ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2116/2019

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului București, sub nr. x din 5 iulie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., în calitatea de moștenitor rezervatar și sezinar al defunctei C., D., E., F., G., solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 150.000 Euro (evaluat în RON cu ocazia depunerii acțiunii la suma de 656.205,50 RON), echivalent în RON la data executării, actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente perioadei 20 iunie 2007 până la data executării sentinței, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa timbru - 8.175 RON, onorariu de avocat - 2.300 RON, precum și obligarea pârâților la restituirea sumei de 7.500 RON - taxa autentificare contract de împrumut.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 18 aprilie 2007, alături de H. și I., a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, promițând sa vândă un teren situat în extravilanul orașului Otopeni, și că, fiind refuzată eliberarea certificatului fiscal, pârâții i-au explicat ca este "la mâna lor", în acest sens purtându-se lungi discuții cu agentul imobiliar și promitenții vânzători. Întrucât, în caz de nerespectare a contractului, urma să restituie de patru ori sumele primite cu titlu de avans, iar eliberarea certificatului fiscal, necesar pentru încheierea contractului în formă autentică, i-a fost refuzată de către autorități ca urmare a acțiunii pârâților, la solicitarea acestora din urmă, la data de 19 iunie 2007 a semnat contractul de împrumut, reținându-se în conținutul actului că pârâții i-au înmânat cu titlu de împrumut suma de 445.500 euro, că împrumutul s-a făcut în condițiile art. 1576 și urm. C. civ., că obligația de restituire a împrumutului este cel târziu ziua de 2 iulie 2007 iar după depășirea termenului se percep penalități de 1% pe zi întârziere. Prin Ordinul de plată nr. x din 20 iunie 2007, a virat în contul pârâtului D. suma de 483.225 RON (150.000 Euro), fiind vorba de plată contract de împrumut, sumă pe care nu o datora și care i-a adus o micșorare a patrimoniului, ducând la o îmbogățire fără just temei a pârâtului D., dar și a pârâților sus indicați.

Apreciază reclamanta că se află în situația inexistenței unui alt mijloc juridic, cu excepția acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, în recuperarea pierderii suferite, întrucât cererea de repunere a părților în situația anterioară, urmare a constatării nulității contractului de împrumut, a fost respinsă, avându-se în vedere caracterul real al acestui contract, lipsa cauzei la încheierea Contractului nr. x/2007, respectiv faptul că nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de împrumut deci nu îi incumba obligația vreunei restituiri.

A mai arătat reclamanta că a notificat pârâții în numeroase rânduri în vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului, și că, deși cunosc dispozitivul Deciziei 274/A/2010, în sensul constatării nulității absolute a Contractului de împrumut nr. x din 19 iunie 2007 autentificat la BNP J. și Asociații, aceștia au refuzat sa îi restituie suma achitată prin Ordinul 3 din 20 iunie 2007/483.225.

Ca temei al acțiunii sale, reclamanta a invocat dispozițiile C. civ. de la 1864 referitoare la îmbogățirea fără just temei, susținând că este vorba de sporirea patrimoniului pârâților în dauna patrimoniului său, în lipsa unui temei (legal sau contractual) care să o justifice. Reclamanta a arătat că urmărește recuperarea pierderii suferite prin îmbogățirea fără just temei a pârâților, fiind persoana care a suferit micșorarea patrimoniului, pe seama măririi nelegitime a patrimoniului pârâților. În ceea ce îl privește pe pârâtul D., reclamanta a arătat că are în vedere art. 992 C. civ.- plata nedatorată, respectiv prevederile art. 993 C. civ. raportat la prev. art. 1092 C. civ., 1198 C. civ., 1588 C. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond au arătat că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, deoarece reclamanta are alt temei juridic pentru restituirea sumei și chiar a uzat de căile legale pe care le-a avut pentru aceasta. Astfel, suma de 483.225 RON a fost plătită cu titlul de "plată contract împrumut", iar ulterior reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de împrumut și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea acestei sume, precum și întoarcerea executării silite. În ceea ce privește plata nedatorată, nu este îndeplinită cerința ca reclamanta să se fi aflat în eroare cu privire la existența unei datorii. Se invocă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, susținându-se că toate hotărârile pronunțate au o singură constantă: toate instanțele au reținut împrejurarea că suma de 150.000 euro a fost plătită de reclamantă, nu în temeiul contractului de împrumut, ci în schimbul renunțării la judecată, în contextul unor raporturi juridice complexe determinate de succesiunea autorului comun.

Prin Sentința civilă nr. 1384 din 5 iulie 2013, Tribunalul București a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, apreciindu-se că nici notificările din mai 2010 și din mai 2012 și nici judecata în Dosarul nr. x/2007 nu se încadrează în cauzele legale, limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 ca reprezentând cauze legale de întrerupere a cursului prescripției.

Prin Decizia civilă nr. 163A din 22 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul reclamantei A., sentința a fost anulată, iar cauza a fost fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe, reținându-se că termenul de prescripție se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat contractul de împrumut, respectiv de la data pronunțării Deciziei civile nr. 274A din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București.

