cea din urmă este soția sa. Conform probelor administrate de către procuror, inculpatul C.N. a exploatat sexual pe cele două minore pe raza localităților Sălciile - județul Prahova - Fierbinți - județul Ialomița, pe raza comunei Maia - județul Ialomița. Conform declarațiilor martorilor Ș.M.V.

și C.C.I. a rezultat că în vara anului 2012, pe timp de noapte, inculpatul C.N., în schimbul sumei de 30 de lei fiecare, le-a încredințat-o pe partea vătămată V.A. cu care cei doi martori au întreținut raporturi sexuale, în apropierea unui bar aflat pe raza comunei Maia, județul Ialomița. În declarația sa, S.C.N. a arătat că a fost martor ocular când inculpatul C.N. a supus-o pe partea vătămată V.A. unor agresiuni fizice, motivat de faptul că nu câștigă bani destui. Cu privire la infracțiunea de evadare prev. de art. 269 C. pen. din 1969, Curtea de Apel București a constatat că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de către instanța de fond nu corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen.

din 1969. Probele administrate în cursul urmăririi penale au confirmat faptul că, în data de 01 aprilie 2013, inculpatul C.N., în timp ce se afla în apropierea curții interioare a Curții de Apel București, profitând la un moment dat de neatenția lucrătorilor de poliție, a reușit să fugă de sub escortă. În aceeași zi, în jurul orelor 10, inculpatul C.N. a fost prins de lucrătorii de poliție din cadrul Secției nr. 7 București, în perimetrul străzilor Șos. Andronache și Oituz, în timp ce se deplasa către Șos. Fundeni, în zona parcului Plumbuita din București. Împrejurarea că inculpatul C.N. este la primul conflict cu legea penală nu a constituit în opinia instanței de apel un motiv de aplicare a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

din 1969, față de gravitatea infracțiunilor deduse judecății, săvârșite în concurs real. Așadar, Curtea de Apel București a constatat că scopul educativ și preventiv al pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului C.N. într-un cuantum majorat, prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, poate fi realizat numai prin privarea acestuia de libertate, astfel cum s-a solicitat de către Parchet. În consecință, instanța de apel, în temeiul art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, a dispus condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

din 1969. În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, a dispus condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969. În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus prevenția inculpatului C.N.

de la 04 martie 2013 la 09 august 2013. În ceea ce îl privește pe inculpatul N.P., condamnat de către prima instanță la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară conform art. 72 C. pen. din 1969, prin reținerea totodată și a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. din 1968 și art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen.

din 1969. Probele administrate de către procuror în faza de urmărire penală au demonstrat că, prin modalitatea de săvârșire a infracțiunii de trafic de minori, respectiv transportarea celor două părți vătămate minore la locuința martorului C.C., de către inculpatul N.P., în condițiile în care bunurile și valorile rezultate în urma actelor sexuale întreținute de către acestea au fost însușite de inculpatul C.N., scopul pedepsei aplicate de către instanța de fond poate fi atins în condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. din 1969. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut următoarele: Conform art. 17 C. proc. pen. din 1968, acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

În art. 42 alin. (2) Noul C. civ. se arată că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercițiu restrânsă. În raport de aceste dispoziții, în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 4 C. proc. pen. din 1968 privitoare la rolul activ. Umilința la care a fost supusă minora C.O.A. rezultă și din declarația martorului C.M. Potrivit declarației acestuia, precum și a martorului Ș.I., inculpatul C.N. a fost de acord să fie găzduit de către acesta din urmă în garsoniera pe care o deținea în schimbul întreținerii de raporturi sexuale cu partea vătămată C.O.A. Conform probelor existente la dosarul cauzei, inculpatul C.N. și partea vătămată, însoțiți de martorii C.M.

și Ș.I., au mers toți patru în garsoniera acestuia din urmă, în fapt o singură încăpere împărțită în două. În noaptea găzduirii inculpatului C.N. în locuința martorului Ș.I., părea vătămată C.O.A. a întreținut, în mod repetat, raporturi și relații sexuale cu cei doi, în timp ce inculpatul C.N. se afla în aceeași încăpere. În acest context, profitând de starea de vulnerabilitate a părții vătămate C.O.A., în vârstă de 15 ani, inculpatul C.N. a cauzat acesteia un prejudiciu de ordin moral, evaluat de către instanța de apel la suma de 9.000 lei. În schimb, Curtea de Apel București a constatat ca fiind nefondat motivul de apel al Parchetului, în sensul obligării în solidar a inculpaților C.N. și N.P., în condițiile în care cel care a beneficiat de pe urma exploatării sexuale a părților vătămate C.O.A.