S-a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din motivele cererii de chemare în judecată, cauza acțiunii reclamantei este acea situație creată prin anularea contractului de împrumut prin Decizia nr. 274/2010. Prin urmare, câtă vreme izvorul declarat al pretențiilor reclamantei este cel astfel indicat, nu se poate considera, fără nesocotirea principiului statuat în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că dreptul său la acțiune s-a născut anterior pronunțării deciziei definitive menționate. Chestiunea dacă, formulând astfel acțiunea sa, reclamanta readuce sau nu în fața instanței aspecte deja tranșate în mod irevocabil prin această decizie, este o problemă ce vizează un moment subsecvent al procesului, întrucât autoritatea sau puterea de lucru judecat se analizează ulterior verificării termenului de prescripție.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții B., F., D., E., G., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2244 din 13 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul x/2012 S-a reținut că "este dincolo de orice îndoială că dreptul la acțiune în prezenta actio de în rem verso s-a născut pentru reclamantă abia la momentul în care s-a stabilit, în mod irevocabil, că nu are la îndemână acțiunea în pretenții subsecventă anulării contractului de împrumut și că singurul mijloc juridic de care mai poate uza este acțiunea întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză"

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 20 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, în vederea rejudecării.

Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea intervenirii simulației, actul real fiind tranzacția prin care pârâții-reclamanți s-au obligat să renunțe la judecată în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Buftea, în schimbul plății sumei de 445.000 euro de către reclamanta-pârâtă A., act secret care reprezintă temeiul legitim al plății sumei de 150.000 euro efectuată de A. către pârâți, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 295.000 euro, echivalent RON la data plății, sumă datorată conform actului secret.

Se arată că, prin Titlul de proprietate nr. x/1998 reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,10 ha pe teritoriul Otopeni, în calitate de moștenitoare a defunctului K., teren pe care reclamanta s-a obligat să îl vândă prin Precontractul nr. x/2007. Pentru unul dintre loturile ce i-a fost reconstituit aceasta a acceptat să îl împartă cu ceilalți moștenitori, respectiv pârâții din prezenta cauză, sub forma unor contracte de donație. Întrucât pentru celelalte loturi a refuzat, pârâții au solicitat constatarea nulității titlului de proprietate eliberat numai reclamantei și dezbaterea succesiunii defunctului K.

Având în vedere existența antecontractului prin care se obligase să vândă până cel târziu 18 iunie 2007 sub sancțiunea unei penalități de 4 ori prețul primit ca avans, precum și existența litigiului pe rol, care era un impediment la încheierea tranzacției, reclamanta a avut inițiativa încheierii unei tranzacții: în schimbul renunțării la acțiune să îi despăgubească, astfel că negociind s-a ajuns la renunțarea la acțiune și încheierea unui contract fictiv de împrumut, care să constituie garanția că obțin sumele de bani datorate de reclamantă. Ulterior, reclamanta a încasat prețul terenului, dar acestora nu le-a plătit decât o tranșă din suma de bani convenită, respectiv 150.000 euro.

În consecință, actul secret este partajul voluntar și tranzacția extrajudiciară, iar actele publice: declarația de renunțare și contractul de împrumut. Solicită să se țină seamă și de cele reținute de instanțele de judecată în litigiul privind nulitatea contractului de împrumut.

Intimatul D. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece nu a încasat nicio sumă de bani, acesta acționând ca mandatar, iar suma de bani a fost încasată de ceilalți pârâți.

La data de 6 martie 2015, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la Decizia civilă nr. 274A/2010 și excepția inadmisibilității acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză.

Prin încheierea din data de 8 aprilie 2014 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul D. și a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți privind cererea principală (reținându-se că deși există identitate de părți și obiect - repunerea părților în situația anterioară, litigiile au o cauză diferită, respectiv în litigiul anterior s-a solicitat restituirea sumei ca o consecință a constatării nulității contractului de împrumut, în timp ce în prezenta cauză temeiul juridic este îmbogățirea fără justă cauză); a respins excepția inadmisibilității cererii principale (având în vedere aspectele reținute prin Deciziile nr. 163/2013 și nr. 2244/2014 în sensul că acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză are caracter subsidiar, consecință directă a stabilirii, în mod irevocabil, că reclamanta nu are la îndemână acțiunea în pretenții subsecventă anulării contractului de împrumut, prin deciziile de casare, instanțele de control judiciar stabilind, indirect, că prezenta acțiune este admisibilă) și a admis excepția autorității de lucru judecat în privința cererii reconvenționale (deoarece în cadrul Dosarului nr. x/1997, prin Deciziile nr. 274/2010 și nr. 4629/2011 a fost analizată simulația prin raportare la renunțarea la judecata procesului privind nulitatea titlului de proprietate, reținându-se că aceasta "este un act unilateral de voință care nu poartă asupra dreptului la remiterea unei sume de bani" - Decizia nr. 274, iar în decizia nr. 4629 existența sau nu a simulației a fost analizată pe larg. S-a reținut tripla identitate de părți, obiect și cauză deoarece deși, în acel dosar nu fusese formulată o cerere reconvențională prin care să se solicite constatarea simulației, pârâții au invocat existența simulației ca o excepție, în apărare, nemaifiind posibilă învestirea unei instanțe cu analiza aceluiași raport juridic). Pe cale de consecința, excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale nu a mai fost analizată.

Prin Sentința civilă nr. 1193 din 16 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul D., a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată și cererea reconvențională, pentru autoritate de lucru judecat; a respins cererea de amendare a martorului L., ca neîntemeiată; a respins cererea privind obligarea părților la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., având în vedere considerentele cererii de chemare în judecată și cele arătate chiar de pârâți cu privire la participarea sa la situația de fapt ce a generat prezentul litigiu, cele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive reprezentând aspecte legate de temeinicia acțiunii.

Tribunalul a reținut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 274A din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV -a civilă în privința următoarelor statuări:

"Atât reclamanta cât și pârâții prin răspunsul la interogatoriu au susținut că în realitate nu a fost remisă nici o sumă de bani,raporturile juridice dintre părți fiind mai complexe", "s-a făcut dovada de către reclamantă a inexistenței cauzei sau a cauzei false întrucât aceste două noțiuni nu au o independență conceptuală, astfel încât neexistând o remitere a unei sume de bani nu poate exista nici obligația reclamantei de restituire a sumei de bani stipulată în contract", iar pe de altă parte "nu se poate interpreta că părțile au înțeles să dea eficiență contractului numai în ceea ce privește obligația reclamantei de restituire a sumei de bani întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză și reținut ca atare și de către prima instanță, dată fiind complexitatea raporturilor juridice existente între părți, acestea au înțeles să încheie contractul de împrumut ca o garanție pentru soluționarea amiabilă a litigiilor existente pe rolul Judecătoriei Buftea,însă întrucât nu s-a ajuns la o soluție definitivă și irevocabilă în respectivul litigiu valoarea drepturilor succesorale ale pârâților nu poate fi cuantificată, mai cu seamă că titlul de proprietate fusese eliberat exclusiv pe numele reclamantei. În această logică nu se poate reține nici posibilitatea conversiunii actului juridic nul respectiv al contractului de împrumut întrucât o eventuală obligație de plată a reclamantei nu poate fi cuantificată la suma de 445.500 Euro și ca urmare cel de al doilea act juridic valabil nu poate exista." A constatat tribunalul că aceste raporturi complexe dintre părți au rezultat și din probatoriul administrat în prezenta cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, aceștia în calitate de avocați, ai pârâților - martorul M., fie al cumpărătorului terenului de la reclamantul - martorul L., în sensul ca pentru deblocarea situației, rezultate în urma unor aspecte litigioase între părți, cu privire la posibilitatea perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu privire la teren s-a realizat o înțelegere între părți, iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat a doua zi, martorul M. detaliind a arătat că părțile au încheiat un contract de împrumut ca o garanție că reclamanta, mătușa pârâților, va respecta înțelegerea pe care au avut-o. În consecință, tribunalul a constatat că nu s-au dovedit a fi întrunite condițiile pentru a se constata existența îmbogățirii fără justă cauză, respectiv diminuarea patrimoniului reclamantei pârâte și lipsa unei cauze, având în vedere înțelegerea părților cu ocazia încheierii contractului de împrumut constat nul. În consecință a respins acțiunea principală ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea reconvențională, tribunalul a respins-o pentru autoritate de lucru judecat, prin încheierea din data de 08 aprilie 2014, fiind admisă excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea arătată mai sus. Referitor la amendarea martorului L., pentru faptul că nu a răspuns la unele întrebări, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, având în vedere calitatea de avocat și motivele invocate pentru a nu răspunde, respectiv calitatea de avocat și obligația profesională de a păstra confidențialitatea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâții B.,G., F., N. și O., precum și D.

Prin Decizia civilă nr. 106/A din 6 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile, a anulat sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, relativ la apelul formulat de reclamantă, că hotărârea pronunțată de tribunal este nemotivată în ceea ce privește temeiurile avute în vedere când s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât în considerentele sentinței s-a reținut situația de fapt prin raportare strictă la litigiul anterior dintre părți finalizat prin Decizia civilă nr. 4629 din 31 mai 2011 a ICCJ, redându-se pasaje din hotărârile anterior pronunțate în cauza având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, iar în ceea ce privește cererea cu care a fost investit tribunalul s-a limitat a arăta că între părți există raporturi complexe, fără a arăta care sunt acestea. De asemenea, în mod contradictoriu, respingând cererea principală, tribunalul a arătat că nu s-au dovedit a fi întrunite condițiile pentru a se constata existența îmbogățirii fără justă cauză, diminuarea patrimoniului reclamantei și lipsa unei cauze, având în vedere înțelegerea părților cu ocazia încheierii contractului de împrumut constatat nul, aceasta în condițiile în care cererea reconvențională a fost respinsă în temeiul excepției autorității de lucru judecat. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nefiind posibil controlul judiciar din perspectiva analizării motivelor ce au fost avute în vedere la respingerea acțiunii principale.

În ceea ce privește apelul pârâților B., G., F., N. și O., Curtea a apreciat că excepția autorității de lucru judecat ce viza cererea reconvențională nu este întemeiată, având în vedere cauza diferită. Astfel, în procesul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, s-a invocat simulația acestui contract, pe cale de apărare, în timp ce în prezentul dosar se invocă simulația prin raportare la obligațiile reciproce dintre părți, ce derivă dintr-o tranzacție extrajudiciară și un partaj voluntar, prin două acte publice încheiate simultan: declarația de renunțare la judecată și contractul de împrumut. Nefiind întrunită tripla identitate, deoarece cauza este diferită, Curtea a admis și apelul pârâților B., G., F., N. și O., pentru o soluționare pe fond a cererii reconvenționale.