și V.A. este C.N., cauzându-le suferințe psihice prin fapta sa. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 261 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel București, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. din 1968, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița în sensul celor anterior menționate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.N., însă nu au fost depuse motive de recurs, cu respectarea dispozițiilor 385 10 alin. (2) C. proc. pen. din 1968. Prin concluziile formulate în cadrul dezbaterilor pe fondul căii de atac, apărătorul ales al recurentului inculpat C.N., în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. din 1968, a susținut că pedepsele sunt greșit individualizate, raportat la exigențele impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 72 C. pen.

din 1969. A apreciat că instanța de recurs poate admite calea de atac și casa decizia penală recurată, având în vedere atitudinea procesuală a recurentului inculpat. A susținut că pedeapsa stabilită de instanța de apel este mult prea mare și nu respectă prevederile legale, fiind în contradicție cu pedeapsa aplicată recurentului de către instanța de fond. A arătat că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza, dispunând aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor la art. 86 1 C. proc. pen. din 1968. A mai menționat că pedeapsa este nelegală întrucât este mult prea mare în raport de existența circumstanțele atenuante, reținute în mod corect de instanța de fond [dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

din 1969 - lipsa antecedentelor penale], precum și în raport de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. din 1968. A considerat că legea penală mai favorabilă aplicabilă este reprezentată de legea veche, atât în ceea ce privește limitele de pedeapsă, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare (dispozițiile art. 86 1 C. pen. din 1969), pedeapsa aplicată de instanța de fond fiind corespunzătoare scopului educativ și preventiv al sancțiunii față de lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere și regret, precum și însușirea întregului material probator. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul C.N., pentru următoarele considerente: În cursul soluționării recursului, a intrat în vigoare Noul C. proc.

pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispozițiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi referitoare la recurs. Față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 24 octombrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, problemele de drept referitoare la prezentul recurs pot fi examinate în limitele art. 385 10 alin. (3) C. proc.

pen. din 1968 (motivarea recursului cu cinci zile anterior primului termen de judecată), respectiv în limitele cazurilor de casare în vigoare la data pronunțării deciziei din apel. În ceea ce privește motivarea recursului, Înalta Curte are în vedere că primul termen de judecată în cauză a fost fixat la data de 01 aprilie 2014, iar inculpatul a fost înștiințat cu privire la acest termen la data de 23 decembrie 2013, conform citației de la dosar. Conform art. 385 10 C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data declarării căii de atac, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

în cazul în care nu sunt respectate condițiile referitoare la motivarea în termen, instanța are în vedere numai cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. din 1968. Legea prevedea, la data pronunțării deciziei din apel, următoarele cazuri de casare (art. 385 9 C. proc. pen. din 1968): 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei; 2. *** Abrogat 3. instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen.

sau a existat un caz de incompatibilitate; 4. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; 5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; 6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie; 7. *** Abrogat 8. *** Abrogat 9. *** Abrogat 10. *** Abrogat 11. *** Abrogat 12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc.

pen.; 13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 15. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost grațiată; 16. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 17. *** Abrogat 17 1 . când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii; 17 2 . când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. 18. *** Abrogat 19. *** Abrogat 20. *** Abrogat 21. *** Abrogat În ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Codul prevede expres că se iau în considerare întotdeauna din oficiu cazurile prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

În consecință, având în vedere că nu au fost depuse motive de recurs, instanța urmează să analizeze cazul de casare formulat de către avocatul ales, având în vedere că acesta se regăsește în cele prev. de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. din 1968. Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385 9 pct. 14. C. proc. pen. din 1968, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. din 1969, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. în același sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. din 1968, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 erau cuprinse între 10 - 20 de ani, iar pedeapsă minimă care putea fi aplicată de instanța de apel, cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. din 1968, era de 6 ani și 8 luni. Așadar, pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată de instanța de apel pentru infracțiunea prev. art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. din 1968, este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă această nelegalitate nu poate fi înlăturată în recursul formulat de inculpat, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut de dispozițiile art. 385 8 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 În continuare, examinarea solicitării inculpatului referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile trebuie precedată de anumite considerații generale: În cursul soluționării recursului, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen.