De asemenea, Curtea de Apel a avut în vedere că acțiunea principală și cererea reconvențională se află într-o strânsă legătură, astfel încât se impune cercetarea lor în mod unitar, perspectivă din care se impune anularea hotărârii și reținerea cauzei pentru evocarea fondului.

Și apelul formulat de D., care privește excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admis, având în vedere cele menționate anterior, în contextul în care vor fi analizate raporturile juridice existente între părți.

Astfel fiind, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelurile, a anulat sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului, acordând termen în acest sens la 17 martie 2017, cu citarea părților.

În evocarea fondului, prin Decizia civilă nr. 616 din 3 iulie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului D., acțiunea principală în contradictoriu cu acest pârât fiind respinsă în consecință și au fost respinse, ca neîntemeiate, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, reținându-se, în esență, următoarele:

Plata sumei de 150.000 euro făcută de reclamantă către pârâți nu constituie o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care din întregul probatorii administrat în cauză, interogatoriu, martori și înscrisuri a rezultat că între reclamantă (mătușa pârâților) și pârâți a existat o convenție referitoare la terenul ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr. x emis în baza Legii nr. 18/1991 emis pe numele reclamantei, în urma căreia reclamanta le-a recunoscut și pârâților anumite drepturi referitoare la acest teren. Cert este că această convenție a intervenit anterior Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 iunie 2007, prin care reclamanta a vândut terenul din titlul de proprietate 40234. Astfel, sub aspectul acțiunii principale, suma de 150.000 de euro și cea reprezentând spezele contractului de împrumut, nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care reclamanta a fost de acord să le recunoască pârâților vocația succesorală și îndreptățirea lor la imobilului teren ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Această convenție însă nu s-a materializat în întocmirea unor acte juridice, a căror validitate să poată fi cenzurată de instanță și constată simulată, deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat întinderea pretinsului drept succesoral și nici obiectul acestuia, în condițiile în care reclamanta a mai donat anterior o serie de terenuri pârâților.

Din această perspectivă, cererea reconvențională este neîntemeiată.

Curtea a avut în vedere faptul că pârâții nu au reușit să dovedească care a fost voința reală a părților, în condițiile în care prin acțiunea în anularea titlului de proprietate nr. x au încercat să blocheze vânzarea terenului ce făcea obiectul titlului de proprietate.

Deși, Curtea a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, cauza fiind diferită prin raportare la o pretinsă tranzacție extrajudiciară și un partaj succesoral voluntar, în cauză operează puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca mijloc de probă.

Sub acest aspect, susținerile pârâților referitoare la simulația contractului de împrumut prin raportare la renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect anularea titlului de proprietate, sunt intrate în puterea lucrului judecat, astfel încât nu mai pot fi primite. Curtea a constatat că pârâții nu au dovedit termenii tranzacției și ai partajului voluntar secrete care au condus la încheierea contractului de împrumut, nici prin înscrisuri și nici din celelalte probe administrate, chiar în condițiile în care sunt aplicabile dispozițiile art. 225 C. proc. civ. în ceea ce o privește pe reclamantă.

De asemenea, Curtea a avut în vedere și faptul că pârâții nu au invocat prin cererea reconvențională imposibilitatea preconstituirii unui înscris pentru a dovedi raporturile juridice născute din tranzacție și partajul voluntar, astfel încât și din această perspectivă, lipsa înscrisului secret coroborat cu nedovedirea prin alte mijloace de probă atrage netemeinicia cererii de constatare a simulației. Această concluzie se impune în condițiile în care nici din interogatoriu nu rezultă în ce fel s-a materializat convenția părților, astfel încât ea să poată fi apreciată, astfel cum impune legea, un contract valabil încheiat, întrebările adresate având caracter general.

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a lui D., având în vedere că această parte nu a primit nicio sumă de bani pentru vreun drept succesoral, ci doar în calitate de mandatar al celorlalți pârâți de a primi și distribui suma de 150.000 euro plătită de reclamantă. Astfel fiind, Curtea a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului D., a respins acțiunea principală ca neîntemeiată și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 616 din 3 iulie 2017 și a Deciziei civile nr. 106 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâții N., O., B., G. și F..

Prin Decizia civilă nr. 1735 din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursurile declarate împotriva Deciziei civile nr. 106A din 6 februarie 2017 și a Deciziei civile nr. 616 din 3 iulie 2017, a casat deciziile recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a observat că atât recurenta-reclamantă A. cât și recurenții-pârâți N., O., B., G. și F. au invocat nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Deși, recurenții-pârâți, nu indică explicit aceste dispoziții legale, dezvoltarea criticilor face posibilă această încadrare motiv pentru care, analiza criticii s-a realizat printr-un considerent comun.

Deși reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 derivat din încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor vizează vătămarea produsă prin pronunțarea unei decizii care nu analizează concret fondul litigiului, astfel încât acest motiv nu a fost analizat distinct, fiind deopotrivă valabile argumentele ce conduc la incidența motivului înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, verificarea considerentelor deciziilor atacate, relevă faptul că prin decizia intermediară prin care s-au admis apelurile și s-a anulat sentința tribunalului, instanța de apel după reluarea integrală a considerentelor acestei hotărâri, a apelurilor formulate de părți reține că s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pentru că în absența motivelor avute în vedere de tribunal pentru respingerea acțiunii principale nu este posibilă exercitarea controlului judiciar.

În privința cererii reconvenționale s-a reținut că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat deoarece cauza celor două litigii este diferită, și prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Evocând fondul, instanța de apel, reia repetitiv, obiectul acțiunii principale și al cererii reconvenționale, arată definițiile îmbogățirii fără justă cauză și respectiv ale simulației și invocă doctrina și jurisprudența în privința probei contra înscrisului.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă, reținându-se că plata sumei de 150.000 Euro nu a avut drept efect îmbogățirea fără justă cauză a pârâților pentru că reclamanta a fost de acord să le recunoască acestora vocația succesorală cu privire la terenul ce a făcut obiectul dreptului de proprietate pentru care s-a emis titlu de proprietate al reclamantei.

Decizia nu cuprinde nicio analiză a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., ci doar precizarea că acesta a avut calitatea de mandatar al celorlalți pârâți și nu a primit nicio sumă de bani pentru sine, lipsind orice argument de fapt sau de drept care să justifice concluzia.

Deși, reține că între părți a existat o convenție cu privire la drepturile succesorale, motiv pentru care a înlăturat susținerile reclamantei cu privire la existența îmbogățirii fără justă cauză a pârâților, instanța de apel arată că în absența unor acte juridice și a probelor din care să rezulte obiectul și întinderea drepturilor succesorale, reiese că și cererea reconvențională este neîntemeiată.

În plus, în privința acesteia s-a reținut că în cauză operează puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 274 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sens în care sunt citate considerentele unei decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În consecință, în privința criticilor de nelegalitate decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că acestea sunt fondate, deoarece prezentarea definițiilor instituțiilor juridice invocate de părți pentru a justifica starea de fapt care a generat litigiul, în absența unei analize proprii, aplicate cazului particular cu a cărei examinare a fost învestită prin criticile din apel, nu exclude și nu suplinește obligația instanței de apel de a respecta dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte a observat că, deși tocmai nerespectarea acestor dispoziții legale a determinat anularea sentinței primei instanțe - care potrivit deciziei intermediare nu a motivat soluția pronunțată, ci a redat pasaje din alte hotărâri pronunțate în litigiile dintre părți - prin deciziile recurate, instanța de apel procedează exact în același mod.

Prin urmare, rezultă că în egală măsură, pentru identitate de rațiune și instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și dezvoltarea corespunzătoare a raționamentului judiciar care a determinat pronunțarea soluției. Aceste cerințe nu sunt îndeplinite în speță, în absența unei analize concrete a acțiunii principale și a cererii reconvenționale, a probelor administrate în cauză, care nu sunt nici indicate și implicit nici examinate. Descrierea stării de fapt și lipsa oricărui temei juridic care să argumenteze soluția pronunțată, face imposibilă exercitarea controlului judiciar și încalcă dreptul părții la un proces efectiv în sensul art. 6 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum în mod justificat arată recurenta-reclamantă.

În aceeași ordine de idei s-a apreciat a fi corectă și susținerea recurenților-pârâți, potrivit cărora, motivarea deciziei recurate este contradictorie. Astfel, deși se reține existența unei convenții secrete între părți, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă, în analizarea cererii reconvenționale s-a arătat că pârâții nu au dovedit această împrejurare, situație în care și cererea acestora în constatarea simulației a fost respinsă. În aceste condiții, în mod justificat arată recurenții-pârâți că instanța de apel confundă acordul de voință, în sens de negotium cu proba actului juridic.

Prin urmare, Înalta Curte a reținut că prin deciziile recurate instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a cercetat efectiv fondul cauzei, fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.. În consecință, analizarea criticilor formulate de recurenți și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., referitoare la fondul litigiului este inutilă și lipsită de interes juridic, iar soluția ce se impune este aceea de admitere a recursurilor declarate de reclamantă și pârâți, casarea deciziei în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza în mod concret toate motivele și apărările formulate de părți și va administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

În rejudecarea apelului, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 2 februarie 2018, sub nr. x/2014*.

Prin Decizia nr. 799A din 3 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2014, a admis apelurile declarate de apelanta reclamantă A., decedată și continuat de P. și Q., de apelantul pârât D., precum și de apelanții pârâți B., G., F., N. și O., împotriva încheierii din 8 aprilie 2014 și a Sentinței civile nr. 1193 din 16 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2014.

A anulat, în parte, Încheierea din 8 aprilie 2014, în privința soluției de admitere a excepției autorității de lucru judecat pentru cererea reconvențională și, în parte, sentința apelată și evocând fondul:

A respins excepția autorității de lucru judecat invocată în privința cererii reconvenționale, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului D., ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională ca neîntemeiate.

Au fost compensate cheltuielile de judecată suportate de părți în fond și apel și s-a menținut soluția asupra cererii de amendare a martorului L.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

A fost apreciată ca fiind întemeiată critica reclamantei referitoare la încălcarea cerințelor prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. relativ la motivele pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, simpla reținere că între părți au existat raporturi complexe nu este de natură să satisfacă cerințele legale. De asemenea, motivarea soluției de respingere a cererii principale în considerarea înțelegerii părților cu ocazia încheierii contractului de împrumut este contradictorie cu considerentele pentru care a fost admisă autoritatea de lucru judecat în privința cererii reconvenționale. Din această perspectivă apelul este întemeiat, impunându-se admiterea sa și reevaluarea situației de fapt în privința cererii principale.