și un nou C. proc. pen. ce conține și dispoziții de drept substanțial, așa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluționării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată și completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziție corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. din 1969 care menționa, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată. Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, care este obligatorie, în speță, instanța de recurs urmează să aibă în vedere și să aplice mecanismul considerat constituțional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curții Constituționale nu stabilește criterii clare de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenței și doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluției pronunțată potrivit legii vechi cu soluția ce ar putea fi pronunțată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluționării cauzei în conformitate cu noile dispoziții de drept substanțial, în vigoare la data soluționării recursului. În ambele cazuri, dispozițiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime. Legea nr. 187/2012 conține în capitolele II - IV dispoziții ce pot fi apreciate ca excepții de la aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale.

Aceste excepții sunt expres prevăzute, doar pentru anumite instituții (cum este art. 15 referitor la regimul suspendării condiționate) și nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la alte materii. Aceste excepții nu vizează instituția concursului de infracțiuni sau a pluralității de infracțiuni, în general. Conform art. 10 din legea de mai sus: "Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă." Această prevedere legală nu poate constitui un criteriu de interpretare logică prin raționamentul "per a contrario", deci un fundament logico-juridic pentru concluzia aplicării, ca excepție de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, a dispozițiilor concursului de infracțiuni - ca instituție autonomă.

Dimpotrivă, în considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale se consacră în mod expres, în cazul concursului de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale (paragrafele 35 - 36). În consecință, art. 10 din Legea 187/2012 nu constituie o excepție de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, are doar valoarea unei dispoziții tranzitorii și constituie o reglementare a unei situații speciale, care nu implică incidența mitior lex, stabilind tratamentul sancționator pentru cazul în care unele dintre infracțiuni au fost comise sub imperiul vechii legi, iar altele după intrarea în vigoare a noii legi penale, deci pentru situația în care pluralitatea de infracțiuni a fost generată sub imperiul legii vechi, dar se definitivează sub regimul legii noi, situație ce impunea o reglementare distinctă.

În speță, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost comise sub imperiul vechii legi penale. În consecință, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanța de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracțiuni C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014, fără a putea aplica dispozițiile legii noi referitoare la încadrarea juridică a faptelor și la sancțiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracțiuni, cu valoare de instituție autonomă, a dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

din 1969. Cât privește incidența principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acțiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituții de drept substanțial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalității sancțiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. pr. pen. din 1968 sau din perspectiva altui caz de casare. Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituțional [art. 15 alin. (2)] și reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluționării recursului, fără ca inculpații să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, așa încât, în temeiul principiului legalității și al echității procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absența unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Este vorba, astfel, despre o situație excepțională, care generează pentru instanța de recurs obligația de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluționare a recursului. Pe cale de consecință, în speță, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanța de recurs va avea în vedere situația de fapt și încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate și nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporțional cu sancțiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.

Prioritar, în examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent, instanța de recurs urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică. Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Incriminările în vigoare la data comiterii faptelor Art. 12 din Legea nr. 678/2001 (...) (2) Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări: a) de două sau mai multe persoane împreună; (...) Art. 13 din Legea nr. 678/2001 (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2). (...) Art. 269 C. pen.

din 1969 (1) Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. (2) Dacă fapta este săvârșită prin folosire de violențe, de arme sau de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani. (3) Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăși maximul general al închisorii. (4) Tentativa se pedepsește Incriminările în vigoare la data judecării căii de atac Art. 210 C. pen. (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: (...) b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; Art. 211 C. pen.

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Art. 285 C. pen. (1) Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere. (4) Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării. (5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește. După cum se observă, din perspectiva normei de incriminare, elementele din conținutul infracțiunilor se regăsesc și în legislația în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificației penale a faptelor.

Totodată, se observă că nu se mai regăsește în cuprinsul art. 211 C. pen. forma agravată prevăzută de art. 13 alin. (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) (traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună). Noul C. pen., în cuprinsul art. 77 lit. a), prevede că săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună constituie circumstanță agravantă. Înalta Curte, având în vedere că instanța de recurs examinează aplicarea legii penale mai favorabile pe baza situației de fapt reținută prin hotărârea recurată, constată că nu poate reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. în calea de atac