S-a apreciat a fi întemeiată și critica susținută de pârâții B., G., F., N. și O., în privința soluției de admitere a excepției autorității de lucru judecat în privința cererii reconvenționale. În condițiile în care simulația a fost dedusă numai pe cale de apărare în litigiul anterior, dată fiind distincția dintre autoritatea de lucru judecat, ca excepție procesuală, și puterea de lucru judecat, ca mijloc de probă, Curtea a constat eronată soluția de admitere a excepției (deoarece litigiile au obiecte diferite, în cadrul litigiului anterior neexistând o cerere de constatare a simulației) și că în discuție se află puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 274/2010 și a Deciziei nr. 4629/2011 prin care a fost analizată susținerea pârâților referitor la existența simulației, impunându-se soluționarea pe fond a cererii reconvenționale.

Întrucât prima instanță nu a cercetat fondul pretențiilor deduse judecății, Curtea de Apel a constat că se impune admiterea apelurilor în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și evocarea fondului, situație în care va fi admis și apelul formulat de D., pentru o soluționare unitară a raporturilor dintre părți.

Evocând fondul, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamantei A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,10 ha pe teritoriul Otopeni, de pe urma defunctului K., prin Titlul de proprietate nr. x/1998. Prin antecontractul nr. x autentificat la data de 18 aprilie 2007 de BNP J. și Asociații, reclamanta A. s-a obligat să vândă, alături de H. și I., promitentei-cumpărătoare SC R. SRL, o parte din terenurile ce făceau obiectul titlului de proprietate (4.711 mp., tarla x, parcela x și 5.760 mp, tarla x, parcela x)

La data de 14 mai 2007, reclamanta dezmembrează terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin actul autentificat sub nr. x de BNP Asociați S.. În aceeași zi și la același birou notarial, reclamanta donează pârâților G., E. și F., prin contractul de donație autentificat sub nr. x, 1.099 mp, tarla x, parcela x, nr. cadastral x; pârâtei C., prin contractul de donație autentificat sub nr. x, 1099 mp, tarla x, parcela x, nr. cadastral x; pârâților T. și U., prin contractul de donație autentificat sub nr. x, 1099 mp, tarla x, parcela x, cu nr. cadastral x.

Pârâții susțin că, întrucât reclamanta a refuzat să le transfere o parte din drepturile reale asupra celorlalte suprafețe, aceștia au solicitat constatarea nulității titlului de proprietate eliberat numai reclamantei și dezbaterea succesiunii defunctului K. Această acțiune, formulată la data de 14 iunie 2007, a făcut obiectul Dosarului nr. x/2007, pârâții C., G., E. și F. solicitând anularea titlului de proprietate în condițiile art. 13 pct. 3 din Legea nr. 18/1991, în considerarea calității lor de moștenitori de pe urma defunctului K.

La data de 19 iunie 2007, s-a încheiat un contract de împrumut autentificat sub nr. x de către BNP J. și Asociații, prin care s-a stipulat că C., E., G., F. (asistați de av. M.) împrumută pe A. cu suma de 445.500 euro, în condițiile art. 1576 și urm. C. civ., fără dobândă, cu obligația restituirii sumei până la 2 iulie 2007, iar în cazul depășirii acestui termen cu penalități de 1% pe zi de întârziere. Pârâții susțin că acest contract este fictiv, adevărata înțelegere dintre părți fiind ca reclamanta să îi despăgubească pe pârâți în schimbul renunțării de către aceștia la acțiunea privind nulitatea titlului de proprietate, având în vedere că dacă reclamanta nu își îndeplinea obligațiile din antecontractul de vânzare-cumpărare până la data de 18 iunie 2007, erau prevăzute penalități contractuale (de 4 ori avansul primit). La rândul său, prin chiar cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a susținut că a încheiat contractul de împrumut pentru a-și putea respecta obligațiile din antecontractul din 2007, deoarece eliberarea certificatului fiscal i-a fost refuzată de autorități ca urmare a acțiunii pârâților.

La aceeași dată, 19 iunie 2007, pârâții au dat declarația autentificată sub nr. x de același birou notarial, prin care au renunțat la judecată în Dosarul nr. x/2007. La data de 19 noiembrie 2009, s-a luat act de declarația reclamanților de renunțare prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. x/94/3007. Cu o zi înaintea acestor operațiuni între părți, la data de 18 iunie 2007, contractul de vânzare cumpărare cu SC R. SRL a fost perfectat în formă autentică sub nr. x de către BNP J. și Asociații

Reclamanta a susținut, prin prezenta cerere de chemare în judecată că a plătit o parte din bani, respectiv cu Ordinul de plată nr. x din 20 iunie 2007 a fost virată, în contul pârâtului D., suma de 483.225 RON (150.000 Euro). Acest aspect a fost confirmat prin răspunsurile la interogatoriile administrate în Dosarul nr. x/2007, precum și prin Declarația autentificată sub nr. x din 25 septembrie 2014 de BNP V., prin care pârâtul D. a declarat că a primit la data de 20 iunie 2007 suma de 483.225 RON de la A., din care a virat a doua zi 117.133,7 RON către G., 117.133,7 RON către E., 100.000 RON către F. (care suplimentar, fiind împuternicit pe cont, a retras în numerar și suma de 17.080 RON) și 131.788,3 RON către D. (sumă pe care acesta a dat-o bunicii sale, C.)

Ulterior, la data de 11 iulie 2007, A. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut și obligarea pârâților la restituirea sumei de 150.000 euro. Această acțiune a făcut obiectul Dosarului nr. x/2007

Prin Sentința civilă nr. 6019 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buftea a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se nulitatea contractului de împrumut pentru lipsa cauzei. Prin Decizia civilă nr. 651A din 23 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a V - a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâți, cererea de chemare în judecată fiind respinsă integral, reținându-se în esență că împrumutul și declarația pârâților de renunțare la judecată în dosarul nr. x/2007, încheiate în aceeași zi, sunt expresia unei tranzacții extrajudiciare prin care părțile prin concesii reciproce au pus capăt acelui litigiu și că această situație corespunde în drept operațiunii juridice a simulației, or, "în cazul special al simulației, în care prin ipoteză actul public este fictiv, nu poate interveni însă nulitatea actului juridic pentru lipsa cauzei, deoarece legea prevede cu caracter derogatoriu o altă sancțiune, și anume inopozabilitatea acestuia, prin dispozițiile art. 1175 C. civ." Prin Decizia nr. 1558R din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București a constatat că aparținea competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond acestei instanțe.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 850 din 15 iunie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea, reținând în mod similar faptul că în situația simulației nu intervine sancțiunea nulității actului public, ci sancțiunea inopozabilității acestuia, fiind analizată suplimentar și susținerea reclamantei privind lipsa discernământului.

Prin Decizia civilă nr. 274A din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, admițând apelul reclamantei, a schimbat soluția primei instanțe și a admis acțiunea în parte, respectiv constatând nulitatea absolută a contractului și respingând cererea privind repunerea părților în situația anterioară. S-a reținut că "este eronată interpretarea instanței de fond care a apreciat că din complexitatea raporturilor juridice existente între părți, acestea au înțeles să încheie contractul de împrumut ca o garanție pentru soluționarea amiabilă a litigiilor existente pe rolul Judecătoriei Buftea. Așa fiind, nu se poate reține nici posibilitatea conversiunii actului juridic, respectiv a contractului de împrumut, întrucât o eventuală obligație de plată a reclamantei, nu ar putea fi "cuantificată" la suma de 445.000 euro." În ceea ce privește simulația invocată pe cale de apărare de pârâți, s-a reținut că "ceea ce este caracteristic acestei operațiuni juridice este existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul public, aparent, simulat și un altul, secret, care reprezintă în realitate, voința părților. Or, renunțarea la judecata procesului aflat pe rolul Judecătoriei Buftea, în care reclamanți sunt pârâții din acest dosar, constituie doar un act unilateral de voință, care nu poartă asupra dreptului la remiterea unei sume de bani, cu atât mai mult, cu cât obiectul litigiului, l-a constituit anularea titlului de proprietate emis pe numele reclamantei". Referitor la cererea având ca obiect repunerea părților în situația anterioară, s-a reținut că "deși restabilirea acesteia, reprezintă un efect al constatării nulității absolute, în cauză, chiar reclamanta a susținut că nu i-a fost remisă nicio sumă de bani de către pârâți. În raport de natura juridică a contractului de împrumut, încheierea valabilă a acestuia nu se poate realiza fără remiterea lucrului, or, în cauză, toate părțile au confirmat prin răspunsurile la interogatorii că nu a fost remisă nicio sumă de bani, situația fiind mult mai complexă. În speță, a fost confirmată situația reală, în sensul că nu a existat niciun fel de remitere a sumei de 445.000 euro, sumă ce apare în contractul de împrumut"

Prin Decizia nr. 4629 din 31 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate împotriva acestei decizii, reținând din perspectiva relevantă în cauză următoarele: "condițiile simulației nu sunt îndeplinite, în cauză, neexistând un act secret, contraînscris. Mai mult, în susținerea acestui raționament, este de observat că renunțarea la judecată dincolo de natura sa juridică, a unei manifestări unilaterale de voință, neavând valoarea unui contract, cu drepturi și obligații reciproce, actul de dispoziție al renunțării poartă asupra unui drept subiectiv, dreptul la acțiune, astfel că nu poate forma obiect al simulației. Cu aceste considerente, au fost înlăturate criticile privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, apreciindu-se că nu se poate interpreta voința părților în sensul că ele însele au dorit și au convenit să prețuiască drepturile lor succesorale la cuantumul sumei împrumutate. Nu se poate reține sub aspectul îndeplinirii condițiilor simulației, renunțarea la judecată ca exprimând voința secretă a părților, iar contractul de împrumut, ca act public, care nu este lovit de nulitate pentru lipsa cauzei, ci este fictiv, în ceea ce privește darea unei sume de bani cu acest titlu, în sensul obligării reclamantei și condiționării acesteia la restituire".

Analizând, cu prioritate în logica juridică a dosarului, pretențiile deduse pe calea cererii reconvenționale - constatarea simulației: actul real fiind tranzacția prin care pârâții-reclamanți s-au obligat să renunțe la judecata în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Buftea, în schimbul plății sumei de 445000 euro de către reclamanta-pârâtă A., precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 295.000 euro, echivalent RON la data plății, sumă datorată conform actului secret, Curtea constată că aceste pretenții sunt neîntemeiate.

Sub un prim aspect, al constatării simulației contractului de împrumut și al realității înțelegerii dintre părți ca, în schimbul sumei de 445.000 euro, pârâții să renunțe la contestarea titlului de proprietate al reclamantei, se opun admiterii cererii reconvenționale cele statuate cu putere de lucru judecat (dat fiind că aceleași aspecte au fost invocate și dezbătute sub formă de apărare) în cadrul Deciziei 274/2010 și Deciziei 4629/2011.

Curtea subliniază că obiectul cererii reconvenționale în acest litigiu este menționat de pârâții-reclamanți prin raportare la actul secret prin care pârâții-reclamanți s-au obligat să renunțe la judecata în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Buftea, în schimbul plății sumei de 445.000 euro, iar nu la o altă înțelegere între părți. Aceeași susținere, însă pe calea unei apărări, a fost analizată de instanțele de control judiciar în cadrul dosarului x/2007 prin care s-a solicitat nulitatea contractului de împrumut.

Din această perspectivă, prezenta instanță nu poate statua diferit față de cele statuate în litigiul anterior 4642/94/2007, respectiv condițiile simulației pretinse de pârâți (act public - contractul de împrumut/act secret - renunțarea la judecată în schimbul sumei de 445.000 euro) nu sunt îndeplinite deoarece, în continuare, nu a fost prezentat contra-înscrisul reprezentând actul secret (care, de altfel, ar fi putut fi valorificat juridic numai dacă ar fi fost descoperit după soluționarea litigiului 4642/94/2007 și doar în condițiile unei revizuiri întemeiate pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ.) și deoarece renunțarea la judecată reprezintă o manifestare unilaterală de voință ce poartă asupra unui drept subiectiv, dreptul la acțiune, ce nu poate forma obiect al simulației. Prin urmare, menținând concluzia statuată judiciar anterior referitoare la faptul că "nu se poate interpreta voința părților în sensul că au dorit și convenit să prețuiască drepturile lor succesorale la cuantumul sumei împrumutate", Curtea constată că nici în prezentul litigiu pârâții nu pot pretinde suma de 295.000 euro de la reclamantă, cererea reconvențională fiind neîntemeiată.

Din perspectiva calității procesual pasive a pârâtului D., Curtea va constata că este neîntemeiată excepția invocată deoarece există identitate între acest pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății prin acțiunea introductivă întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză și care este persoana în legătură cu care se pretinde mărirea patrimoniului în detrimentul reclamantului. Or, cât timp la dosar nu a fost depus un mandat acordat acestui pârât din partea celorlalți pârâți, simpla pretenție (chiar însoțită de recunoașterea celorlalți pârâți) că a acționat în numele și pe seama acestora la încasarea sumei de bani nu justifică admiterea excepției. Între mandatar și terți nu se creează într-adevăr raporturi juridice, deoarece mandatarul contractează, în drept, în numele și pe seama mandantului, însă, în speță, reclamanta pretinde că mărirea patrimoniului acestui pârât în detrimentul propriului patrimoniu, astfel încât realitatea acestei situații se reflectă în analiza pe fond a pretenției, în condițiile în care nici nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi adus la cunoștință reclamantei calitatea sa de mandatar pentru ceilalți pârâți. Prin urmare, ca și prima instanță, Curtea apreciază că aspectele invocate în susținerea excepției privesc temeinicia acțiunii principale în raport cu acest pârât, ceea ce conduce la respingerea excepției.

În ceea ce privește cererea principală, cercetând dacă există sau nu justă cauză în remiterea sumei de 150.000 euro (de către reclamantă pârâților), Curtea reține, pe baza interogatoriilor administrate, a depoziției martorului M. și a actului de dezmembrare întocmit de reclamantă urmat de încheierea a 3 contracte de donație, a modalității în care suma virată de reclamantă a fost distribuită pârâților, că între părți a existat într-adevăr o înțelegere (ce a cuprins mai multe raporturi juridice și care s-a manifestat încă din 14 mai 2007, data contractelor de donație și până la momentul virării sumei de 150.000 euro) prin care reclamanta, singura beneficiară a reconstituirii dreptului de proprietate de pe urma defunctului K., a înțeles să restabilească raporturile succesorale cu celelalte rude ale sale.

Această convenție are ca obiect dovedit suma de 150.000 euro și terenurile donate (nu și alte sume pretinse de pârâți) și drept cauză recunoașterea de către reclamantă a drepturilor succesorale ale pârâților (iar nu renunțarea la judecată).

Sub acest aspect, Curtea reține că aceste acte juridice cumulate (donațiile și virarea sumei de 150.000 euro) sunt expresia manifestării de voință a reclamantei care (deși avea o apărare solidă împotriva pretenției pârâților de anulare a titlului de proprietate constând în faptul că aceștia, deși moștenitori ai autorului comun, nu formulaseră în condițiile Legii nr. 18/1991 cerere de reconstituire de pe urma defunctului, apărare care nu îi era străină fiind invocată chiar în prezentul litigiu) a înțeles să recunoască parțial pretențiile formulate de pârâți în privința succesiunii lui K., fie și doar ca obligație naturală, imperfectă.

Numai aparent există o contradicție între soluțiile adoptate asupra cererilor formulate de părți. Aceasta deoarece, Curtea a reținut că există o convenție, ce reprezintă justă cauză din persp